| ramona30 a întrebat:

Ca tot urmeaza sa sarbatorim nasterea fiului Domnului nu pot sa imi pun niste intrebari si nu gasesc un raspuns.
Fiul este o progenitură de sex masculin a unui cuplu. Nu cred că e nevoie să intru în detalii tehnice asupra procesului care duce la apariția unui fiu. Însă ce poate însemna un asemenea cuvânt alăturat termenului de Dumnezeu?! Există cumva o doamnă Dumnezeu? Nu se spune nicăieri, și nimeni nu afirmă că ar exista. Este dumnezeu ca un organism biologic care se înmulțește asexual? Să înțelegem că Iisus, la rândul său, poate avea un fiu, și atunci vorbim și de nepotul lui Dumnezeu?
Iisus ca personaj pământean a avut așadar cel puțin un părinte cu ADN uman. În lipsa unui alt deținător de ADN, înseamnă că Iisus este copia genetică a mamei sale, ca un soi de frate geamăn monovitelin. Care este contribuția paternă, divină? Avea Duhul Sfânt un soi de ADN patern în buzunar, pe care l-a strecurat în uterul doamnei Maria?
Pe urmă, ar mai fi spinoasa problemă a vârstei. Tot aceiași care spun că Iisus este fiul lui Dumnezeu, spun în același timp că Iisus a existat dintotdeauna, la fel ca și Dumnezeu. Ce fel de fiu este acela care are o vârstă similară cu a tatălui său? Și cam cum ar arăta un consiliu de familie, între Dumnezeu-tatăl și Dumnezeu-fiul, în care tatăl îi spune cam așa: „Fii atent, băiete, acum îl trimit pe Sfântul Duh să o lase gravidă pe maică-ta, Maria, ca să te naști tu peste 9 luni"? Are sens?
Voi ce credeti? Ca sunt prea multe erori de logica. Eu cred ca dumnezero cu fiu-sau cu tot sunt doar niste basme vechi... voi ce credeti?

40 răspunsuri:
| Allrc24 a răspuns (pentru ramona30):

Sa intelegi mai bine ce am vrut sa spun

http://images.google.com/......tp?/imgres

| ramona30 explică (pentru LgMihail):

Luand raspunsul tau inginereste as zice ca.
Prima parte (cea de pana la aparitia omului) exlica contextul divin initial. E logica. Problema e in alta parte. La certitudinea desfasurarii acestor evenimente. Si oamenii de stiinta spun ceva de exemplu despre viata mamutilor. Si dupa aia ca sa dovedeasca ce au spus, ei vin cu oase, picturi rupestre, datari cu carbon, rezultate ale unor cercetari. Aceste fapte expuse de tine nu pot fi dovedite absolut deloc, pe cand altele pot fi. Este normal ca dovada unui fapt sa cada in sarcina celui ce face acea afirmatie. Ea nu are valoare decat daca d-zeu ar aparea la televizor si ar spune "LgMihail are dreptate" laughing era doar o gluma dar ideea ramane
Partea cu omul are pe langa aceeasi problema a lipsei de dovada privind acele convorbiri si o problema a inutilitatii crearii fiintei umane (ma refer aici la problema omniscientei, omnipotentei si omniprezentei, caci o astfel de fiinta nu poate exista logic). Mai mult, aici avem deja alternative privind aparitia omului. Si ma scuzi, as fi mai mult de acord cu niste oameni de stiinta care au studiat la oxford, cambridge, yale, sorbonna si au dezvoltat acea teorie a evolutiei decat cu preotii care nu au niciun fel de studii in domeniu. Doar ca sunt indoctrinati cu ideea pentru care isi ridica salariul si care le mai confera si alte venituri.
Referitor la preziceri. Nu ma confunda cu un om simplu needucat. Prezicerile din Biblie sunt facute dupa ce acestea au fost infaptuite. Aia nu mai e prezicere. E la fel ca Nostradamus. Se intampla un eveniment mai important si dupa ce acesta a avut loc se constata ca a fost mentionat de Nostradamus. Zau? Nostradamus a scris acea carte acum 400 de ani si nimeni vreodata nu a anuntat vreun eveniment pe baza scrierii lui. Apropo, apocalipsa a fost scrisa unde va in anul 95 era noastra, ca cateva zeci de ani dupa ce evreii plecasera de pe pamanturile lor.

| LgMihail a răspuns (pentru ramona30):

Nu mai am timp sa citesc tot postul tau. Am citit prima parte si voi revenii - trebuie sa ma culc, sunt mort de somn.

Ce pot dovedi ei? Mai intai sa-si dovedeasca premisele:

Toate pornesc de la presupunerea că nu a existat vreo contaminare de-a lungul secolelor între un element şi celălalt, şi că nici unul dintre elementele formale [componentele "fiice"] nu a fost prezent la început. Evoluţioniştii nu ştiu aceste lucruri; ei presupun că totul era uniform, de la zero până la ceea ce cunoaştem acum. Dacă lucrul acesta e adevărat, iar rata schimbării a fost uniformă, atunci putem calcula vârsta fosilelor oarecum precis; dar dacă nu e adevărat, întregul sistem poate fi foarte departe de realitate. Au existat greşeli notorii. Oamenii au făcut teste radiometrice asupra unor roci care se formaseră de puţin timp, şi au ajuns la vârste de până la trei miliarde de ani.

De datarea cu carbon 14 a unui melc viu ai auzit? Sti cat le-a iesit? 24 de mii de ani! MELC VIU!


Credinta mea e tara de 2000 de ani, in Iisus si de 7500 de ani in Facere. big grin

| ramona30 explică (pentru LgMihail):

Ca o curiozitate, chiar crezi ca pamantul, omul, soarele, stelele, universul au 7500 de ani?

| LgMihail a răspuns (pentru ramona30):

Nu si nici Biserica. Omul are 7500 de ani, da. Soarele, stele si luna marcheaza inceputul timpului (ziua a 4-a), Pamantul era din "prima zi", inainte ca timpul efectiv (la care ne raportam astazi) sa apara, deci, teoretic, nu prea putem data Pamantul.
Iar David zice: 1000 de ani la Dumnezeu sunt ca ziua de ieri (ca o zi). Nu te pun sa faci calculul, ci sa intelegi ca si de pe vremea lui David, cele 7 zile ale Facerii nu erau o certitudine de 7x24 ore. big grin

| vaiana a răspuns (pentru ramona30):

Intr-adevar,Vechiul Testament contine ceea ce spui tu.dar sa privesti [asa cum privesc si eu] doar ca o istorie a poporului evreu.sunt ortodoxa dar nu practicanta sau habotnica.subiectul este vast si greu de explicat in cateva cuvinte. oricum Craciun fericit si sper sa mai vb.

| LgMihail a răspuns (pentru ramona30):

Acum am citit tot comentul tau. Te rog, sincer, ai idee cine a venit cu teoria Big Bangului?(pentru ca ai insirat niste facultati, denigand unii preoti - o mizerie)
Teoria Big Bangului are la baza un grup de cercetatori condusi de un...preot (catolic, daca imi amintesc bine). :D Iar un suport urias in cercetari il au din partea Vaticanului - atat pentru evolutionism cat si pentru big bang. Papa a declarat ambele lucruri:
1. "Evolutionismul, asa cum l-a formulat Darwin, nu mai este un dubiu"
2. "In spatele Big Bangului era Dumnezeu".
Adaugandu-l pe Dumnezeu in combinatie, dar totusi acceptand cele mai dubioase teorii ateiste, iti dai cu un par in cap (parerea mea). Si totusi de acolo au pornit, nu de la Oxford;)).

Uite cateva lucruri analizate de profesori si cercetatori de la diferite universitati:
"In revista Radiocarbon, s-a scris despre redatarea carbunelui de Rusia, care se calculase ca are varsta de 300.000.000 ani ( prin metoda cu carbon 14 ). Datat din nou, acesta "a obtinut" varsta de 1.680 ani!"

"Daca pornim cu cifra de 8 oameni care au iesit din corabie si aplicam acestui numar o rata de crestere de 2, 5 copii pe famile ( mai mica decat rata actuala ), ajungem la populatia din prezent in aproximativ 5.000 ani, ceea ce corespunde cu perioada in care a trait Noe. Daca luam insa doar o jumatate din aceasta rata de crestere si o aplicam doar la 500.000 ani de "evolutie" a omului, suprafata pamantului ar trebui sa fie de cateva sute de ori mai mare pentru a-I putea cuprinde."

"Dr. Barnes, de la universitatea din Texas, a studiat rata de descompunere a campului magnetic al pamantului utilizand datele consemnate de oamenii de stiinta din ultimii 300 ani. El a descoperit ca, daca ne intoarcem in timp cu numai 20.000 ani, caldura provenita de la curentii ce produc campul magnetic, ar fi fost atat de mare incat ar fi separat inima pamantului de invelisul sau."

Plus toate "micile" genii de aici, in frunte cu onorabilii Pasteur, Isaac Newton si Morse:
http://alexcurbet.wordpress.com/......au-crezut/

Iti sugerez toata pagina :->

In alta ordine de idei, oamenii pe care mi i-ai dat ca prototipuri (profesori universitari, ma gandesc) sunt in opinia ta... "oameni culti", corect?
Cuvantul "cultura" provine de la notiunea de "cult religios", inca de cand oamenii (din antichitate) isi puneau in valoarea toate resursele "culturale" (arte plastice, muzica, dans, arhitectura, literatura, etc.) pentru a-si proslavii Zeul/Zeii.
In perioada Evului Mediu, pana la marile revolutii, mentionam ca toata stiinta (cu descoperiri insemnate pentru vremea respectiva) si toata scoala se facea in cadrul Bisericii, in manastiri (locuri amenajate chiar de monarh in sensul acesta).

Sa nu uitam spiritul religios, care astazi lipseste la tineri. Conceptia ca "mori si dupa e nimic" este o mizerie colosala si periculoasa societatii. Nimeni nu are nici un motiv real sa faca ceva ('afara de a se distra). Dar NIMENI! Singura care ne mai salveaza este constiinta - si asta tot de la Dumnezeu. Daca am ajunge sa ne consideram, cu atat tarie, descendenti ai maimutelor, poate ne-ar creste blana si coada...

Erau unul raman la tonele de carti cu minuni si sfinti scrise de-a lungul erei crestine :)) si ma intreb in sinea mea, retoric : "Ma, daca Biblia - cateva sute de pagini - au putut s-o conceapa in halul asta de bine si de exact (vezi Faptele Apostolilor si drumul lui Pavel; diversitatea locurilor), totusi, miile astea de pagini pline ochi de marturii cum au aparut? CIne le-a controlat in halul asta, avand in vedere faptul ca e o certitudine viata unui sfant - atat timp cand au ramas trupurile?"
Iti urez sarbatori fericite :)) alaturi de cei dragi.

PS: A fi infinit in timp si in spatiu inseamna sa fi in afara timpului si a spatiului (atemporal, aspatial), cuprinzandu-le si determinandu-le. Atunci esti automat si omniprezent si omnipotent si... Dumnezeu. :D

| LgMihail a răspuns (pentru vaiana):

Din VT, demonstrate cu probe arheologice si cu scrieri istorice, urmatoarele carti sunt "Carti istorice":
Cărţile istorice (12 cărţi)
Cartea lui Iosua Navi (Iosua)
Cartea Judecătorilor (Judecătorii)
Cartea Rut (Rut)
Cartea I a Regilor (Cartea întâi a lui Samuel)
Cartea a II-a a Regilor (Cartea a doua a lui Samuel)
Cartea a III-a a Regilor (Cartea întâi a împăraţilor)
Cartea a IV-a a Regilor (Cartea a doua a împăraţilor)
Cartea I a Cronicilor (Cartea întâia Paralipomena)
Cartea a II-a a Cronicilor (Cartea a doua Paralipomena)
Cartea întâia a lui Ezdra (Ezra)
Cartea lui Neemia (a doua Ezdra) (Neemia)
Estera

vezi: http://ro.orthodoxwiki.org/Vechiul_Testament

O zi buna si Craciun luminos!

| LgMihail a răspuns (pentru vaiana):

PS: Iti sugerez si Hronograful lui Gheorghe Chedrinos - traducere a unor documente din vremea lui Avraam (de la niste popoare, nu mai retin exact). Vei gasi acolo si istoria dacilor, desprinsa din scrierea Bibliei. Biblia continua istorisirea, de la Facere pana la Moise, a genezei poporului evreu. In schimb, de la Noe, exista linie directa, consemnanta acolo, catre poporul dac big grin

| Creiot a răspuns (pentru vaiana):

@vaiana: In ce consta "chemarea spre preotie" a preotilor?