Dacă eu cred? Cred în Zeu, dar în Dumnezeu nu cred.
Normal că Satan există... voiam să fac o glumă despre diavolul ăla, dar mă abțin. Ce-i drept, când stau lângă tine și e Diavolul în apropiere, mereu își bagă coada între noi.
Acum serios, Biserica ar trebui să mulțumească Satanei că există, altfel cine te-ar fi constrâns să crezi și să nu faci păcate în afară de lege? Deși Dumnezeu vrea să promoveze imoralitatea, a clacat și el uneori. Putem spune că Dumnezeu l-a creat pe Lucifer să ne constrângă pe noi, să ne dea saci de păcate de cărat pentru a deveni mai puternici. Și nu e un lucru rău.
Când am simțit ajutor divin? Când eram în școala cealaltă mă gândeam întruna la asta. Eram foarte credincioasă, umilă și... naivă. Credeam și executam totul fără să mă gândesc dacă e bine sau nu, știam că sfatul vine de la persoane (și divinități) apropiate, deci mă conformam. Știu că mă rugam mereu și mă simțeam bine, împlinită. Știu că eram în culmea fericirii când mă rugasem pentru mama să ia un examen, eram sigură că era doar meritul lui Dumnezeu, nu al ei că se pregătise... cum explici că există atei care au creat lucruri mari? Dumnezeu i-a ajutat și pe ei, nu?
Oare e meritul nostru sau al unei divinități? Greu de zis.
În ce moment al vieții am simțit povara? Când eram prea obosită să mă pot concentra, când mă gândeam că diavolul mă face să păcătuiesc și să fiu leneșă. Am avut o perioadă înainte să îmi fac cont aici când eram disperată și începusem să cred iar (unii oameni îl folosesc ca pe un refugiu), dar degeaba. Tot am revenit la vechiile credințe. De fapt, toată viața mea s-a ruinat de când nu mai cred. Dar pur și simplu, nu mă pot pocăi!
Sau cine știe... nu pot să zic că nu cred în Dumnezeu. Nu. Sunt deistă, nu teistă.
Acum aș fi curioasă, dacă nu e vreun secret, tu crezi în Dumnezeu? Dacă da, ce te face să crezi? Și când ai simțit intervenția diavolului, a lui Dumnezeu, sau absența?
Ce vă mai place să vă tachinați. E chiar amuzant. "Robiță", dar nu îi zic așa. Și prietenii mei aveau o poreclă pentru mine care și acum mă face să mă dau cu capul de pereți. Știu cum se simte. Să-l lăsăm să-și trăiască viață.
Bine. Oricum, mi-a ajuns cu prosteala. Să spunem că răspunsul ăla dat ție e șters. Mai ales că nu îmi face cinste.
Nici mie nu îmi plac poreclele. Destul că mă cheamă și Alexandra, or, ai mei așa îmi spun și îmi vine amaru-n gură când aud.
Asta imi aduce aminte de o farsa: O persoana facuse public un anunt cum ca voia sa isi vanda casa si primeste un telefon ( de la cei care faceau farsa) prin care i se comunica ca pe ei nu ii intereseaza anuntul. Nu se cunosteau, nu aveau nici o treaba unii cu altii, insa cei care au sunt l-au intrebat daca el a postat anuntul, el a raspuns afirmativ, si ei i-au spus ca pe ei nu ii intereseaza si iti dai seama ca cel care a postat anuntul i-a intrebat " pai si cu ce scop m-ati mai sunat, puteati doar sa nu luati in seama anuntul meu....sa nu ma sunati. Cam asa ai patit tu
Dar nah, cateodata nu este bine sa ii iei in seama pe toti.
recedaniel3 întreabă: