Pai ca sa zic, cred ca planul le merge bine. Ceea ce am auzit ar putea fi adevarat sau ar putea fi o alta forma de manipulare pentru ca atunci cand va revenii Isus sa nu credem ca a revenit cu adevarat. Insa eu cred ca e planul perfect pentru ca toate religiile sa devina una iar cea (sau cele) care se opune va fi distrusa (sau cel putin asta se va vrea). Cand se vor intampla astfel de lucruri(daca se vor intampla) sa stiti ca sfarsitul e aproape.
Eu spun ca stiinta in sine nu se face vinovata de nimic. Vinovati sunt cei care folosesc stiinta intr-un mod distructiv.
Toate teoriile conspirationiste sunt idioate, indiferent ca fac referire la politica, la religie, la economie, la stiinta, etc.
Video-ul asta:
- vine cu o idee, al carei efect va zgudui umanitatea
- nu aduce nicio dovada pentru ceea ce prezinta
- se invarte de mii de ori in jurul aceleiasi idei
- incearca sa ne bage in cap ideea ca viata noastra e o minciuna
- nu stiu cu ce cartof s-au realizat filmarile, dar n-au fost in stare sa ne arate macar o constructie din alea de care tot palavrageau
In concluzie, la fel ca celelalte idei tampite (precum Pamantul Plat, avioanele care nu au nevoie de comustibil, dar il folosesc pentru a-l arunca asupra oamenilor ca sa ii imbolnaveasca, ideea ca medicamentele provoaca autism, ideea ca oamenii n-au ajuns pe luna (n-as baga-o totusi in oala cu celelalte, ca nu-i periculoasa ca alelalte), ideea ca extraterestrii traiesc printre noi, ca i-ar fi ajutat pe oamenii antici sa construiasca civilizatia, si altele) nici asta nu prezinta veridicitate.
N-are sens sa analizam viitorul din punctul de vedere al videoclipului, ca nu exista nici cea mai mica sansa ca acel viitor sa fie adevarat.
Toti cei ce nu vor fi de partea lui Dumnezeu vor fi amagiti de Arhiamagitorul acestei lumi. Cine nu se va increde in Dumnezeu va fi inselat. Asa spune Biblia si asa va fi, chiar daca acum nu credeti.
Oamenii vor fi fortati -ca in vechime- sa se inchine papalitatii. Cine nu se va inchina va fi condamnat la moarte. De aceea la sfarsitul timpului oamenii de pe tot pamantul se vor imparti vizibil in doua tabere: cei necredinciosi si cei credinciosi. Cei credinciosi nu se vor inchina papalitatii, si vor accepta mai degraba moartea decat calcarea legii lui Dumnezeu. Da, statul se va uni cu biserica catolica pentru suprimarea libertatii de constiinta.
Diavolul va putea sa contrafaca totul, mai putin aparitia Mantuitorului pe norii cerului. Cei ce se vor increde in Dumnezeu nu vor fi inselati, si nu vor avea sa se teama de nimic pentru ca ingerii lui Dumnezeu ii vor ocroti. Atunci nu va mai fi varsare de sange ca in vechime, deoarece sangele varsat in trecut de catre martiri putea sa aduca la credinta alti oameni. Dar in timpul din urma, harul -posibilitatea de a mai fi mantuit- se va inchide pentru toti oamenii. Toti acei oameni care nu vor trece de partea lui Dumnezeu vor fi luati in stapanire de spiritul celui rau.
Astazi inca mai exista mila chiar printre cei rai; dar cand Duhul Sfant al lui Dumnezeu Se va retrage complet de pe fata pamantului, nici nu va veti inchipui cat de rai vor fi oamenii.
Priviti episodul acesta din Vechiul Testament.
"Omul lui Dumnezeu [Elisei] si-a pironit privirea asupra lui Hazael si s-a uitat tinta la el multa vreme; apoi a plans.
Hazael a zis: "Pentru ce plange domnul meu?" Si Elisei a raspuns: "Pentru ca stiu raul pe care-l vei face copiilor lui Israel; vei pune foc cetatilor intarite ale lor; vei ucide cu sabia pe tinerii lor, vei zdrobi pe pruncii lor si vei spinteca pantecele femeilor insarcinate."
Hazael a zis: "Dar ce este robul tau, cainele acesta, ca sa faca lucruri asa de mari?" Si Elisei a zis: "Domnul mi-a descoperit ca vei fi imparat al Siriei." (2Regi.8:12)
Deci sa nu va mirati ca aceste lucruri se vor intampla. Sa nu ziceti si voi ca Hazael ca nu veti face aceste lucrui. Daca nu veti trece de partea lui Dumnezeu, daca nu va veti pocai, veti ramane fara contiinta si va veti uni cu ingerii rai in nimicerea copiilor lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu spune despre cei neprihaniti: "Cel ce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Lui." (Zaharia.2:8)
Ganditi-va si cautati mantuirea sufletelor voastre cat timp mai exista posibilitatea aceasta. Lucrurile de pe pamantul acesta vor trece: vor trece si munca, si agoniselile, si distractiile.
Sa nu ne trezim ca cei mai multi care am trait degeaba pe pamant -ca am trait doar pentru viata aceasta. Pentru ca daca vom trai doar entru aceasta, doar e aceasta vom avea parte. Dar daca vom trai pentru cea vesnica, de cea vesnica vom avea parte. Nu vom putea sa ne bucuram de amandoua. Trebuie deci sa alegem; si sa alegem bine, cu cea mai mare seriozitate, ca si cum viata noastra ar fi in joc. Si este chiar. Sa alegem sa traim de partea lui Dumnezeu, indiferent de statutul nostru, de situatia in care ne aflam. Sa indepartam ura noastra fata de Dumnezeu, pentru ca Acela care ne-a creat pe toti nu ne uraste. Ci cauta clipa de clipa sa ne atraga spre El. Sa nu mai traim indiferenti, nepasatori fata de o mantuire asa de mare! Pentru ca toate lucrurile de pe pamantul acesta, oricat de stralucitoare sunt ele, nu sunt decat un gunoi fata de slava viitoare.
9/11 e real.
Pizza Gate e real.
Cele 13 familii ce conduc lumea, real.
Notre Dame arson.
Colectiv la noi.
Agendele 21 si 30 de la ONU.
Pietrele Guidestone din Georgia, SUA.
Si mai sunt exemple, tu doar enumeri cele ce chiar sunt ridicole ca sa induci lumea in eroare CEEA CE E FOARTE NASOL.
Ei nu înțeleg, de aceea li se pare că este greșit. Am mai vorbit cu atei care de exemplu spun că știu Biblia, dar când eu dau un citat din ea, rămân șocați, că habar nu aveau că scrie așa ceva. Atei ăștia citesc Biblia, și datorită intelectului nu înțeleg. Nu spun că nu îi duce capul la altceva, deci no offence atei.
Ei nu pot sa vada adevarul, decat in cele mai multe cazuri cand e deja prea tarziu. Dar si in Biblie scrie ca cei ce apartin diavolului sunt mai inteligenti decat cei ce sunt Treji, dar nu trebuie sa ne opreasca nimic ca sa-i expunem relele.
Dacă mai ști, îmi poți da citat cu inteligenta răului, plz? Oricum eu pot dovedi existența lui Dumnezeu unui ateu. Că este el prea încăpățânat și refuza să vadă adevărul, asta este altă treabă, eu tot i-am dovedit, se pune. Și voi puteți, dar acum m-am dat exemplu pe mine, no offence.
Da-mi alte exemple, ca unele dintre astea nici nu se incadreaza in ceea ce am zis mai sus.
1. De cand e 11 septembrie conspiratie? Sau cumva te referi ca a fost un inside job, lucru pentru care nu-s dovezi.
2. Pe Wikileaks au fost publicate mail-urile alora. Ceea ce sustine aceasta conspiratie idioata e ca mai exista si alte mesaje ce conduc spre trafic de persoane. Din nou, nu exista dovezi.
3. Pe toata perioada istoriei au existat conducatori ai triburilor, regatelor, imperiilor. De ce s-ar schimba asta acum?
Nici macar nu conduc lumea. Lumea-i condusa de politicieni, nu de oameni care au bani si incearca sa mituiasca politicul. Poate doar in America unde jumatate din populatie crede in conspiratii aiurea.
In Europa, in schimb, Volkswagen (detinut de familia Porsche) a fost amendat in scandalul din 2015, iar acum trebuie sa creasca productia de masini electrice, ca va fi iar amendat cu miliarde de dolari.
Concluzie: tarile civilizate sunt mai greu de corupt, deci nu familiile bogate conduc lumea. Poate doar 'murica, dar 'murica e oricum plina cu inculti, deci nu-mi pasa.
4. Ce face asta sa fie conspiratie? Accident sau ardere, ce importanta are?
5. Nu inteleg de ce e Colectiv o conspiratie. Conspiratie ca ce? Ca au murit oameni, fiindca stateau intr-un loc ce nu era prevazut pentru iesiri in caz de urgenta? E o conspiratie, fiindca primarul de atunci al sectorului 4 era idiot?
6. De asta n-am auzit pana acum, asa ca am cautat-o pe internet.
Daca alea de mai sus mai sunt cum sunt, asta face parte din lista conspiratiilor periculoase.
De ce?
Simplu: cei care cred in prostia asta considera ca nu defrisarea padurilor/emisiile de carbon schimba clima, ci oamenii prin intermediul unor tehnologii extraterestre, lucru foarte neadevarat.
Retardatii astia sunt aceiasi care vor sa continue defrisarea padurilor, folosirea excesiva a mijloacelor private de transport, lucru foarte grav. Drept urmare, ar trebui executati acesti imbecili. Cu Trump in frunte, ca si el neaga schimbarea climatica.
7. Niste pietre. Si? Se afla acolo si stau. Ce conspiratie e asta?
Ah, America. Locul de bastina al tuturor retardatilor ce imprastie niste idei tampite despre existenta umana.
PS: Astept alte conspiratii mai bune. Unele care pot fi dovedite, precum asasinarea lui Cezar in 44 i.Hr.
Treaba e doar sa raspandesti Vestea Buna, daca nu accepta, mergi mai departe. Unii se prind, altii nu.
Sunt de acord ca sunt destul de multe masini de uz personal, dar pana cand vine ziua ca mijloacele de transport in comun sa fie la fel ca-n Japonia, PESTE TOT IN LUME, o sa fim deja exterminati datorita evenimentelor ce se vor petrece destul de curand, atat din mana omului cat si naturale.
Asa este, dar totusi ar fi bine sa reusesti ceea ce iti propui. Obiectivul final.
Eu va intrebam ce ati fi facut, ce ati gandi cum ati proceda, ce s'ar intampla in inima voastra sau in mintea voastra daca cele ce se arata in videoclip vor fi adevarate. Intreb asta, mai mult pe necredinciosi. La ce v-ati gandi daca ar fi asa? Unde v-ati duce? Ce ati face?
Ce am face daca ar veni Superman si Omul Paianjen si ar fi contra omenirii?
Sofoclus întreabă: