Mai intai imi cer scuze ca nu am avut timp sa iti raspund la mesajul privat.
Iertarea lui Dumnezeu nu tine de religie sau confesiune.Ele El ne spune ca nu ne pot oferi mantuirea.Ci o relatie personala cu Dumnezeu prin Fiul Sau, Isus Hristos. Pocainta este porunca lui Dumnezeu pentru fiecare om.Fiecare dintre noi incearca sa se apropie cat mai mult de Dumnezeu.Ascultarea este calea catre rai.Sa te pocaiesti inseamna sa te caiesti de pacatul facut sa iti ceri iertare, si sa te lasi de el.
Poti sa fii pocait la ortodocsi, si poti sa mergi intr-o adunare si sa nu fii pocait.Domnul Isus nu are doctrina nici unei religii sau denominatiuni nu instiga impotriva vreunei grupari religioase nu cere adeziuni.Singura sursa infailibila de adevar a fost este si ramane Cuvantul lui Dumnezeu.Doctrina adevarata este invatatura si exemplul Domnului Isus Hristos. Daca vii inaintea Lui cu o inima plina de cainta, sincera si curata si daca crezi din toata inima, Isus te spala in sangele Lui, si iti iarta toate pacatele.
Mai fetiţă, tu nu ai nici un drept de a judeca pe nimeni în primul rând, iar în al doilea rând uită-te la bârna din ochiul tău şi nu mai arăta cu degetul tău murdar paiul din ochiul celuilalt.
Ce dovadă de creştină dai tu când pui întrebări de genul: "Bună TPU.Pls Daţi-mi idei de înjurături care jignesc foarte tare o persoană. Dau fundă şi voturi. Dacă nu lasă-ţi comm atunci trimiteţi mesaj privat "
Nu pocăiţii spun asta, ci Biblia spune asta. Dar, hai săi numim protestanţi, pentru că mesajul Lui Isus este:
`` Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape `` Matei 4:17.
Deci,nu cultul e cauza, ci ascultarea de Cuvântul Lui Dumnezeu, logic şi catolicii şi ortodocşii trebuie să fie pocăiţi altfel, nu sunt după voia Lui Dumnezeu.
Alt aspect: Nu catolicii şi ortodocşii au fost primii! De la bun început, de fapt, a fost Biserica Apostolică, ei au pus bazele bisericii Lui Hristos şi nu era un cult anume, dacă tot vorbim de începuturi. Isus a spus:
`` Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.`` Matei 16:18.
Acum, haide să vedem cum arată raportul global al creştinilor pe denominaţii:
Pe primul loc ca număr de indivizi se situează Biserica Catolică cu 1.1 miliarde de persoane, însemnând peste 50% din populaţia creştină; ei formând majoritatea în 67 de ţări. Pe locul doi se află Biserica Protestantă `` aici este inclus tot ce înseamnă pentru tine ( poftiţi ) `` cu 801 milioane, însemnând 37% din totalul populaţiei creştine; ei formând majoritatea în 49 de ţări, iar pe ultimul loc se găseşte Biserica Ortodoxă cu 260 de milioane din care 143 de milioane se află în Rusia. Biserica Ortodoxă însumează doar 12% din totalul populaţiei creştine şi se regăseşte doar în câteva ţări.
Pe ce bază spun eu asta... la ce anume te referi mai exact?
Atenţie mare la ce declari! În Biblie nu este pomenit niciun cult. Eu nu ştiu despre ce Biblii vorbeşti tu, însă, în Biblia traducerea Cornilescu, găseşti toate informaţiile care te interesează, despre tipărire şi editarea ei, este folosită traducerea universală şi se potriveşte excelent, de exemplu, cu traducerea Bibliei King James Version. De altfel, ortodocşii au folosit bine mersi Biblia tradusă de Cornilescu până când şi-au editat o Biblie.
De ce Biblia ortodoxă conţine mai multe cărţi faţă de restul cultelor creştine? Trebuie ştiut care cărţi au fost recunoscute Canonice şi care cărţi au fost recunoscute ca fiind Apocrife. Mai trebuie ştiut despre cărţile Apocrife, că ele conţin date dinaintea Naşterii Mântuitorului, deci, vorbim de perioada Vechiului Testament. Cărţile Apocrife nu aparţin Noului Testament. Acum, nu ortodocşii trebuie să se exprime cu privire la aceste cărţi dacă sunt Canonice sau Apocrife, ci acest lucru trebuie făcut de către rabinii şi învăţătorii evrei, pentru că aceste cărţi îi privesc în primul rând pe ei, iar ei s-au pronunţat asupra acestor cărţi `` pe care ortodocşii le au în plus `` ca fiind Apocrife, ulterior acest lucru a fost recunoscut de toate cultele creştine cu excepţia ortodocşilor, dar şi la ortodocşi părerile sunt împărţite. Aşadar, ortodocşii, cu toate că sunt minoritari faţă de `` catolici cu 1, 1 miliarde de suflete, urmaţi de protestanţi cu 801 milioane de suflete, în vreme ce ei ( ortodocşii ) au doar 260 de milioane, dintre care 143 de milioane, sunt ruşi `` au pretenţia să-i numească `` sectari `` pe protestanţi şi despre catolici, că sunt rătăciţi; rămâne să-ţi răspunzi singur la acest paradox.
Te rog să priveşti o hartă cu denominaţiile creştine şi doresc să priveşti acolo, câtă evanghelizare a făcut Biserica ortodoxă ne/respectând astfel, una dintre cele mai importante porunci biblice? Porunca Lui Isus a fost clară:
``... Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. `` Marcu 16:15.
Se pare că, ortodocşii nu pre au respectat această poruncă; vezi harta mai jos:
http://www.religioustolerance.org/worldrel.htm
By the way! Versetul la care te-ai referit:
`` Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta.`` Ap.22:18.
Citeşte atent sau dacă nu te pricepi bine la interpretări, întreabă un preot. Acest verset se referă în speţă la cartea de faţă, adică la Apocalipsa; vezi cum scrie `` cuvintele prorociei `` deci, nu toată Biblia este o carte profetică, iar versetul te şi ghidează singur la ce se referă exact. Bineînţeles, că mai sunt cărţi profetice, dar acest verset, vorbeşte exclusiv despre Apocalipsa in contextul care a fost scris.
Ai declarat:
`` cum spui tu ca toate cultele sunt bune? Si daca spui tu ca toate religiile sunt bune, ti se pare corecta credinta martorilor lui iehova? Ca dupa moarte nu mai existi? ``
Eu nu am afirmat niciodata asa ceva, nu stiu unde ai citit tu asta sau te rog sa nu-mi rastalmacesti cuvintele, multumesc.
Hai să respectăm totuşi un vocabular civilizat `` Dar sa citesti, nu doar sa te uiti ca pisica in calendar ``. Eu ţi-am arătat realitatea, dacă tu nu poţi percepe că lumea poate fi şi altfel peste graniţele ţării noastre, eu nu am cum să te ajut. Trebuie să înţelegi că sunt ţări care habar nu au de ortodoxie şi practicile lor de plimbat oase s.a.m.d. Crede-mă, eu trăiesc într-o ţară protestantă şi-i mulţumesc Lui Dumnezeu pentru asta. Eu nu zic că nu sunt şi ortodocşi care respectă Cuvântul, dar să spui că numai ortodoxismul este ok, deja intrăm în lumea poveştilor celor mici, nu mai spun că în viziunea celor afectaţi de îndoctrinările răutăcioase ale conducătorilor ortodocşi, ţări precum Australia, Noua Zeelandă, Regatul Unit, America, Canada etc, sunt consideraţi, te citez `` sectari ``, scuză-mă, dar cine afirmă asta, are şi o mare doză de invidie.
Lumina sfântă de la Ierusalim... cine ziceai că a cercetat? Ok, nu asta e important! Atunci când discutăm despre cele sfinte, obligatoriu trebuie să aibă corespondenţă în Biblia altfel, nu face obiectul discuţiei noastre. Acum hai să vedem împreună ce spune Biblia despre adevărata lumină. Domnul Isus a spus:
`` Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. `` Matei 5:14.
După învăţătura Domnului, credincioşii sunt lumină pentru cei care sunt întuneric:
`` Odinioară eraţi întuneric; dar acum sunteţi lumină în Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii. `` Efeseni 5:8.
Atenţie la text! Odinioară eraţi întuneric. Textul nu spune `` eraţi ÎN întuneric ``, deci conjuncţia `` ÎN ``, nu există în text. Mai departe; acum sunteţi lumină. La fel, nu există conjuncţia `` ÎN ``. Aşadar, textul spune lămurit: NOI SUNTEM LUMINĂ. Mai exact, textul spune că noi suntem lumină, nu spune că noi suntem în lumină, ai prins ideea? Biserica Lui Hristos `` trupul `` este formată din mădulare; vezi 1 Corinteni 12:12, nicidecum clădirea. În lumina acestor versete biblice, lumina de care vorbeşti tu, nu se justifică d.p.d.v biblic. În altă ordine de idei, care ar fi scopul Lui Dumnezeu să concentreze un miracol într-un singur punct, gen show `` Dumnezeu nu se manifestă prin show ``, când toată Biblia ne învaţă că miracolele Lui Dumnezeu, în primul rând, sunt la nivel individual?!
Dacă doreşti o discuţie despre cele sfinte, hai să aducem exemple biblice. Acum te întreb: Filozofia ta despre `` lumina lumii `` pe lângă învăţătura Domnului Isus, cam pe unde s-ar plasa sau; regăseşti această filozofie în Biblie?
Concluzia! Pe noi trebuie să ne intereseze mai puţin părerile altora; dacă o învăţătură nu se găseşte pe paginile Bibliei, acea învăţătură, nu este de la Domnul.
Tu vorbeşti din Biblie sau de unde? Biblia spune; chiar Satana se preface într-un înger de lumină. `` 1 Cor. 11:14. Vorbeşti despre erezii! Dragule, tocmai ce faci tu acum se potriveşte de minune cu ce vrei să crezi tu despre alţii.
Nu ştiu de ce am senzaţia că refuzi să înţelegi?! Atunci când vorbim despre voia Lui Dumnezeu şi poruncile Sale, putem aduce exemple DOAR din Biblie, dacă doreşti să discutăm despre altceva ok, dar să nu confundăm încredinţările personale cu principiile Lui Dumnezeu. Tu vrei să faci din lucrurile lumeşti, exemple biblice dar, nu merge aşa. Rămâi în contextul biblic şi vei descoperi singur că filozofia ta nu are legătură cu Biblia.
Refuzi să te confrunţi cu realitatea, pentru că vrei să crezi o minciună care de fapt, îţi hrăneşte interesul, iar adevărul îţi va demonta iluzia în care te afli.
Încă ceva! Întrebarea ta sună aşa, chiar dacă ai folosit ghilimelele: `` Am si eu o intrebare pentru "pocaiti" ``.
Acum, te întreb şi eu: Tu eşti sau nu pocăit?
La răspunsul tău:
`` Nu are cum sa se prefaca acolo sau lumina sa fie de la SatanFiind ca Hristos ne-a dat o arma importiva lui. Sfanta cruce iar el nu are putere impotriva ei ``.
Repet! Îţi lipsesc exemplele biblice. Nu uita! Punctul tău de vedere nu reprezintă adevărul absolut şi nici nu este universal valabil, ci este pur şi simplu, un punct de vedere care nu corespunde cu Biblia.
Iar la următorul tău răspuns:
`` Mulktumesc la dumnezeu nu sunt.Iar cei care se considera pocaiti sunt de fapt lepadat, fiind ca s-au lepadat de biserica stramoseasca adica cea Ortodoxa care nu a schimbat invataturile lui Hristos si tainele care le-au lasat apostolii ``
În primul rând, nu mai asocia ortodoxismul cu Isus şi Biserica Apostolică, Biblia nu spune aşa ceva. Şi în altă ordine de idei, prin răspunsul dat `` Mulktumesc la dumnezeu nu sunt... ``, tocmai ai recunoscut că nu împlineşti porunca Domnului Isus Hristos, poruncă care spune lămurit:
`` De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască şi să zică: POCĂIŢI-VĂ, căci Împărăţia cerurilor este aproape. `` Matei 4:17.
POCĂIŢI-VĂ, este un imperativ! Oare, nu pocăinţa este cerinţa creştinismului?
Te rog să nu-mi adaugi cuvinte pe care eu personal, nu le-am spus! Te citez:
`` Crucea nu este un simplu semn ``.
Hei prietene! Când am spus eu despre cruce c-ar fi un simplu semn? Noi vorbeam despre LUMINĂ! Şi tu, din lipsă de argumente, ai schimbat radical subiectul, Păi, drăguţă, nu merge aşa, rămâi on topic!
Ok, cu subiectul despre lumină s-a lămurit?! De vreme ce, ai schimbat brusc subiectul, în lipsa argumentelor. Aşadar, biblic vorbind, adevărata lumină sunt credincioşii autentici `` vezi Matei 5:14 `` şi nu, poveştile înşiruite de tine.
Ai declarat: `` Si ti-as sugera sa revizuesti istoria biserici. ``
Discutăm despre istorie cât doreşti, dar nu trecutul ne mântuieşte pe noi `` Însă dacă cel neprihănit se abate de la neprihănirea lui şi săvârşeşte nelegiuirea, dacă se ia după toate urâciunile celui rău, s-ar putea să trăiască el oare? Nu, ci toată neprihănirea lui va fi uitată, pentru că s-a dat la nelegiuire şi la păcat; de aceea va muri în ele. `` Ezechiel 18:24.
Şi nici viitorul `` Dar Dumnezeu i-a zis: Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi? `` Luca 12:20. Viitorul îi aparţine Lui Dumnezeu.
Ci prezentul contează `` câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii. `` Evrei 3:15. Important este, nu ce ai fost, ci important este, ce eşti!
Alt aspect legat de istorie. Încearcă să înţelegi că Biserica Lui Hristos a început aproximativ în anul 33-35 d.Hr. Mai exact, în ziua cincizecimii. Nicidecum ce îndrugi tu acolo, te citez:
`` biserica respectiva care era atunci si care se numea "Ecclesiatiki ortodoxi catoliki" ( Biserica Ortodoxa Catolica) care a fost prima biserica crestina.Si pana la 1054... ``
De fapt Biserica = Ekklesia, iar Ekklesia înseamnă Adunarea lui Dumnezeu, iar Cel ce o convoacă este Dumnezeu. Pe lângă fondul grec al cuvântului, Ekklesia are şi un fond ebraic. În Septuagintă, termenul redă cuvântul ebraic `` Qahal ``, care se trage din rădăcina `` a convoca ``. El se referea la adunarea lui Israel. În sens ebraic, termenul înseamnă poporul lui Dumnezeu convocat de Dumnezeu. Aşadar, prima Biserică, nu a fost catolică, ortodoxă sau protestantă, ci prima Biserică s-a numit Ekklesia, adică; Adunarea Lui Dumnezeu, formată din primii apostoli ai Lui Isus şi toţi cei care l-au urmat. Denominaţiile religioase gen Catolici, Ortodocşi şi Protestanţi au apărut mult mai târziu. Până în anul 1054, Adunarea Lui Dumnezeu s-a numit Biserica creştină, deci hai să nu atribuim niciunei confesiuni un titlu care nu există şi nici Biblia nu-l susţine.
Ai mai declarat: `` Apoi alt aspect in legatura cu biblia.Ea are multe intelesuri si nu poate fi studiata si interpretat de catre oricine. ``
E, cu aceste vorbe, te-ai descoperit! Cu părere de rău îţi spun, dar te înşeli singur. Biblia are un singur înţeles şi foarte multe răstălmăciri. Biblia poate fi studiată de oricine, dacă îl caută pe Isus din inimă, atunci Duhul Sfânt îl va lumina în această privinţă, iar acest lucru ţi-l recomand şi ţie:
`` Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. `` Matei 6:33. Şi încearcă să faci un studiu inductiv al Bibliei.
Cât despre POCĂINŢĂ `` Matei 4:17 ``, nu există decât un singur înţeles, dacă nu te pocăieşti nu te poţi numi creştin. Isus a spus:
`` Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!" va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.`` Matei 7:21.
Şi apropo, tu ai observat ce bazaconii ai scris în ultimul comentariu? Ai declarat:
`` pocainta are sensul de a te caii, nu de a abandona biserica lui Hristos... ``
Ce reprezintă pentru tine cuvântul abandon? Observ că tu îi atribui alt înţeles?! În cazul nostru, abandon = Renunțare definitivă, părăsire fără intenția de a reveni la ceva. Ok, dar unde vezi tu abandonul? Chiar tu ai spus, te citez:
`` Multumesc si Slava lui Dumnezeu ca am fost botezata Ortodoxa ``
Cum bine ai recunoscut, nu a fost alegerea ta, ci altcineva te-a botezat împotriva voinţei tale `` am fost botezata ``. Aşadar, nu poţi abandona ceva ce nu îţi aparţine sau nu ai avut niciodată, ai prins ideea? Tu cu exemplul tău, eşti foarte subiectiv în gândire, iar Dumnezeu gândeşte obiectiv. După principiul tău, toţi oamenii care nu se nasc în aceste 2-3 ţări preponderent ortodoxe, se nasc gata condamnaţi pentru iadul veşnic, aşa crezi tu?
Ex: dacă un un ortodox trece la catolici, tu îl consideri sectant? Sau un Protestant care trece la catolici, la fel, tu îl consideri sectant? Şi exemplele pot continua. Din punctul tău de vedere, următoarele ţări sunt sectare: Australia, Regatul Unit, America, Canada, Germania, Noua Zeelandă, Africa de Sud etc? Te rog să dai un răspuns obiectiv, mulţumesc.
Acum să înţelegi şi tu ce înseamnă cu adevărat cuvântul sectă: Definiţia specifică, din punct de vedere creştin `` creştinii în lume sunt recunoscuţi sub numele de Catolici, Protestanţi şi Ortodocşi ``, sectei este aceea a unui grup religios care neagă unul sau mai multe adevăruri fundamentale ale Bibliei. Sau, în termeni mai simpli, o sectă este un grup izolat care învaţă pe oameni lucruri care îi conduc pe aceştia către o cale care nu duce la mântuire. Prin distincţie de o religie, o sectă este un grup izolat care pretinde că aparţine creştinismului, cu toate acestea neagă adevărurile fundamentale ale creştinismului biblic. Acum înţelegi de ce îţi cer continuu exemple biblice? Exemple care ţie îţi lipsesc! Şi ştii de ce îţi lipsesc? Pentru că filozofia ta nu are corespondent în Biblie, pe scurt! Exemple biblice la filozofia ta, nu există.
Ţi-ai pus vreodată întrebarea de ce ortodoxismul în loc să prospere, a dat înapoi şi au rămas aşa de puţini? Oare s-au terminat binecuvântările Lui Dumnezeu pentru ortodocşi sau practicile păgâne din sânul lor l-au determinat pe Dumnezeu să-şi întoarcă faţa de la ei şi să îi verse din gura Sa, iar în lipsa Duhului Sfânt, logic, s-au împuţinat?! Dumnezeu nu tolerează ca cineva să-i răstălmăcească Cuvântul.
`` Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. `` Ap.3:16.
Eu personal, nu am afirmat niciodată că ortodocşii nu sunt mântuiţi, cum de altfel nu am afirmat niciodată că toţi protestanţii sau catolicii vor fi mântuiţi, nu, ci mântuiţi sunt cei care împlinesc voia Lui Dumnezeu.
Tu de ce vrei să crezi o iluzie, că doar ortodocşii vor fi mântuiţi?
După poza de profil, tu ai fi fată. Despre mine: Nu, nu sunt fată, sunt trecut de 40 de ani şi sunt baptist, iar precizările tale făcute din neştiinţă nu se justifică şi nu sunt obiective, te citez:
`` Daaca tu te nasteai intr-o familie ortodoxa si practicai ortodoxia cum trebuie si intelegeai cuvantul lui dumnezeu nu mai vorbeai asa ``
E, află că m-am născut într-o familie de ortodocşi ca orişice român care se naşte în România şi la care, religia ortodoxă pretinde că de vreme ce te-ai născut acolo, deja eşti ortodox, bineînţeles că această filozofie este o mare amăgire pentru majoritatea oamenilor care se încred în acest creştinism ieftin pe care îl vinde această religie şi nu are nimic în comun cu voia Sfântă şi Desăvârşită a Lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu ne vrea credincioşi nu religioşi. Este ca şi cum ai spune despre cineva care s-a născut într-o familie de doctori, obligatoriu este şi el doctor! Un om cu o judecată sănătoasă ştie foarte bine, de fapt, cum stau treburile! Dacă persoana respectivă vrea să devină şi ea doctor, în primul rând, trebuie să-şi dorească asta, iar alegerea nu o poate lua decât în clipa când are discernământ, adică, poate să-şi aleagă singur destinul, de altfel realitatea ne-o demonstrează cel mai bine! Intră într-un bar şi întreabă-i pe toţi consumatorii `` fruntaşi `` ce religie au? Cu siguranţă se vor bate cu pumnii în piept că sunt ortodocşi de când se ştiu, dar ce facem cu învăţătura Bibliei?!
`` nici hoţii, nici cei lacomi, nici BEŢIVII, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. `` 1 Corinteni 6:10.
Dacă te interesa cu adevărat istoria bisericii creştine, ai fi ştiut cum au penetrat practicile păgâne în rândurile bastioanelor bisericii şi astfel, anumite ritualuri păgâne au luat forma de lucruri sfinte şi ca venite de la Dumnezeu. Iată câteva exemple de ritualuri păgâne practicate în Biserica în care te încrezi şi pe care Biblia le condamnă grav: Practicarea idolatriei prin închinarea la icoane, Maria mama lui Isus ridicată la rang de divinitate, închinarea la făcătură în locul Făcătorului, adică la sfinţi, plimbarea osemintelor morţilor atrăgând după sine închinarea înaintea lor coroborat cu pelerinajul practicat pentru acest scop, promovarea unei învăţături false `` sfânta tradiţie `` pe care Biblia nici măcar nu pomeneşte aşa ceva etc. Cât am stat în România pot să-ţi spun că prin natura serviciului meu, am avut ocazia să bat ţara în lung şi-n lat; şi vreau să-ţi spun că ritualurile ortodoxe dintr-o regiune a ţării, nici măcar nu se potrivesc cu ritualurile din altă regiune, însă, Biblia este făcută special fără aceste practici şi în primul rând, Ea este valabil universală pe toată întinderea pământului. Dacă ai fi avut ocazia să trăieşti în altă parte `` afară de România sau vreo ţară ortodoxă ``, ai fi cunoscut şi aceste lucruri, dar tocmai acest lucru te împiedică să deosebeşti adevărul de minciună şi te face să susţii o cauză pierdută, demonstrând ceva ce nici tu nu stăpâneşti bine, încercând fără succes să convingi alte persoane ce tu, de fapt, nu cunoşti, dar pe care alţii le experimentează deja şi observă viaţa dintr-o altă perspectivă. În comentariile trecute, ţi-am demonstrat practic că ortodoxia pe mapamond nu a îndeplinit porunca Domnului care spune lămurit:
`` Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit. `` Marcu 18:15, 16.
Porunca se referă la întreg pământul. Biblia spune că vor fi oameni mântuiţi de pe întreg pământul `` chiar şi acolo unde nu a călcat picior de ortodox cu învăţătura lui ``. Iar acum tu vi şi spui că numai ortodocşii cunosc adevărul, cred că glumeşti, nu? Tu ce faci acum, contrazici şi Biblia? Te comporţi la fel ca un sectant, chiar şi anumiţi ortodocşi renumiţi recunosc că şi protestanţii şi catolicii sunt creştini autentici, iar tu, nu observi nimic. Păi, dacă, Biblia vorbeşte de întreg pământul, tu de ce te izolezi într-un punct? Hei, wake up! Dincolo de zidurile care te înconjoară, Dumnezeu lucrează cu Putere şi cu mare Slavă:
`` unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult; `` Romani 5:20.
Ce interesant! Dacă cineva nu este de acord cu modul tău de gândire, îl clasifici ca fiind o persoană care nu înţelege sau nu vrea să înţeleagă, dar, de fapt, tu prin atitudinea ta omiţi voit sau din neştiinţă adevărurile fundamentale ale Bibliei şi iei de bună o învăţătură necercetată acolo unde Biblia spune clar: Cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun – 1 Tes. 5:21. Trebuie să înţelegi că filozofia ta nu reprezintă adevărul absolut, mai ales că are mari lacune şi izbitor de vizibil, contrară învăţăturilor sănătoase ale Bibliei. Te-ai gândit vreodată că şi Isus în vremea Sa a fost `` Protestant `` faţă de învăţăturile rigide şi false ale preoţilor şi fariseilor? Gândeşte-te şi la acest lucru? Nu tot ce este vechi, este şi bun! Aşadar, eu înţeleg mai mult decât poţi tu pricepe.
Ai mai declarat:
`` Apoi legat de afirmaţia ta "Biblia poate fi studiată de oricine... Toate duhurile rautati care vor sa ne duc la pierzare si care ne lupta din toate punctele de vedere? Ar trebuii sa pui mai multa atentie fiinda ac cel rau si cu astea te insala. Sfanta Scriptura, in multe parti ale ei, nu se poate intelege usor. Sfantul Apostol Petru spune despre Epistolele Sfantului Apostol Pavel: "In ele sunt unele lucruri cu anevoie de inteles, pe care cei neinvatati si neintariti le rastalmacesc, ca si pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare" (2 Petru 3, 16). ``
Este exact ce-ţi spuneam! Drăguţă, acest verset se referă la altceva, nici de cum nu se referă că doar preoţii au dreptul să studieze Biblia, câtă naivitate! Tu nu ştii că interpretarea corectă a unui text biblic nu trebuie să contrazică alte texte biblice? Păi de unde să ştii dacă nu ai studiat şi primeşti de-a gata tot ce ţi se vâră în buzunar fără să cunoşti! După ştiinţa ta, contrazici chiar vorbele Mântuitorului:
`` Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine. `` Ioan 5:39.
Nu te marginaliza şi citii ce nu scrie în Biblie! Aceste cuvinte sunt valabile pentru toţi oamenii de pe întreg pământul, nu doar preoţilor `` cercetaţi scripturile ``. Sau:
`` propovăduieşte Cuvântul, STĂRUIE asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura. `` 2 Timotei 4:2.
Sau, cum procedau cei din Berea:
`` Au primit Cuvântul cu toată râvna şi CERCETAU Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa. `` Fapte 17:11.
Încearcă să fi deschisă dacă anumite lucruri sunt mai corecte d.p.d.v scriptural şi nu îţi împietri inimă:
`` Nu vă împietriţi inima ca la Meriba, ca în ziua de la Masa, în pustiu, `` Ps. 95:8.
Tu chiar dai dovadă de inimă împietrită refuzând să accepţi că doctrina ta despre alte denominaţii creştine este total greşită. De exemplu, creştinii din ţările preponderent protestante luptă împotriva stăpânitorului acestei veac:
`` Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. `` Efeseni 6:12.
În vreme ce anumiţi ortodocşi au ce au cu fraţii lor protestanţi. La anumiţi ortodocşi protestanţii şi neoprotestanţi sunt problema, pentru ei, eşti mai bine văzut dacă ai fi fost de altă religie, orice numai protestant să nu fi! Ce mult vă poate chinui cel rău. De ce refuzi să pricepi că `` războiul `` este în altă parte? Sau ce spui despre acei ortodocşi care au înţeles asta şi îi consideră fraţi pe catolici şi protestanţi? Te amăgeşti singură aruncând cu noroi în alţi oameni pe care Domnul Isus îi consideră creştini. Aruncând cu noroi în alţi creştini, în primul rând, te murdăreşti tu de noroi, iar în al doilea rând, pământul de sub picioarele tale se va împuţina şi logic, vei cădea în groapa pe care tocmai ai săpat-o. Aşadar, acuzaţii grave sunt declaraţiile tale făcute din răutate la adresa altor oameni pe care nici măcar nu-i cunoşti şi îi consideri eretici chiar dacă biblia nu îţi sprijină filozofia. Exemplele tale nu sunt biblice, ci sunt ideile altor îndoctrinaţi şi frustraţi, tu doar te foloseşti de copy/paste ignorând total subiectele aflate în discuţie.
În încheiere doresc să-ţi reamintesc un lucru pe care tot refuzi să îl pricepi. Eu nu am LĂSAT sau părăsit nicio credinţă ortodoxă, pentru că Dumnezeu nu doreşte ca noi să credem în ortodoxie, ci Dumnezeu doreşte să credem în El, dacă îţi spune ceva acest lucru?! Personal, nu am ales niciodată să devin ortodox, ci alţii au decis în locul meu, dar când am avut discernământ, am ales ce am considerat eu că este corect, iar acest lucru este valabil pentru toţi oamenii care au procedat la fel sau alţii aleg să devină atei sau, sau, sau. Nicio persoană nu poate alege în locul tău, acest lucru e scris lămurit în Biblie:
`` Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit.`` Marcu 16:16.
Să poţi afirma sau infirma un lucru, trebuie mai întâi să fi în stare să alegi şi acest lucru se numeşte discernământ! Deci, un copil botezat la vârstă de 3 luni nu poate împlini porunca aceasta, ai prins ideea? Aşadar, pentru a crede, trebuie mai întâi să vrei. E, şi eu am crezut şi am ales ce am dorit când am avut capacitatea să aleg; şi logic! Nu am LĂSAT ortodoxia de vreme ce nu am ALES-O. Este ca şi cum ai spune că tu te desparţi de preşedintele Obama şi el nici măcar nu te cunoaşte. Aşadar, afirmaţia ta `` Rau ai facut cand ai lasat-O. `` este răutăcioasă şi nu reprezintă realitatea. Este exact ce-ţi spuneam, dacă te naşti într-o familie de doctori, nu înseamnă că deja eşti doctor, dar pentru a înţelege acest lucru simplu, unii oameni au nevoie de foartă multă ştiinţă!
În altă ordine de idei, eu m-am referit la istoria creştinismului în lume şi tu o tragi cu Ştefan cel Mare?! Sincer, eşti incorigibilă. No Comment!
Religia ortodoxă este o religie închisă. Toate rapoartele ne demonstrează că în timp, religia ortodoxă în loc să prospere a dat înapoi şi dacă în trecut Biserica ortodoxă reprezenta ceva, astăzi mai sunt câţiva `` few `` cum spune englezul.
Sunt naţiuni întregi care nici măcar nu au auzit c-ar exista vreo religie ortodoxă, pentru că ortodocşii nu au făcut misionariat să ajungă până la marginile pământului aşa cum a poruncit Domnul Isus:
`` Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. `` Matei 28:19.
Situaţia în teren ne demonstrează lipsa voastră de interes faţă de Cuvântul Lui Dumnezeu şi tu te crezi privilegiată pentru că te-ai născut în România? Cât de naiv să fi ca să crezi asta?! A călcat vreodată picior de ortodox în Papua noua Guinee? Această ţară are următoarele religii: Protestanţi formaţi din Luterani 16%, Anglicani 3, 2%, Neoprotestanţi 10%, aceştia formând majoritatea şi Romano-Catolici 22%. Ortodocşi 0%. Şi tu te crezi mai privilegiată înaintea Lui Dumnezeu decât acele suflete?
Un alt exemplu! Fiji: Cei mai mulţi sunt hinduşi, urmaţi de Biserica protestantă Metodistă şi Catolici, bineînţeles, ortodocşi 0%. Şi tu te crezi mai privilegiată înaintea Lui Dumnezeu decât acele suflete? Aici au ajuns chiar şi anumite secte şi voi `` ortodocşii `` spuneţi că sunteţi cei adevăraţi! Adevăraţi sunt aceia care împlinesc voia Lui Dumnezeu:
`` Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!" va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. `` Matei 7:21.
Mai departe! Palau: Religia majoritară, Romano-Catolici 49%, Protestanţii fiind minoritari aici, iar ortodocşi 0%. Şi tu te crezi mai privilegiată înaintea Lui Dumnezeu decât acele suflete?
Bineînţeles, exemplele pot continua cu ce NU au făcut ortodocşii şi TREBUIAU să facă, în schimb, nu există aşezări în care să nu fi ajuns picior de Protestant sau Neoprotestant şi chiar Catolici, în vreme ce ortodocşii se bat cu pumnii în piept că ei deţin adevărul şi se mulţumesc să stea pitiţi sau închişi în sine, Dumnezeu lucrează cu Putere şi cu mare Slavă prin slujitorii Săi care au ales să-i respecte Cuvântul şi să-i împlinească voia. Te rog, mai priveşte o dată harta cu ce NU au făcut ortodocşii în vreme ce alţii se ostenesc pentru Domnul şi măresc câmpul de lucru, dacă ştii ce înseamnă acest termen:
`` Nu ne lăudăm peste măsura noastră, adică, nu ne lăudăm cu ostenelile altuia; ci avem nădejdea că, dacă credinţa voastră creşte, va creşte şi câmpul nostru de lucru între voi, nespus de mult, după măsura noastră. `` 1 Corinteni 10:15.
http://www.religioustolerance.org/worldrel.htm
Contrazice asta dacă poţi? Adică realitatea! Dacă nu, stai liniştită şi meditează profund la ce doreşte Domnul de la tine şi nu te mai considera privilegiată, tu nu ştii, nu ai auzit!
`` Cei ce sunt socotiţi ca fiind ceva – orice ar fi fost ei, nu-mi pasă: Dumnezeu nu caută la faţa oamenilor – aceştia, zic, ei cei cu vază nu mi-au adăugat nimic. `` Galateni 2:6.
Şi nu te mai comporta precum fariseul faţă de vameş:
`` A mai spus şi pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înşişi că sunt neprihăniţi şi dispreţuiau pe ceilalţi. „Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era fariseu, şi altul vameş. Fariseul stătea în picioare şi a început să se roage în sine astfel: „Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele." Vameşul stătea departe şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea în piept şi zicea: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!" Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a coborât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalţă va fi smerit; şi oricine se smereşte va fi înălţat. `` Luca 18:9-14.
Ce mult seamănă pilda Domnului cu propria-ţi laudă:
`` singura credinta cea mantuitoare este ortodoxa... Ortodoxia este credinta dreapta pe care el o vrea de la noi ``
Te hazardezi în declaraţii iresponsabile şi din neştiinţă, lipsite total de maturitate; te citez:
`` Problema ta este ca tu nu cunosti istoria. ``
Te asigur că nu cunoşti problema mea! Dumnezeu cunoaşte problema mea şi problemele noastre, nu crezi? Aşadar, las-o mai uşor cu presupunerile despre cât cunoaşte cineva şi cât nu! De fapt, tu ai deviat de la subiect de mult, eschivându-te la toate întrebările mele şi te-ai precipitat în faţa argumentelor mele biblice şi istorice, citând prin copy/paste, după anumite site-uri fără relevanţă în subiectele discutate de noi şi chiar departe de întrebarea ta principală.
Realitatea ne demonstrează că: Biserica ortodoxă a pierdut acest tren şi uşor, uşor se vor împuţina şi mai mult, pentru că ei sau voi `` cum îţi convine mai bine ``, de fapt, nu luptă cu Dumnezeu, ci împotriva Lui. Vă purtaţi exact cum se purtau preoţii şi fariseii din vremea Lui Isus, cu cei care doreau să îl urmeze pe Hristos Domnul. Ştiu că vă taie la inimă când vedeţi şi auziţi despre minunile înfăptuite de Domnul prin ucenicii Săi Protestanţi şi Neoprotestanţi, dar nu vă opreşte nimeni nici pe voi, să împliniţi voia Lui Dumnezeu cea Sfântă şi Desăvârşită.
Învăţaţi din greşelile celor dinaintea voastră şi respectaţii pe cei care se ostenesc pentru Domnul în misiuni şi evanghelizări:
`` Când au auzit aceste vorbe, căpitanul Templului şi preoţii cei mai de seamă au rămas înmărmuriţi şi nu ştiau ce să creadă despre apostoli şi despre urmările acestei întâmplări. Cineva a venit şi le-a spus: „Iată că oamenii pe care i-aţi băgat în temniţă stau în Templu şi învaţă pe norod." Atunci căpitanul Templului a plecat cu aprozii şi i-au adus; dar nu cu sila, căci se temeau să nu fie ucişi cu pietre de norod. După ce i-au adus, i-au pus înaintea soborului. Şi marele preot i-a întrebat astfel: „Nu v-am poruncit noi cu tot dinadinsul să nu învăţaţi pe norod în Numele acesta? Şi voi iată că aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră şi căutaţi să aruncaţi asupra noastră sângele acelui Om." Petru şi apostolii ceilalţi, drept răspuns, i-au zis: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni! Dumnezeul părinţilor noştri a înviat pe Isus pe care voi L-aţi omorât, atârnându-L pe lemn. Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să de-a lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor. Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El." Când au auzit ei aceste vorbe, îi tăia la inimă, şi s-au sfătuit să-i omoare. Dar un fariseu, numit Gamaliel, un învăţător al Legii preţuit de tot norodul, s-a sculat în picioare în sobor şi a poruncit să scoată puţin afară pe apostoli. Apoi le-a zis: „Bărbaţi israeliţi, luaţi seama bine ce aveţi de gând să faceţi oamenilor acestora. Căci nu demult s-a ivit Teuda, care zicea că el este ceva, şi la care s-au alipit aproape patru sute de bărbaţi. El a fost omorât, şi toţi cei ce îl urmaseră au fost risipiţi şi nimiciţi. După el s-a ivit Iuda galileeanul, pe vremea înscrierii, şi a tras mult norod de partea lui: a pierit şi el, şi toţi cei ce-l urmaseră au fost risipiţi. `` Fapte 5:21-37.
`` Şi acum eu vă spun: Nu mai necăjiţi pe oamenii aceştia, şi lăsaţi-i în pace! Dacă încercarea sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nimici; dar dacă este de la Dumnezeu, n-o veţi putea nimici. Să nu vă pomeniţi că luptaţi împotriva lui Dumnezeu.`` Fapte 5:38, 39.
Cugetă profund la aceste pasaje biblice şi nu repetaţi şi voi aceleaşi greşeli!
Domnul să te lumineze pentru a înţelege care este voia Sa dar, nu îţi împietrii inima!
Ai pornit din start cu o mare greseala: sustii ca prima biserica a fost catolica. Primii ucenici au pus bazele bisericii ca institutie lasata de Isus. Unde ai gasit tu in Biblie scris ca acei ucenici erau catolici iar biserica infiintata de ei era cea catolica? Incearca sa iei Biblia, sa citesti incepand cu cartea "Faptele Apostolilor" si ai sa iti dai seama ca principiile celor ce au infiintat biserica nu corespund cu cele ale bisercii catolice, deci nu este valabila conluzia ta ca toate au pornit de la biserica catolica.
Din ce consta "Biserica lui Hristos" depinde de cum crede si considera fiecare credincios. Nu e scris in stele ca biserica dumitale ar avea dreptate si altele nu.
Credinta in Domnul Isus ne aduce mantuirea. El a platit pretul pentru pacatele noastre. Jertfa Lui a fost perfecta, completa. Drept dovada El a inviat din morti. Si cei care cred in El vor fi inviati.
Asta nu e o dovada obiectiva, ci o credinta subiectiva. Istoricii nu vor putea niciodata atesta producerea unor miracole, de aceea niciun istoric nu poate demonstra realitatea invierii lui Isus, asta daca face istorie si nu teologie. Asa ca invierea lui Isus nu este fapt obiectiv, prin urmare nu poate constitui o dovada. Ea este doar un fapt crezut pe ochi frumosi si pe putere de induplecare, n-are nimic de a face cu ceea ce istoricii numesc dovezi.
Exista documente atestate istoric si consemnate de martori oculari .1.La momentul si la locul potrivit, asa cum a prezis Vechiul Testament, Isus intra in Ierusalim si invata adevaruri profunde si in conformitate cu mai multi martori oculari independenti, face treizecisi cinci de miracole si invie morti.2.Martori oculari care inainte au fost lasi si neincrezatori incep dintr-o data sa proclame cu indrazneala invierea lui Isus in ciuda amenintarii cu persecutia si cu moartea.3.Chiar si in cetatea unde Isus a murit se naste o noua miscare, biserica si ea se raspandeste rapid prin mijloace pasnice pe baza credintei ca Isus a inviat din morti.Acest fapt este greu de explicat daca invierea nu era adevarata.Cum ar fi putut crestinismul sa se nasca intr-o cetate ostila ca Ierusalimul, daca trupul lui Isus ar fi fost in continuare in mormant? 4. Mii de evrei din Ierusalim, inclusiv preoti farisei, isi abandoneaza cinci din cele mai indragite credinte si practici ale lor si adopta altele noi si ciudate dupa ce se convertesc la crestinism.5.Saul,cel mai inflacarat dusman al noii biserici, se converteste brusc si devine cel mai prolific sustinator al ei.El strabate toata lumea antica pentru a proclama invierea, indurand persecutii si martiraj. Daca invierea nu a existat, atunci ce l-a facut pe acest om dintr-un prigonitor sa ajung el insusi prigonit? 6. Iacov, fratele sceptic al lui Isus, se convinge subit ca fratele lui este Fiul lui Dumnezeu si apoi devine conducatorul bisericii din Ierusalim.7. Dusmanii evrei ai crestinismului nu neaga dovezile, ci aduc explicatii naturaliste eronate pentru a le justifica.
In ce priveste trupul lui Isus, fiind aruncat la groapa comuna l-au mancat cainii, iar pe urma sigur ca nu mai putea recunoaste nimeni ca e trupul lui. Din punct de vedere al istoricilor, explicatia ca doi ucenici i-au luat trupul lui Isus din mormant, pe drum au fost prinsi de doi soldati romani, ucenicii au scos sabia, iar romanii fiind soldati de profesie i-au ucis si au transportat cele trei cadavre la groapa comuna este de mii si mii de ori mai probabila decat producerea unui miracol. Istoricii pot spune doar ceea ce s-a intamplat la modul probabil, iar un miracol este prin definitie cel mai improbabil eveniment cu putinta, asa ca istoricii nu pot atesta producerea unor miracole. Despre credinta presupusilor martori oculari, este suficient sa consideram ca erau convinsi ca Isus a inviat, fara a fi ei insisi martori la acest eveniment (cu cat mai mare e miracolul, cu atat mai putini sunt cei care-l constata). Asta e la fel cum teroristii islamici se sinucid in speranta a 72 de fecioare in rai, nici ei nu l-au vazut pe Mahomed si nici pe Allah, dar ii cred pe cuvant ca asa e. Numarul celor convertiti la crestinism a fost puternic exagerat in Faptele Apostolilor: deoarece populatia Iersualimului era de 25-30 000, crestinii convertiti la Rusalii nu puteau fi 5000. Sursa: Grant, Robert M., A Historical Introduction to the New Testament (Harper and Row, 1963). Pe urma Pavel nu s-a convertit in urma unor evenimente reale la care a fost martor, ci din cauza unei vedenii (psihiatric numita halucinatie). Cat despre Iacov, era o afacere de familie, iar lui i-a convenit sa fie-n fruntea bucatelor.
Cine ti-a spus ca trupul Domnului Isus a fost aruncat in groapa comuna? Stii foarte bine ca El a fost pus intr-un mormant si pecetluit. Mai mult, trupul Sau a fost pazit de ostasii romani. Mormantul este gol si trupul nu a fost gasit, pentru ca El este la dreapta Tatalui!
Http://ro.wikipedia.org/wiki/Isus_din_Nazaret#Scopurile_autorului
Pe urma confesiunea conteaza si la pocaiti. Conform adventistilor, toti baptistii, penticostalii, evanghelicii, catolicii si ortodocsii vor arde in iad, deoarece au primit semnul fiarei prin a se inchina lui Dumnezeu in ziua de duminica.
Citeste te rog si spune-mi ce parere ai.http://www.lovendal.net/......-dumnezeu/
Pure speculatii. Ca orice demonstratie filosofica nu poate demonstra nimic in mod cert, deoarece pot fi construite contraargumente care afirma taman contrariul.
Pe tine nimic nu te poate convinge ca exista Dumnezeu?!
De ce nu vrei sa iei in calcul si aceasta posibilitate?
Eu cred ca Dumnezeu exista, asa ca sunt deja convins de asta. Dar o demonstratie filosofica ramane demonstratie filosofica orice-ar demonstra.
Demontratia filozofica o gasesti in romani cap.1, v19-20
RAY întreabă: