Sa presupunem ca am dreptate:
Soarele, luna şi stelele.
14 Dumnezeu a zis: „Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne care să arate vremurile, zilele şi anii;
Deut 4.19; Ps 74.16; Ps 136.7; Ps 74.17; Ps 104.19;
15 şi să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pământul." Şi aşa a fost.
16 Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, şi anume: luminătorul cel mai mare ca să stăpânească ziua, şi luminătorul cel mai mic ca să stăpânească noaptea; a făcut şi stelele.
Ps 136.7-9; Ps 148.3-5; Ps 8.3; Iov 38.7;
17 Dumnezeu i-a aşezat în întinderea cerului ca să lumineze pământul,
18 să stăpânească ziua şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.
Ier 31.35;
19 Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a patra.
Sper că ştii că oamenii, cu multă vreme înainte, nu împărţeau timpul în săptămâni de câte 7 zile.
Bineinteles. Nici Biblia nu spune ca ar fi zile "pamantesti"
Biblia minte oricum.
Serios, care parte din Biblie minte?
Aspectul sau continutul?
Numele tău mă face să nu mă contrazic cu tine pentru că oricum ai ochelari de cal şi îţi explic degeaba.
Dar cum de esti asa de sigur ca Biblia minte? Pe ce te bazezi cand spui asta?
Pe logică.
Inseamna ca te cam inseala logica asta, daca asta este singurul tau raspuns :0
Nu încerc să mă contrazic cu tine, pentru că orice ţi-aş spune tu oricum ai ideile deja formate şi eşti multprea prins în propria religie ca să iei în calcul păreea cuiva care e contrar religiei tale.
Uite doar cateva exemple si tiu ca vei veni cu comentarii, dar am raspunsuri pentru tine
Ps 8:3 Când privesc cerurile – lucrarea mâinilor Tale – luna şi stelele pe care le-ai făcut,
4 îmi zic: Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?
Ev 1:10 Şi iarăşi: „La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul; şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale.
11 Ele vor pieri, dar Tu rămâi; toate se vor învechi ca o haină;
12 le vei face sul ca pe o manta, şi vor fi schimbate; dar Tu eşti acelaşi; şi anii Tăi nu se vor sfârşi."
Ps 89:10 Şi iarăşi: „La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul; şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale.
11 Ele vor pieri, dar Tu rămâi; toate se vor învechi ca o haină;
12 le vei face sul ca pe o manta, şi vor fi schimbate; dar Tu eşti acelaşi; şi anii Tăi nu se vor sfârşi."
Ap 10Şi îngerul pe care-l văzusem stând în picioare pe mare şi pe pământ şi-a ridicat mâna dreaptă spre cer
6 şi a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, care a făcut cerul şi lucrurile din el, pământul şi lucrurile de pe el, marea şi lucrurile din ea, că nu va mai fi nicio zăbavă,
7 ci, că în zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi, prorocilor.
Nici eu nu ma contrazic cu tine, doar ca logica ta pentru mine este ilogica, din cauza ca eu cred ce spune Scriptura, care pentru mine este infailibila, iar tu crezi niste oameni care sunt trecatori si naivi. Intotdeauna vor fi disputele acestea legate de religie si stiinta, dar asta face ca mintea omului sa se gandeasca la ce este si ce va fi, nu-i asa?
Tu crezi ce spune scriptura, care a fost scrisă tot de oameni, mult mai înapoiaţi decât noi.
Eu cred doar ce zic eu.
Dar cum iti explici tu ca oamenii de acum nu fac altceva decat sa dezvolte ceea ce a fost inventat din vechime, de oameni din aceia inapoiati, cum ar fi roata, agricultura, scrierile, teatrul, spectacolul, razboaiele. Toate au avut inceputul in vechime si s-au dezvoltat pe parcurs. Nu ti-ai pus niciodata intrebarea cum de Biblia este cea mai in verva carte? De ce se tot discuta pe seama ei mai mult decat pe seama tuturor cartilor din lumea asta? De ce aceasta poveste cu Isus cum ai spuneti voi s-a dat mai departe cu atata entuziasm incat nu a mai contat pentru aceaia care au murit pentru ca au dat Evanghelia in toata lumea? Sau de ce exista speranta dar si teama aceasta ca ceva exista dupa ce omul moare? Problema nu este ca Scriptura a fost scrisa de oameni inapoiati ci faptul ca se intampla ce spune ea si noi nu credem. Aia este adevarata problema. Noi spunem ca Dumnezeu a murit, ca nu ne asculta, ca-Si bate joc de noi, ca ne uraste, ca nu ne-a lasat liberul arbitru, dar cand ne uitam la cate se intampla in jurul nostru de ce nu ne intoarcem cu fata la El ca sa-L gasim?
Uite aici un fragment din Evanghelia dupa Matei cap 24. Te rog, citeste-l si gandeste-te un pic
Drept răspuns, Isus le-a zis: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva.
5 Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: „Eu sunt Hristosul!" Şi vor înşela pe mulţi.
6 Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci.
7 Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciume.
8 Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor.
9 Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî; şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu.
10 Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii.
11 Se vor scula mulţi proroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi.
12 Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci.
13 Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit.
14 Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.
N-am stat să citesc ce ai scris tu aici, dar apreciez munca depusă. Data viitoare încearcă să te rezumi la maxim două fraze.
Nu vei intelege niciodata daca nu-ti vei da silinta ca sa citesti. Vei lua totul de-a gata
De obicei am multă răbdare când e vorba de lectură, însă citesc doar chestii relevante şi care nu reprezintă o pierdere de timp.
Mai întâi convinde-mă prin fraze scurte că merită să citesc şi ceva mai stufos scris de tine.
Eu am scris doar cateva randuri. Restul erau versete din Scriptura.
De ce preferi sa alegi calea mai lunga? De ce te amagesti singur/a? Chiar crezi toate aceste povesti fantastice:'Dumneze a creeat pamantul in 6 zile etc "Explica-mi si mie daca Dumnezeu exista de ce permite atata rau? De ce permite ca atatia oameni sa moara de foame, atatea fenomene naturale care devasteaza universul.De ce?
Au fost create de Dumnezeu, in nici un caz nu au aparut din intamplare sau prin teoria bin-bang.Totul e prea exact ca sa apara din intamplare.
3 Când privesc cerurile – lucrarea mâinilor Tale – luna şi stelele pe care le-ai făcut,
4 îmi zic: Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?
Prietene, nu trebuia sa-mi pui tot capitolul din Geneza Doar sa-mi spui ce vrei sa discutam...
Prin Cuvantul lui Dumnezeu.
La inceput Cerurile... posibil stelele,
Apoi Pamantul... planeta.
Ei bine tot pleaca de la Big Bang:
Astrofizicienii nu pot (încă?) explica apariția universului la secunda "zero" (momentul inițial). E clar...
Da, si pleaca de la secunda 10 la puterea -43. Stiu. Dar in viitor vor putea. Asa astrofizicienii in trecut nu puteau explica nici cum se formeaza stelele, dar uite ca in prezent au descoperit misterul.
Si ce treaba are Big Bangul cu intrebarea mea? Intrebarea este legata de stele si planete nu de univers. Asa ca lasa universul ca nu discut despre el acum.
Cei de la CERN ( European Organization for Nuclear Research ) din Geneva au descoperit răspunsul; din câte ştiu...
Incorect... doarece ei au simulat, big bang-ul,
Mă refeream la faptul că au reşuit să producă particule de antimaterie. Ei susţin că aşa s-a format universul.
Au demonstrat astfel că lumea a fost creată din nimic şi oarecum existenţa lui Dumnezeu.
Oare lucru acela demonstreaza ca totul a fost creat din nimic,
Sau ca Dumnezeu nu exista?
Tu care dintre afirmatile acestea crezi ca sunt dovedite de big bang?
Dumnezeu există şi a fost capabil să creeze universul din nimic, sau "totul" s-a format pur şi simplu fară intervenţia unei entităţi supranaturale.
Putem alege o singură variantă, sau putem să nu ne gândim la asta. Nimeni nu ştie cu exactitate. Fiecare alege ce vrea. De aceea există credincioşi şi atei...
Personal, nu bag mâna în foc nici pentru prima, nici pentru a doua variantă. De unde aş putea eu să ştiu, un om printre alte 7 miliarde de oameni, cum s-a format omenirea?
Sti totul e 50%-50% sa existe si sa nu existe Dumnezeu.
Totusi pentru mine e 100% dar pentru restul e 50%. Alti ar zice 0%.
Si-a aprins o tigara c-un chibrit. Cand a aruncat chibritul in spatiu, chibritul lasase o dara de flacara. Ii s-au luminat ochii cand a vazut acea dara si a inceput sa arunce chibrite in toate directiile. Ramasitele inca aprinse ce pluteau peste tot, cu timpul s-au marit. Asa au aparut stelele.
Planetele s-au format din mucurile tigarilor. Neptun, Uranus si Terra sunt din tigari mentolate.
Ai uitat articolul hotărât "-i".
Simplu, nu ştiu, doar Dumnezeu ştie, noi "este" prea proşti să ştim.
Mersi. E greu limba romana.
Nu că e grea limba română, că dacă citeai de două ori te corectai.
E greu să eviţi greşelile, ce sunt omeneşti până la urmă.
O altă neregulă ilogică în biblie. Dacă Dumnezeu e infinit, are infinită energie, cu infinită energie n-ai nevoie de pauză pentru regenerarea energiei.
Nu ştiu poate-s mai deştepţi creştinii şi gândesc deasupra noastră în aceste coduri, aparent juvenile, contradictorii şi iraţionale.
Sincer chiar nu stiu care ar fi explicatia lor, insa daca fiecare om ar cauta cu adevarat informatii referitoare la istoria lor, istoria universului, am afla cum stau lucrurile de fapt.Chestia cu " a creeat pamantul in 6 zile, iar o zi s-a odihnit este o poveste de adormit copii.Dedic acest mesaj persoanelor care nu accepta realitatea:Oameni buni, acceptati adevaruri stintifice, explicatii stintifice, nu va mai imbatati cu apa rece!
anonim_4396 întreabă: