Sunt de acord ca orice om, aflat în cuplu sau singur, de o orientare sexuală sau de alta, relativ sănătos din punct de vedere psihic, în caz de poate şi vrea, să fie lăsat să asigure unui copil abandonat (de cele mai multe ori de cei "straight", "normali") o viaţă decentă şi tot strictul necesar, începând cu mâncare, un acoperiş deasupra capului, haine, educaţie, îngrijire medicală...şi terminând cu ceea ce niciun orfelinat nu-i poate da: familie, iubire, apartenenţă, stabilitate, ocrotire, sentimentul că este dorit, iubit, important şi special...
Personal, în locul acelor copii, aş fi fericită şi onorată să am un părinte sau doi iubitori, indiferent de orientarea lor sexuală, nişte părinţi care mă cresc, pentru că mă vor cu adevărat, nu pentru că s-a întâmplat să fie.
Iar părinţii gay deseori se dovedesc a fi chiar mai responsabili şi grijulii, mai atenţi la nevoile copiilor, decât părinţii din cuplurile "normale" (în multe dintre care este normal să nu-ţi vezi copiii cu anii, abandonându-i la vecini sau bunici).
Aşadar, nu văd unde e problema.
"Familie" înseamnă "acasă", înseamnă "iubire" şi nu musai "părinţi de sexe diferite" (câţi dintre noi nu am crescut cu un singur părinte sau deloc? dacă asta înseamnă "o familie normală", eu zic "pas!").
Ce crezi ca va spune un copil cand va vedea ca tata se pune in pat langa tata2 si se invelesc cu plapumioara.Ghici cum isi va da seama copilul care este mama.
kaynmaincallme întreabă: