Ordonare:
După relevanţă
Cuvantul ebraic ''nepes''sensul initial este acela de a da viata. El se refera la principiul vietii, desi nu se limiteaza la ea. Numeroase aparitii in Sfanta Scriptura acopera diferite stari ale constiintei. Unde este sediul dorintelor fizice, sursa emotiilor sau este asociat cu vointa si actiunea morala. Cuvantul lui Dumnezeu poate sa il salveze si recuperarea din greseala il scapa de la moarte.Rezultatul credintei este salvarea sufletului in timp ce dorintele trupesti sunt impotriva lui.
Răspunde
Răspunde 
Omul este o fiinta formata din trei parti:omul cu totul din afara(partea care se vede sau trupul), a doua parte-omul din afara, sufletul, si a treia parte-spiritul(sau duhul numit si omul launtric)Sufletul este format din intelectul, sentimentele si vointa noastra.Biblia numeste pe omul care traieste condus de sufletul lui, un om firesc.Sufletul,adica intelectul, sentimentele si vointa noastra nu trebuie anihilate, ci trebuie sa fie supuse Duhului.Omul duhovnicesc, sau spiritual este condus de Duhul Lui Dumnezeu, si care locuieste in duhul lui.Deci duhul nostru, cea mai adanca parte launtrica a noastra, poarta Duhul lui Dumnezeu.
Conform Bibliei omul este un suflet viu, Geneza 2:7 si cand moare merge in pamant. Ezechiel18:4
Salut. Îţi voi spune care este semnficaţia acestui cuvânt în Biblie, deoarece pentru mine ea reprezintă autoritate. Cuvântul suflet (în ebraică nephesh şi în greacă psykhe) apare cu trei sensuri, în dependenţă de context.
1. Se referă la oameni. (1 Petru 3:20 : În zilele lui Noe,. . . puţine persoane, adică opt suflete, au fost transportate în siguranţă prin apă).
2. Se referă la animale. (Geneza 1:20 Şi Dumnezeu a mai zis: Să mişune apele de o puzderie de suflete vii şi să zboare creaturi zburătoare deasupra pământului, pe faţa întinderii cerurilor)
3. Se referă la viaţa unei persoane. (Ioan 15:13 Nimeni nu are iubire mai mare decât aceea în care cineva îşi dă sufletul pentru prietenii săi).
Biblia nu susţine ideia larg răspândită precum că sufletul este ceva ce suprvieţuieşte morţii şi continuă să trăiască independent de corp.
"Biblia nu susţine ideia larg răspândită precum că sufletul este ceva ce suprvieţuieşte morţii şi continuă să trăiască independent de corp." - Nu as fi atat de radical.
"Şi când a deschis pecetea a cincea, am văzut, sub jertfelnic, sufletele (ψυχή - psuchē) celor înjunghiaţi (sphazō - ucisi) pentru cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia pe care au dat-o. Ei strigau cu glas tare, şi ziceau: „Pînă cînd, Stăpîne, Tu, care eşti sfînt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sîngele nostru asupra locuitorilor pămîntului?" (Apoc.6:9-10)
Dar in Biblie nu se vorbeste si despre Imparatia lui Dumnezeu? Sau despre iad? Acolo nu se presupune ca ar exista o viata vesnica?
Salut. În Biblie se vorbeşte despre Împărăţia lui Dumnezeu, dar asta nu înseamnă că toţi cei ce mor merg acolo. Cît despre iad, unele traduceri folosesc acest termen ca echivalent a lui Sheol din ebraică. Totuşi Biblia arată care este starea celor ce ajung în Sheol (sau iad). Dacă te-ar interesa detalii putem să mai discutăm. O zi bună.
Multumesc pentru detalii.
Prin cuvantul suflet inteleg o parte din tine insuti care poate supravietui dupa moarte. Acea parte, daca o ai, ar trebui sa reziste tuturor influentelor exterioare si sa ramana neschimbata si constientizata. Intrebare: ai ceva in tine insuti care sa ramana neschimbat indiferent de ce se intampla in jur? Daca nu, inseamna ca nu ai suflet.
Gandirea, emotiile, miscarile - sunt niste functii automate, niste reactii la evenimente. Nici faptul ca gandesti, nici ca ai emotii nu arata ca ai un suflet.
Nu avem suflet si nu putem avea cat timp suntem divizati in interior si nu functionam ca un intreg, cu un singur scop si intr-o singura directie. Apoi sufletul iti ofera niste "puteri" si capacitati pe care omul obisnuit nu le are.
"Apoi sufletul iti ofera niste "puteri" si capacitati pe care omul obisnuit nu le are. " Poti fi mai detaliat aici, te rog?
Nu. Pentru ca nici eu nu le detin. Iar daca stii teoretic, asta nu ajuta la nimic. Din punct de vedere psihologic, o sa poti sa-ti controlezi emotiile, sa nu mai ai emotii negative. Emotiile vor fi mai puternice decat ceea ce numim noi "emotii" in mod obisnuit. Toate emotiile noastre sunt foarte slabe in comparatie cu "adevaratele emotii". Dar cum nu cunoastem adevaratele emotii, tragem cu dintii de astea si ridicam in slavi niste emotii care nu ne fac decat sa suferim, sa ne consumam si sa pierdem energie. Iti ofera alte posibilitati de intelegere. de captare a lucrurilor. E ca si cum ai schimba un 486 cu un Dual core la 3200 
Avand capacitati de intelegere mai buna, vezi si lucrurile mult mai obiectiv.
Da, dar asta tine tot de psihic...de capacitatea de concentrare mentala, iti ofera o percepere senzoriala mai intensa decat un om obisnuit, calugarii tibetani spre exemplu au un control al corpului lor mult superior celorlalti oameni, ei pot sa-si controleze pulsul, sa isi scada temperatura corpului in meditatiile lor dar astea toate sunt legate de creier, sufletul unui om este creierul laolalta cu toate emotiile, sentimentele si starea psihica, cel putin asa cred eu
Da, numai ca ei sustin si ca-si amintesc vieti anterioare. Si nu cred ca stii mai bine decat ei daca sunt o iluzie sau nu. Pentru ca tu vb doar din punct de vedere teoretic.
"Pentru ca tu vb doar din punct de vedere teoretic. " Desigur, dar absolut toti o facem, nu exista om sa fi traiat vreodata fara sa faca presupuneri sau sa-si imagineze cum ar fi ceva fara sa aiba vreodata idee despre ce vorbeste de fapt ...cat despre alea cu vietile anterioare mi se pare destul de dubios nu imi pot explica cum fac unii asta, dar uite nu sunt un tip religios ( sunt ateu ) si nu pot sa nu stau sa ma gandesc ce parere au celelate culturi sau religii despre asta...iti dai seama ce revolutie ar izbucnii in toata lumea in cazul in care s-ar dovedi/confirma ca exista o viata dupa moarte sub forma Nirvanei?!
Deci, ma refeream la reincarnare. In Biblie apar elemente de reincarnare, dar religia crestina a fost grav deformata. Oricum, nu-mi place subiectul asta pentru ca nu poti verifica. Deci vorbim teoretic. Dar exista sa stii gandire practica, gandire teoretica si filosofica. Nu vorbim toti din punct de vedere teoretic. Poti discuta doar de ceea ce poti experimenta. Prin urmare eu iti spun ca lumea reactioneaza mecanic si nu are suflet. Tu poti verifica asta, incercand sa te schimbi. Vei vedea ca nu ai suflet, pentru ca, pur si simplu nu il ai. Daca l-ai avea, ai fi stiut. Dar nu ai decat emotii, gandire miscari si instincte. Daca incerci sa te schimbi, sa schimbi un obicei din viata ta, vei vedea ca e greu. Apare o anumita rezistenta. Daca incerci sa schimbi si modul de gandire si modul de a simti sau a face lucrurile, iar o sa fie greu (indiferent ce alegi). Prin asta poti experimenta ca nu avem vointa. Apoi mai putem vedea ca si scopurile noastre se schimba in functie de ce avem chef sa facem. Asta e o realitate pe care o poti vedea daca te observi. Putem fi obiectivi fata de noi insine, prin anumite metode. Printr-un efort special. Dupa ce observi toate astea, ori te decizi sa ramai asa, si nu ai nicio garantie ce vei face maine sau daca vei reactiona corect, ori vei vrea sa te schimbi. Daca incerci sa te schimbi, iti alegi un scop si te chinui sa il practici. Noi nu avem un scop permanent. Daca am avea, am putea sa stim ce sa facem si ce nu in functie de acel scop. Un scop ca "eliberarea de la a mai reactiona mecanic" nu poate veni de la sine. E ceva constient. Si nu iti poti aminti de el decat cand esti constient. Poti porni de aici. Poti incepe sa faci ordine in gandire si sa elimini tot ce stii ca e fals. Asa se incepe. E 100% practic.
Uite un exemplu: noi avem emotii negative. Le-am capatat prin imitatie. Emotiile astea nu ajuta la nimic. Acum, daca te gandesti, iti dai seama de asta. Iti dai seama ca daca esti nervos, nu mai respiri cum trebuie, nu mai esti lucid... una peste alta, nu poti da randament maxim atunci cand esti nervos sau ai o emotie negativa. Acest lucru este corect. Poti vedea ca un om da randament mai mare cand nu e nervos. Dar cand te enervezi, emotia da impuls gandirii. Atunci reactionand mecanic, daca observi gandurile, sau daca te intrebi de ce esti nervos, o sa zici "pai daca x m-a enervat", "pai daca ala nu face asa". Prin urmare, justificam emotia. Uitam ca ea nu e benefica si ca nu aduce nimic bun. Pentru ca suntem identificati, absorbiti de eveniment. Prin urmare, daca vrei sa scapi de emotiile negative, primul pas e ca atunci cand vezi astfel de ganduri, "sa le tai". iti mentii gandirea in directia corecta. Nu le mai justifici. Daca faci asta dinainte, o sa vezi ca nu mai are putere aproape deloc. Prin urmare, in cazul cu emotiile negative, noi stim ce sa facem, stim ca dauneaza, stim ca nu ar trebui sa le avem si ca ne-ar fi bine fara ele. Stiind asta, pentru a progresa, trebuie sa ne mentinem atentia ca sa avem mereu modul asta de gandire si atunci cand se apropie o emotie negativa.
Sunt multe lucuri despre care putem sa ne dam seama ca nu sunt bune, incontestabil. Mai intai, trebuie sa scapam de astea. Dupa ce scapam de astea, incepem sa ne echilibram si sa functionam mai bine si vom sti ce avem de facut mai departe. Totul e sa fim sinceri cu noi insine si sa nu ne mintim. Si dupa cum vezi, in multe lucruri poti sa-ti dai seama daca te minti sau nu. Cei care nici macar asta nu pot face, nu prea au alta varianta ce sa faca.
Pentru raspunsul asta ai merita cel putin 3 fundite dar nu are nici cea mai vaga legatura din punctul meu de vedere cu raspunsul anterior iar apoi cu intrebarea initiala, totusi niste conceptii psihologice bine fondate, multumesc am intodeauna in vedere comportamentul meu si reactiile mele si plus ca faptul ca noi nu avem mereu acelasi scop permanent ne face sa evoluam si sa ne construim o personalitate complexa in mai multe directii si domenii.
Pentru raspunsul asta ai merita cel putin 3 fundite dar nu are nici cea mai vaga legatura din punctul meu de vedere cu raspunsul anterior iar apoi cu intrebarea initiala
Pai mai deviaza si discutia. In plus, nu am ce face cu funditele, deci nu ma supar 
Foarte multi care au studiat majoritatea religiilor sau cel putin pe cele mai importante au ajuns la concluzia ca nici una nu poate sa aiba pretentia ca detine adevarul, daca spui ca aia e buna deja le ignori pe celelate si esti subiectiv asa cum fac peste 95% care sunt adeptii unei religii, plus ca au aparut foarte multe secte care s-au distantat de la religiile mama, oamenii au creat dintodeauna zei.
Cu mai mult timp in urma am tras o concluzie...pentru ca exista atatea religii si asa de multe secte plus ca sunt 2700 de zei creati de om cam toate marile religii s-au diluat, in zilele noastre se scot sfinti pe banda rulanta, biserica de azi tinde sa devina o industrie, multi oamenii au zeul lor personal pe care si-l modeleaza cum vor ei (unii) totul se face pentru a-ti oferii comfort, sa nu te simti singur si neajutorat, sa stii ca undeva acolo sus invizibil e cineva care te urmareste mereu si te va ajuta la nevoie, omul uraste sa se simta singur si slab cand creste mare el nu mai poate apela la mama sa-i rezolve problemele si incepe sa se roage(asa fac maj. oamenilor de rand)...
Nu poti sa te schimbi mai mult decat iti permite caracterul si gandirea. Depinde de gandirea omului cat de bine si cat de detaliat se poate observa pe el insusi, cat de constient este, sau in ce masura poate face diferenta dintre bine si rau. Scopul de a face o schimbare apare doar cand constientizam cu adevarat, cand putem vedea si constientiza cat mai amanuntit avantajele si dezavantajele ce rezulta urmand scopul sau nu. Aici intervine ambitia omului. Scopul trebuie sa fie motivat bine de tot pentru ca omul sa faca compromisuri in favoarea lui. In gandirea unei persoane apare un scop de o importanta majora, pentru ca poate constientiza realistic sau pentru ca se potriveste caracterului acelei persoane, pe cand in gandirea altei persoane, tot acel scop nu poate prinde contur, pentru ca nu poate constientiza destul si realistic, sau pentru ca nu se potriveste caracterului sau. Caracterul si gandirea decide daca apare un scop, genul scopului, si daca scopul este realizabil sau nu. Gandirea si caracterul nu le putem influenta cum vrem noi, ele pot fi schimbate doar din exterior, in timp. Alte persoane ne ajuta sa constientizam si sa ne schimbam.
Depinde de gandirea omului cat de bine si cat de detaliat se poate observa pe el insusi, cat de constient este, sau in ce masura poate face diferenta dintre bine si rau.
Aici gresesti. Constiinta nu are de-a face cu gandirea. Gandirea e un proces mecanic, care se poate produce constient sau inconstient. Omul e 99% inconstient si nu-si da seama ce face. Nu poti fi constient decat printr-un act de vointa, e o stare speciala, mai greu de explicat, iar gandirea se manifesta de la sine. Noi suntem constienti doar in momentele pe care nu le uitam. Cat % iti amintesti dintr-o zi? Mai nimic. Asta se intampla pentru ca toata ziua ti-ai petrecut-o in asocieri mecanice si in imaginatie si totul in tine "s-a facut" de la sine. Nu ai fost constient catusi de putin. Poti sa citesti randurile astea si sa nu-ti dai seama ca le citesti. Cand iti dai seama, constientizezi procesul mental care are loc cand le citesti, e altceva. Nu mai esti absorbit de ganduri si de reactii. Daca vrei sa discutam desparat de asta, discutam.
Ca sa poti sa te observi pe tine, trebuie sa ai o parte din tine insuti care o observa pe cealalta. Asta se face tot fiind constient. Noi nu ne observam AICI si ACUM. Noi facem un lucru total mecanic, apoi nici nu ne mai amintim cum l-am facut, ne amintim doar ca s-a intamplat si apoi zicem ca ne observam. Noi nu observam nimic, aia e doar imaginatia despre noi insine. Ca sa te observi, trebuie sa o faci in prezent. Nu poti sa-ti amintesti ce ai facut si sa zici ca te-ai observat. Ori te observi intr-un moment, ori esti inconstient.
Scopul nu poate aparea decat dupa ce ai invatat sa te observi, sa te privesti in interior. Noi nu vedem lumea reala tocmai pentru ca suntem intr-o continua imaginatie. Si ne imaginam si despre noi multe lucruri. Ca sa poti sa te observi, trebuie sa ai atentia indreptata in interior, asupra ta. Daca faci asta, o sa reusesti 2 secunde, apoi te va fura un gand sau o asociere sau altceva si uiti de tine. Incepi iar "sa se faca" de la sine, fara niciun control din partea ta.
Nimeni nu te poate ajuta sa fii constient decat tu. Eu doar iti pot spune cum sa faci. Chiar daca iti spun, nu am nicio garantie ca tu ai sa fii constient, pentru ca nu se vede nimic in exterior. Eu pot sa mananc o paine si sa vorbesc cu tine constient sau mecanic. Tu nu ai cum sa-ti dai seama daca eu fac lucrul acela intentionat si constient sau "se face de la sine" prin asocieri. Gandirea o poti influenta daca stai analizezi. Chiar cu gandirea trebuie sa incepem sa lucram. Dar daca suntem constienti si ne straduim sa gandim in functie de ceea ce observam in mod constient, e altceva. Noi nu avem gandire. Ceea ce gandim noi in viata de toate zilele e un sir de asocieri mecanice si haotice. Nu avem nici directie de gandire, sa gandim intr-un sens, nici nimic. Mergem pe strada si ne trezim ca am mers toata strada si noi am discutat in cap cu bunica. Si ne trezim ca am ajuns la piata si ne miram "wow, am ajuns". Daca te intrebi ce s-a intamplat pe tot parcursul drumului cat ai mers, o sa vezi ca habar nu ai. Sau mancam mecanic, se deruleaza asocieri mentale in capul nostru care nu au nicio legatura cu realitatea (faptul ca mananci). Nu ai dat tu startul la gandurile alea intentionat si pentru un scop. Pur si simplu ele s-au derulat prin asociere. Si ne mai trezim si noi o fractiune de secunda, cand e farfuria goala. Cand ai mancat? Cum? In ce fel? Iar habar nu ai pentru ca ai facut-o incosntient. In afara de functiile instinctive (respiratie, circulatie si toate functiile interne ale organismului), de restul trebuie sa fim constienti. Sa ne dam seama ce gandim, ce facem, de ce facem asta? Daca incerci sa te observi o zi intreaga, o sa vezi ca toata ziua aia 80% faci numai lucruri haotice si care nu au niciun scop. Doar din obisnuinta si asocieri. Spre exemplu, eu cand ma trezeam, deschideam PC-ul. Dupa, ma duceam la baie. De ce deschideam PC-ul? De mere Dupa ce-l deschideam, vedeam eu ce fac pe el, dar il deschideam mecanic. SI cand stateam pe el, tot mecanic stateam. Asteptam sa-mi vina o idee ce sa fac cand ma asezam pe scaun. Dar daca ma scol si ma intreb "am treaba acum pe PC ca sa-l deschid?" Vad ca nu am, dar totusi, imi vine sa-l deschid, pentru ca functionez mecanic, din obisnuinta si prin asocieri.
Acum ai reusit sa devii constient de stereotipurile pe care in mod normal le faceai inconstient?
Daca ti-as spune, ai putea verifica? Daca nu, oricum nu te ajuta.
Eram curios, in cazul in care ai ajuns eram interesat de cum se poate ajunge la asa ceva...
Pai ti-am explicat. incercand sa fii prezent. Si incearca sa elimini gandirea care nu e intentionata, care apare de la sine.
Oamenii au un nivel de constiinta. Nivelul acela, determina anumite stari si decizii care in mod fizic nu pot fi explicate. Spre exemplu, vedem oameni care traiesc in acelasi fel de familii, au acelasi anturaj, 99% primesc aceleasi influente. Dar mai incolo, unii aleg sa se fara preoti, altii devin spirituali, altii ajung sa asculte manele si se taie pe strada. De unde vine diferenta asta asa mare, daca ei au trait toti si au copilarit in acelasi mediu? E clar ca e ceva care face diferenta, dincolo de influentele.
Prin urmare, constiinta nu poate niciodata sa fie demonstrata fizic, pentru ca nu e o actiune a creierului, nu vine din organism, etc. nu are o cauza materiala. Cineva ca sa lamureasca asta, spunea ca, nu poti spune ca e impsoibil sa poti aduce ploaia batand in tobe, nici macar daca faci experimentul si constati ca a esuat. E ca si cum ai avea pensula si acuarele si te-ai plange ca nu ti-a iesit un Rembrandt. Deci, vrea sa spuna ca, 2 oameni diferiti, pusi in aceleasi conditii exteriore, cu acelasi fel de creier si muschi si ce mai vrei tu (fizic), unul poate produce un experiment si altul nu. Noi avem o gandire prea liniara. Gandim "plan". Daca la mine nu iese, nu iese nici la ala. Daca stiinta are dreptate, religia nu are. Daca religia are, stiinta nu are. Daca exista liber arbitru, nu poate exista predestinare si nici accident si invers. Pentru ca punem totul pe acelasi nivel. Asta e si greseala stiintei. Dar daca stam si analizam mai profund si vedem lucrurile pe nivele diferite, vedem ca poate exista si liber arbitru, si predestinare si intamplare (toate 3 in acelasi timp).
Despre religie si stiinta, cineva spunea ca:
Pretutindeni si intotdeauna exista afirmatie si negatie. Nu doar pentru un individ ci si pentru intreaga umanitate. Daca o jumatate de umanitate afirma un lucru, cealalta o neaga. De exemplu, religia si stiinta. Sunt in mod necesar sclavul fie al stiintei, fie al religiei. Este liber doar cine tine calea de mijloc. Dar asta e foarte greu, pentru noi gandim mecanic, in pozitiv si negativ.
Cum sa scapam?
Gandesc astfel: "Sunt un biet om. traiesc doar de 20 de ani, iar religia exista de mii de ani. Mii de oameni au studiat religiile iar eu le neg". Ma intreb: "E posibil ca toti sa fi fost idioti si, dintre toti, eu sa fiu cel mai inteligent?" La fel stau lucrurile si in ceea ce priveste stiinta. Si ea exista de foarte mult timp. Sa presupunem ca o neg. Din nou, se iveste aceeasi intrebare: "Se poate ca doar eu sa fiu cel mai inteligent din multimea de oameni care de atata timp au studiat stiinta?" Daca sunt un om normal si daca gandesc impartial, inteleg ca pot fi mai inteligent decat unul sau 2 oameni, da nu mai inteligent decat mii, decat milioane de oameni. Pot eu sa critic religia si stiinta? Atunci ce pot sa fac? Incep sa cred ca exista poate un adevar "si in una, si in celalta". E imposibil ca toti dintr-o parte, sa se fi inselat. Si acum imi dau drept sarcina sa inteleg care e acest adevar. Cand incep sa gandesc impartial, incep sa inteleg ca stiinta si religia au amandoua dreptate, desi ele sunt opuse una alteia. Descopar o mica neintelegere. Una abordeaza un subiect, cealalta alt subiect. Sau ele studiaza acelasi subiect, dar din unghiuri diferite. Sau, mai mult, una din ele studiaza cauzele, cealalta efectele aceluiasi fenomen si astfel ele nu se intalnesc niciodata. Dar amandoua au dreptate, caci amandoua sunt bazate pe legi matematice exacte. Daca luam in considerare numai rezultatul, nu vom intelege niciodata unde este diferenta.
Noi cand nu depunem efortul sa fim obiectivi si sa gandim, apare o gandire mecanica, care "se gandeste" de la sine. E o altfel de gandire. Una foarte superficiala si dupa cum am spus, ea e logica, dar e foarte limitata, pe aceeasi linie, pe acelasi nivel. Si atunci apar intrebari tampite pe TPU, de genul "daca dumnezeu exista, de ce nu pune picioarele inapoi la oameni, ca in biblie scrie ca dumnezeu vrea binele oamenilor", "Daca Dumnezeu exista, de ce nu face cu mana?" si alte asemenea aberatii. Astea nu vin nici macar dintr-o gandire logica. E o gandire formatoare, cel mai varza fel de a gandi posibil, pentru ca e superficial si nu contine nici intelegere, nici nimic.
Daca nu are masa, nu exista
deci lumina nu exista
Lumina este compusa din fotoni iar ei au masa.
Privit dintr-un punct de vedere da, deoarece nu are gravitatie iar asta implica inexistenta masei, dar are masa relativa, adica are energie care poate fi transformata in masa E=mc^2
Desigur ca da, dar inainte de a se converti nu are masa
Mi se pare destul de corect ce e scris pe acolo...cred ca m-am inselat
In vechime, unele popoare pagane credeau ca sufletul traieste si dupa moarte. Aceasta doctrina o au si Mahomedanii. Altii cred ca sufletele merg, dupa moarte, in cer, in iad sau in vreun loc intermediar de existenta constienta. Ca sa raspundem la intrebarea: "Ce se intampla cu omul dupa ce moare?", trebuie sa ne indreptam spre Cuvantul lui Dumnezeu si sa aflam mai intai:
Cum a fost facut omul?
Biblia ne spune ca: "Domnul Dumnezeu a facut pe om din tarana pamantului, i-a suflat in nari suflare de viata, si omul s-a facut astfel un suflet viu." (Geneza 2:7)
Din acest raport atat de concis putem scrie ecutia omului: tarana pamantului (trupul neinsufletit) + suflarea de viata de la Dumnezeu = suflet viu sau "fiinta vie".
Notati ca Biblia nu spune ca omul a primit un suflet, ci ea spune ca omul a devenit (s-a facut) un suflet viu. Cand viata de la Dumnezeu a curs si prin firele complexe ale sistemului nervos, plamanii au inceput sa lucree, inima sa bata si toate organele trupului si-au indeplinit functiile lor. Deci, cu "suflarea de viata", omul a devenit un "suflet viu". Atata vreme cat continua sa aiba suflarea de viata, el este o fiinta omeneasca, un suflet viu.
Ce se intampla cu omul cand moare?
Biblia spune ca atunci cand omul moare, suflarea de viata (indiferent daca omul a fost bun sau rau in timpul vietii) se intoarce la Dumnezeu, iar trupul neinsufletit se intoarce in tarana de unde a fost luat (Geneza 3:19; Ps. 104:29; 146:4). Moartea este incetarea vietii. Sa luam ecuatia de mai sus a omului si s-o inversam: Suflet viu (fiinta vie) - suflarea de viata = tarana pamantului (trupul neinsufletit).
In Iov cap. 32 ver. 8, se spune ca "duhul" sau "suflarea de la Dumnezeu" este acelasi lucru, adica termenii: "suflare" si "duh" (spirit) sunt uneori folositi ca sinonime. Cand omul moare, se intoarce in tarana in pamant, iar duhul se intoarce la Dumnezeu care l-a dat. (Ecles. 12:7).
Daca omul, (sufletul viu) este un rezultat al unirii elementelor ce il compun, moartea este un proces de descompunere a acestor elemente constitutive si omul inceteaza de a mai fi o fiinta constienta. Moartea suprima inteligenta, cunostinta, sentimentele si orice lucrare. (Ecles. 9:5.6.10).
"Cei morti nu stiu nimic."
Iubire,credinta,infinit,durere,fericire,bucurie-un amalgand de notiuni, de sentimente, de dorinte, de ganduri-o lume intr-un cuvant.Sufletul!
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
