Credeti in existenta sufletului? Credeti in suflet?
Ce e sufletul? Cum il puteti descrie?

Nu cred pentru ca nu sunt dovezi pentru existenta sufletului.

Stiu ca avem suflet.
Sufletul este in tot corpul!
De unde stiu ca avem suflet?
Mi-am vazut sufletul!
Sufletul avea forma corpului si avea culoarea gri!
M-am intrebat de ce are sufletul forma corpului dar nu am gasit raspuns...
Mai stiu ceva: cand murim sufletul paraseste corpul si se inalta la cer!

Cautand pe internet informatii despre suflet am gasit asta:
http://daneremia.eu/mecanisme_neurale/relatii_intre_minte_si_corp.html

In mod straniu, domnule Alan, cred ca exista.
L-as descrie ca fiind o energie a carei vehicol este corpul pe care il anima.
Acu', provenienta energiei, nu as putea s-o numesc, dar imi este greu sa cred ca vine de la Dumnezeul biblic.

Nu poti traii doar cu stiinta.
O sa vezi in timp cum sta treaba, trebuie sa accepti ca ai un suflet.

Cu ce m-ar ajuta sa cred ca exista sufletul?
Nu trebuie sa accept ca am un suflet. Daca acesta exista atunci trebuie sa fie demonstrat.

Nu totul sta in demonstratii, creierul nu le face pe toate

Da. Creierul e responsabil pentru tot. Constiinta nu reprezinta decat procesele bio-chimice din creier deci daca acesta moare nu mai avem nici constiinta.
Ce anume inseamna sufletul pentru tine?

Si cum zici tu ca creierul face tot nici asa nu ar fi ca face si maduva spinarii ceva, oamenii au uitat pentru ce suntem aici pe pamant, suntem aici pentru spiritualitate si armonie, noi in primul rand inainte de a fii doctori, muncitori, frumosi sau urati noi suntem oameni si omul din ziua de azi a uitat asta din cauza societatii si din cauza lipsei de culturalizare, sufletul este viata insasi si este nemuritor, noi oamenii nu murim doar carcasa moare si sufletul adica noi insine plecam mai departe, corpul ca structura este doar un mecanism complex ca la orice animal tinut in viata de ceva, acel ceva care nu-l vedem dar stim ca este acolo, acel ceva care il murdarim si vindem zilnic, viata in sine este un miracol iar cei mai multi nu vad asta.
Sufletul este cel mai important si simt toate bucuriile in mine, il simt si stiu ca exista, ca cu el iubesc si plang, cu el zambesc si rad, ca imi sporeste tot ce simt.
Esti tu, sufletul esti tu.
Sa ai o zi placuta!

Sufletul este distinct de corp? Sau sufletul esti tu? (ceea ce sustin martorii lui Iehova)! Sufletul este o persoana?

Sufletul esti tu

Da.Nu il pot descrie

Cuvântul "suflet" ARE ÎN BIBLIE MAI MULTE ÎNŢELESURI:

1). uneori se referă la VIAŢA (trupului) unei persoane;
2). alteori la PERSOANA însăşi;
3). iar în alte cazuri se referă la PARTEA LĂUNTRICĂ CE SUPRAVIEŢUIEŞTE MORŢII OMULUI!

Gruparea adventista în mod conştient greşit neagă această ultimă semnificaţie a cuvântului "suflet". Dar sunt contrazişi de toate celelalte versete referitoare la suflet ale Bibliei:
- "Şi Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai." Luca 23, 43;
-"Şi ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat." Ecclesiast 12, 7
-„Toate le-a făcut Dumnezeu frumoase şi la timpul lor; El A PUS ÎN INIMA LOR (a tuturor) şi VEŞNICIA, dar fără ca omul să poată înţelege lucrarea pe care o face Dumnezeu, de la început până la sfârşit."- Ecc. 3, 11
-"Şi a murit săracul (Lazar) şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam." - Luca16, 22;
- "Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul şi după aceea nu vă mai pot face nimic. Am să vă spun de cine să vă t temeţi: temeţi-vă de Acela care după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de Acesta să vă temeţi" (Luca 12, 4-5). Textul ne spune că după moartea omului, el poate fi aruncat în gheenă. Dacă nu ar mai rămâne nimic după moarte, aşa cum pretind unii, ce mai poate fi aruncat în gheenă? Etc...

. Chiar în Geneza, prima carte a Bibliei, ni se spune că sufletul nu este ceva ce avem, ci ceea ce suntem. Iată ce citim despre crearea lui Adam, prima fiinţă umană: „Omul a devenit un suflet viu" (Geneza 2:7). Cuvântul ebraic folosit aici pentru suflet, néphesh, apare de peste 700 de ori în Scripturile ebraice, şi niciodată nu transmite ideea de parte separată, nepământească, spirituală a omului. Dimpotrivă, sufletul este ceva palpabil, concret, fizic.
Căutaţi următoarele texte menţionate în propria dumneavoastră Biblie, deoarece cuvântul ebraic néphesh se găseşte în fiecare dintre ele. Aceste texte arată clar că sufletul poate înfrunta riscuri sau pericole şi poate chiar să fie răpit (Deuteronomul 24:7, nota de subsol; Judecătorii 9:17, NW; 1 Samuel 19:11, NW); poate atinge lucrurile (Iov 6:7); poate fi pus în lanţuri (Psalmul 105:18, NW); poate dori să mănânce, poate fi chinuit din cauza postului şi poate leşina de foame şi de sete; de asemenea, poate suferi de o boală ucigătoare sau chiar de insomnie ca urmare a unei întristări (Deuteronomul 12:20, NW; Psalmii 35:13; 69:10; 106:15; 107:9; 119:28). Cu alte cuvinte, deoarece sufletul tău eşti tu, tu însuţi, sufletul tău trece prin toate situaţiile prin care treci tu.
Înseamnă deci că sufletul poate efectiv să moară? Da. Departe de a fi nemuritoare, sufletele umane sunt, potrivit cu ceea ce se spune despre ele în Scripturile ebraice, „nimicite", sau executate, pentru nelegiuire, lovite de moarte, asasinate, distruse şi sfâşiate în bucăţi (Exodul 31:14, NW; Deuteronomul 19:6, NW; 22:26, NW; Psalmul 7:2, NW). „Sufletul care păcătuieşte, acela va muri", spune Ezechiel 18:4. Este limpede, moartea reprezintă sfârşitul firesc al sufletelor umane, deoarece cu toţii păcătuim (Psalmul 51:5). Primului om, Adam, i s-a spus că pedeapsa pentru păcat era moartea, nu transferarea în domeniul spiritelor şi nemurirea (Geneza 2:17). Iar când a păcătuit, a fost pronunţată sentinţa: „Căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce" (Geneza 3:19). Când Adam şi Eva au murit, ei pur şi simplu au devenit ceea ce Biblia numeşte adesea ‘suflete moarte’ sau ‘suflete decedate’. — Numeri 5:2, NW; 6:6, NW.
Nu este de mirare că The Encyclopedia Americana spune cu privire la termenul suflet folosit în Scripturile ebraice: „Conceptul Vechiului Testament despre om este acela de unitate, nu de unire a sufletului cu corpul". Ea adaugă: „Niciodată nu se consideră că nefesh. . . acţionează separat de corp".
Aşadar, ce credeau despre moarte evreii fideli? Simplu spus, ei credeau că moartea este opusul vieţii. Psalmul 146:4 spune ce se întâmplă când spiritul, sau forţa de viaţă, părăseşte o fiinţă umană: „Suflarea lui trece, se întoarce în pământ; şi în aceeaşi zi îi pier şi planurile". În mod similar, regele Solomon a scris că morţii „nu ştiu nimic". — Eclesiastul 9:5.
Atunci de ce erau atât de convinşi de nemurirea sufletului mulţi evrei din secolul I e.n., de exemplu zeloţii din Masada?
Influenţa grecilor
Evreii nu au asimilat această idee din Biblie, ci de la greci. Între secolele al VII-lea şi al V-lea î.e.n., conceptul pare să fi parcurs drumul de la misterioasele culte religioase greceşti la filozofia greacă. Ideea unei vieţi de apoi în care sufletele rele vor primi o pedeapsă dureroasă a fost vreme îndelungată foarte îndrăgită, timp în care s-a cristalizat şi răspândit. Filozofii s-au contrazis la nesfârşit cu privire la natura exactă a sufletului. Homer susţinea că, în momentul morţii, sufletul îşi lua zborul, producând un bâzâit, ţârâit sau fâşâit audibil. Epicur spunea că sufletul avea într-adevăr greutate şi că era, prin urmare, un corp infinitezimal.
Dar cel mai mare susţinător al nemuririi sufletului a fost, probabil, filozoful grec Platon, care a trăit în secolul al IV-lea î.e.n. Modul în care el a descris moartea învăţătorului său, Socrate, arată că el avea convingeri foarte asemănătoare cu cele ale zeloţilor din Masada secolelor de mai târziu. Aşa cum a afirmat biblistul Oscar Cullmann, „Platon ne arată că Socrate a murit în calm şi pace deplină. Moartea lui Socrate a fost o moarte frumoasă. El nu a cunoscut acel sentiment de groază. Socrate nu s-a temut de moarte, deoarece, într-adevăr, ea ne eliberează de corp. . . Moartea este marele prieten al sufletului. Aşa ne învaţă el şi, într-o perfectă armonie cu învăţătura sa, aşa şi moare".
Este clar că evreii au început să-şi însuşească această învăţătură de la greci în timpul macabeilor, în secolul al II-lea î.e.n. În secolul I e.n., Iosefus ne spune că fariseii şi esenienii — grupări religioase puternice — au îmbrăţişat această doctrină. Nişte versuri compuse probabil pe vremea aceea reflectă aceeaşi concepţie.
Dar ce se poate spune despre Isus Cristos? Au predat el şi discipolii lui această idee din religia greacă?
Punctul de vedere al primilor creştini despre suflet
Creştinii din secolul I e.n. nu aveau aceeaşi concepţie despre suflet ca grecii. Să luăm, de exemplu, moartea lui Lazăr, prietenul lui Isus. Dacă Lazăr ar fi avut un suflet nemuritor care să fi plecat liber şi fericit în momentul morţii, nu ar fi fost relatarea din Ioan, capitolul 11, cu totul alta? Cu siguranţă că, dacă Lazăr era viu, dacă se simţea bine şi dacă era conştient în cer, Isus le-ar fi spus discipolilor săi lucrul acesta; dar el a repetat ce scrie în Scripturile ebraice, spunând că Lazăr adormise, adică era inconştient (versetul 11). Cu siguranţă că Isus s-ar fi bucurat dacă prietenul său ar fi avut parte de o existenţă nouă, minunată; în loc să se bucure, citim despre el că a plâns în public la moartea lui Lazăr (versetul 35). Cu siguranţă că, dacă sufletul lui Lazăr ar fi fost în cer, trăind ca fiinţă nemuritoare într-o stare de fericire supremă, Isus nu ar fi fost câtuşi de puţin atât de crud ca să îl cheme înapoi pentru a mai trăi câţiva ani în „închisoarea" unui corp fizic imperfect şi în compania unei omeniri bolnave şi muribunde.
S-a întors Lazăr din moarte cu relatări entuziasmante despre cele patru zile fericite ca fiinţă spirituală eliberată de corp? Nu, nu s-a întors. Adepţii nemuririi sufletului vor răspunde că această situaţie a avut loc deoarece experienţa omului a fost prea uluitoare pentru a o descrie în cuvinte. Dar acest argument nu este convingător; la urma urmei, nu ar fi putut Lazăr să le spună totuşi celor dragi lui că avusese o experienţă prea minunată pentru a o descrie? Însă Lazăr nu a relatat nici o experienţă pe care ar fi avut-o cât timp a fost mort. Imaginaţi-vă! El a păstrat tăcere cu privire la un subiect care stârneşte mai multă curiozitate decât orice alt lucru, şi anume: ce este moartea! Acea tăcere poate fi explicată într-un singur fel: El nu a avut nimic de spus, deoarece morţii dorm, sunt inconştienţi.
Aşadar, arată Biblia că moartea este prietenul sufletului, un simplu ritual de trecere de la o etapă a existenţei la cealaltă? Nu! Pentru creştinii adevăraţi, cum a fost apostolul Pavel, moartea nu a fost un prieten, ci „vrăjmaşul cel din urmă" (1 Corinteni 15:26). Creştinii nu consideră moartea un lucru firesc, ci unul nefiresc, ba chiar oribil, deoarece ea este rezultatul direct al păcatului şi al răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu (Romani 5:12; 6:23). Ea nu a făcut parte niciodată din scopul originar al lui Dumnezeu cu privire la omenire.
Totuşi, referitor la moartea sufletului, creştinii adevăraţi nu sunt lipsiţi de speranţă. Învierea lui Lazăr este una dintre multele relatări ale Bibliei care prezintă în mod sugestiv adevărul, speranţa scripturală cu privire la sufletele moarte: învierea. Biblia arată că există două tipuri de înviere. Pentru marea majoritate a oamenilor, fie drepţi, fie nedrepţi, care dorm în mormânt există speranţa învierii la viaţă veşnică în Paradisul pământesc (Luca 23:43; Ioan 5:28, 29; Faptele 24:15). Pentru un grup mic, pe care Isus l-a numit ‘turma sa mică’, există o înviere la viaţă nemuritoare ca fiinţe spirituale în cer. Aceştia, printre care se numără şi apostolii lui Cristos, vor domni cu Cristos Isus peste omenire şi o vor aduce la perfecţiune. — Luca 12:32; 1 Corinteni 15:53, 54; Apocalipsa 20:6.
De ce atunci bisericile creştinătăţii predau nemurirea sufletului uman şi nu învierea acestuia? Să ne gândim la răspunsul dat în 1959 de teologul Werner Jaeger în lucrarea The Harvard Theological Review: „Lucrul cel mai important din istoria doctrinei creştine a fost acela că părintele teologiei creştine, Origene, a fost un filozof platonic al şcolii din Alexandria. El i-a adăugat doctrinei creştine întreaga dramă cosmică a sufletului, pe care a preluat-o de la Platon". Deci clericii au făcut exact ceea ce făcuseră evreii cu secole în urmă: au abandonat învăţăturile biblice în favoarea filozofiei greceşti!
Adevărata origine a acestei doctrine
Ca să apere doctrina nemuririi sufletului, poate că unii întreabă: De ce este predată această doctrină, într-o formă sau alta, în atât de multe religii ale lumii? Scriptura oferă o explicaţie logică a motivului pentru care această învăţătură este atât de răspândită în comunităţile religioase de pe glob.
Biblia ne spune că „toată lumea zace în Cel Rău" şi arată clar că Satan este „stăpânitorul lumii acesteia" (1 Ioan 5:19; Ioan 12:31). Evident, religiile lumii nu au fost scutite de influenţa lui Satan. Dimpotrivă, ele au contribuit în mare măsură la tulburările şi conflictele din lumea de azi. Cât despre problema sufletului, aceste religii par să reflecte cât se poate de clar spiritul lui Satan. În ce fel?
Să ne amintim de prima minciună. Dumnezeu le zisese lui Adam şi Evei că, dacă vor păcătui împotriva lui, vor muri. Dar Satan a asigurat-o pe Eva: „Hotărât că nu veţi muri" (Geneza 3:4). Bineînţeles că Adam şi Eva au murit; ei s-au întors în ţărână, aşa cum le spusese Dumnezeu. Satan, „tatăl minciunii", nu a renunţat niciodată la prima sa înşelătorie (Ioan 8:44). În nenumărate religii care deviază de la doctrina Bibliei sau o ignoră total continuă să se propage aceeaşi idee: ‘Hotărât că nu veţi muri. Corpul vostru poate să piară, dar sufletul vostru va trăi veşnic, la fel ca Dumnezeu!’ Este demn de reţinut faptul că, în acest context, Satan i-a spus Evei şi că ea va fi „ca Dumnezeu"! — Geneza 3:5.
Este mult mai bine să avem o speranţă care se bazează pe adevăr şi nu pe minciuni sau pe filozofii umane. Este mult mai bine să fim siguri că cei dragi ai noştri care au murit sunt inconştienţi în mormânt, în loc să ne îngrijorăm gândindu-ne unde se află oare un anumit suflet nemuritor! Somnul celor morţi nu trebuie să ne îngrozească sau să ne deprime. Într-un fel, putem considera că morţii se află într-un loc de odihnă sigur. De ce sigur? Deoarece Biblia ne asigură că morţii pe care Iehova îi iubeşte trăiesc într-un sens special (Luca 20:38). Ei trăiesc în memoria sa. Această idee ne aduce multă mângâiere, deoarece memoria sa nu are limite. El este nerăbdător să aducă la viaţă milioane nenumărate de persoane dragi, ca să le dea ocazia să trăiască veşnic pe un pământ transformat în Paradis. — Compară cu Iov 14:14, 15.
Ziua glorioasă a învierii va veni negreşit, deoarece toate promisiunile lui Iehova trebuie să se împlinească (Isaia 55:10, 11). Gândiţi-vă numai la această profeţie care se va împlini în cele din urmă: „Morţii Tăi vor trăi, trupurile mele moarte se vor trezi. Treziţi-vă şi cântaţi, cei care locuiţi în ţărână! Căci roua Ta este o rouă a luminilor şi pământul va scoate iarăşi afară pe cei morţi" (Isaia 26:19). Deci morţii care dorm în morminte se află într-un loc la fel de sigur ca acela al unui prunc care se află în uterul mamei sale. Ei urmează să se „nască" în curând, fiind readuşi la viaţă pe un pământ paradiziac!