Mucenicul Adrian si sotia lui Natalia au trait în cetatea Nicomidiei, pe vremea împaratiei lui Maximian. Iar la a doua înconjurare ce a facut Maximian prin împaratia sa, prigonind pe crestini, a prins 23 de barbati crestini care erau ascunsi prin pesteri, si au fost dati la multe chinuri. Pe acestia, mai înainte de a marturisi, i-a întrebat Adrian: "Pentru ce, fratilor, rabdati aceste nesuferite si grele chinuri?" Si, raspunzând, ei zisera: "Pentru ca sa dobândim bunatatile cele ce sunt gatite de la Dumnezeu, celor ce patimesc pentru Dânsul, pe care nici auzul nu poate sa le auda nici cuvântul sa le povesteasca". Acestea auzindu-le Fericitul Adrian, umilindu-se din dumnezeiescul Dar, a zis scriitorilor sa-i scrie si numele lui cu crestinii, ca bucuros moare si el cu dânsii. Deci scriindu-l aceia si pe dânsul, îl bagara în fiare si la închisoare. Acest lucru aflându-l Natalia, femeia lui, si gândind cum ca poate a fost prins pentru altceva, si îngrijindu-se foarte suspina si plângea. Dar fiind înstiintata ca pentru Hristos l-au pus în legaturi si în temnita, îndata îmbracându-se în haine luminoase a alergat la temnita. Si intrând înauntru îl învata sa stea neclintit la chinuri, si ruga pe sfintii cei ce erau împreuna legati cu dânsul sa se roage pentru el. Atunci prin sfatuirea mucenicului Adrian se întoarse Natalia la casa ei.
Deci fiind adus sfântul la împaratul si marturisind pe Hristos ca este Dumnezeu adevarat, îl pusera cu fata în jos si-l batura cu toiege. Apoi, întorcându-l cu fata în sus, a fost batut si peste pântece, încât i se vedeau si maruntaiele. Mucenicul când patimea acestea era de 28 de ani.
NataliaDupa aceea lui si celorlalti sfinti li s-au taiat mâinile si picioarele. Apoi dându-si sfintii sfârsitul, si urmând a li se mistui trupurile lor în foc, Natalia a bagat mâna Sfântului Adrian în sânul ei si urma mergând dupa sfintele moaste si strângea sângele ce pica de la dânsii si se ungea cu el. Apoi fiind stins focul de o ploaie mare si grea, un om credincios, anume Eusebie, luând moastele sfintilor si punându-le într-un caic mic, le-a dus la Arghiropoli si le-a asezat aproape de Bizant. Acolo mergând mai pe urma Natalia, si-a dat sufletul la Dumnezeu si a fost îngropata lânga moastele cele mucenicesti.
Este foarte frumos ca in ziua cand sunt sarbatoriti de catre Biserica, sa le aduci lor multimire, ca sunt patronii si ocrotitorii tai.
În biblie nu scrie nimic de pastori pentru că de fapt Biblia consemnează doar pe preoți, episcopi și diaconi.
O mică parte din confirmările Noului Testament cu privire la preoţia lăsată de HRISTOS:
- Noul Testament vorbeşte foarte clar despre o ierarhie în Biserică (distincţia între diaconi, preoţi şi episcopi)?
- NOUL TESTAMENT despre preoţi:
1). - I Timotei 4, 14:,, Nu fi nepăsător faţă de harul care este întru tine, care ţi s-a dat prin proorocie, cu punerea mâinilor mai-marilor preoţilor."
2). -Iacov 5, 14 :,, Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn in numele Domnului."
3). -Ioan 20, 21-23:,,Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; Cărora veţi ierta păcatele se vor ierta şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute."
4). -Tit l, 5:"Pentru aceasta te-am lăsat în Creta, ca să îndreptezi cele ce mai lipsesc şi să aşezi preoţi prin cetăţi, precum ţi-am rânduit."
5). -I Petru 5, 1-2:,,Pe preoţii cei dintre voi îi rog ca unul ce sunt împreună preot şi martor al patimilor lui Hristos si partas al slavei celei ce va să se descopere. Pastoriţi turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câstig urât, ci din dragoste."
6). - Timotei 5, 17:,, Preoţii, care îşi ţin bine dregătoria, să se învrednicească de îndoită cinste, mai ales cei care se ostenesc cu cuvântul şi cu învăţătura."
7). -I Tim.1, 14:,, Comoara cea buna ce ti s-a incredintat, pazeste-o cu ajutorul Sfântului Duh, care sălăşluieşte întru noi."
8). Şi cuvântul lui Dumnezeu creştea, şi se înmulţea foarte numărul ucenicilor în Ierusalim, încă şi mulţime de preoţi erau supuşi credinţei.
9). -Faptele Apostolilor l4.23:,,Şi hirotonindu-le preoţi in fiecare biserică, rugâdu-se cu postiri, i-au încredinţat pe ei Domnului în care crezuseră."
10). -II loan 1.1:,,Preotul, către aleasa Doamnă (Biserica) şi către fiii ei, pe care eu îi iubesc întru adevăr şi nu numai eu, ci şi toţi care au cunoscut adevărul."
11). -I Timotei 6, 20:,, O, Timotei, păzeşte comoara ce ţi s-a încredinţat, depărtându-te de vorbirile desarte şi lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei mincinoase."
12). -Fapte 11, 30 :..."Ceea ce au şi făcut, trimiţând preoţilor prin mâna lui Barnaba şi a lui Saul."
13). -I Timotei 5, 19;,, Pâră împotriva preotului să nu primeşti, fără numai de la doi sau de la trei martori."
14). - Timotei 5, 22:,, Nu-ţi pune mâinile degrabă pe nimeni, nici nu te face părtaş la păcatele altora. Păstrează-te curat."
15). -Fapte 20.17:,,Şi trimiţând din Milet la Efes, a chemat la sine pe preoţii Bisericii."
16).-Evrei 7,24:,,Aici însă, Iisus, prin aceea că rămâne în veac, are o preoţie netrecătoare (veşnică)".
17). – Evrei 6, 2:..."A învăţăturii despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică."
- NOUL TESTAMENT despre episcopi (mitropolitul este episcop, are în rândul clerului distincţia harică de episcop, diferenţa de titulatură ţinând doar de organizare):
- 1). -I Timotei 3, 2:,, Se cuvine, dar, ca episcopul să fie fără de prihană, bărbat al unei singure femei, veghetor, înţelept, cuviincios, iubitor de străini, destoinic să înveţe pe alţii."
2). -Fapte 20, 28:,, Drept aceea, luaţi aminte de voi şi de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstraţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câstigat-o cu însuşi sângele Său."
3). -I Timotei 3, 6: "Episcopul să nu fie de curând botezat, ca nu cumva, trufindu-se, să cadă în osânda diavolului."
NOUL TESTAMENT despre diaconi:
1). -I Timotei 3, 10:,, Dar şi aceştia să fie mai întâi puşi la încercare, apoi, dacă se dovedesc fără prihană, să fie diaconiţi."
2). -I Timotei 3, 8-9 :,, Diaconii, de asemenea, trebuie să fie cucernici, nu vorbind în două feluri, nu dedaţi la vin mult, neagonisitori de câştig urât, păstrând taina credinţei în cuget curat."
3). -I Timotei 3, 12:,, Diaconii să fie bărbaţi ai unei singure femei, să-şi chivernisească bine casele si pe copiii lor."
4). -Faptele Apostolilor 6, 6: "Pe care i-au pus înaintea apostolilor, şi ei, rugându-se şi-au pus mâinile peste ei ( i-au hirotonit diaconi)."
Dar oare dacă "această persoana" nu apare în Biblie (din motive obiective - a trăit într-o altă perioadă), oare nu a transmis Dumnezeu suficiente mesaje referitoare la importanța sfinților?
După aceiași lipsă de logică, "danay72" ar putea "deduce" că nici biblia nu ar fi importantă pentru că nici autorii ei (majoritatea autorilor scrierilor din Vechiul și Noul Testament) nu apar toți cu numele în aceste scrieri. "Concluzia" lui "danay72" ar fi atunci că acești autori fie nu au valoare, fie nu există. Greșit. Și atunci ce se întâmplă cu scrierile lor revelate (Sf. Scripptură)?
În concluzie, nu e bine când își dă cu părerea chiar orice cult despre ce scrie și ce nu scrie în Biblie!