Asta e încă o dilemă a Teologiei. Sunt adevăruri in credință, sunt adevăruri in știință. Cum se spune "adevarul este la fiecare", consider ca adevarul absolut pentru fiecare este atunci când crezi ceva și ești împăcat cu ceea ce crezi. Înainte de a descoperi acel "adevăr" trebuie sa ne descoperim pe noi înșine și sa ne iubim. Știința și credința confirma într-adevăr și dau răspunsuri aproape logice la multe întrebări ce ne frământa. Deci adevarul absolut nu îl găsim decât in noi. Ceea ce credem ca e bine și ne face sa ne simțim bine, acela este adevarul absolut pentru noi. Fiecare are adevarul sau, fiecare gândește diferit și e unic. Deci fiecare avem adevarul absolut pe care îl căutam fix in noi. Păcat ca nu mulți sunt cei care își dau seama de asta.
Problema apare atunci cand unii pacatuiesc se simt bine si isi rup lantul de bucurii pentru vesnicie.
A subestimat biblia stiinta? Poate doar atunci cand a mers stiinta intr-atat incat sa spuna ca D-zeu e fictiv. Iar biblia i-a contrazis zicand ca le preface stiinta in nebunie. De fapt arheologia si stiinta au demonstrat de multe ori ca biblia e reala - chiar daca nu vor sa recunoasca.
Raspunde-ti singur la intrebarea asta. Daca ti-as raspunde ai batjocori si lua in deradere ce as raspunde la intrebarea ta.
Asa ar trebui. Dar la cum stau lucrurile in lume, cred ca mai e mult pana atunci.
Biblia e concluzia a miliarde de ani de cercetare in timp ce "oamenii de stiinta" se chinuie si ei sa explice ceva la nivel mult mai inferior in termenul a cativa ani pana cand se imbolnavesc si mor.
Biblia a afirmat multe adevăruri științifice pe care știința recent le-a acceptat. Un exemplu ar fi Iov 26:7 : „El. . . suspendă pământul pe nimic".
În secolul al XVII-lea e.n., la aproximativ 3 000 de ani după Iov, teoria ştiinţifică predominantă a afirmat că în univers nu există spaţiu vid (viziunea lui Aristotel). Dar susţinătorii acestei teorii spuneau că universul nu era plin cu sfere cristaline, ci cu un fel de fluid. Însă, spre sfârşitul aceluiaşi secol, fizicianul sir Isaac Newton a spus că între corpurile cereşti există o atracţie care se datorează gravitaţiei. Newton a făcut încă un pas spre înţelegerea faptului că pământul şi celelalte corpuri cereşti sunt suspendate în spaţiul gol, care în ochii omului pare a fi „nimic".