Buna TPU. Dupa voi, ce credeti ca se intampla cu sufletul dupa moartea trupeasca? Credeti in reincarnare, in conceptele de Rai si Iad sau in ceea ce se poate numi "nothingness"? Care e viziunea voastra dupa ce incetam sa mai existam? Credeti ca vom trai vesnic sub o forma modificata de constiinta? Imi cer scuze daca am gresit categoria.

Eu Îl cred pe Dumnezeu care spune: "cei ce dorm în țărâna pământului se vor scula: unii pentru viața veșnică și alții pentru ocară și rușine veșnică."

"plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru."

"când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege,
ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea.
Și pentru că sunteți fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: „Ava!", adică „Tată!"
Așa că nu mai ești rob, ci fiu; și dacă ești fiu, ești și moștenitor prin Dumnezeu."

Eu cred in Dumnezeu! Reincarnarea nu exista, fiindca omul nu se poate salva singur, are nevoie de Salvator sau Mantuitor. Domnul Iisus Hristos ii spune Sf. Petru ca la oameni mantuirea este cu neputinta, dar la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta. Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul din Treimea cea de o fiinta si de viata facatoare, ne-a vorbit despre Rai si Iad, deci ele exista, deoarece cuvantul lui Dumnezeu este adevarul. Domnul Iisus Hristos ii spune talharului pocait ca va fi cu El in Rai. Moartea fizica desparte temporar sufletul de trup, pana la judecata de obste cand toate trupurile vor invia, se vor unii cu sufletele lor si oamenii vor fi judecati pentru cele ce au facut prin trupurile lor. Judecatorul este Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Unii vor invia spre viata vesnica, iar altii spre osanda vesnica.
Toti traim prin mila si darul lui Dumnezeu, care singur are viata in sine si le tine pe toate cu puterea Sa. Invatatura Bisericii Ortodoxe este singura adevarata!

Sufletul definit ca fiind ceva imaterial, separat de corp nu există și atunci moartea omului înseamnă dispariția totală a lui. Nu mai rămâne absolut nimic.
De ce e așa?
Dacă aș presupune că sufletul e imaterial și independent de corp, atunci bolile, accidentele și substanțele care afectează creierul nu ar trebui să aibă ca rezultat pierderi de memorie și comportament diferit.
Prin urmare un așa zis suflet imaterial nu conduce omul și nu îi furnizează omului informații pentru că omul drogat sau beat nu se comportă normal, iar omul amnezic nu mai știe nici cum îl cheamă.

Deci ce legătură are un suflet imaterial și separat de corp cu omul? Nici una, pentru că nu furnizează informații omului și nici nu conduce omul. Deci ce e sufletul imaterial? Nimic.

Sufletul adevărat e material și e exact creierul omului. După ce omul a murit s-a terminat și cu sufletul.

În concluzie moartea e moarte și atât. Nu există nici un rai, nici un iad și nici un suflet. Iadul, raiul și sufletul sunt minciuni primitive și absurde folosite de omul mincinos pentru înșelarea naivilor creduli și neștiutori prin procedee ca vrăjitoria, religia, ghicitul în cărți, în cafea, astrologia, numerologia și așa mai departe.

În afară de aceste considerații să nu uităm că omul e doar o viețuitoare, deci e o asociere de celule care trăiesc împreună și nimic mai mult. O viețuitoare e un roboțel creat de natură prin selecție naturală și tot ce face viețuitoarea e executarea necondiționată a programului de viețuitoare înscris în codul genetic: supraviețuire, adaptare la mediu, strângere de resurse și înmulțire. Acestea fiind spuse e evident că rai, iad, suflet spirite, spiriduși, zei, Dumnezeu, duhuri sunt doar niște aberații primitive și absurde folosite pentru prostirea și înșelarea naivilor creduli și neștiutori.
Înșelăciunea e un mod prin care unii oameni își câștigă existența și de aceea e normal să existe înșelăciune de tipul vrăjitorie, religie, ghicitul în cărți, în cafea, astrologie și numerologie.

Sufletul sau mai clar, suflarea de viață se întoarce la Dumnezeu care a dat-o.

De aici se deduce că dacă omul a fost un om rău, atunci acea răutate, acel suflet rău e de la Dumnezeu, pentru că el l-a dat și apoi se întoarce la Dumnezeu tot așa cum a plecat.
Se deduce că sufletele rele sunt creația sau darul lui Dumnezeu sau altfel spus Dumnezeu e sursa răului și pentru a elimina răul trebuie să-l eliminăm pe Dumnezeu. Mai exact, locul lui Dumnezeu e în iad pentru că acolo trebuie trimis tot răul împreună cu sursa răului care este Dumnezeu.

1. Ca să cred că se întâmplă ceva cu sufletul trebuie să cred că el e ceva cu care se întâmplă ceva după. Nu cred asta.
Credeti in reincarnare, - Nu.
in conceptele de Rai si Iad -Nu.
Care e viziunea voastra dupa ce incetam sa mai existam?
Că după, nu mai existăm.
Credeti ca vom trai vesnic sub o forma modificata de constiinta?
Nu cred.

Despre creerea omului ne poate vorbi doar Biblia.
Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului și apoi i-a dat suflarea de viață. Astfel a devenit omul un suflet viu.
La moarte, aceste două elemente se despart: suflarea de viață se întoarce înapoi la Dumnezeu, iar trupul înapoi în pământ.
Suflarea de viață nu este o conștiență sau o stare conștientă. Suflarea de viață este capacitatea de a respira.
La sfârșitul acestui pământ Dumnezeu va învia pe toți oamenii: unii vor fi înviați în trupuri nemuritoare pentru viața veșnică, iar alții vor fi înviați pentru a fi judecați și condamnați la moarte veșnică, la moartea a doua, la inexistență pentru totdeauna.
Să trăim deci în viața aceasta în așa fel încât să nu o pierdem pe cea viitoare care este veșnică.

Dar daca raul e de fapt un bine pervertit? Un bine de dragul binelui oamenii sunt in stare sa facă. Dar raul de dragul raului nu. Fac rau pentru că le place, pentru că obțin ceva. Dar placerea și dorința de a avea nu sunt rele în ele însele.

Răul e doar rău. Așa e între viețuitoare. Ce e bun pentru o viețuitoare poate fi rău pentru altă viețuitoare și invers. Pentru viețuitoare binele înseamnă tot ce o ajută pe acea viețuitoare să trăiască și să se înmulțească. Viețuitoarea e un robot ce execută programul de viețuitoare. Dorința de viață, perceperea durerii, a plăcerii, inclusiv sentimentele sunt înscrise în codul genetic prin selecție naturală în miliarde de ani, prin încercare și eroare. În mod evident, au fost multe erori și mai puține succese, dar pentru că viețuitoarele evoluează de la simplu la complex, calitățile noi obținute se adaugă celor vechi și procesul evolutiv se accelerează ceea ce face ca numărul erorilor să scadă.
Pentru o viețuitoare cu capacitate de învățare și procesare a informației, comportamentul e determinat genetic, dar și prin învățare. Așa e și cu percepția asupra răului. Genetic omul știe ce înseamnă o parte din rău, apoi intervine și învățarea. Un om poate fi învățat greșit ce înseamnă răul. De exemplu poți spune unui om că știința e rea, că îndepărtează omul de natură sau de "Dumnezeu", dar e o percepție falsă. Știința ajută omul să trăiască mai bine. La fel un om poate fi învățat că religia și credința în Dumnezeu e bună, dar în realitate fals, pentru că religia e minciună și nu are cum o minciună să ajute omul credincios. Omul mințit e un om înșelat ce face inconștient voia mincinosului.
Binele și răul au sens doar pentru viețuitoare. Pentru o piatră nu înseamnă nici bine, nici rău, dacă eu trăiesc sau nu sau dacă îmi este bine sau rău.
La fel și viața nu are nici o importanță pentru o piatră. Doar pentru viețuitoare viața are importanță și nu pentru că ar fi cu adevărat necesară. Pentru viețuitoare, care e doar un robot, dorința de viață e o instrucțiune din programul de viețuitoare.
Din punct de vedere rațional, viața nu e utilă nici pentru viețuitoare. Programarea viețuitoarei prin selecție naturală nu e făcută conștient sau cu inteligență de către natură. Natura nu vrea să facă viață și nici nu știe să facă viață. Natura nu știe și nu înțelege ce atomi să pună în molecula de ADN ca să rezulte o anumită viețuitoare. Totul se petrece la voia întâmplării prin încercare și eroare. De aceea avem așa de multe viețuitoare și de aceea evoluția viețuitoarelor durează așa de mult timp. Viața e finită în timp, pentru că materia se transformă și dispare viața pentru că dispar condițiile existenței vieții. Viața va fi întotdeauna finită, iar tot ceea ce fac viețuitoarele va dispărea fără urmă. Ce face o viețuitoare e doar pentru o perioadă scurtă de timp după care nu mai rămâne nimic. Trăim pentru că putem și cât timp putem. Toate dorințele noastre sunt doar rodul selecției naturale și nouă ni se pare că alegem ceva sau că facem ceva bun sau rău sau că facem ceva important. În realitate totul e trecător, deci în cele din urmă totul va fi cu valoare zero.
Viața nu e un dar de la Dumnezeu. Viața e rodul trecerii timpului și proprietăților materiei. Noi trăim acum pentru că niște viețuitoare s-au înmulțit. Și dacă ar fi de la "Dumnezeu", ar fi aproape același lucru, dar cu diferențe. Dacă viața pe care o am e de la niște viețuitoare care sunt efemere și neputincioase, atunci nu am pretenție la o viață bună. Dacă ar fi de la "Dumnezeu", atunci viața ar trebui să fie bună pentru toți, pentru că Dumnezeu ar fi atotputernic și numai răutatea l-ar putea determina să ne dea o viață rea și fără ajutor din partea lui. În ambele situații, nu suntem întrebați dacă ne dorim viață, dacă ne place sau dacă avem nevoie de viață. De aceea, dacă un om nu dorește viața din motivele lui personale, indiferent care ar fi acestea, dorința lui trebuie respectată și nu trebuie condamnată. Prin forță se poate face orice. Așa am avut sclavagismul primitiv. Întotdeauna dreptate are cel puternic și de aceea e ușor să impui unui om să trăiască o viață de care nu are nevoie. Suntem învățați că viața e necesară, că nu trebuie să renunțăm la ea, dar în realitate nu e nimeni stăpân pe viață.
Cine face rău altuia ca să obțină ceva e doar un roboțel creat de natură care execută necondiționat programul de viețuitoare: supraviețuire, strângere de resurse și înmulțire. Tot ce face atât omul bun cât și omul rău va dispărea pentru totdeauna. Totul e pe moment, totul e inutil și totul e fără nici o valoare. Suntem conduși de programul de viețuitoare, de prostie și de minciună. De aceea avem înșelătorie și războaie. Oamenii bogați și inconștienți nu se mai satură de bogăție și ca să-și împartă între ei resursele organizează războaie, iar cei săraci trebuie să suporte toată prostia și lăcomia bogătașilor. Așa e între viețuitoare. Cum un om nu întreabă o oaie dacă vrea să fie mâncată, tot așa și omul bogat nu întreabă omul sărac dacă vrea război, sărăcie și boală. Cum viața e efemeră, totul trece și nimic nu mai are nici o importanță. În acest fel trăiește fiecare cum poate și cât poate. Asta e povestea "binelui" și "răului". Poveștile religioase sunt cam absurde, cam rupte de realitate și nici nu mai merită amintite.

Eu cred intr-o stare de constienta dupa moarte, ca intr-un vis dar nu fad, ci foarte constient. Ai vazut ca in vis nu ai trup, nu ai emotii atat de pregnante si sentimente care te coplesesc, ai o stare de bine cu contiinta aceea care alege sa faci un lucru sau nu. Si cred ca iadul si raiul e un fel de vis a sumelor alegerilor noastre. Adica ai vazut ca daca esti rau si inmagazinezi rautate in suflet noaptea visezi urat, ai cosmaruri, iti e frica, dar e o frica netrupeasca. Asa si cu visele in care daca esti in viata reala bun, iubitor, ai in inima numai bunatate, visezi frumos si ai o stare de bine.