"În artă, în filosofie, în moștenirea noastră biologică, în etică, în literatură, în gândirea critică, în rațiune, în gesturile de bunătate ale cunoscuților ori ale unor membri ai familiei, în momentele de grație ale istoriei, și, de ce nu?, în natură văzând comportamentul altor specii, putem găsi și extrage temeiuri pentru a deveni persoane morale și a ne raporta prin compasiune, empatie și înțelegere la lumea și ființele din jurul nostru.
Din nefericire, religiile, îndeosebi cele monoteiste, nu încetează să ne uimească prin 'perseverența' cu care țin să ne reamintească, din nou și din nou, incomensurabilul lor eșec în a face din lumea noastră una mai bună.
Istoria o arată că intoleranța, violența, prejudecățile, habotnicia și obscurantismul se retrag din societate pe măsură ce religiile își reduc influența și importanța, iar principiile democratice și drepturile omului devin temelia de valori pentru tot mai mulți oameni.
Iată, în clipul de mai jos, cum călugării ortodocși greci și armeni, care ar fi trebuit să fie modele de comportament dacă religia lor ar fi avut vreo forță moralizatoare, își împart pumni și picioare fără nici o jenă, și nu oriunde, ci tocmai în preajma mormântului considerat de ei sfânt de la Ierusalim...
Mai este nevoie de vreo altă dovadă care să demonstreze lipsa de consistență și de aderență la realitate a acestor credințe din moment ce reprezentanții lor de vârf se dedau la astfel de violențe lăsând, practic, bisericile lor fără nici un fel de repere în societate?"
http://www.facebook.com/remus.cernea/posts/10153447808736175
http://www.facebook.com/....../photo.php
"Sunt fiul gay al unui preot român care a strâns semnături împotriva homosexualilor..."
http://www.vice.com/......in-romania
anonim_4396 întreabă: