Ordonare:
Cronologică
Biblia (din lb. greacă βιβλίον, pl. βιβλίa -cărți) se referă la scripturile sacre din iudaism și creștinism. Aceste scripturi sunt compilații ale unor documente separate (numite „cărți") scrise pe o perioadă lungă de timp. Au fost mai întâi adunate pentru a forma prima Biblie evreiască, Tanach, iar mai târziu, cu adăugiri, Biblia creștină, numită de creștini și Sfânta Scriptură.
Biblia, ca document literar, se integrează în literatura antică a Orientului Apropiat. Această literatură este în mare parte anterioară textelor biblice care s-au inspirat deseori din ea, mai ales în privința relatărilor referitoare la originea lumii și a umanității.[1]
O altă categorie de scrieri care au precedență în alte culturi ce i-au dominat pe evrei, sunt legile:
„Legile sunt indispensabile oricărei societăți cât de cât organizate; pentru a le spori autoritatea, ele erau puse adesea pe seama unei divinități, așa cum s-a întâmplat cu celebrul cod al lui Hammurabi (sec. al 18-lea î.e.n.), pe care i-l înmânase zeul Șamaș. În Israel se socotea că toate legile îi fuseseră date lui Moise de către Iahve și din această pricină ele sunt consemnate în Pentateuh.[2]"
—Edmond Jacob, Vechiul Testament
Concepția însăși de trimis al lui Dumnezeu, care se află la baza profetismului biblic, este un împrumut, el provenind de la amoriți, așa cum arată tăblițele de la Mari[3] Ed. Jacob constată:
„E destul de curios să constați că autenticitatea mozaică a Pentateuhului, care a constituit vreme de secole criteriul dreptei credințe, atât în iudaism cât și în creștinism, nu are un fundament solid în Pentateuh. […] Teza conform căreia întreg Pentateuhul a fost scris de Moise nu se întâlnește decât începând cu secolul întâi înainte de Hristos. Prima mențiune apare în cartea Jubileelor, un fel de parafrază la Facere, unde Dumnezeu însuși scrie Pentateucul pentru Moise. Admisă de către Filon din Alexandria, Flavius Josephus și autorii Noului Testament, această teză se încetățenește în ansamblul tradiției evreiești și creștine, nefiind contestată decât de câțiva eretici. Nașterea simțului critic mai întâi la evrei și mai târziu, sub influența lor, și la creștini, va opune argumente serioase împotriva mozaicității globale a Pentateucului. S-a recunoscut astfel că era imposibil să i se atribuie lui Moise însemnarea despre regii care au domnit peste Edom înaintea unui rege peste Israel (Geneza 36:31) și a fortiori relatarea propriei sale morți (Deuteronom cap. 34). S-a încercat totuși uneori ocolirea acestor dificultăți admițându-se că Moise s-a folosit de documente anterioare, inclusiv din epoca străveche, însă pentru mințile cât de cât critice a fost evident că «sursele» lui Moise erau nu anterioare, ci posterioare epocii în care a trăit.[4]"
—Edmond Jacob, Vechiul Testament
Din punctul de vedere al mesajului, Biblia este o saga ce redă în mod coerent și irezistibil teme eterne, fundamentale și general-umane: eliberarea unui popor, rezistența permanentă la opresiune și lupta pentru egalitate socială. Ea exprimă elocvent sentimentul profund al posedării unei origini, al experienței și destinului comun atât de necesare supraviețuirii oricărei comunități umane.
În termeni pur istorici, azi știm că Biblia s-a constituit într-o primă etapă ca răspuns la greutățile și provocările cu care istoria încerca poporul minusculului regat Iuda în timpul ultimelor lui decenii de existență (adică ultimele decenii ale sec. VII î.e.n.), ca și acelea ale comunității încă și mai reduse a celui de-al doilea Templu din Ierusalim, în timpul perioadei post-exilice.[5] Ea are uneori alura unui basm popular, așa cum de exemplu se întâmplă în relatarea din Facere, unde Dumnezeu miroase fumul ofrandei lui Noe și plăcut impresionat fiind, decide să cruțe Pământul pe viitor de distrugeri catastrofale. Relatarea din Geneza 8:20-21 este de altfel o reluare a descrierii mitului babilonian al lui Ut-Napiștim, care și el dându-se jos din corabie după potop, își impresionează zeii cu vaporii suavi ai unui sacrificiu.[6]), sau descrierile fabuloase din Facere (Geneză) unde „Fiii lui Dumnezeu" se împreunează cu fiicele oamenilor, uriașii umblând pe atunci, ni se spune, pe Pământ (Geneza 6:1-4). Ideea aceasta atât de recurentă în Vechiul Testament a zeului căruia trebuie să-i aduci ofrande pe altar, al zeului antropomorfic mirosind fumul, denotă originea iudaismului în forme ale religiei primitive, în care se considera că omul nu se poate apropia de un superior, uman sau divin, fără a-i oferi acestuia un dar. Sacrificiile animale cu rol de ofrande alimentare pornesc de la ideea că credinciosul se pune de acord cu divinitatea împărtășindu-i acesteia o bucată din animalul vânat sau crescut și ucis pentru consum.[7] Alura de basm a Bibliei apare însă nu numai în Vechiul Testament, căci o regăsim și în Noul Testament, unde, de exemplu, Iisus și Fecioara Maria sunt descriși de către Apocalipsă într-un cadru populat de „balauri roșii cu șapte capete și zece coarne" ca pe niște persoane fabuloase; de ex., Iisus are „păr și cap alb ca lâna și ca zăpada, picioare ca arama arsă, glas ca vuietul apelor, ține în mâna dreaptă 7 stele și din gură îi iese o sabie ascuțită cu 2 tăișuri", „fața lui e ca soarele când strălucește în puterea lui", „e așezat pe un nor alb iar pe cap are o cunună de aur și în mână ține o seceră ascuțită, dar este și călare pe un cal alb".[8]
Cartea sacră a tuturor musulmanilor, Coranul (ar.: القرآن al-Qur'ān, „Citire", „Recitare", derivat de la verbul qara’a „a citi", „a recita cu voce tare") cuprinde revelațiile făcute de Dumnezeu (ar.: ألله Allāh), prin intermediul îngerului Ğibrīl (Gavril, Gabriel), profetului Muhammad (n. Mecca, cca. 570 – m. Medina, 632), direct în limba arabă. În acest sens, Coranul este considerat a fi însuși Cuvântul lui Dumnezeu, ce se află din preeternitate cuprins în 'Umm al-Kitāb – „Maica Scripturii" aflată în ceruri pe al-Lawh al-Mahfūz – „Tabla Păstrată", după cum se arată chiar într-un verset coranic:
Acesta este un preaslăvit Coran de pe Tabla Păstrată! (Coranul, LXXXV, 21-22).
Pentru musulmani, Coranul nu este doar cartea sacră revelată de către divinitate, definită ca o sumă de concepte în care se crede, o sinteză de precepte etice, o conduită de viață spirituală, un codice civil ce răspunde problemelor vieții cotidiene, ci și „o inimitabilă simfonie ale cărei sunete îi mișcă pe oameni până la lacrimi sau îi duce pe culmile extazului", cum spunea Marmaduke Pickthall, în prefața traducerii sale a Coranului în engleză. Coranul canonizat, așa cum este cunoscut astăzi, este format din 114 capitole (sure), de lungimi diferite, de la minimum 3 până la maximum 287 de versete (cât are sura Al-baqara „Vaca"), dispuse nu cronologic, ci după lungime, în ordine aproximativ descrescătoare, începând cu cea de-a doua sură. Toate surele, cu excepția celei de-a IX-a, au în frunte sintagma bi-smi-llāhi-r-rahmāni-r-rahīmi „În numele lui Dumnezeu cel Milos și Milostiv".
Textul coranic nu a fost strâns într-o carte în timpul vieții profetului Muhammad, ci a fost doar memorat de către însoțitorii săi, iar, uneori, anumite versete au fost notate pe foi de palmier, omoplați de cămilă, bucăți de ceramică etc.
Coranul a fost revelat, conform tradiției islamice, profetului Muhammad de către îngerul Gabriel (Gavriil; ar.: Ğibrīl) în numeroase ocazii între anii 610 și moartea lui Muhammad în 632. Pe lângă faptul că îi memorau revelațiile, unii dintre însoțitorii săi le-au notat, sporadic, pe pergamente, pietre, omoplați de cămilă. Schematic, tradiției spune că după moartea profetului Muhammad (632), Abu-Bakr, primul calif, i-a poruncitt lui Zayd bin Thabit să strângă și să noteze toate versetele autentice ale Coranului, după cum erau păstrate în forma scrisă sau orală. Exemplarul lui Zayd, păstrat de văduva profetului Muhammad, Hafsa bint Umar, stă la baza textului coranic întocmit în vremea celui de-al treilea calif, Uthman bin Affan, între anii 650 și 656, care a poruncit alcătuirea unui exemplar model, care să înlăture toate diferențele survenite cu timpul între versiuni, acest exemplar rămând fundamental până acum. El a trimis copii ale acestui exemplar în toate provinciile califatului, și a ordonat ca toate celelalte variante să fie distruse, fiind considerate de atunci ca inexacte. Istoricii Coranului vorbesc însă de un proces mai gradual chiar decât cel prezentat de tradiție, Coranul fiind rodul unei munci redacționale ale cărturarilor islamici aflați în slujba puterii califale contemporane lor, o muncă întinsă pe o perioadă de mai bine de un secol.
Versiunea lui Uthman (cunoscută sub numele Mushaf 'Uthmān "Vulgata lui Osman") organizează revelațiile în ordinea lungimii, cu cele mai lungi capitole (sura) la începutul Coranului și cele mai scurte la sfârșit. În viziunea conservatorilor ordinea capitolelor este stabilită de divinitate. Mai târziu specialiștii au încercat să așeze capitolele în ordine cronologică, și printre musulmani există un consens privind impărțirea capitolelor în cele revelate la Mecca și cele revelate la Medina. Unele sure (de exemplu Sura XVII - Al-Isrā‘) au fost revelate în mai multe locuri, în perioade diferite.
Deoarece Coranul a fost scris într-un sistem grafic ce nota doar consoanele și care nu poseda încă un sistem de puncte diacritice care să diferențieze literele izomorfe, și deoarece existau tradiții diferite ale recitării, pe măsură ce persoane care nu vorbeau limba arabă se converteau la islam, exista o neînțelegere privind lectura exactă a anumitor versete. Până la urmă s-au dezvoltat forme de scriere care folosesc "puncte" pentru a indica vocalele. Sute de ani dupa Uthman, cărturarii musulmani au încercat să determine aplicarea punctelor și citirea corectă în textul nevocalizat al lui Uthman. În urma cercetărilor, au fost acceptate șapte variante canonice de citire a Coranului (acestea se referă doar la intonare și la decuparea textului - scris fără punctuație - în propoziții), diferențele dintre acestea fiind considerate minore, fără să afecteze textul.
Coranul, încă de la începuturile sale, a devenit centrul devotamentului islamic și totodată subiectul controverselor teologice. În secolul al VIII-lea, mu'taziliții au susținut crearea Coranului de-a lungul timpului. Oponenții lor, din diferite școli, au pretins eternitatea și perfecțiunea Coranului, existent în ceruri înainte să fie revelat lui Muhammad. Teologia aș'arită (care a devenit predominantă) susține eternitatea Coranului și, ca atare, increarea lui. Unele mișcări moderne din cadrul islamului se apropie însă de poziția mu'tazilită.
Incepută în secolul al VII-lea, redactarea Coranului se termină abia în anul 1923, când la inițiativa regelui Fuad I al Egiptului, Universitatea-moschee Al-Azhar din Cairo, tipărește exemplarul rămas de la Osman - Vulgata lui Osman - în mii de exemplare pe care le trimite în toată lumea islamică.
Tipărirea în masă a Coranului în arabă și traducerea în alte limbi sunt considerate facilități moderne.
Răspunde
Muhammad de către îngerul Gabriel?
Ingerul Gabriel in Biblie este foarte amabil si blind, in Coran e nebun si rau cu Muhamed!
Biblia Spune clar > Bagati de seama diavolul se preface intr-un inger de lumina
Coran nu este cuvintul Lui Dumnezeu adevarat. Coranul spune ca Allah nu putea sa avut un fiu, in Biblie Iisus este fiul Lui Dumnezeu, Dumnezeul intrupat care s-a arat lumei intregi.
Ce fel de Dumnezeu este in Coran?
Ai uitat ce a spus diavolul in Biblie?
A spus > Ma voi sui pe munte si voi fi ca cel prea inalt < Deci diavolul vrea sa fie ca Dumnezeu!
Isaia cap 14 vers 13, 14
Coranul este adevaratul cuvant al lui Allah iar biblia reprezinta o cale de ispita spre Sathan.
Daca s-ar da medalii pentru aberatii tu sîur ai lua medalia de aur
Sunt două religii diferite, în Biblie e Dumnezeu, în Coran e Allah respectiv Mohammed. Despre musulmani se spune că sunt persoane rele, că femeile la ei sunt slugi dar NU, la noi e aşa, la noi nici nu se mai citeşte biblia. personal nu am citit-o niciodată în cei 16 ani. Creştini suntem doar pe foaie. În biblie se redau întâmplările " domnului ", în Coran se scrie despre fuga lui Muhammed în Mecca, despre Ramadan despre reguli şi fapte. La noi la fel. E aceeaşi mărie cu altă pălărie ..citeşte puţin din fiecare şi te-ai prins 
! Fundiţă?
Aberatii? Prietene termina odata cu ipocrizia asta, fiecare are parerile lui si are dreptul de a le exprima. Crestinii, fiinte superstitioase si nu "credincioase" al carui singur atuu este ipocrizia. Eu nu am dreptul de a avea dreptate in schimb voi aveti. Eu sunt oricum inferior cu mult voua deoarece nu cred in zeul crestin, si considerati ca datoria voastra de fiinte superstitioase este de a convinge ateii sa adopte drumul minciunii, ignorantei, superficialitatii si ipocriziei.
Cinee este allah? anume cine este? ce spune coran despre el?
Nu iti dai seama ca in Biblie scrie clar > Diavolul vrea sa fie ca Dumnezeu?
Isaia cap 14 vers 13:14
Ahahaahaha. Allah este zeul islamului. Are cam aceleasi calitati ca si zeul crestin +
5/17 Necredinciosi sunt aceia care zic:" Dumnezeu este mesia, fiul Mariei...
5/51 O, cei care credeti! Nu-i luati pe iudei si crestini ca aliati! Ei sunt alitati unii cu altii. Aceia dintre voi care vi-i faceti aliati sunteti ca si cum ati face parte dintre ei...
5/72 Necredinciosi sunt aceia care spun: "Dumnezeu e mesia, fiul Mariei!"...
8)'Luptati-va impotriva celor carora li s-a dat Scriptura, care nu cred in Allah, Allah sa-i ucida pe toti! Cat de nebuni sunt ei!" (Sura 9:29 si urm)
2)"Loviti-i (evrei, crestini, atei) oriunde dati de ei"(Coran 2:187)"2:191
7)"Luptati -va impotriva lor pana cand nu va mai exista nici un razboi civil si pana cand toti vor crede in Allah "(Sura8:40) "8:39
9)"Paradisul va fi al celor care lupta pe calea lui Allah, care ucid si care vor fi ucisi; lor le apartine adevarata promisiune "(Sura 9:112)
10)"Cand va intalniti cu necredinciosii, decapitati-i pana cand veti face un adevarat macel printre ei; apoi legati-i pe toti...Iar cei ce sunt ucisi in calea lui Allah...el ii va duce in paradis "(Sura 47:4-7)
Dupa cum vezi Allah imi promite raiul daca ucid cat mai multi crestini, inca nu m-am gandit cum sa incep.
Doame miluieste pe oamenii acestea! Nu tii greata sa cistesti cuvintele diavolului? Adica tot coranul? Datii foc. Teroristi nebuni rataciti de la adevar.
Dumnezeu a poruncit la lume > Sa nu ucizi
Aceasta este Cartea, cea fãrã îndoialã; Ea este Cãlãuzã pentru cei smeriți,
Care cred în cele nevãzute și plinesc Rugãciunea [As-Salat] și din ceea ce le-am dãruit fac milostenie.
Și care cred în ceea ce ți-a fost pogorât ție și în ceea ce a fost pogorât înaintea ta și în Viața de Apoi ei se încred.
Aceia sunt cãlãuziți de Domnul lor și aceia sunt izbânditori.
Pentru cei care nu cred e totuna de-i previi sau nu-i previi; ei nu cred.
Allah a zãvorât inimile lor și urechile lor, iar peste ochii lor s-aașternut o nãframã. Și ei vor avea [parte de] chin mare.
87. I-am daruit lui Moise Cartea si am facut sa-i urmeze alti trimisi. I-am dat lui Isus, fiul Mariei, semnele deslusite si l-am intarit pe el cu duhul sfant. Insa de fiecare data cand a adus la voi un trimis, ceea ce nu placea sufletelor voastre, v-ati semetit si pe o parte dintre trimisi i-ati invinuit de minciuna, iar pe o alta parte i-ati rapus.
88. Au zis ei: "Inimile noastre sunt invaluite". Dar i-a blestemat Allah pentru necredinta lor si doar putin cred ei.
89. Si cand le-a venit Cartea (Coranul) de la Allah, intarind-o pe cea pe care o aveau ei - dupa ce mai inainte se rugasera pentru ajutor impotriva celor care nu credeau - cand le-a venit ceea ce stiusera, l-au tagaduit pe el, Muhammed.
Pe nimica toata si-au dat sufletele lor, tagaduind ceea ce Allah a pogorat.
Iar cand li s-a zis: "Credeti in ceea ce a pogorat Allah!", ei au raspuns: "Noi credem in ceea ce ne-a fost pogorat!" Si ei se leapada de ceea ce le-a venit mai apoi - si care este Adevarul ce intareste ceea ce au ei! Spune: "Si de ce i-ati omorat pe profetii lui Allah de mai inainte, daca ati fost dreptcredinciosi?
Spune: "Daca voi aveti casa cea vesnica la Allah numai pentru voi, fara de alti oameni, atunci doriti-va moartea, daca sunteti cinstiti!"
Nu vor cei care nu cred dintre oamenii Scripturii (evreii si crestinii), nici politeistii, sa se pogoare asupra voastra binele de la Domnul vostru, dar Allah ii alege pentru indurarea sa pe aceia care voieste El, caci Allah este Stapanul harului nemarginit.
In concluzie, esti un necredincios 
Allah sa iti deschida inima ca sa primesti Adevarul adus de Mahomed, pacea fie asupra lui, in inima ta!
Ieremia 48:10
10Blestemat sa fie cel ce face cu nebagare de seama lucrarea Domnului, blestemat sa fie cel ce îsi opreste sabia de la macel!
Deuteronom 17:12~
"Omul care, din mîndrie, nu va asculta de preotul pus acolo ca sa slujeasca Domnului, Dumnezeului tau, sau care nu va asculta de judecator, omul acela sa fie pedepsit cu moartea. Sa scoti astfel raul din mijlocul lui Israel"
Exodu 22:20~
"20Cine aduce jertfe altor dumnezei decît Domnului singur, sa fie nimicit cu desavîrsire."
Deuteronom 13 :13-16~
13,,Niste oameni rai au iesit din mijlocul tau, si au amagit pe locuitorii din cetatea lor zicînd:, Haidem si sa slujim altor dumnezei!`` -dumnezei pe cari tu nu -i cunosti
14sa faci cercetari, sa cauti si sa întrebi cu deamanuntul. Daca este adevarat, daca lucrul este întemeiat, daca urîciunea aceasta a fost facuta în mijlocul tau,
15atunci sa treci prin ascutisul sabiei pe locuitorii din cetatea aceea, s'o nimicesti cu desavîrsire împreuna cu tot ce va fi în ea, si sa -i treci chiar si vitele prin ascutisul sabiei.
16Sa strîngi toata prada în mijlocul pietei, si sa arzi de tot cu foc cetatea si toata prada ei, înaintea Domnului, Dumnezeului tau: sa ramîna pentru totdeauna un morman de darîmaturi, si nici o data sa nu fie zidita din nou.
Levitic 24:10-16~
10Fiul unei femei israelite si al unui barbat egiptean, venind în mijlocul copiilor lui Israel, s-a certat în tabara cu un barbat israelit.
11Fiul femeii israelite a hulit si a blestemat Numele lui Dumnezeu. L-au adus la Moise. Mama-sa se numea Selomit, fata lui Dibri, din semintia lui Dan.
12L-au aruncat în temnita, pîna va spune Moise ce va porunci Domnul.
13Domnul a vorbit lui Moise, si a zis:
14,, Scoate din tabara pe cel ce a hulit; toti ceice l-au auzit, sa-si puna mînile pe capul lui, si toata adunarea sa -l ucida cu pietre.
15Sa vorbesti copiilor lui Israel, si sa le spui:, Oricine va blestema pe Dumnezeul lui, îsi va lua pedeapsa pentru pacatul lui.
16Cine va blestema Numele Domnului, va fi pedepsit cu moartea: toata adunarea sa -l ucida cu pietre. Fie strain, fie bastinas, sa moara, pentru ca a hulit Numele lui Dumnezeu.
Ciudat este ca asemenea citate exista si in Biblie. Nu ti se pare cuvintele astea tot ale diavolului? Coranul nu este plin numai de crime, ci si de invataturi simbolice si morale, exact ca in Biblie.
Daca ai raspunsuri la intrebare de ce mai intrebi? ...asta se numeste ipocrizie.
Sa-ti spun eu cea mai mare diferenta intre ''Biblia crestina'' si Coranul arab.
Biblia este cuvantul Lui Dumnezeu, cuvintele profetilor, cuvintele apostolilor etc, crestinii au amestecat cuvintele Lui Dumnezeu cu ale oamenilor.In Biblie nu apare numai Cuvantul Lui Dumnezeu.
In Coran apar numai si numai cuvintele Lui Dumnezeu. Cuvintele profetului si a apostolilor apar in alte culegeri ..carti.Dumnezeu i-a calauzit mai bine in aceasta privinta incat nu au adunat toate scrierile intr-o singura Carte, au avut intelepciunea sa separe ceea ce a spus Dumnezeu de ceea ce a spus profetul, companionii..etc. In Coran Dumnezeu nu se naste (nu se intrupeaza, nu iese dintr-un vagin, nu este alaptat, nu face pip si caca, nu moare.) si nu naste, El creeaza.
Ignoranta asta i-a dus pe multi dintre copii lor catre ateism.dar in sufletelele lor(ateii din parinti ''crestini'') cred in ceva, dar nu in balivernele grecilor si a romanilor ca si ''Scripturile lor '' feik, de asta prefera sa fie atei multi dintre ei, dar in acelasi timp ai macina ceva.vor sa stie, ei cauta mai mult pe Dumnezeu decat o fac ignorantii care asi spun ca sunt credinciosi dar faptele lor arata altceva, cu toate astea ei spun ca nu dupa faptelel lor sunt mantuiti ci dupa credinta in moartea lui Christos, ca sangeler lui i-a mantuit, ei sunt deja mantuiti dupa crezul lor, dar asta ar vrea numai ca se insala, Seitan i-a amagit si ai amageste pe unii, iar Dumnezeu calauzeste pe acela care voieste.
''Biblia crestina '' are bucati mari luate din Tanack si nici macar de copy paste nu au fost in stare, caci au copiat eronat multe bucatele dintre acele bucati mari din Cartea Sfanta a iudeilor. Coranul nu este nici pe departe asemenea Bibliei si nici Tanackului. In Coran vorbeste numai Dumnezeu fara de altii.''Biblia crestina '' o parte a ei (vechiul testament ) este furata de la iudei, se numeste furt literar, plagiere si se pedepseste cu inchisoare .
Vechiul Testament este o traducere a Bibliei ebraice, cu sau fara apocrife, functie de denomninatie. Unii o traduc din textele masoretice, altii din Septuaginta (traducerea in limba greaca a Bibliei ebraice). Vechiul Testament nu e plagiat, ci inclus in Bibliile crestine. E pur si simplu atasat inaintea Noului Testament. Plagiat e cand cineva pretinde ca a scris ce-a de fapt scris altul (text sau idei). O parte considerabila din Coran consta din repovestiri si adaptari ale materialului din Biblia ebraica si din Noul Testament. De exemplu pedepsirea homosexualilor cu moartea a fost preluata de la evrei. La un moment dat o aplicau si crestinii, pentru aceeasi fapta.
Musulmanii se uita cu gura cascata la Bart Ehrman cand expune greselile de copiere ale Bibliei si textele cu autor fals incluse in Noul Testament. Dar ei uita ca daca metoda critico-istorica va fi aplicata Coranului va rezulta cam acelasi fel de lucruri care au rezultat pentru Biblie. Bart Ehrman a zis ca atat cat va tine la viata proprie, nu va aplica metoda critico-istorica asupra Coranului.
Eu unul dupa ce am citit si studiat Biblia nu mai cred in nicio carte sfanta, am ajuns la concluzia ca Dumnezeu nu vorbeste cu oamenii, dovada cate prostii s-au spus in numele lui si cate atrocitati s-au comis in numele lui.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
