„Cu ploile sângiurilor tale, mare mucenice Talaleu, dumnezeieşte ai stins cuptorul necredinţei, şi acum cu râurile minunilor alungi multe feluri de boli, şi credincioşilor le dai sănătate prin dumnezeiescul har. Pentru aceasta cu bucurie prăznuim dumnezeiasca pomenire a ta, şi ţărâna trupului tău cu cinste o îmbrăţişăm." (Minei pe mai, EIBMBOR, Bucureşti, 1976, p. 158) Sf. Mucenic Talaleu a fost doctor fără de arginţi, mărturisitor al lui Hristos şi mucenic al iubirii Sale. Troparul de faţă arată cum jertfa sa pentru Dumnezeu ia proporţii cosmice, devenind un rai cuvântător pentru creştinii care l-au urmat. Mărturia, credinţa şi durerile asumate de martiri întemeiază în Hristos universul Bisericii, iar sângele lor vărsat pe Crucea iubirii de Dumnezeu devine ca o ploaie care rourează luminat toate marginile, veseleşte şi rodeşte pământul, adică viaţa creştinilor care primesc har şi vindecare prin rugăciunile lui. În acest sens, cuvintele lui Tertulian, „sângele martirilor este sămânţa creştinismului" îşi găsesc odihna şi semnificaţia mistică. Viaţa mucenicului nu se opreşte odată cu moartea, ci devine o prezenţă lucrătoare şi vie în viaţa Bisericii prin rugăciune, iar picăturile de sânge vărsate pentru Hristos se transformă în râu preaminunat de miracole, rugăciunea pe care o aducea sfântul în viaţă devine acum pretutindeni lucrătoare şi pururea fiitoare, pentru că Însuşi Hristos Se smereşte şi întăreşte rugăciunea mucenicului Său, care a devenit întreg hristofor, purtător de Hristos. Biserica îmbrăţişează ţărâna trupului sfânt, dar primeşte Duhul lui Dumnezeu Care a locuit în acest trup ca într-o casă. Moaştele sunt nu numai casa memorială a sfinţilor, locul în care s-a săvârşit nunta mistică dintre Dumnezeu şi om, ci sunt centre, focare de har în care lumina lui Hristos străpunge trupul acestei lumi pentru a dărui Sângele lui Hristos, Cel vărsat pentru viaţa lumii.
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Răspunde
Daca un om este ars in frigare,si in timpul asta le spune chinuitorilor; intoarceti-ma si pe partea cealalta ca inca nu m-am fript de ajuns? paganii care privesc nu incep sa spuna la un moment dat; oare el a gresit ori noi gresim? Dumnezeul lui este mare si este cu el, daca in frigare fiind. spune asa ceva si se mai si roaga pentru iertarea tortionarilor sai.pot zeii nostri asa ceva? si cand crestinii mureau, in moduri neinchipuit de dureroase si grele, cei necredinciosi, ajungeau la credinta vazand puterea lor si a lui Dumnezeu totodata.cred ca stii intamplarea celor trei tineri salvati din cuptorul de foc?
Prin sângele martirilor, creștinismul a ieșit la iveală. Prin milioanele care au murit pentru. Hristos, putem deduce că aveam o dragoste foarte mare fată de Dumnezeu.Ei știau că El exista, de asta au făcut cew au făcut.
Sângele martirilor chiar e sămânța creștinimului! 
Nietzsche: "martirii și cei care i-au martirizat au adus mari pagube adevărului, pentru că idioții si naivii se lasă seduși de martiriu, trăgând imediat concluzia că o cauză pentru care cineva infruntă moartea nu poate să nu aibă valoare".
Carevasazica si torturati au produs pagube. Mare caracter si nice asta, tot pe cei torturati i-a gasit vinovati.
„în 185 de proconsulul Asiei, Arrius Antoninus, s-a apropiat un grup de creștini care au cerut să fie executați. Proconsulul le-a îndeplinit dorința unora dintre ei și i-a trimis la plimbare pe restul, spunând că dacă vor să moară au la dispoziție suficientă frânghie și sunt suficiente stânci de pe care se pot arunca."
—Droge și Tabor, A Noble Death: Suicide and Martyrdom Among Christians and Jews in Antiquity
Sant oameni care au murit pentru libertatea neamului lor.sant oameni care au murit luptand impotriva impilarilor si nedreptatilor semenilor lor.sant oameni care si-au dat viata pentru un singur semen de-al lor.ori pentru mai putin de atat.sa nu-ti mai spui doctorandus, fiindca ma faci sa cred ca esti un nou mengele. destept tare.ori nu? ce crezi despre el? era o somitate? un naiv? un idiot? doctorande? tu cauti pietre de poticnire.eu caut pietre de care sa-mi sprijin piciorul sa pot trece prapastia cea mare.adevarul doar va lamuri problema.dar cel absolut, nu cel relativ al fistecaruia.
Ideea e ca Sf. Augustin a scris o carte pentru a infrana zelul crestinilor care doreau cu orice pret sa ajunga martiri ai credintei. Aia cautau cu tot dinadinsul sa moara pentru credinta, cum cauta azi sinucigasii islamisti (nu toti crestinii erau non-violenti, vezi de ex. filmul Agora).
A fost o exceptie. Citeste si despre generalul Eustatie Plachida cum a fost ars de viu impreuna cu familia, Sf Stefanida care a fost, la propriu, rupta in doua bucati, Sf Perpetua si Felicitas care nu au fost crutate de moarte desi aveau copii nou nascuti. Au mai fost mucenici carora li s-au rupt incheieturile, care au fost mancati de vii de sobolani sau pisici, prajiti, fierti, culcati pe paturi metalice inrosite la foc.
Mucenicii crestini nu cereau sa moara ci sa isi pastreze credinta. Atat.
Nu-i adevarat, erau multi crestini al caror singur scop in viata era sa ajunga martiri, ca sa se asemene cu Hristos si sa aiba parte de o mare rasplata-n rai. Sf. Augustin era constient de asta. In general autoritatile romane nu persecutau crestinii, crestinii erau persecutati de masele infuriate ca le-au pedepsit zeii pentru infidelitatile crestinilor. Iar cand imparatii au comandat persecutii, ele au fost fie eludate prin tertipuri (de ex. cumparat inscrisuri ca au adus sacrifcii imparatului sau trimis sclavul sa sacrifice in numele proprietarului) sau ineficiente (epurarile au produs blocarea aparatului administrativ). Iar episcopii ii condamnau pe cei care se bagau in fata sa ajunga martiri si cand vedeau cum ii chinuie pe altii aduceau sacrificii zeilor. A fi crestin nu era ilegal si a-l adora pe Dumnezeu/Hristos nu era ilegal, dar a nu aduce sacrificii imparatului era tradare. Evreii erau exceptati de la sacrificii ca fiind un popor ciudat cu o religie ciudata. Dar crestinismul nu era o religie, deoarece era nou, iar in conceptia romana religiile nu puteau fi decat stravechi. Iar alti crestini au fost pur si simplu persecutati pentru ca incalcau porunca imperiala care interzicea adunarile in anumite regiuni ocupate. Nici macar pompierii n-aveau voie sa se adune, darmite crestinii.
E adevarat ca aunci cand crestini erau martirizati in arena cu fiare, multi se arubau din tribune singuri, fenomenul luand amploare, aceste actiuni au fost suspendate.
Din miile de mucenici inscrisi in calendar, stiu unul singur care a avut posibilitatea sa plece fara sa fie obligat la renuntarea credintei.
Citeste despre persecutiile din timpul imparatilor Adrian, Deciu si Valerian, Diocletian si Maximian, Liciniu; au fost draconice. De care persecutie zici tu ca se aruncau crestinii in arene pentru a fi martirizati?
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
