Nu, nu se gandeste. Dacă Creatorul e absolut (și numai absolut poate fi) nu are necesitate sa se gandeasca la nimic pentru că deja se autocunoaste fiind absolut. Iar "sensul" existentei Lui e chiar El insusi.
Nu are sens ceea ce scrii, el însuți nu poate fii sensul lui decât dacă e un marxist cu grave probleme
Pai daca e absolut ce mai poate exista in afara de El? Sau ce îi mai poate lipsi? Gandeste-te la intrebarile astea doua. Pentru ca daca exista ceva in afara de El sau are nevoie de ceva in afara de El atunci nu mai e absolut. Deci sensul doar in El poate fi. Și nu are nicio legatura cu narcisismul aici asa cum zici tu pentru ca vorbim de un principiu absolut, nu de o simpla fiinta umana limitata.
Degeaba iti explic cu fizica de clasa a 6-a pe care o numesti stiinta n-ai cum sa intelegi.
Conform mecanicii cuantice viitorul trecutul si prezentul sunt simultane.
Deja observ ca in 10 ani de TPU ai invatat sa scrii mai bine, adica ca unul care a terminat clasa a 1-a.
Daca ar avea curiozitati inseamna ca nu ar avea omniscienta. Dar Dumnezeu prin definitie știe deja tot.
Dacă Dumnezeu ar fi limitat de timp și spațiu, atunci da, ar putea avea un scop, ca orice ființă finită. Însă, în multe religii monoteiste, Dumnezeu nu e legat de aceste limite, fiind atemporal și dincolo de înțelegerea umană. Așadar, scopul Lui nu poate fi văzut în același mod cum înțelegem noi scopurile, pentru că nu se supune acelorași condiții.
Plictiseala se intampla doar la oamenii care traiesc in pacat
Plictiseala este o stare mentală și emoțională negativă, în decursul căreia individul resimte lipsa dorinței de acțiune, dar și senzația subiectivă că trecerea timpului are loc cu dificultate.
deci plictiseala este pacat?
Nu, n-am zis ca plictiseala e pacat. Am zis ca plictiseala se intampla oamenilor care traiesc in pacat.
Depinde ce intelegi prin a cunoaste. Dumnezeu știe de existenta raului, dar nu il experimenteaza. Iar raul in sine e o limitare. E ilogic sa spui ca esti limitat sa fii limitat.