Crezi ca cu bani ajungi în iad/ rai?
Nu, mântuirea nu vine cu bani, poți sa dai milioane de euro, nu te ajuta la nimic dacă nu ești un credincios adevărat (fii atent ca am spus "adevărat". Exista mulți "creștini" care nu se comporta ca unii, adică cum poți spune ca ești copilul lui Dumnezeu dar tu sa înjuri, sa bei, sa fumezi, să curvesti și sa faci câte și mai câte? (a fost un ex)).
Stai liniştit(ă), cutia aia e de fapt o metodă a preoților de a face bani, şi din păcate mulți oameni chiar cred că e pe bune.
Foarte adevărat. Dacă mergi la biserică și nu dai bani, popa nu are ce mânca. Dar dacă nu mergi deloc la biserică, nu pățești nimic.
Nu de aia te duci la biserica sa pui bani in cutia milei. Te duci ca să participi la Sfânta Liturghie și ca să te împărtășești cu Trupul și Sângele Domnului Hristos. DE AIA te duci. Donațiile sunt voluntare. Doneaza cine vrea. După felul în care scrii presupun ca ești copil. Când o să crești mai mare o să ai un salariu și o să donezi care cui i-o trebui și cum vei vrea tu, cu milă și discernamant.
Nu arunca vina pe "ortodocși". Nu e nimic ortodox la opinia unor babe dintr-un sat uitat de munte. Nu oricine se numește ortodox este ortodox ci acela e Ortodox care face voia lui Dumnezeu.
Nu că arunc vina, dar eu la ortodocsi am auzit de cutia milei și de superstiții de genul
Nu tot ce zboara se mananca. Doar fiindca ai auzit asta la asa numiti ortodocsi nu inseamna ca e o pratica ortodoxă. Sunt mulți oameni în lumea asta care își zic ortodocși cu numele, dar nu sunt. Te rog să faci diferența între prostimea de la țară și de la oraș care se numește "ortodoxă" și adevărații Ortodocși.
Știu să fac diferența, nu te stresa tu pentru mine. Dar fie ca sunt ortodocși adevărați sau nu, nu religia mântuiește, așa că nu asta are importanță
Biserica ortodoxa e plina de viermi care numa la banii viseaza, biserica e o afacere, un marketing, statul si asa le da miliarde anual mai sunt si idioti care cotiseaza la greu sa le ierte pacatele, biserica ortodoxa e ceea mai primitiva dintre toate si ceea mai lacoma, singurul dz e banul si atat
Religia este ansamblul tuturor modurilor de desfarurare a unui cult sau a unei credinte. Bineinteles ca nu religia te mantuieste. Dumnezeu te mantuieste, dar dacă nu practici religia nu ai cum sa ajungi la Dumnezeu ca El mai apoi sa te mantuiasca.
Poți sa ajungi în iad și dacă mergi la biserica și dacă pui bani în cutia milei, 5 milioane și chiar mai mult Ca să ajungi te costa mult mai mult, El dorește sa ne dăruim Lui în intregime, sa ne vindem sufletul Lui asa cum unii își vând sufletul lui satana
Dacă păcatele noastre se puteau răscumpărat prin bani, nu venea pe pământ Mântuitorul Hristos, ca să plătească cu viata Lui, cu suferință și sângele Lui pentru păcatele noastre. Doar sacrificiul Mantuitorului Hristos, dăruirea vieții Lui fără păcat, în locul nostru, e o plata suficienta pentru păcatele nostre.
Să îți vinzi sufletul Lui înseamnă să nu mai fii tu stăpân peste viata ta ci sa îl lași pe El la volan, ca se descurca mult mai bine:"Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Iisus ca Domn(Stăpân) și dacă crezi în inima ta ca Dumnezeu =L-a înviat din morți, vei fi mantuit." Romani10-9
Cine crede și primește sacrificiul Mantuitorului Hristos în locul sau și își dăruiește viata Lui, Dumnezeu îl adopta în familia Sa." A vanit la ai Sai(la evrei) și ai Sai nu L-au primit. Dar tuturor crlir ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul sa se facă copii ai lui Dumnezeu..nascuti nu din sange(ca asa erau și părinții) nici din vouă firii lor( ca au plătit bani suficienți) nici din voia vreunui om(ca au promis nașii) ci din Dumnezeu. IOAN 1. 11-13
In Biblie exista facut pomana. Atat ca nu se facea pomana pentru morti. Fiecare isi face pomana pentru sine, cat timp era viu.