Ce parere aveti? povestea unui crestin care a devenit ateu

"As vrea sa imi spun si eu povestea aici despre cum am devenit ateu. Este pentru prima oara cand o povestesc cuiva, pana acum nu am avut ocazia deoarece toti din grupul sau familia mea sunt religiosi si mi-e teama ca m-ar judeca gresit. Eu m-am nascut intr-o familie care tinea destul de mult la ritualurile crestine. Deoarece provin din mediul rural aceste ritualuri er
au pe cat de variate, pe atat de stupide. Cel care mi-a indus foarte mult aceste credinte era tatal meu care este foarte religios. Apoi cand am ajuns in scoala urmatoarea sursa de indoctrinare a fost ora de religie. Eu eram foarte mandru ca stiam deja majoritatea "povestilor". Asa a trecut timpul si eu urmam intocmai religia crestin-ortodoxa: ma duceam la biserica destul de des, ma impartaseam, ma spovedeam, pupam icoane, ba chiar la un moment dat ma batea gandul sa fac un liceu teologic, apoi o facultate si sa profesez in aceasta "meserie"(daca se poate numi asa).
Ajunsesem sa ma pedepsesc singur atunci cand faceam ceva ce nu era pe placul lui d-zeu. Daca imi doream un anumit lucru nu mai munceam ca sa il obtin, ci doar ma rugam. Daca il primeam: minune! daca nu: credinta imi este pusa la incercare.
Pana la urma am ales cariera militara. Am plecat de acasa la 15 ani pentru urma cursurile unui liceu militar. Acesta m-a schimbat foarte mult. Aici am invatat sa gandesc singur, sa imi pun intrebari, sa cer dovezi. Pe la varsta de 16-17 ani au inceput sa apara primele contradictii in capul meu in legatura cu d-zeu. Dar de fiecare data le suprimam pentru ca stiam din copilarie ca nu e bine sa fi "Toma necredinciosul" fiindca o sa ard in iad. Imi repetam in cap de cateva ori ca d-zeu exista, ca nu imi trebuie dovezi si ideile dispareau chiar daca inca eram nedumerit.
Insa aceste nelamuriri, odata plantate in creier au inceput sa incolteasca, sa prinda radacini. Deja era destul de greu sa le mai suprim. La varsta de 18 ani mi-am lasat toate gandurile sa "zburde". Am inceput sa citesc lucruri care pana atunci mi se pareau necurate si fusesera scrise sub indrumarea diavolului. Ma simteam atat de liber, aveam acces la atatea informatii pe care imi era frica sa le accesez pana atunci. Imi dadeam seama ca pot sa gandesc mult mai mult decat orizonturile inguste ale credintei. Nu intelegeam de ce pana atunci nu vazusem lucruri care mi se pareau evidente. Aveam impresia ca pana in acel moment traisem cu ochii inchisi si atunci ii deschisesem. Acesta a fost momentul cand am devenit ateu.
Parintii mei nu stiu inca ce gandesc cu adevarat despre religie, cu toate ca am purtat unele discutii pentru a incerca sa le deschid ochii. "


# povestea personală a zilei, de la Maria (15 ani).

"M-am nascut intr-o familie relativ crestina. Mama mea crede in acest asa-zis 'Dumnezeu', pe cand tata nu. O mare influenta asupra mea a avut-o bunica mea. Aceasta este o crestina inraita, gata sa renunte la familie in favoarea religiei... De mic copil, ea mi-a bagat in cap tot felul de lucruri care m-au inspaimantat cum ar fi ca daca nu ma
rog constant, nu merg la biserica, nu il slavesc pe Dumnezeu cu tot sufletul meu, mai mult decat sigur ca voi ajunge in Iad, iar ea ma va privi din Rai si asa mai departe... am fost oripilata. Nu vroiam sa sufar in 'Iad'.
Pana la o anumita varsta am crezut ca asa e. Credeam ca religia trebuie respectata fara abateri, dar intr-o zi, tatal meu m-a eliberat de aceasta povara. Pe la 12 ani cand eram capabila sa inteleg anumite lucruri mai bine, tatal meu m-a luat de o parte si a inceput sa-mi povesteasca despre teoria Big Bang-ului, despre evolutie, despre cum orice eveniment considerat 'minune de la Dumezeu' poate fi explicat de catre stiinta. Initial, am fost socata, dar si extrem de curioasa. Am inceput sa citesc publicatii despre aceste domenii. Cu cat citeam mai mult, cu atat totul era mai clar. In acelasi timp, am inceput sa dezagreez, poate chiar sa-i urasc, pe cei care ne impuneau sa credeam in asa ceva, cei care nu ne lasau sa gandim liber. Incetul cu incetul, m-am eliberat de gandul ca voi ajunge in Iad si am inceput sa traiesc cu adevarat in limita cuvenita varstei. Daca inainte aveam remuscari in privinta lucrurilor marunte pe care le faceam, acum le numesc greseli omenesti din care pot invata. Bunica nu stie inca si nici nu am in plan sa-i spun. Nu doresc sa aduca toata biserica pentru a ma exorciza.
Am fost norocoasa sa gasesc pe Facebook mai multe site-uri ateiste. A fost o usurare sa stiu ca mai exista cineva acolo, de partea mea. A fost greu sa le recunosc prietenilor acest lucru, dar l-au acceptat intr-un final. Nu regret decizia mea. Sunt mandra ca eu sunt propria mea stapana, fara ca ceva 'entitate' sa-mi controleze viata."

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook