Credeți că Iisus Hristos a fost un personaj istoric și a existat în realitate? Am dovezi că da, Iisus chiar a existat și se numea Joshua.Aici voi prezenta câteva dovezi clare că Iisus a fost un personaj istoric.

Cititi până la capăt! Iisus Hristos ca personaj istoric există și a fost o persoana minunata, un om minunat și bun.
Aici voi prezenta menționa argumentele istorice că Iisus a existat cu adevărat.




Flavius Josephus

Titus Flavius ​​Josephus (37-100 d.Hr.) a fost un istoric care a înregistrat istoria evreilor, cu un accent deosebit pe secolul 1 d.Hr., dar şi războiul dintre romani şi evrei, care a dus la distrugerea Ierusalimului și a templului său, în anul 70 d.Hr. Lucrările sale cele mai importante au fost "Războiul evreiesc" (75 d.Hr.) și "Antichitățile evreilor" (94 d.Hr.). "Războiul evreiesc" relatează revolta evreilor împotriva ocupației romane (66-70 d.Hr.); "Antichitățile Evreilor" relatează istoria lumii din punct de vedere evreiesc. Aceste lucrări oferă informații valoroase atât pentru iudaism, cât şi pentru creștinismul timpuriu.

Josephus a fost un evreu care nu credea în Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu sau în creștinism. În"Antichităţile evreilor", cartea 18, capitolul 3, punctul 3, celebrul istoricul Flavius ​​Josephus scrie:

Acum, într-un timp exista Isus, un om înțelept, dacă îmi este permis să-l numesc om, pentru că el a fost un făcător de lucrări minunate – un profesor atâtor oameni care au primit adevărul cu plăcere. El a atras de partea lui mulți dintre evrei și mulți dintre alte neamuri. El a fost Hristos; și atunci când Pilat, la sugestia principalilor bărbați dintre noi, l-a condamnat la crucificare, cei care l-au iubit de prima dată nu l-au părăsit, pentru că le-a apărut viu din nou a treia zi, aşa cum profeții divini au prezis aceste lucruri; zece de mii de alte lucruri minunate se pot spune cu privire la el; și seminția creștinilor, numită astfel de la numele său, nu s-a stins nici până în ziua de astăzi.

Mai târziu, Josephus scrie:

Dar mai tânărul Anania care, așa cum am spus, a primit înalta preoţie, a fost extrem de îndrăzneț; el a urmat partida saducheilor, care sunt severi în judecată peste toți evreii, așa cum am arătat deja. Ca urmare, Anania a avut o asemenea atitudine, pentru că credea că avea acum o bună oportunitate, Festus fiind mort, iar Albinus aflându-se încă pe drum. Așa că el adună un consiliu de judecători, și l-a adus înaintea sa pe fratele lui Isus – așa-numitul Hristos – al cărui nume era Iacob, şi, împreună cu alții, după ce i-au acuzat de încălcarea legii, i-au condamnat la uciderea cu pietre.

Aşadar, Josephus, considerat a fi unul dintre cei mai mari istorici din antichitate, oferi în mod independent probe și dovezi că Iisus a fost o persoană reală, care a existat din punct de vedere istoric. El confirmă, de asemenea, răstignirea lui Iisus, din ordinele lui Pilat din Pont, dar şi învierea după 3 zile, recunoscând astfel povestirile biblice.

Tacitus

Cornelius Tacitus a fost un istoric roman care a trăit între anii 55 şi 120 d.Hr. În anul 115 d.Hr., Cornelius Tacitus a scris următorul pasaj care se referă la Iisus (numit "Christus", care înseamnă "Mesia"), în cartea 15, capitolul 44 din "Anale"; el prezintă evenimentele după un incendiu de șase zile care a ars Roma:

Prin urmare, pentru a scăpa de presiuni, Nero a fixat vinovăția și a poruncit torturile cele mai dure pe o categorie pe care o ura din tot sufletul, populația creştină. Christus, de la numele căruia populaţia creştină îşi trage numele, a suferit pedeapsa extremă în timpul domniei lui Tiberius, în mâinile unuia dintre procuratorii noștri, Pontius Pilatus, și astfel o superstiție malefică a izbucnit nu numai în Iudeea, prima sursă a răului, dar chiar și în Roma, unde toate lucrurile oribile și rușinoase din fiecare colţ al lumii îşi găsesc centrul și devin populare.

În ciuda faptului că disprețuia creștinismul, numindu-l drept "superstiție malefică", Tacitus confirmă încă o dată existența lui Iisus și răstignirea Sa pe cruce, precizând, de asemenea, existenţa procuratorului Pilat din Pont, ca fiind cel care a supervizat răstignirea lui Iisus, dând astfel o nouă dovadă non-biblică de existența a lui Iisus.

Pliniu cel Tânăr

Gaius Plinius Secundus Caecilius, (61 d.Hr. – 112 d.Hr.), cunoscut sub numele de Pliniu cel Tânăr, a fost un avocat, autor și magistrat din Roma antică. Pliniu este cunoscut pentru sutele sale de scrisori, care reprezintă o sursă istorică de neprețuit pentru acea perioadă de timp. Pliniu însuși a fost o figură notabilă, servind ca un magistrat imperial sub împăratul Traian; el a fost considerat un om cinstit și moderat.

În corespondența sa cu împăratul Traian (Epistulae X.96), Pliniu raporta acțiunile sale împotriva urmașilor lui Hristos. El cere împăratului instrucțiuni despre acţiunile sale cu creștinii, explicând că i-a forțat pe creștini să-L blesteme pe Hristos, prin acte de tortură:

Ei sunt obișnuiți să se întâlnească într-o zi fixă înainte de ivirea zorilor și să cânte un imn adresat zeului Hristos, legându-se de un jurământ solemn că nu vor face fapte rele, ca furturi, adultere, minciuni sau să înşele încrederea cuiva. După ce se termină acest lucru, este obiceiul lor să plece și să se adune din nou la masă.

Deci, nu numai că Pliniu era conștient de Iisus Hristos, dar el oferă, de asemenea, şi o descriere a activităților bisericii primare. Într-o scriere mai târzie, el oferă detalii privind persecuțiilor împotriva creștinilor:

Referitor la această practică, ei au abandonat-o după ce am publicat edictul, prin care, în conformitate cu ordinele pe care mi le-aţi dat, am interzis asociațiile politice. Prin urmare, am judecat, folosindu-mă în aflarea adevărului de tortură, doi sclavi de sex feminin, care au fost diaconese, dar nu am am putut descoperi nimic mai mult decât o superstiție depravată și excesivă.

Între timp, metoda celor denunţaţi ca fiind creștini este aceasta. Îi interogam dacă erau creștini; în cazul în care mărturiseau, le repetam întrebarea de două ori, adăugând amenințarea pedepsei capitale; în cazul în care perseverau, le ordonam să fie executaţi. Pentru că, indiferent de natura crezului lor, pentru încăpățânarea lor inflexibilă meritau să fie pedepsiţi. Au fost alții posedaţi de aceeași nebunie; dar, pentru că erau cetățeni romani, am semnat un ordin pentru a fi transferaţi la Roma.

Deci, aici vom vedea nu numai că Pliniu nu era creştin, dar îi şi tortura pe creștini, ameninţându-i cu moartea, doar pentru credinţa în Iisus Hristos ca Dumnezeu; dar, se observă cum membrii timpurii ai bisericii refuzau să-și renege credința în Iisus, cu o "încăpăţânare inflexibilă". Dacă Iisus Hristos ar fi fost un personaj inventat (nu trecuse decât jumătate de secol de la moartea şi învierea Sa), cât de nebuni trebuie să fi fost acei primi creştini pentru a-şi da viaţa pentru o fiinţă imaginară!? Nimeni sănătos la cap nu s-ar sacrifica de bună voie pentru cineva inexistent… acest lucru reprezintă încă o dovadă remarcabilă a existenței lui Iisus în afara Bibliei.

Julius Africanus referindu-se la Tallus şi Flegon

Sextus Julius Africanus (160 d.Hr. – 240 d.Hr.) a fost un călător creștin și istoric de la mijlocul secolului al II-lea și începutul secolului al 3-lea d.Hr. Julius Africanul îl citează în scrierile sale pe Tallus, care a fost un istoric necreștin din primul secol. În "Cronicile" sale, Africanul citându-l pe Tallus, explică motivul pentru care a fost atât de întuneric în timpul zilei în ziua răstignirii lui Iisus Hristos:

O eclipsă de soare mi se pare de neacceptat pentru mine, întrucât o eclipsă de soare nu poate avea loc în momentul lunii pline, și a fost perioada pascală a lunii pline atunci când a murit Hristos." (Julius Africanul, Cronografie, 18)

Importanța acestui citat este de două ori, pentru că arată atât o dovadă non-creștină a existenţei lui lui Iisus, dar şi a faptului că crucificarea lui Iisus chiar a avut loc. Tallus explică întunecimea din ziua crucificării lui Iisus printr-o eclipsă de soare, argument cu care Julius Africanul nu este de acord.

Julius Africanul mai citează, de asemenea, şi pe savant secular Flegon, un istoric grec care a trăit în secolul 2 d.Hr. și care, de asemenea, a scris despre o eclipsă care a apărut în ziua în care Iisus a fost crucificat. Acest lucru este încă o sursă non-creștină care confirmă că povestea lui Iisus este reală, ca şi răstignirea Sa, aşa cum apare scris în Biblie.

Lucian

Lucian, născut în anul 115 d.Hr., a fost un satiric grec bine cunoscut. Mai mult de optzeci de lucrări poartă numele său. El şi-a bătut joc de creștini în scrierile sale, dar, în același timp, a furnizat dovezi că Iisus într-adevăr a existat:

Ei îl venerează şi astăzi, omul din Palestina care a fost răstignit pentru că a adus această nouă formă de inițiere în lume (…) După ce s-au convins că ei sunt nemuritori și că vor trăi pentru totdeauna, nefericiții se predau de bună voie morţii. Mai mult decât atât, primul legiuitor al lor i-a convins că ei sunt cu toții frați în momentul în care îi reneagă pe zeii greci și încep să se închine înţeleptului crucificat. Ei disprețuiesc toate bunurile, fără deosebire, și le tratează ca pe o proprietate comună. Ei acceptă astfel de lucruri doar prin credință, fără nicio dovadă. Dacă o persoană vicleană știe cum să profite de situație, ea se poate îmbogăţi în scurt timp pe spatele acestora.

Chiar dacă Lucian nu menționează numele de Iisus, nu există nicio îndoială că el vorbește despre Iisus, prin faptul că "a fost răstignit în Palestina" (numele lui Israel în acea vreme), că a avut adepți care au crezut în viața veșnică și că toți aceştia erau egali în Iisus Hristos. Lucian chiar menționează că creștinii negau alți dumnezei, crezând doar în Iisus. Aceasta este încă o dovadă care arată că spusele din Noul Testament despre existenţa şi crucificarea lui Iisus sunt adevărate.

Seutonius

Gaius Suetonius Tranquillus, cunoscut sub numele de Suetonius (69/75 d.Hr. – după 130 d.Hr.) a fost un istoric roman important. Lucrarea sa cea mai importantă reprezintă un set de biografii a 12 conducători romani, de la Iulius Cezar la Domitian, şi se intitulează "De Vita Caesarum".

Împăratul Claudiu a domnit între anii 41 şi 54 d.Hr. Suetonius ne vorbeşte despre înţelegerile lui Claudiu cu partea răsăriteană a Imperiului Roman, cu Grecia şi Macedonia. Suetonius ne spune că împăratul i-a expulzat pe evreii din Roma, din moment ce "au făcut în mod constant tulburări la instigarea (adoratorilor) lui Hristos" (Judaeos impulsore Chresto assidue tumultuantis expulit Roma). Numele apare în manuscrisele lui Suetonius ca "Chrestus", o formă, de asemenea, folosită de către istoricul roman Tacitus pentru a se referi la "Chrestiani".



Şi Evangheliile pot fi surse credibile ale existenţei lui Iisus Hristos

Există în rândul scepticilor Bibliei, atei și cei cărora le place să conteste creștinismul, ideea că nu se pot folosi de Biblie ca dovadă că Iisus a existat. "Trebuie să utilizați surse non- biblice!" La care eu le-as spune: "De ce nu?" Toate cele patru Evanghelii din Biblie reprezintă referinţe bibliografice din viața lui Iisus.

Măsura obiectivă normală a originalităţii documentelor istorice este dată de:
– numărul de copii ale manuscriselor antice;
– intervalul de timp între data apariţiei evenimentului istoric şi data apariţiei manuscrisului;
– intervalul de timp între data apariţiei manuscrisului original şi a copilor.

Din aceste două puncte de vedere, Biblia stă foarte bine, raportându-se la alte manuscrise antice. Unele dintre cele mai vechi fragmente de manuscrise ale Noului Testament sunt: Fragmentul John Rylands, papirusul Chester Beatty şi papirusul Bodmer, toate fiind scrise între anii 50 şi 100 d.Hr. Aceasta înseamnă că ele au fost scrise între 20 şi 70 de ani de la evenimentele originale. Copii ale acestor papirusuri au fost reproduse între anii 125 şi 200 d.Hr., ceea ce înseamnă că intervalul de timp dintre originale și copii este cuprins între 25 şi 100 de ani. Unii ar putea obiecta și spune "Stai! Aceste manuscrise au fost scrise la ani buni după moartea şi învierea lui Iisus. Nu am putea avea încredere!" Dar orice expert în documente antice ar râde la o asemenea "logică".



Să luăm câteva exemple clasice de opere şi autori antici celebri:

Platon – şi-a scris operele sale între anii 427-347 î.Hr. Cea mai veche copie a unui manuscris de-a lui Platon datează din anul 900 d.Hr., adică la peste 1.200 de ani de la moartea lui Platon! Și există doar două copii ale acestor manuscrise. S-a îndoit până acum vreun istoric de existenţa operelor lui Platon?

Iulius Cezar – este una dintre figurile istorice cele mai cunoscute și mai de încredere. Iulius Cezar a trăit între anii 100 şi 44 î.Hr., iar cea mai veche copie a scrierile sale datează tot din jurul anului 900 d.Hr. Aşadar, o diferenţă de 1.000 de ani! S-a îndoit cineva până acum că Iulius Cezar n-a existat? Nimeni…. Atunci de ce-ar trebui să ne îndoim de existenţa lui Iisus, când diferenţa e cuprinsă între 25 şi 100 de ani?

Homer – este creditat că a scris "Iliada" în jurul anului 900 î.Hr. Cea mai veche copie a lui Iliada datează din jurul anului 400 î.Hr., ceea ce înseamnă că singura dovadă că Homer sau Iliada au existat, o găsim la 500 de ani de la moartea lui Homer. În plus, există 643 de copii ale manuscriselor antice din "Iliada" scrise de-a lungul secolelor acest lucru făcându-l în ochii experţilor ca fiind unul dintre documentele cele mai fiabile şi mai veritabile ale antichității.

Dar, dacă ne referim la numărul de copii realizate după lucrările originale antice, Noul Testament stă cel mai bine. Dacă marea majoritate a lucrărilor antice numărul copiilor este foarte mic (de genul 2, 7, 8 sau 10), în cazul Noului Testament avem numai puţin de 5.600 de copii diferite după originale, ceea ce arată că acurateţea evangheliilor este extrem de mare. Se pot falsifica câteva manuscrise, de genul 10, 20 sau 50, dar nu şi 5.000!



În condițiile acestea, cine se mai îndoiește de existența și crucificarea lui Iisus Hristos înseamnă că ori este rău intenționat, ori are "ochelari de cal", care îl împiedică să vadă adevărul…

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook