Credinta in Dumnezeu este un mecanism de aparare?

Eu, intr-o perioada foarte dificila, am interpretat o serie de lucruri pozitive, ca fiind facute de ceva sau de cineva.
Acum imi dau seama ca au fost coincidente si ca gandul asta m-a sprijinit in perioada respectiva.

Adaug ca, in locurile unde viata e mai buna, cuvantul Dumnezeu este rostit mai putin decat in locurile unde lucrurile merg rau.

Nu e asa... depinde cum privesti, daca esti credincios e relevanta, daca esti ateu nu mai e, desigur, multe intamplari au explicatii logice, dar exista o gramada de dovezi si intamplari fara raspuns care atesta existenta lui Dumnezu, parera mea

Daca sunt fara raspuns, cum mai atesta ele existenta lui dumnezeu?

O data ce o explicatie stiintifica nu au, tu ce crezi?

Poate m.am exprimat putin gresit deoarece ma intrerupt cineva cand tastam..., se mai intampla

Coincidentele nu exista.Sunt doar evenimente carora nu le cunoastem cauzele.Nimic nu este intamplator in univers.Numele folosit în psihologie pentru „coincidență" este sincronicitate.
Experiența coincidențelor semnificative este universală. Acestea sunt raportate de oameni din toate culturile, din religii diferite și din toate perioadele de timp. Cauzele au fost atribuite fie divinitatilor sau în timpurile moderne influențelor arhetipale impersonale.
Biblia este doar o carte de povesti pentru copii retardati.

Rili? Sunt atatea lucruri care in trecut nu au avut o explicatie si acum o au.
Nu-i nevoie sa-mi mai raspunzi.

Nu, toate lucrurile au cauză și efect, iar cauzele pot fi și din anii din urmă (din toate amintirile pe care le ai), acum simți efectele, acestea le transformi în cauze, și vor apărea alte efecte. Dumnezeu, atotștiitor și atotputernic, te dirijează spre ce este mai bine, și te ferește de ce este mai rău, dar depinde și de conștiința ta și de conștiința celor pe care îi întâlnești, și din jurul tău.

Iar în acele locuri, este vorba despre oameni de tip profitori și oportuniști, care se mulțumește cu darurile Lui Dumnezeu, și pe urmă își văd de drum, și apar din nou când sunt într-o problemă. De aceea în locurile cu "viața mai bună" în mod superficial nu este plăcut omului, nici lui Dumnezeu.

Intre timp, am gasit si explicatiile logice la ceea ce mi s-a intamplat.
Ce inseamna influenta arhetipala impersonala?

Desigur, oamenii cu o mentalitate superficiala îl vor abandona repede pe Dumnezeu cand totul merge bine.
Cand ma gandesc la pocainta si lacrimile varsate de marii sfinti nu am cum sa concep ca credinta in Dumnezeu e un mecanism de aparare. Ba chiar din potriva. Cand crezi in Dumnezeu, cu adevarat iti dai seama de responsabilitatea imensa pe care o ai fata de sufletul tau. Iti dai seama ca orice fapta si cuvant al tau au o importanta deosebita fiindca raman in vesnicie. Pentru crestinul adevarat si constient presiunea e mare...
Dar ateul poate sta linistit. Faptele si cuvintele lui nu conteaza, nu crede in suflet asa ca n-are nicio responsabilitate fata de el.

Drept e ca intre crestinul serios si ateu mai exista o specie foarte interesanta de om. Acel om care crede in Dumnezeu ca intr-o amuleta magica care ii poarta noroc si il protejeaza. Asta e o credinta pagana intr-un dumnezeu care nici macar nu exista. Mai corect spus, ce ai descris tu nu e credinta in Dumnezeu ci intr-un idol.

Credința în Dumnezeu poate fi multe lucruri, numai ce vrea sa fie nu e.

Viata e mult mai simpla când crezi ca e cineva acolo care are grija de tine, când crezi ca dacă te rogi pentru ceva, o sa primești.
După vreo 15 ani de mers la biserica obligat de părinți, simplul gând legat de credință sau biserica îmi provoacă greață.
Deci, a plecat trenul fericirii.

Eu cred ca în locurile unde viata e buna, cuvântul lui Dumnezeu e rostit mai des decât în locurile unde viata e mai proasta.
Ce poți sa faci când ești putred de bogat și îți permiți orice? Ii mulțumești lui Dumnezeu pentru ce ai și crezi cu adevărat în el. Ca dacă ai tot ce-ți dorești în viata asta, ai timp și chef sa muncești ca să ai tot ce vrei și după ce mori.

Și cam același lucru se întâmplă și în cealaltă extrema, dacă ma gândesc mai bine.
Cati oameni cu probleme fizice grave atei ai văzut? Eu niciunul. Toți se roagă și ii mulțumesc lui Dumnezeu. Cred și eu ca fac asta, nu e ca și cum au altceva de făcut. Și dacă au o viata oribila aici, sunt mai predispuși sa creadă ca vor avea o viata mai buna acolo.

Ai gasit pe naiba.
Iti place sa crezi asta.

Normal că este.

Desigur ca este, dar nu in cazul tuturor, ma poti lua pe mine ca exemplu daca doresti.

Da, totul imi merge bine. De la problemele de sanatate pe care le am, pana la alte lucruri.
Nu am abandonat absolut nimic. Raspunsul la intrebare l-am primit.
Nu-l vad ca pe o amuleta magica care sa-mi aduca noroc, e ultimul lucru din lista.
Nu-l vad nici macar ca pe un zeu. Nu vreau sa o dau in magie.
Cred ca ar trebui sa reformulezi partea cu ateii. Nu e nevoie sa crezi ca trebuie sa-ti salvezi sufletul ca sa poti sa distingi intre bine si rau.

"Nu-l vad nici macar ca pe un zeu. Nu vreau sa o dau in magie."

Conceptul de divinitate nu are absolut nicio legatura cu magia. Daca primul lucru la care te gandesti cand auzi de divinitate e magia inseamna ca iti lipsesc multe carti de citit...

"Nu e nevoie sa crezi ca trebuie sa-ti salvezi sufletul ca sa poti sa distingi intre bine si rau."

Dar eu nici macar nu ma refeream la bine si rau. Ma refeream la simtul responsabilitatii fata de suflet. Pentru un ateu cuvintele sunt doar cuvinte, faptele sunt doar fapte. Nimic nu e trancendent. Nimic nu e conectat. Totul e o traire de moment. "Ce conteaza ca am stat degeaba toata ziua? Ce conteaza ca sunt dependent de ceva sau altceva?" Isi spune ateul. Si pe buna dreptate, cand nu crezi intr-un suflet care ramane in vesnicie ce conteaza lucrurile astea? Ca oricum mori la sfarsit.

Dar analizand un pic ce ai spus despre bine si rau nu ma pot abtine sa nu te intreb, despre ce bine si rau vorbesti? Daca esti ateu pentru tine nu exista bine obiectiv si rau obiectiv. Exista doar un bine si rau relativ, subiectiv, dat de moda timpului, de preferintele personale si de tot felul de lucruri care intr-un final sunt subiective. In paradigma unui ateu nu exista bine si rau. Deci despre ce distinctie vorbesti mai exact? Despre distinctia intre un bine subiectiv si rau subiectiv? Cui îi pasa de binele tau subiectiv? Cui îi pasa ce crezi tu sa ce crede alt individ ca e bine?

Am spus-o la figurat.
Nu vad transcendenta sau creatorul ca pe niste lucruri supranaturale.
La fel cum niste furnici nu ar trebui sa ne vada pe noi in felul asta.
Pentru ca nu suntem.
Stii si tu foarte bine care este semnificatia populara a cuvantului "zeu".

Ateii pur sange nu prea exista.
Toti cei care se definesc atei, de obicei nu cred in dumnezeul crestin, islamic etc.
Nu am auzit vreun ateu care sa nege vreun creator sau chiar si transcendenta, dar in alta forma.
O forma pe care nu o cunoaste inca, care poate nu o sa fie definita "suflet".
Si eu ma defineam ateu, poate ca am ales cuvantul gresit.

Chiar si asa, totusi, si ateu pur sa fii, nu cred ca viata ar putea sa fie vazuta asa de o persoana care nu are niste lipsuri.

Am inteles eu gresit, sau ai spus ca un ateu nu are capacitatea sa vada binele si raul intr-un mod obiectiv?
Si ca el cantareste strict dupa interesul personal?
Daca imi confirmi ca e asa, cred ca ti-a ruginit o capacitate pe care ar trebui toti s-o aiba.

Hai sa intram in paine.
Ateul ar da in cap la cineva cu un topor pentru 10000lei daca nu ar fi prins?

"Nu vad transcendenta sau creatorul ca pe niste lucruri supranaturale."

Ce.
Trancendenta înseamna literalmente ceva dincolo de natural, dincolo de fizic, deci e prin definitie supranatural. Iar daca exista un Creator nu are cum sa fie decat deasupra creatiei deci din nou, prin definitie transcendent si supranatural.

"Stii si tu foarte bine care este semnificatia populara a cuvantului "zeu". "

Sincer zic ca nu stiu ce ar trebui sa insemne asta. Singura semnificatie "populara" pe care o stiu e Dumnezeul crestin. Alta definitie "populara" de zeitate nu stiu.

"Am inteles eu gresit, sau ai spus ca un ateu nu are capacitatea sa vada binele si raul intr-un mod obiectiv?"

Nu ai inteles bine. Nu e vorba ca un ateu nu are capacitatea sa vada binele intr-un mod obiectiv. Ci spun ca pentru un ateu NU EXISTA binele obiectiv. Nu are cum sa existe. Daca exista ce îi confera obiectivitate? Pai, nimic. Un crestin poate sa zica ca el crede intr-un bine obiectiv care isi are originea in divinitate si prin asta binele capata obiectivitate si universalitate. Dar pentru un ateu care este originea obiectiva a binelui? Nu exista asa ceva. Nu exists o origine non-divina a binelui care sa fie si obiectiva.

"Ateul ar da in cap la cineva cu un topor pentru 10000lei daca nu ar fi prins?"

Nu in mod necesar. Cred ca m-ai inteles foarte gresit. Nu spun ca un ateu ar face asta sau ar face altceva. Ce spun eu e ca ateul nu are moralitate obiectiva, ci una subiectiva. Acuma ca moralitatea lui subiectiva spune ca e gresit sa omori, ok, dar si ce? Nu o poti explica rational. Daca intreb un ateu de ce gresit dpdv moral sa ucida un om cel mai probabil o sa primesc un raspuns sentimental si nu unul rational sau intelectual.
Cel mai probabil o sa-mi zica ceva de genul "ca nu e bine sa omori" sau "e imoral" sau "nu as face asa ceva" sau "ca asa face toata lumea" altele de genul. Toate aceste raspunsuri sunt irationale si se bazeaza pe emotiile umane.
Tocmai asta e si ideea mea. Tu ca ateu nu ai o explicatie logica pentru propria ta moralitate. Nu zic ca un ateu nu poate sa fie moral, normal ca poate. Ideea e ca nu poate sa explice rational si intelectual de ce un lucru e bun si altul e rau.

Eu cred ca transcendenta si creatia, fac parte din anumite legi ale locului unde traim sau lucruri pe care noi nu le cunoastem in prezent.
De aici intelegi de ce nu vad creatorul ca pe zeus sau alti zei al olimpului.

Daca moralitatea provine de la dumnezeu, cum e posibil ca ateul sa nu aiba moralitate doar pentru ca nu crede in creatorul lui si crestinul sa o aiba pentru ca crede?

Eu cred ca moralitatea este subiectiva si e modificata de emotii, sentimente, ratiune si pertineta.
Nici creatorul nu cred ca e obiectiv 100%.
Dar eu nu sunt crestin si vad lucrurile altfel.

"Eu cred ca transcendenta si creatia, fac parte din anumite legi ale locului"

Gandeste te rog un pic si cu mintea ta. Daca a fi transcendent inseamna literalmente "dincolo de fizic" inseamna ca nu poata sa faca parte din anumite legi. E ca si cum ai zice ca regele se supune cersetorului.
Ok, stiu cum facem ca sa intelegi.
Inlocuim cuvantul "trancendent" cu "dincolo-de-fizic" (fiindca asta si inseamna)
Dincolo-ul-de-fizic nu se poate supune legilor locale fizice. E contradictoriu prin insasi natura si definitia termenului. E ca si cum eu as zice "consider ca si burlacii pot fi casatoriti". Asta n-are sens, nu? Din moment ce esti casatorit nu ai cum sa fii in acelasi timp si burlac.

"De aici intelegi de ce nu vad creatorul ca pe zeus sau alti zei al olimpului."

Foarte bine! Nici eu nu-L vad asa si nici nu trebuie. O astfel de perspectiva asupra divinitatii e pagana, limitata si gresita.

"Daca moralitatea provine de la dumnezeu, cum e posibil ca ateul sa nu aiba moralitate doar pentru ca nu crede in creatorul lui si crestinul sa o aiba pentru ca crede?"

Din nou, nu ai inteles. Ce e asa greu sa intelegi ceva simplu? Nu spun ca ateul nu poate fi moral, ci spun ca ateul nu poate diferentia in mod explicativ de ce e moral. Nu poate pretinde obiectivitate in asertile sale morale.

"Nici creatorul nu cred ca e obiectiv 100%."

Asta n-are sens dpdv filozofic si logic. Nu e vorba de crestinism aici ci e vorba de logica. Logic vorbind nu are cum ca divinitatea creatorare sa nu fie obiectiva.
Definitia subiectivismului consta in opinia unui subiect limitat, uman.

Daca crezi ca divinitatea nu e obiectiva atunci in mod ironic crezi intr-o divinitate de genul Zeus sau Hera. Imi place cum ai spus ca tu nu crezi in genul asta de divinitate dar fix in genul asta de divinitate crezi.

Exista o persoana care poate sa afirme ca este transcendent sau ca face parte din legile locului unde traim, fenomenul "sufletului" care dupa ce murim pleaca in alta parte?
Putem sa definim ceea ce este si ceea ce nu este transcendent in momentul de fata?
Fulgerul cu cateva mii de ani in urma era "transcendent", acum este doar o diferenta de potential si niste electroni care se misca.
Acum, ai inteles...
In ceea ce priveste creatia, eu nu am ajuns sa ma gandesc la creatia totului, ci doar la cea a universului. E mai plauzibil ca noi sa fim creatia directa sau indirecta a altor umani sau fiinte, pentru mine...

Am inteles ce ai spus.

"Ci spun ca pentru un ateu NU EXISTA binele obiectiv"
"Ce spun eu e ca ateul nu are moralitate obiectiva, ci una subiectiva."
Nu am inteles partea asta in schimb.
Daca ea provine de la dumnezeu, inseamna ca si ateul are aceeasi moralitate pe care o are crestinul.
Nu dispare doar pentru ca nu crede.
Eu vorbesc de moralitea practica.
Nu vorbesc de teoria provenientei ei.


Sau te referi doar ca el nu poate sa o explice?
"Tu ca ateu nu ai o explicatie logica pentru propria ta moralitate."

Daca tu imi spui ca divinitatea e 100% obiectiva, inseamna ca tu vezi divinitatea ca zeus samd. Cum sa o vad eu asa daca eu cred ca are limite.
Si dupa cum am spus mai sus, ma refer la creatorul universului nu al totului. Daca exista "totul".

"Putem sa definim ceea ce este si ceea ce nu este transcendent in momentul de fata?"

Da, putem. Citeste Kant sau oricare alt filozof. Asta e intrebare de gradinitia dpdv filozofic.

"Fulgerul cu cateva mii de ani in urma era "transcendent""

Doamne fereste ce prostie monumentala ai putut spune. Fulgerul n-a fost niciodata transcendent. Insusi cuvantul si conceptul de trandcedent e unul extrem de nou. Si prin faptul ca ai spus chestia asta m-am convins ca nu ai nici cel mai mic habar despre ce inseamna cuvantul asta dar te prefaci ca stii ce inseamna. De ce? De ce alegi sa te faci de ras cand poti foarte bine sa ma intrebi sau sa cauti pe net. "Trandcendent" nu are legatura cu religia sau cu sacrul sau cu sfintenia. Transcendent e un termen metafizic care semnifica o trecere dincolo de planul normal al subiectului in discutie. Pana si un argument poate fi transcendent. Te rog eu mult, daca nu stii ce inseamna un termen NU ITI DA CU PAREREA. Nu pricep ce rost are sa te prefaci ca stii ceva si sa nu stii.

"Daca ea provine de la dumnezeu, inseamna ca si ateul are aceeasi moralitate pe care o are crestinul.
Nu dispare doar pentru ca nu crede.
Eu vorbesc de moralitea practica."

Da, asa este, dar mai corect spus e ca foloseste aceeasi moralitate, nu ca are aceeasi moralitate. Eu prin "are" ma refer la perspectiva lui, paradigma lui care nu e la fel cu cea a crestinului. Cele 2 sisteme morale difera. De exemplu ucisul ar putea fi imoral in ambele sisteme, dar mandria e imoral doar in sistemul crestinului. De aia zic ca ele difera si ca sistemul moral al ateului e subiectiv fiindca provine din propriile opinii (sau din opiniile altcuiva pentru ateii mai educati)

"Daca tu imi spui ca divinitatea e 100% obiectiva, inseamna ca tu vezi divinitatea ca zeus samd."

Sincer habar nu am ce intelegi prin Zeus. Pentru mine Zeus este un zeu intr-o religie politeista care se cearta cu alti zei, care are un comportament arbitrar si care aduce mai mult cu un om cu puteri supranaturale decat ca o fiinta divina. Zeus nu poate fi obiectiv fiindca religia care crede in Zeus e politeista. Exista mai mult zei acolo. Daca zeii aia se cearta care dintre ei e obiectiv?
Mi se pare ca doar o religie monoteista in care Divinitatea suprema e o singura fiinta poate fi cu adevarat obiectiv.

"Cum sa o vad eu asa daca eu cred ca are limite"

Prin definitie o divinitate nu are cum sa aiba limite. Tu fix de Zeus vorbesti. Zeus e genul de zeu antropomorf limitat care se cearta cu alti zei si care nu e 100% obiectiv. Tu descrii perfect ideea de zeu din Grecia antica.

O divinitate autentica e una singura si nelimitata. Daca ar avea limite nu ar avea cum sa fie divinitate fiindca prin definitie divinitatea nu are limite. Tu vorbesti mai degraba de un fel de fiinta supranaturala, de un fel de monstru foarte puternic, dar nu suna deloc a divinitate descrierea ta. Tin sa te anunt toti ca un astfel de monstru nu exista. Daca exista ceva acolo sigur e o divinitate nelimitata, infinita, fara lipsuri si creatoare a tot. Prin "Univers" intelegem totul. Ce poate fi altceva pe langa univers?

Vad 3 ghilimele pe langa acel transcendent din comentariul tau. 2 sunt ale mele. Sau iti place tie sa abundezi?


Eu cred ca amadoi intelegem acelasi lucru...

Ai spus mai sus ca divinitatea sau creatorul este transcendent.
Fulgerul era asociat cu divinitatea, "mania domnului", de exemplu.
Deci, ca pe un lucru care provine din alta lume, de la dumnezeu.
Acum stim de unde provine...

Iti reamintesc categoria intrebarii si dumnezeul pe care l-am scris in ea...

Cand se produce fenomenul transcendentei, dpdv religios, si ne mutam intr-o alta lume, transcendentă , cu legi diferite, chiar in antiteza cu ale noastre, unde @#$%^ mergem?

Sunt doua lumi cu legi diferite, dar care ar trebui sa faca parte dintr-un intreg care are la baza niste legi comune.
"Mutarea", trebuie sa aiba ceva in comun cu cele doua lumi.
Daca nu are nimic in comun, produce o contradictie.
Asadar, eu zic ca transcendenta poate nu are atat de multe legaturi cu supranaturalul.

Dpdv filozofic eu acolo sunt.
Daca vrei recomanda-mi o carte scrisa de Kant. Acum am timp sa citesc si ce scriu anumiti folozofi.

Nu neaparat, un ateu sau o persoana care are la baza moralitatii sale atentia fata de efectele faptelor sale asupra celorlalte persoane o sa incerce sa nu fie mandra cu anumite persoane, mai ales daca persoanele respective sunt "sub" el dintr-un anumit punct de vedere.
Inteleg la ce te referi, acum.

Trebuia sa-l numesc creator si gata.
Si sa vorbesc mai putin la figurat.
Si repet, ma refer la creatorul locului unde suntem, nu al totului.
Prin urmare il vad ca pe o fiinta sau mai multe fiinte, poate antropomorfe sau chiar umane 100%.
Deci nu, nu ca pe o divinitate.

Noi acum definim totul referandu-ne la ceea ce vedem si cunoastem.
Cred ca mai exista macar un lucru in plus acolo afara care sa fie diferit de planete, stele samd.

"Vad 3 ghilimele pe langa acel transcendent din comentariul tau. 2 sunt ale mele."

Daca te uiti mai atent exista 4 ghilimele in acea propozitie. 2 sunt ale mele fiindca te-am citat si 2 ale tale.

"Fulgerul era asociat cu divinitatea, "mania domnului", de exemplu."

Trebuie sa fii mai explicit de-atat. Despre ce religie vorbesti? Daca te referi la religiile politeiste sau tribaliste nu stiu daca acei oameni aveau notiunea generala de "transcendent". Dupa cum am apus acest termen e unul nou, mai sofisticat.
In crestinism fulgerul n-a fost niciodata vazut ca fiind "transcendent" si nici macar o particularitate caracteristica a divinitatii. Desigur, au existat anumite teofanii, sau altfel spus, manifestari ale divinitatii, dar acele manifestari nu sunt in sinea lor transcendente. Doar divinitatea poate fi transcendenta. Manifestarile acelei divinitati NU sunt. Nu confunda esenta divinitatii cu manifestarile exterioare fiindca exista o mare diferenta.

"Sunt doua lumi cu legi diferite, dar care ar trebui sa faca parte dintr-un intreg care are la baza niste legi comune."

Presupun ca poti sa zici si asa, dar nu trebuie considerat ca divinitatea in sine se afla sub influenta unor legi.

""Mutarea", trebuie sa aiba ceva in comun cu cele doua lumi.
Daca nu are nimic in comun, produce o contradictie.
Asadar, eu zic ca transcendenta poate nu are atat de multe legaturi cu supranaturalul."

"Mutarea" poate sa aiba ceva in comun cu lumea fizica si metafizica, dar eu nu de mutare vorbesc ci eu ma refer strict la Divin. La natura si esenta divinitatii care nu poate fi perceputa de nimi si nimic. Acea esenta e transcendenta si nu neaparat manifestarile Divinului in lumea naturala.
Cred ca asta e mare problema in gandirea ta, nu poti sa distingi intre esenta si manifestare exterioara.

"Nu neaparat, un ateu sau o persoana care are la baza moralitatii sale atentia fata de efectele faptelor sale asupra celorlalte persoane o sa incerce sa nu fie mandra cu anumite persoane..."

In primul rand mandria nu inseamna o anumita atitudine fata de alta persoane ci o stare interioara. Nu ai nevoie de alte persoane sa fii mandru ca stare de a fi. In al doilea rand se revine la ce am zis initial. Chiar si daca un ateu imprumuta moralitate din sistemul metafizic crestin nu inseamna ca a castigat o justificare obiectiva pentru sistemul sau moral si nu inseamna ca se aliniaza perfect cele 2 sisteme. Problema justificarii inca nu ai rezolvat-o.

Daca sistemul moral crestin e o piramida, atunci ateii nu fac decat sa copieze trunchiul piramidei fiindca nu au o baza, un fundament obiectiv si extern. Practic trunchiul acelei piramide nici macar nu exista undeva in realitate ci doar in mintea lor.

"Si repet, ma refer la creatorul locului unde suntem, nu al totului."

Nu are sens sa existe un creator al "locului" unde suntem, dar nu un creator al totului. Si mai mult decat atat nu are sens sa fie antropomorf. Efectiv e nonsensic. Practic tu vorbesti de extraterestrii.
O fiinta limitata nu poate sa creeze universul. E imposibil. In primul rand ai nevoie de univers pentru un spatiu propice in care o fiinta atat de puternica trebuie sa creasca si sa se dezvolte. Ea nu poate exista dinaintea universului. Din ce sa apara? De unde sa apara? Cine s-o creeze? Practic ipoteza ta duce la mai multe intrebari decat raspunsuri si se blocheaza in ele fiindca nu e deloc o ipoteza fezabila ci mai mult una ce tine de Science Fiction. Si ma indoiesc ca poti sa-mi raspunzi la intrebari.

Nu intelegi ca daca limitezi aceasta fiinta atunci îi limitezi si posibilitatea de a exista? Plus ca daca spui ca nu e transcendenta si se supune legilor naturale atunci trebuie sa dovedesti ca ea exista folosind legi naturale si empirism. Mult noroc cu asta fiindca n-o sa se intample niciodata.

"
Noi acum definim totul referandu-ne la ceea ce vedem si cunoastem."

Eu definesc totul ca fiind tot ce exista atat material cat si nonmaterial.

Daca te uiti mai atent, o sa intelegi ca am vorbit la figurat si ti-am si explicat asta.
Dar, cu toate ca esti crestin, ai o gandire de inginer.

O sa-ti explic... mai inginereste...
Doar spun, ca anumite fenomene, erau considerate supranaturale.
Aveau o provenienta divina, in trecut.
Nu cunoasteam cauza reala pe care o cunoastem acum si atribuiam cauza divinitatii sau supranaturalului.
In concluzie, eu cred ca, daca nu cunoastem inca anumite lucruri, nu ar trebui sa ne raspundem cu supranaturalul sau cu divinitatea.
Uitandu-ne in istorie...

Dar eu nici nu mi-am pus intrebarea asta.
Eu cred ca moralitatea provine din noi, nu de la vreo divinitate.
Nu trebuie justificata.
Moralitatea e ca frumusetea sau inteligenta. Ori o ai, ori nu o ai.
E formata din valorile unei persoane, de ratiune, varsta, experienta, stare etc.
Nu e perfecta, si se modifica.
Si mai multe nu am de spus...

"Nu are sens sa existe un creator al "locului" unde suntem, dar nu un creator al totului. "
Cand si unde am scris eu asa ceva?

Da, exact de extraterestrii vorbesc. Si e doar o ipoteza. Raspunsul cel mai bun este "nu stiu". Hai sa mai cautam zic... "Sa nu murim prosti".

Hai ca nu stii tu chiar tot. Un castigator al premiului nobel nu mi-ar fi infirmat in felul asta "teoria".
E un pic amuzant ca teoria mea sf cade, dar teoria ta f nu. Dar esti crestin, si nu o sa contunui. Ca "ateu" nenorocit ce sunt prin moralitatea mea fake, iti respect credintele si persoana crezand ca ai tu un motiv daca crezi in asta.

"Nu intelegi ca daca limitezi aceasta fiinta atunci îi limitezi si posibilitatea de a exista? Plus ca daca spui ca nu e transcendenta si se supune legilor naturale atunci trebuie sa dovedesti ca ea exista folosind legi naturale si empirism. Mult noroc cu asta fiindca n-o sa se intample niciodata."
Noi acum cunoastem toate legile...

Lasand la o parte temele astea, eu am pus o intrebare, si as vrea sa-mi raspunzi, daca doresti.
Nu crezi ca, cateodata, poate chiar din mandrie sau din nevoie atribuim anumite chestii, uneori create chiar de noi, ca fiind semne sau ajutoare divine?
Eu am trecut prin cea mai dificila perioada din viata mea, probabil.
Repet, dumnezeu este mai cautat in locurile unde lucrurile merg mai rau.
Si asta merge in paralel si cu ceea ce crezi tu.
Poate ca si crestinii cateodata il vad unde nu e.

Eu acum as pune niste ghilimele in intrebare, doar ca sa ma fac inteles.
Am vazut ca multe lucruri s-au intamplat random, si din cauza mea, sau datorita mie.
Nu-mi vine sa mai numesc "dumnezeu" experienta sau experintele pe care le-am avut.

Totusi, unele, prin circumstanta aparitiei lor, au fost niste semne pentru mine.
Poate si inainte au existat chestii de genul, dar nu le-am vazut, sau le-am privit cu alti ochi.
Eu le-am vazut ca pe niste semne, au fost niste semne, si nu pot sa nu-mi pun niste intrebari. Dar un raspuns, nu mi-l pot da.

Fiind tu crestin, te intreb, daca semnele astea provin de la dumnezeu, de ce m-a ales pe mine?
A vazut ca am ajuns la limita?
De ce nu a ales sa ajute pe cineva cu o situatie si mai rea?

"Doar spun, ca anumite fenomene, erau considerate supranaturale."

Nu are nicio legatura cu ce am zis eu. Nu am facut niciodata argumentul ca Dumnezeu este explicatia pentru ce nu stim la momentul de fața. Nu am zis niciodata asa ceva. Aici mi-ai bagat practic cuvinte in gura.
Ce legatura am eu sau crestinismul cu ce credeau politeistii mai demult? Absolut niciuna.

"Eu cred ca moralitatea provine din noi, nu de la vreo divinitate."

Atunci nu e obiectiva. Iar daca nu e obiectiva inseamna ca e particulara pentru fiecare indvid.
Daca Gheorghe zice ca e rau sa omori,
Iar Vasile zice ca e bine sa omori
Care dintre ei are dreptate?
Niciunul n-are dreptate. Nu nimic rau sau bun la actul de a ucide daca moralitatea depinde de la individ la individ. Daca moralitatea nu e obiectiva inseamna ca practic vorbind nu exista.

Daca tu-mi spui mie ca actul de a ucide e universal rău dpdv moral atunci crezi in moralitate obiectiva. Deci cum e moralitatea?

"Nu trebuie justificata."

Ba trebuie lol. Daca tu ai voie sa spui ca exista moralitate si nu trebuie justificata atunci eu de ce n-am voie sa zic ca exista Dumnezeu fara sa justific sau fara sa ofer vreo dovada? Intelegi unde bat? Sper ca da.

"Cand si unde am scris eu asa ceva?"

Aici:
"Si repet, ma refer la creatorul locului unde suntem, nu al totului.
Prin urmare il vad ca pe o fiinta sau mai multe fiinte, poate antropomorfe sau chiar umane 100%.
Deci nu, nu ca pe o divinitate"

"E un pic amuzant ca teoria mea sf cade, dar teoria ta f nu."

N-ai inteles de ce teoria ta cade. Teoria ta cade deoarece nu ai adus nicio dovada ca aceate fiinte extraterestre exista.
Si n-am spus eu ca teoria mea sta in picioare ci pur si simplu n-am auzit niciun contra-argument de la tine. Daca imi dai un argument puternic impotriva e logic ca teoria mea sa cada. "Dacă"

"Dar esti crestin, si nu o sa contunui"

Asta nu e doar un Ad Hominem, dar e si o atitudine pasiv-agresiva cu un subtil complex de superioritate la pachet. Drăguț.

"Ca "ateu" nenorocit ce sunt  prin moralitatea mea fake, iti respect credintele si persoana crezand ca ai tu un motiv daca crezi in asta."

Ai dovedit ca tot ce spui se rezuma la sentimente si nu la argumente logice lmao. Plus ai dovedit ca nu stii exact despre ce vorbim. Nu am nevoie de respectul tau btw. Dorm la noapte si fara el.  Ideea era ca nu ai justificare pentru sistemul tau moral.

"Nu crezi ca, cateodata, poate chiar din mandrie sau din nevoie atribuim anumite chestii, uneori create chiar de noi, ca fiind semne sau ajutoare divine?"

Nu te contrazic. Sunt absolut sigur că oameni din toata lumea atribuie simple întamplari divinitatii. Dar asta nu are nicio legatura cu ce am zis eu pentru ca nu asta e argumentul meu pentru existenta divinitatii. Eu nu ma bazez pe "semne" intr-o argumentatie logica.
Poate altii o fac, dar eu nu. Personal cred intr-o divinitate desi n-am vazut sau simtit in viata mea vreun semn sau ajutor divin. Si nici n-am nevoie sa simt cand pot raționa logic existenta divinitatii.

"Eu am trecut prin cea mai dificila perioada din viata mea, probabil."
Eh, imi pare rau pentru tine. Sincer. Ca de la om la om. Nu sunt nici eu strain de suferinta. Si in loc sa-ti urez "sper sa fii mai bine" o sa-ti urez sper sa-ti fie de folos. Oricum o sa fi mai bine dar macar sa ramai cu ceva sa nu fie suferinta in zadar.

"Nu-mi vine sa mai numesc "dumnezeu" experienta sau experintele pe care le-am avut."

Nici mie in mod necesar. Nu sunt genul ăla de om. Eu am ajuns la concluzia ca Dumnezeu exista mai mult prin rationamente logice si mai putin prin "experiente".
Sincer sa fiu cu tine n-am avut absolut nicio experienta supranaturala in viata mea si nici n-am ajuns la Dumnezeu in suferinta.
Nu stiu daca te intereseaza neaparat, dar in adolescenta am inceput usor-usor sa citesc filozofie si am inceput sa imi pun intrebari critice despre natura realitatii samd. Din aproape in aproape am ajuns la concluzia ca o paradigma ateista e profund contradictorie.

"Fiind tu crestin, te intreb, daca semnele astea provin de la dumnezeu, de ce m-a ales pe mine?"

Dumnezeu ne cunoaste mai intim si mai profund decat oricine. Daca a permis sa vina o anumita perioada de suferinta asupra ta a facut-o pentru a te face sa te gandesti un pic la cateva lucruri. Tu stii mai in detaliu ce si cum ca e viata ta. Noi oamenii avem prostul obicei de a nu fi atenti la lucrurile importante decat atunci cand suferim. Atunci parca instinctual ne punem toata viata in retrospectiva si ne intrebam unde am gresit.

Nu spun sa crezi orbeste in Dumnezeu. Nici eu n-am crezut orbeste. Si eu am avut nevoie de dovezi ca sa cred. Si e total ok asta. Niciunde in crestinism nu spune ca e pacat sa vrei dovezi, sa vrei sa fii sigur de credinta ta.

Eu zic asa, nu trebuie nici sa crezi nici sa nu crezi. Testeaza prima data apele. Dumnezeu nu mușcă. Citeste cele 4 evanghelii. Citeste-le fara preconceptii. Doar asa, sa vezi ce scrie.

"de ce m-a ales pe mine?"

Nu te-a ales doar pe tine. Dumnezeu are o relatie intima cu fiecare om. Si tocmai intimitatea asta calda si deplin-iubitoare este motivul pentru care un om s-ar gandi macar sa incerce sa creada in Dumnezeu. Cu fiecare dintre noi, Dumnezeu stie foarte bine ce sa faca si cum sa ne aduca pe calea cea buna.

Nu as zice neaparat ca e un "semn" cat e un imbold, un strigat de dor. Pana la urma El te-a creat. E creatorul tau si te iubeste mai mult decat oricine si ar vrea sa nu treci singur prin suferinte ci sa sufere cu tine.

Iti multumesc pentru acele cuvinte.
Mi-au fost de folos in perioada respectiva.

Cu mare placere

PRINCIPAL pentru mine este ce faceti/cum va comportati fata de mine si de altii, si nu ce credeti. Sunt oameni ce cred chestii foarte frumoase, chiar utopice si s-au exteriorizat in fapte prin comunism, sau oameni ce cred tot felul de tampenii si conduita lor este decenta si legala.