| AvalohAlyn a întrebat:

Ce șanse sunt sa existe "ceva" după moarte,o continuare,viață veșnică,de apoi, viață de dincolo sau cum i se mai spune.Ce șanse sunt sa existe așa ceva?
Întotdeauna m-a preocupat asta.Simt că nu e totul la întâmplare în lumea asta și că există un Creator Inteligent (nu neapărat creștin)și un sens.Voi ce părere aveți despre acest subiect?

22 răspunsuri:
sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Pentru că le este frică de moarte, oamenii au inventat ideea că există ceva după.
Viața are un sens, supraviețuirea.
Creatorul inteligent nu ai cum să îl simți.
Și el este o idee.

| Celcestietot a răspuns:

Există așa ceva, nu te lua după alții. Există oameni cu dar de a vedea în viitor de la Dumnezeu, oameni care s-au întors din lumea celor morți. Sunt doar câteva exemple din multele care există. Nu te mai îndoi, că așa ceva există în toate religiile lumii, nu numai la creștinii ortodocși, nu te mai lua după atei și nu îi asculta, că nu au cunoștințe în domeniu ca și mine, și bineînțeles ca alții care cunosc în adevăratul sens al cuvântului religia. Dacă te întrebi așa ceva, mai bine întreabă-te de ce pierde corpul 21 de grame indiferent de greutatea pe care o are atunci când moare. Și atunci vei afla răspunsul dacă există viață după moarte. Studiază Biblia, întreabă un preot așa ceva, chiar dacă nu este el perfect, du-te la unul care simți tu că te atrage, că aici este vorba de aflarea unei informații, nu să te iei cu preotul în brațe. Ateii nici măcar nu caută răspunsul la aceste întrebări, și gata... zic că Dumnezeu nu există. Nici măcar nu se străduiesc să caute răspunsul prin orice mijloace și atunci se lasă. Ateii sunt niste oameni slabi mental, care dau vina pe știință la orice se întâmplă, nici măcar nu știu o simplă definiție a științei, că dacă ar știi nu s-ar mai îndoi de Dumnezeu. Mai vin și aici să comenteze pe această categorie, să inducă pe altul în eroare, când ei nu cunosc nimic...

sadrian46
| sadrian46 a răspuns (pentru Celcestietot):

Oameni care s-au întors din lumea celor morți.
Stoop!
De unde s-au întors?
De acolo nu s-a întors nimeni niciodată.

| Celcestietot a răspuns (pentru sadrian46):

Un exemplu foarte bun ar fi Isus, fiul lui Dumnezeu, si mai exista cazuri de muritori (nu este inclus Isus). Nu nega doveziile.

| TristanTzara a răspuns (pentru Celcestietot):

Iisus e un caz contestabil, cele mai recente surse istorice cu privire la el sunt din secolul II, cu mult după viața lui. Deci nu știm sigur dacă chiar s-a întors din morți.

În ceea ce-i privește pe ceilalți, cie sunt și cum poți demonstra că ei chiar au MURIT?

sadrian46
| sadrian46 a răspuns (pentru Celcestietot):

Nu neg dovezile dar aceștia nu au murit ci au trecut prin moarte clinică, care nu este trecere dincolo. Nu au murit, au fost în comă.
Au visat pe acolo tot felul de fantasme și asta o fost numit dincolo.
Mărturiile sunt dovezi la tribunal.

| Celcestietot a răspuns (pentru TristanTzara):

Răspunsul la ceea ce ai spus tu despre Isus este : Tu crezi în paranormal? (dacă îmi răspunzi îți zic eu ceva)
A doua chestie pe care ai zis-o, Lazăr a fost înviat de Isus de exemplu, iar mai este ca, și cum eu te-aș fi întrebat că : Poți dovedi că pământul nu este plat? Fiecare perioadă își are cunoștințele ei și notările acestora în diferite moduri. Dacă nu a fost filmat că tu mergeai, trebuia să creadă cineva că ai mers? Ce dovezi există, că Dumnezeu nu există? Spune!

| Celcestietot a răspuns (pentru sadrian46):

Crezi în coincidențe, dacă tot ești sceptic?

| Dinustok a răspuns:

100%.

| Dinustok a răspuns (pentru sadrian46):

Omul devine o idee, un mit peste 3000 de ani de la moartea lui.

| Celcestietot a răspuns (pentru Dinustok):

Mie ai vrut să-mi răspunzi că, crezi în coincidențe?

| Celcestietot a răspuns (pentru Dinustok):

Omul ca specie, sau ca persoană individuală?

| TristanTzara a răspuns (pentru Celcestietot):

(1) Nu cred în paranormal, n-am întâlnit niciun fenomen care să implice existența onor spirite sau ființe demonice ori divine.
(2) Cu Lazăr e același lucru ca la Iisus, sursele cele mai vechi sunt de prin secolul II-III, și unele părninite pe deasupra.
(3) Avem poze cu Pământul din spațiu, așa știm sigur că e un glob. Dacă o să mă întrebi de unde știu dacă nu e vreo conspirație internațională cu privire la asta, ei bine nu știu. Dar afirmația că ceva ar exista, nu e făcută de mine, așa că nu eu yrebuie să aduc dovezi, până îmi aduce cineva dobezi că ar exista ceva comspirație, am să cred cea mai parcimonă explicație: pozele sunt autentice și pământul nu e plat.
(4)N-am nicio dovadă că Dumnezeu nu există, dar nici nu cred că n-ar exiata. Eu sunt ceea ce se numește agnostic, aleg să zic "nu știu" și asta am să spun cu privire la existența lui Dumnezeu până va aduce cineva dovezi categorice că există sau nu.

| Celcestietot a răspuns (pentru TristanTzara):

Știam ce este un agnostic. Mai bine agnostic decât ateu happy. Legat de Dumnezeu, știai chestia cu opritul soarelui?

sadrian46
| sadrian46 a răspuns (pentru Celcestietot):

Adică?
Să cred că coincidențele sunt semnificative?
Semnificațiile sunt interpretări adăugate la evenimente fără semnificație, fără corelație intre ele.

| Celcestietot a răspuns (pentru sadrian46):

Nu ma refeream chiar la asa ceva, nici nu ma gandeam la semnificatii. O coincidenta nu reprezinta in toate cazurile o semnificatie, mai rar (pentru unii oameni). Dar aici vorbim deja despre cei care cred in paranormal, in fenomene de acest gen. Eu nu cred in coincidente, tu ca om sceptic crezi? Ca este ceva logic aici, nu ceva legat de spiritualitate in privinta coincidentelor. Cand spun coincidenta nu spun spiritualitate, credinta... nu ma refer la nimic pentru ca nu cred in asa ceva, e imposibil. Tu ca sceptic ar trebui sa stii ca, coincidentele nu exista, nu ma refer la crestinitate, asa in general. Ce spui?

| Dinustok a răspuns (pentru Celcestietot):

Si coincidentele sunt dupa legi fizice. Legile fizice presupun existenta unui legiuitor.

Nimic nu se pierde la moarte si totul se transforma. Materia e imaterie ( spirituala ) condensata.

Nu exista haos. Daca nu existau legi fizice atunci puteam vorbi de existenta haosului.

La nivel cuantic materia e atat de fina incat toata materia poate fi controlata prin zbaterea unui neuron in creierul Lui Dumnezeu.

| Celcestietot a răspuns (pentru Dinustok):

Ok, nu vorbeam cu tine, dar nu este problemă că te-ai băgat. Tu crezi în Dumnezeu, că la ce ai scris ai spus că da?

| milan9 a răspuns:

Ce sanse ar fi avut viata sa aapra fara Dumnezeu?

| Dinustok a răspuns (pentru Celcestietot):

Dovedeste ca nu exista Dumnezeu sau ca exista haos.

| Celcestietot a răspuns (pentru Dinustok):

Păi, în primul rând eu sunt creștin și dovezi că nu există Dumnezeu... Nu exista. Tu ești creștin? Te întreb, ca să văd dacă mai trebuie să dovedesc ceva.

| Pricope_Marius_1997 a răspuns:

O sa te lamuresti singur atunci cand o sa dai coltu mai ai putina rabdare si o sa vezi cum e. Asa pe final ca o idee de sfarsit iti voi scrie ceea ce a spus un preot mai de mult - parca pentru toti romanii: „Imi pare rau de voi ca sunteti slabiti in credinta. Veti cadea din cauza fricii. Frica-i de la diavol; nu va fie frica pentru a va salva sufletele. Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt ingaduite de Dumnezeu, Care este tovarasul de drum al fiecaruia, de la nastere pana la moarte. Vor cadea si cei alesi. Imi pare rau ca sunteti cei de pe urma. Va vor cerne. Vor pune impozite, taxe si alte ingradiri. Vor lua totul!"