Crestinismul NU te invata sa VREI sa mori. Te invata doar sa te pregatesti din timpul vietii pentru cand vei muri. Sunt doua concepte fix paralele.
Crestinismul te invata sa fii ca Isus, ceea ce inseamna ca, daca El a murit, sa mori si tu. In fiecare zi, sa mori renuntind la tine insuti in favoarea celorlalti. Si asta nu se poate decat daca vrei. Pentru ca nimic din lume nu te poate constringe. Si iti zic din proprie experienta ca atunci cand o faci, chiar mori, o particica din tine moare, dar ce e mai frumos nu e ca doar moare, ca asa ai ajunge la o frustrare extraordinara, ci si invii mai apoi, revii la viata asa cum Isus a inviat. In masura in care mori, in aceeasi masura revii la viata, dar la altfel de viata, mai plina de sens, mai bucuroasa, mai libera. Insa esenta crestinismului sta in moarte, a vrea sa mori, a fi gata sa mori atunci cand trebuie, pentru ca stii ca dupa aceea urmeaza o alta viata, mult mai buna, chiar daca tu renunti la ceea ce ai mai drag.
RAY, cine ti-a zis ca eu, ca crestin, nu astept moartea ? Ma apropiu tot mai mult de ea, cu cit trece timpul realizez ca e mult mai aproape ca la 20 de ani, dar nu ma tem, nu ma sperie gandul acesta, ci astept cu curiozitate sa vad ce va fi. Sunt sigur ca nu voi adormi pentru totdeauna, fara sa mai stiu de mine.
De ce merg la doctor? Pentru ca trebuie sa am grija de corpul meu, si sa nu fiu negativist zicind: "ce-o fi o fi", lasindu-l sa moara din neglijenta proprie. Dar, stai linistit, merg foarte rar. Si cand mai raceam, sotia mea stie cit de greu ii era sa imi dea macar o pastila care sa ma faca bine .
De ce sper la a doua viata? Pentru ca ea exista. Pentru ca am gustat din ea deja. Pentru ca am deja habar de cum va fi. Insa totodata stiu ca acum am doar cateva farimituri, iar atunci va fi un ospat intreg. Pentru ca e ceva in viata mea care transcede timpul si spatiul, si insasi viata mea.
De ce nu doresc sa mor cit mai repede? Pentru ca pentru toate exista un timp. Asa cum unui fat ii trebuie 9 luni de stat in pintecele mamei ca sa devina un prunc cu o noua viata, tot asa si eu am nevoie de un timp de pregatire pentru acea viata noua. Hai sa zicem ca suntem in pintecele naturii . De aceea las ca totul sa decurga normal, si cand va veni timpul, se va intampla.
Dar poate e suficient de sugestiv ceea ce a spus unul din sfintii care a raspindit crestinismul in toata Europa, zicere in care unii dintre crestini se regasesc: "Caci pentru mine a trai este Hristos, si a muri este un castig. Dar, daca trebuie sa mai traiesc in trup, face sa traiesc; si nu stiu ce trebuie sa aleg. Sunt strans din doua parti: as dori sa ma mut si sa fiu impreuna cu Hristos, caci ar fi cu mult mai bine; dar, pentru voi, este mai de trebuinta sa raman in trup."
Da, pot spune ca astept moartea. Oricum, ea va veni, e singura noastra certitudine din lumea asta. O astept, cu curiozitate, o curiozitate crescinda, pe masura ce trece timpul. Si interesant e ca fara frica, si eu ma minunez uneori de asta.
Dar asta nu inseamna ca nu doresc sa mai traiesc, dimpotriva, pofta de viata e mai mare, si parca traiesc mai intens, de cand astept sa vina (si) Doamna cu coasa.
Pentru ca, la fel cum exista certitudinea ca vom muri, putem avea certitudinea, si asta nu vine din lumea asta, ca vom trai dupa moarte. De aceea mie nu mi-e frica de moarte. Cind nu eram crestin, daca eram singur si ma gindeam ca voi muri totusi cindva, traiam momente de groaza, pentru ca iubesc mult viata, si stiam ca daca voi continua cu acele ginduri, voi innebuni, si de aceea ma opream sa ma mai gindesc la asta. Am incercat dupa ce am devenit crestin sa mai induc acele momente de groaza gindindu-ma la moarte, dar nu am reusit! E ceva in mine care imi spune ca viata nu se termina la mormint, ca trece dincolo de ea, si ca de aceea nu am de ce sa ma tem, si nu e o chestie pe care eu mi-am indus-o. E ca si intunericul si lumina. Noaptea intr-un loc pustiu, stii ca ai motive de teama, pentru ca nu vezi nimic, insa daca e lumina, stii ca nu ai de ce sa te temi, pentru ca poti vedea tot ce e in jurul tau.
Ray,, pui si tu niste intrebari uneori...e in reflexul uman sa-ti doresit sa mai traiesti, reflexul de supravietuitor, nimeni nu vrea sa moara, tuturor le este frica de moarte.
Ti se pare ca sunt nervos, nu am motiv sa fiu asa, mi-am expus parerea intr-un mod scurt, probabil d-aia ai si confunzia asta.
Cum il percep pe Dumnezeu? ca o putere absoluta, ca o incercare pentru om, un taram greu de accesat, doar prin daruinta ajungi acolo.
Cred in judecata, in multe cazuri,, chiar si viata te pedepseste pentru faptele pe care le faci, ti-o trage in barba, arogantele de obicei se platesc, rotile se intorc.
Ca sa-mi duc parerea pana la capat, vreau sa spun ca noi nu suntem de capul nostru aici, toate consecintele sunt aduse asupra noastra, boli, situatii negre,, doar ca, printr-o tombola nedreapta, cei care sunt nevinovati ajung de cele mai multe ori sa sufere in locul celor care merita cu adevarat.
Totul este aplicat prin stiinta,, stiinta practic iti deschide ochii, iti arata cum evolueaza lucrurile de fapt si vine ca o lumina asupra intunericului necunoasterii.
Se zice ca tot ceea ce ne inconjoara are 2 creatori, unul este Dumnezeu, iar celalalt este chiar natura.
E interpretabil, poti sa zici ca natura este si creatie, dar si creator, depinde dupa mintea fiecaruia
Logic man, e parerea ta, important e sa inveti mereu cate ceva nou
http://www.scientia.ro/
Man, tu nu esti crestin? ca de mult voiam sa te intreb. N-ai fost botezat in biserica la nastere?
Știu. A fost o glumă.
Dar întrebarea ta atinge zone sensibile. Pentru că, credința fiecăruia e ceva intim, personal iar de obicei nu se comentează.
Tu nu ești un tip fără credință, dacă așa consideri. Și tu ai credința ta. În evoluție, în Big Bang ..etc. Chiar dacă se numește știință, e credința ta. Crezi în știință, care îți oferă toate răspunsurile care altora le sunt oferite de credință.
Toți ne naștem liberi și avem același drept să credem în ce vrem fără să ne judece nimeni pentru alegerea noastră. Nu are de ce să te deranjeze ce crede altul pentru că chestiile astea nu se interferează. Decât poate în discuții.
Man credinta inseamna a crede in ceva fara a putea dovedi acel lucru, eu pot dovedi in ceea ce cred plus ca nu am nici o convingere absoluta pentru ca stiinta nu e ceva exact, stiinta nu afirma ca detine adevarul absolut
CREDÍNȚĂ, credințe, s. f. 1. Faptul de a crede în adevărul unui lucru; convingere, siguranță, certitudine. ◊ Profesiune de credință = declarație publică pe care o face cineva asupra principiilor sau convingerilor sale. 2. (Înv.) Încredere (pe care o inspiră cineva). ◊ Loc. adv. În credință = într-adevăr. ◊ Expr. A-și mânca credința = a se comporta astfel încât nu mai inspiră încredere. (Înv.) A bea (sau a lua, a sorbi) credință (sau credința) = a gusta din mâncărurile servite domnitorului pentru a-l încredința că nu sunt otrăvite. 3. Fidelitate, devotament, statornicie față de cineva sau de ceva. ♦ (Reg.) Logodnă. 4. Speranță, nădejde. 5. Convingere despre existența lui Dumnezeu; mărturisire a acestei convingeri prin respectarea prescripțiilor bisericești; religie, cult.
vs ceea ce cred eu
Observarea și măsurarea fenomenelor
Acumularea și ordonarea materialului
Crearea de ipoteze și modele, prognoze, stabilirea nivelului de importanță
Testarea ipotezelor modelului prin experimente, teste, încercări
Confirmarea sau infirmarea ipotezelor
Publicarea rezultatelor, pentru ca acestea să poată fi validate de alții
Modificarea, dezvoltarea sau invalidarea modelului, în funcție de rezultatul testelor și de opiniile criticilor
În cazul confirmării, dezvoltarea unei teorii, care trebuie însă să îndeplinească anumite criterii
Atât timp cât teoria nu este falsificată, poate să fie considerată cunostință științifică
E frumos ce crezi tu, e bine ce crezi tu, dar nu e destul. Conform credintei tale, dragostea sacrificiala nu exista. Nu ai cum sa o observi, nu ai cum sa o masori, nu ai cum sa o acumulezi, nu ai cum sa o ordonezi, nu poti crea modele, ipoteze, prognoze dupa ea, pentru ca apare cand te astepti mai putin, si cum te astepti mai putin. Nu o poti testa sau incerca. Mai mult, cand vrei sa o incerci, devii manipulator. Si totusi ea exista, insa iti trebuie alt instrument de masura ca sa o observi. Si care se numeste relatie, relatie intre doua fiinte, de regula oameni. Si exista multe alte lucruri pe care ar trebui sa le lasi deopart in viata daca crezi doar cum zici tu
Pai atunci credinta ta infirma ceea ce mai inainte spuneai ca crezi. Sau se adauga la ceea ce crezi, si atunci esti ca si mine, crezi ca nu numai stiinta are raspunsuri, ci ca mai poate exista ceva si in afara stiintei, pe care stiiinta niciodata nu va putea explica. Si in acel ceva se incadreaza tot ce tine de Dumnezeu.
Ba din contra faptul ca exista iubire se poate vedea in creier,exista tomografe care au localizat iubirea, stim ce chimicale o determina, stim multe, asta nu inseamna ca dumnezu exista, asta nu e o dovada cristi nici macar un argument la fel se poate spune si ca iubirea e dovada existentei lui afrodita
Daca stim ce chimicale determina iubirea, de ce nu sunt toti oamenii iubitori? Dupa cum stim chimicalele care aduc fericirea... Unul din ele e oxitocina, de ce nu o iau totii ca sa fie fericiti? Chiar stim? Chiar asta este? Sau fericirea e deasupra a tot ce e material? Nici o chimicala nu iti va asigura fericirea, nu iti va face sa straluceasca fata asa cum o face prezenta persoanei iubite de care esti indragostit. Poate ca e cum zici, poate ca ai dreptate, dar e ceva mai mult acolo. Suntem spirit, si spiritul transcede tot ce e in lumea asta. Lacrimam, si putem spune cu ajutorul stiintei cate saruri are o lacrima, sau ce gramaj are, insa niciodata stiinta nu va putea masura durerea care a facut sa apara acea lacrima. Asta doar spiritul poate sa o simta si sa vada cit de dureros a fost pentru cel ce a lacrimat.
Daca spirite nu exista, tu ce esti, sufletel ? Daca trupul tine de cap trunchi si membre, sufletul de vointa ratiune si emotii, iar spiritul de intuitie, comuniune si constiinta, tu te rezumi doar la primele doua? Nu intuiesti, nu comunici, relationezi cu altii, nu ai o constiinta ce iti zice ce e bine si rau? Daca nu, nu ai spirit, si nu exista spirite.
OK, si ce e cand ratiunea iti spune ca e sigur ceea ce stii, dar intuiesti ca e cu totul altcumva, si nu dai crezare acelui "sentiment", ca mai apoi sa realizezi, faptic, ca intuitia ta a avut dreptate? Aia nu e ratiunea, RAY, e altceva. Ca ea te tragea in alta parte.
Sau cand simti iubirea si se formeaza acea "chimie" indestructibila? Ratiunea doar iti poate spune ca e logica sau mai putin logica acea chestie.
Citeste raspunsul meu adresat lui sofisis. Pe de-o parte, are dreptate, trebuie sa te pregatesti, ca crestin, pentru moarte. Si crestinismul nu incurajeaza sinuciderea, dorinta de a muri, ci lupta pentru viata. Insa crestinii se pregatesc pentru moarte infruntind-o inca de pe acum. Mori zi de zi renuntind la tine, acesta e crestinismul, si pentru ca e greu sa lupti cu tine, de aceea cei mai multi prefera orice altceva - rugaciuni, inchinare, mers la biserica, fapte bune, ca e mai usor, si de aceea vei gasi foarte rar crestini adevarati. Dar moartea face parte din viata crestinului. Ca si revenirea la viata, invierea. O gusti inca de pe acum. Cind lasi de la tine, imediat dupa aceea observi in viata ta ca de fapt ai crescut, ca ai o noua viata, si asta ma face sa inteleg ca nu edoar o parere a mea viata de dincolo, e ceva ce am inca de pe aici. Doar ca la o scara mult mai mica. Daca as tot renunta, fara acea viata, as ajunge un frustrat, un neimplinit, nu poti da fara sa primesti, dar tocmai acea viata imi da puterea sa renunt, si mai apoi sa revin la o viata mult mai frumoasa. Renunt la ceva, insa primesc pe de alta parte altceva, mult mai bun, ceva ce ramane in suflet pentru totdeauna, si asta e una din dovezile mele ca exista Dumnezeu, ca exista o alta viata dupa moarte. Daca acum mor si traiesc totusi dupa, de ce nu va fi la fel si dupa moartea fizica? De ce renuntind la mine, simt ca traiesc mai puternic ca oricind, ca sunt mai viu ca oricind?
M-am simtit la fel de viu si inainte sa o cunosc, desi pana la ea am avut doar o prietena timp de 6 luni, si asta pana la 37 de ani. Ca esti singur, sau ca ai prietena, ca actionezi, sau ca vegetezi, ca ai sau ca nu ai, simti ca traiesti. In 1998, un an si jumatate am stat la pat, cu ochii in tavan, tot ce faceam, faceam in fuga din cauza raului, orice miscare imi facea rau, dar in pat, ma bucuram de orice, de cerul senin vazut pe geam, de zgomotul facut de ploaie cand cadea pe pervaz, de vreo melodie faina auzita prin vecini. Atunci am realizat insa ca traiesc si daca nu fac nimic. Si asta e esenta vietii, sa fii chiar daca faci sau nu faci, sa fii dincolo de a face. Si, de nu era asa, azi as fi fost in vreun spital de nebuni. Pentru ca nu stiu ca cineva sa poata sta un an si jumatate fara sa faca aproape nimic.
Eram pe tel man https://www.youtube.com/watch?v=hUTGijsCCyk
Erai, man, dar raspunsul meu e si acum aici, nu era nici o graba sa il citesti, puteai sa fii pe tel pe Youtube, si apoi sa citesti raspunsul meu.
Daca asa faci mai mereu, nu e greu de tras concluzia de ce nu crezi in Dumnezeu. Cum sa ajungi sa crezi, oricite dovezi ti s-ar oferi, daca tu nu le analizezi si le privesti doar in fuga? Si nu e valabil doar cu privire la credinta, ci in orice domeniu. Ca sa fii bine informat, e bine sa iei seama bine la ce citesti. Eu intotdeauna am citit cu atentie ce mi-ai scris, m-as bucura ca si tu sa faci la fel cu mine.
In dumnezeu nu cred ca am crezut vreodata, ateu m-am nascut, ateu voi muri, nu mam grabit am studiat mult, doar stiinta imi satisface curiozitatile, un dumnezeu nu putea aparea din nimic si sa creeze totul din nimic, daca ar fi sa cred in ceva ar fi un dumnezeu panteist, dar e o ipoteza atat
Dumnezeu a creat lumea prin cuvint, RAY.
Ai cuvintul, RAY!
Spune un "Multumesc frumos!" si sigur vei crea un zimbet. Din nimic.
Spune-l, creaza o poezie, un roman, si vei crea din nimic bucurie in inimile oamenilor.
Sau spune un "Te iubesc!" si vei crea un atasament de-o viata. Dintr-o nimic toata.
Dumnezeu nu are cum sa apara. Aparitia tine de timp, ori stiinta a dovedit ca timpul e o masura a Universului. Ori daca Dumnezeu e in afara lui, de ce vorbesti de aparitia lui Dumnezeu? El este si atit, nu a fost, nu va fi. Nu poate sa aiba un moment de inceput, nici de sfarsit.
Pentru ca crestinii sunt cei mai ipocriti oameni de pe fata pamantului, ei se cred oameni buni dar sunt exact opusul.
Nu doar crestini man, ipocrizia defineste specia umana
Ce întrebări fără sens.
Noi nu așteptăm moartea, ea vine oricum, mergem la doctor pentru că avem nevoie (tu de ce mănânci? Nu că sa trăiești? ), Plângi după cineva care ți-a murit deoarece îți este dor de el altfel nu ai avea de ce!
DeProfundis99 întreabă: