Eu unul cred în existența lor, însă nu știu cum arată aceste locuri, se știe doar că într-un loc e bine și frumos, iar iadul e lipsa lui Dumnezeu, deci absența a tot ce este bun.
De exemplu dacă încerc să-mi imaginez cum arată raiul mă gândesc, că nimic de pe pământ nu e necesar acolo(deci cu cunoștințele de pe pământ îmi este imposibil să-mi imaginez, de exemplu :calculator nu, pat nu, casă ca pe pământ nu, animale nu, mâncare nu, apă nu, mașini nu, etc...) și în iad focul care se spune că arde acolo e metaforic simbolizând durerea pe care o vor simți oamenii care ajung acolo (nu ne putem imagina obiecte de tortură propriu zise care să provoace durerea, ele pot fi imaginate doar simbolic, durerea de acolo nu va fi una fizică provocată de sistemul nervos (sufletul nu are sistem nervos)va fi ceva din interior foarte profund, de exemplu dacă ai fi în casa unui prieten și ți-ar spune să-l ajuți să mute niște vaze cu flori și tu ai scăpa una jos, ce s-ar întâmpla? Nu vei simți o durere fizică datorită acestei greșeli, ci pur și simplu probabil o să te,, doară sufletul în interiorul tău '' pentru că te gândești că l-ai dezamăgit, ceva asemănător va fi și în iad doar că oamenii de acolo L-au respins pe Dumnezeu (ceva mult mai grav decât spargerea unei vaze cu flori) deci și suferința (,, durerea pe care sufletul o va simți '') va fi mult mai mare.
Dupa parerea mea:
Iadul,infernul=reprezinta o stare,nu un loc,adica o data ce mori,dispari cu totul,atat fizic cat si spiritual
Raiul, paradisul=inseamna continuarea vietii, dar nu iti imagina ca e o viata cum e aici, acum nu stiu ce pot spune, omul nu poate vedea asa ceva sau imagina.
Sunt doar instrumente prin care unele religii manipuleaza credulii pe principiul: "faci ce zicem noi ajungi in rai, nu faci, te duci in iad.
Stii dresorii de la circ? Aia au zaharelul si biciul. La fel functioneaza si astea. Dar macar alea sunt reale, pe cand raiul si iadul sunt doar niste inventii.
Si tu de unde stii ca sunt niste inventii? Sunt credincioasă, dar nu afirm existenta lui D-zeu deoarece exista o posibilitate ca El sa nu existe.Dar exista si o posibilitate ca El sau alta zeitate sa existe.
Nu ai murit inca ca sa vezi daca e o minciuna, deci nu mai face afirmatii fara a fi 100% sigur de acel ceva.
Povestea zeului crestin e o minciuna, un fals demonstrat istoric. Bineinteles ca exista interese ca acest lucru sa fie musamalizat si sa existe in continuare adepti. Este o afacere de miliarde de dolari, nu poate fi pur si simplu inchisa. Islamul e fratele cresinismului, are aceeasi baza falsa asa ca o data falsificat iudaismul atat crestinismul cat si islamiosmul devin false. Toate trei au acelasi spiridus si aceeasi poveste la baza. Asa ca...de unde rai si iad daca povestea cu ele e falsa?!?
E o intrebare tampita. Daca iti spun ca dupa moarte te transformi intr-un penis ma crezi?!? Sau logica elementara iti spune ca nu e asa si drept urmare nu e necesar sa mori ca sa stii asta?
La fel si cu tampeniile astea de iad si rai.
Vezi? Imi esti inferior mental in anumite privinte deoarece nu poți accepta si alte opinii.
Nu e imposibil sa existe D-zeu.
Daca nu exista nu ai nimic de pierdut, dar daca exista si nu crezi ai pierdut totul.
Eu cred ca e o posibilitate sa nu existe, dar ar putea la fel de bine sa existe.De ce negi aceasta posibilitate?
Doar dupa moarte vei stii.
Poți sa mori si sa dispari definitiv, dar daca continui sa trăiesti dupa moarte ce faci?
Nu poți fi sigur.
Eu cred ca exista deoarece Universul e prea complex pentru a fi totul doar o coincidenta.
Pana si galaxiile sunt asezate intr-o anumita ordine.Insusi Universul sfideaza legile fizicii.
Totul e construit atât de detaliat incat imi vine greu sa cred ca stiinta e singura care spune adevarul si existenta oricarei zeitati care ar fi creat Universul e egală cu 0.
"Nu e imposibil sa existe D-zeu."
Dumnezeul crestin, la fel ca cei inventati pana acum este 100% IMPOSIBIL SA EXISTE.
"Daca nu exista nu ai nimic de pierdut, dar daca exista si nu crezi ai pierdut totul."
Asta e bullshit-ul lui Pascal. Problema e ca, pe de o parte sunt mii de spiridusi si, presupunand ca unul ar exista, daca alegi altul e degeaba, iar pe de alta parte mai e varianta sa-l pupi in dos pe ala corect dar sa nu primesti nimic, sau sa nu-l pupi si tot sa primesti. Sunt si astea variante, nu?
"Eu cred ca e o posibilitate sa nu existe..."
Mai devreme erai crestina. Acum "devenisi agnostica?!?
"...dar daca continui sa trăiesti dupa moarte ce faci?"
Chiar presupunand ca as trai dupa moarte, tu ce faci daca ai pupat in dos un spiridus inexistent?!? Ca dupa logica ta trebuie pupat ala care a facut astea, iar spiridusul cresti, repet, nu exista nici o sansa sa existe. Povestea e 100% falsa.
Ce intelegi tu prin rai si iad, toti crestinii vad in mod diferit aceste lucruri.
Tin sa precizez ca nu am primit raspunsuri concrete la aceasta intrebare, eu nu am spus sa va imaginati cum e raiul si iadul, nici locul, deci vreau un raspuns realistic ca sa acord si eu un raspuns castigator, fara imaginatie, din viata de zi cu zi...
Galaxiile nu sunt aranjate cu ordine, totul este întâmplător, iar complexitatea nu dă dovadă că există un creator, e doar selecția naturală a lui Darwin care face asta. Faptul că există radiații gama, asteroizi care lovesc lumi, găuri negre ce devorează tot, lasă de înțeles că universul este dezordonat şi fără scop.
Universul există cu mult înaintea oamenilor şi va exista cu mult şi după noi. Oameni au inventat zeii doar să dea un rost vieți lor şi să caute o explicație pentru ce îi înconjoară. Iar datorită energiei întunecate care accelerează expansiunea, în viitorul foarte îndepărtat, universul va deveni rece, gol şi întunecat fără ca ceva să se mai formeze apară în el.
Conform Bibliei, iadul se refera la moarte, nu chin veșnic, iar raiul va fi pe pământ după distrugerea sistemului rau de lucruri. Apocalipsa21:8,Psalmi 37:9-11,29
Raiul = loc de tortură
Iadul = loc sigur pentru sufletele sataniste ce se pregătesc de reincarnare.
Le vad mereu, sunt aici, pe pamant... Am trait in iad pana acum, poate in viitor apuc sa vad raiul macar pentru 2 minute.
Cand o sa se intoarca cineva din morti si va spune de unde a venit (iad sau rai) tot nu voi crede pana nu mi se intampla mie. Iadul poate exista si aici, pe Pamant, depinde de fiecare cum il percepe. Poate fi reprezentat de razboaie, pierderea unei persoane dragi, etc. La fel este si cu raiul.
Raspunsul tau duce spre realitate și 50 la suta este realistic, ma bucur de raspunsul tau...
anonim_4396 întreabă: