Înțelept ai răspuns, și meriți fundă.
Ar fi fost fapta buna daca pisica s-ar putea fi bucurat de prezența lumânării; dar ea fuge dacă o vede aprinsă că îi arde mustățile.
DaniiAlex, pomeni nu se fac, deoarece morții nu nu mai trăiesc ca să se bucure de mâncare sau de lumină. A face pomană este un păcat înaintea lui Dumnezeu.
Noi trebuie să-i cinstim pe oameni, să le dăm mâncare și să ne rugăm pentru ei și cu ei cât timp sunt în viață; după aceea aceste lucruri nu doar că sunt frecție la picior de lemn, ci reprezintă o hulă împotriva lui Dumnezeu. Cultul morților este al diavolului. Pentru că Dumnezeu spune că omul mort este mort; și nu trebuie să mergem nici la cei ce învie morții, pentru că aceștia sunt spiritiști, și se folosesc de diavolul care poate lua cuacuratețe înfățișarea, vocea și amintirea celor dragi decedați.
Lumânările și pomenile n-au existat nici în Vechiul Testament și nici în Noul Testament -adica nici în vremea apostolilor. Cultul morților este din păgânism amestecat cu creștinism: adică o picătură de otravă într-un pahar de apă: adică este mortal. Și sunt mai multe astfel de picături, mai multe erezii în creștinism care sunt practicate împotriva Bibliei, a învățăturile apostolilor și a lui Dumnezeu Însuși. Nu este doar o picătură de otravă; ci sunt enorm de multe. De aceea creștinii nu cunosc pe Dumnezeu, și nici nu le poate incapea în minte ideea că omul ar putea cunoaște personal pe Dumnezeu; și asta din cauza acestor erezii. Tot ce nu este în Biblie nu doar că este erezie, dar este de la diavolul, este hulă împotriva lui Dumnezeu, este pentru pierdere vieții veșnice.
laviniabeluska11 întreabă: