Cum am zis într-un răspuns precedent, orice am spune această lume e una lipsită de Dumnezeu în cea mai mare parte, noi suntem în mare parte stăpâni pe viața noastră și de aceea în ceea ce privește viciile nu vom putea renunța la ele dacă nu ne folosim voința proprie. Ceea ce facem trebuie să facem prin forțele noastre sau să știm să gestionăm situația prin gândirea noastră altfel nu avem șanse de reușită. Nici măcar nu știm dacă există cea mai mică influență din partea divinității dar știm clar că fără să facem nimic nu vom reuși.
Nu,și singur se poate scăpa de vicii, dar mult mai greu sau ai recidive, pentru ca în general oamenii nu au o motivație corecta. În schimb cei care au renunțat la aceste vicii pentru ai fi plăcuți lui Dumnezeu, nu mai revin la modul de viata din trecut.
Dar nu e suficient sa ți post și sa aștepți sa nu mai practici. Trebuie sa depui eforturi, sa aplici ce zice in Biblie, sa ceri ajutorul lui Dumnezeu în rugaciune și cu timpul va reuși.
Esti unul din putinii fericiti ai acestei lumi care au o vointa puternica, mai puternica decat viciile lor. Insa nu toti sunt asa. Cei mai multi au o vointa slaba, asa sunt ei, si nu pot sa schimbe cu nimic asta, cum nu se poate schimba un ciine intr-o pisica. Si de aceea au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, caci El e cel ce le da taria de a se impotrivi viciilor lor.
Eu in locul tau nu m-as bate in piept cu realizarile mele. Pentru ca azi esti asa, miine s-ar putea sa nu mai fi. Un accident, o boala, te poate dobori incit sa nu mai fii in stare de nimic. Si ce ai face atunci? De aceea spune Dumnezeu in Biblie ca faptele noastre cele mai bune sunt ca o cirpa murdara in comparatie cu sfintenia lui Dumnezeu, pentru ca noi putem, prin ceea ce suntem, sa facem prea putin in comparatie cu ce ar trebui sa facem.
daca nu ne-am implica si noi sa facem schimbari, ci Dumnezeu ne-ar schimba, asta ar insemna sa ne ia liberul arbitru si sa ne faca roboti. Pentru ca Dumnezeu sa treaca la actiune, e nevoie sa iei tu initiativa, cum reiese din Iacov 4:8 „Apropiaţi-vă de Dumnezeu, iar el se va apropia de voi! "
Tu nici macar sa nu iti doresti un lucru, dar ii spui lui Dumnezeu sa te scape de el, nu prea merge. El iti da doar forta ca sa reusesti, dar nu te impinge de la spate, si nu face el in locul tau responsabilitatea ta.
Respect pentru faptul ca ai renuntat la mast. urbare, si pentru faptul ca ai vazut foloasele pe care le aduce incetarea acelei practici. Nu-s casatorit, dar si eu ma simt foarte bine de cand am pus capat prostiei aleia. Adica, pe bune, te transformi intr-un semi-nimfoman, si iti folosesti mana pe post de organ sexual feminin. Cat de jalnic sa fi? .
N-are nicio legătură "Dumnezeu" cu problemele de sănătate ale oamenilor. Dacă chiar ar fi existat "Dumnezeu" și mai ales să fi fost ca în biblie, probabil eram morți toți.
Normal că dependenții de droguri se roagă la "Dumnezeu" ca să scape de vicii pentru că acel tip de oameni nu au puterea să treacă singuri peste asta și speră ca, prin rugăciune, să se trezească peste noapte fără dorința de a mai abuza de droguri. Cei care au voință cu adevărat reușesc și nu se roagă la nimeni pentru asta.
Apropo, care-i faza cu ocultul? Atrage energie negativă doar pentru cei neinițiați pentru a fi descurajați în a se apuca de el. În esență, ocultul înseamnă să-ți împuternicești sufletul și să fii capabil să-ți îndeplinești singur dorințele.
Daca noi nu ne implicam in propriile noastre probleme, cine s-o faca? Daca toti oamenii n-ar face nimic si ar astepta doar interventii divine, n-as vrea sa vad ce s-ar alege de lumea asta.
Functia creeaza organul, functia intretine organul. Daca nu-l folosesti il ai degeaba.
"acum mai ramane sa mai lucrez putin la caracterul meu."
S-a putea sa ai mai mult de lucru decat ai estimat initial.
Ha, ha, ha, speriat de bombe se numeste asta in jargon.
Frumos. Desi dureros. Se spune ca suferinta, boala e cea care formeaza cel mai bine caracterele. Iar daca vezi un caracter puternic, in cele mai multe cazuri, exista o suferinta in spatele acelui caracter, o suferinta care l-a format. Si daca recunosti ca Dumnezeu e cel ce a participat cu tine la formarea personalitatii tale, e de-a dreptul superb!
Credinta in zeii nu inseamna ca te face sa scapi de vici si asta se vede cel mai bine in Romania unde alcoolul si fumatul sunt foarte populare, bravo ca ai reusit si ai dovedit ca se poate daca vrei ceva cu adevarat