Cum poti avea siguranta mantuirii?

Din cat imi mai aduc aminte mantuirea vine atunci cand inima ta se adapteaza/transforma la inteligenta sau vointa lui Dumnezeu.

In Bibllie spune:
-Voi pune/scrie in inima lor Legea mea.
-Pavel spune despre Legea mintii (deci legea este primita de minte) care se lupta cu Legea madularelor.
-Dupa aceea mai spune ca lucrarea Legii este scrisa in inima lor.
Deci trebui sa intelegi obiectivul, finalitatea, opera ca sa ajungi sa dai roade bune.

Prin inima se intelege partea interioara. Partea volitiva care iti misca fiinta. Se ajunge la obiceiuri, comportamente, insa acestea au un principiu miscator(vointa nu se refera doar le alegere asa cum fals se afirma ci la actiune). Actiunea daca este buna nu vei mai fii judecat si vei intra in Regat. Insa in noi nu exista doar actiuni constiente, naturale, volitive ci exista si actiuni violente, irationale, etc. Acestea por anula vointa si puterile ei. Kant cu imperativul categoric afirma ca vointa trebuie sa determine fiinta. Insa ce este un act al vointei si ce o anuleaza este alta tema. Prima cauza sau primul motor este Dumnezeu (vointa Lui, poiesis) a doua Iisus iar a treia vointa noastra (legea naturala). A patra cauza este natura animala. Tocmai de aceea trebuie sa ne punem Legea Lui in inima noastra si dupa aceea sa actionam potrivit spiritului/inspiratiei/principiilor ei. Adica conform binelui si ordinii primelor motore sau cauze. Nu este natural ca motorul sau cauza vointei sa se lasa stapanita de motorul/cauza/legea/vointa carnii. Vointa sa determine/miste instinctele nu invers sau sufletul peste corp.

In Galateni 5 spune:
-Umblati in Duh
-Purtati de Duh
-Vointa Duhului.
Deci Duhul are un principiu motor de miscare care este natural(legea naturala) care trebuie sa conducta/guverneze. Asta inseamna sa traim potrivit Duhului. Insa noi trebuie sa traim, noi suntem responsabili sa conturam acest chip/imagine si sa fim un om spiritual. In noi se dezvolta acesta lucrare, potential, seminte.
In om s-a suflat Duhul. Iar acest Duh este o energíe, miscare (potenta/facultate operativa) care se afla in om. Acesta este cel care trebuie sa conducta omul pentru ca sunt lucruri contra operativitatii Duhului. Deci acest Duh se dezvolta in noi, ne este dat. Deci daca a fost dat trebuie acceptat. Nu vazut cu distantare si ca Dumnezeu lucreaza de la distanta sau de unul singur.

Imi place un citat foarte frumos de la Michael Jackson.
'If you enter this world knowing you are loved and you leave this world knowing the same, then everything that happens in between can be dealt with'
Cred ca ti-am raspuns la intrebare.

Termenul de "maintuire" vine de la Dumnezeu sau coroborat doar cu EL, altfel nu prea are sens.
Mantuirea este un dar de la Dumnezeu, numit in Biblie "har" care inseamna un dar fara merit.
Si da, omul ca sa aiba siguranta mantuirii trebuie sa aiba loc o transformare a omului in concordanta cu vointa lui Dumnezeu.
Si da ai dreptate doar vointa nu e de ajuns insa este inceputul, actiunea vine (dupa vointa sustinuta) cu ajutorul lui Dumnezeu, zic asta caci omul in starea "naturala" nu are puterea de se ridica la nivelul voii lui Dumnezeu. Acest ajutor vine de la Dumnezeu acelora care indeplinesc (pe langa vointa) o conditie eliminatorie - POCAINTA.
Conform cu ce spune Dumnezeu omul este pacatos prin natura lui, asa se naste, datorita alegerii pe care a facut-o Adam si pe care noi o putem schimba exact prin aceasta pocainta.
Pocainta este o porunca de la Dumnezeu, este o "dezicere" de firea noastra naturala, o renuntare de la felul nostru natural de a fii.
Faptele apostolilor 17:30 – "Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască,"
Galateni 5:
19 – "Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea,"
20 – "închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide,"
21 – "pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu."
Banuiesc ca cel care este sincer cu el insusi a regasit cel putin o fapta facuta printre cele enumerate.
Pentru a fi sigur de mantuire, pe langa pocainta si vointa de a fi mantuit e mai mult ca necesar si credinta in Dumnezeu, dar nu doar o credinta in existenta LUI caci nu e de ajuns, zic asta caci si dracii cred in exista lui Dumnezeu dar nu sunt mantuiti (Iacov 2:19 – "Tu crezi că Dumnezeu este unul, şi bine faci, dar şi dracii cred… şi se înfioară!") trebuie o credinta de felul urmator: Romani 10:9 – "Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit."
Crezi tu ca Dumnezeu L-a inviat pe Domnul Isus din morti?

Nu poți. Și nu ai nevoie de ea. Nu tu te mântuiești pe tine ci Dumnezeu te mântuiește dacă vrea El să te mântuiască.
"Drept aceea... cu frică și cu cutremur lucrați la mântuirea voastră" (Filipeni 2:12)

Dacă mântuirea ți-ar fi pusă deja pe tavă n-ai mai avea ce să lucrezi la ea. Din momeng ce Pavel ne spune să "lucrăm la mântuirea noastră" e clar că mântuirea e mai degrabă un proces care durează întreaga viață.

Și te întreb, de ce ai nevoie de siguranța mântuirii? Cumva de frică? De ce să-ți fie frică? Nu e Dumnezeu bun?

Patru sunt căile ce se deschid înaintea Oamenilor: I. 1. căile lumii. 2. căile trupului. 3. căile diavolului şi II. 4. calea lui Dumnezeu.
I. 1. Calea pe care merge lumea e lată, fiindcă mulţi sunt care merg intr-însa (Matei 7, 13); merge toată lumea.
2. Sunt apoi căile pe care merg trupurile celor adormiţi sau chiar morţi cu sufletul, deşi le merge numele că trăiesc (Apoc. 3, 1) dar sunt numai trupuri (Facerea 6, 3). Şi calea trupurilor tot acolo duce.
3. Sunt pe urmă căile pe care merge diavolul, de când a fost aruncat pe pământ, adică între oameni, unde înşală toată lumea (Apoc. 12, 9).
Acestea trei, duc pe cei ce merg pe ele la acelaşi loc, toţi sunt călători la iad (lov 21, 13), adică în calea pierzării. Aşa au călătorit nepoţii lui Adam în calea pierzării, deşi le-a trimis Dumnezeu Legea şi Proorocii, dar în 5.530 de ani numai doi s-au izbăvit: Enoh şi Ilie.
Dumnezeu prea milostivul, însă, întru marea Sa iubire de oameni, a făcut totul ca să-i scoată pe oameni din calea pierzării, într-o cale nouă, calea mântuirii; Dumnezeu însuşi S-a făcut om desăvârşit – afară de păcat- şi ne-a învăţat calea. Prin urmare, calea mântuirii este calea pe care a mers Dumnezeu însuşi, ca om adevărat. Şi merge cu noi, cu fiecare în parte, în toate zilele până la sfârşitul veacurilor (Matei 28, 20), precum Însuşi a zis.
II. CALEA pe care merge Dumnezeu, faţă de calea pierzării pe care merge diavolul şi toată lumea pe care o înşeală el, este asemenea corăbiei lui Noe plutind peste puhoaiele potopului. Iar corabia e Biserica. Deosebirea e numai atâta: că aceea (corabia lui Noe) a fost închisă pe dinafară de Dumnezeu şi nimeni n-a mai putut intra (Facere 7, 16), pe când Biserica are intrarea deschisă şi mai pot intra oameni zdrobiţi de apele potopului şi învălmăşiţi de puhoaie. Acolo era Noe, iar aici Iisus, şi în valuri diavolul înecându-i pe oameni.
Se întâmplă însă ceva de neînţeles – şi ar fi bine să se înţeleagă – că cei ce se chinuiesc în valuri, deşi toţi ţin la viaţă totuşi nu toţi vor să scape în corabie. Ba mai mult, scuipă mâinile ce li se întind de la intrarea corăbiei. Iar mâinile sunt braţele părinteşti, braţele celor 7 Sfinte Taine ale lui Dumnezeu, care izbăvesc pe oameni: îi nasc din trup în Duh (Coloseni 2, 12), din potop în Ceruri, din moarte la Viaţă, din amărâta viaţă la viaţa cerească. Aceştia, care nu vor să scape în corabia cârmuită de Iisus Hristos – Cel cu cruce – sunt fiii pierzării (Ioan 17, 12), fiindcă n-au primit iubirea Adevărului ca să se mântuiască. De aceea, Dumnezeu îngăduie să vină asupra lor amăgiri puternice, ca să dea crezământ minciunii şi să cadă sub osândă toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au îndrăgit nedreptatea (Tesaloniceni 2, 10-12).
În zilele noastre câte unii cârtesc de pe margini (şi ecumeniştii), întrebând cumplit: Cum, numai in Biserica Ortodoxă este mântuire? Ceilalţi toţi se prăpădesc?
Răspundem că, precum în vremea potopului: „a murit tot trupul ce se mişca pe pământ şi s-a stins toată fiinţa care se afla pe faţa a tot pământul… şi a rămas numai Noe şi ce era cu el in corabie" (Facerea 7, 14-23), tot aşa va fi până la capătul veacului.
Atunci, în ceasul ispitei ce va să vie peste toată lumea ca să-i încerce pe cei ce locuiesc pe pământ, în strâmtorarea cea mare (Apoc. 7, 14), care va veni peste toţi cei ce locuiesc pe faţa a tot pământul, e limpede că numai în Corabia lui Dumnezeu mai este scăpare, în Biserica cea adevărată, unde este un Domn, o credinţă, un Botez, un Dumnezeu şi Tatăl tuturor (Efeseni 4, 5-6).
Sau va întreba: oare, S-a împărţit Hristos? (Corinteni 1, 13)
Diavolul, şarpele cel vechi (Apoc. 20, 2) care aruncă puhoiul, cu vremea s-a mai iscusit în rele şi a scornit şi el „corăbii" cu care dă târcoale pe marea potopului, să-i culeagă el pe cei ce întind mâna din puhoaie dar scuipã Biserica. Mai mult, a izbutit să tragă din uşa Corăbiei lui Dumnezeu şi pe unii slujitori ai luminii, agăţându-i cu undiţa mândriei şi punându-i în uşile „corăbiilor" sale, ca amăgirea izbăvirii să fie deplină. Minciuna e uşor de prins: „corăbiile" satanei, n-au Crucea pe catarg, iar înlăuntru nu sunt cele 7 Sfinte Taine [atenţie la neatenţie ecumenişti (n.ed.)].
Prin urmare ştim sigur, desăvârşit sigur, că mântuirea este în Biserica Ortodoxă, cea întemeiată de Iisus Hristos-Dumnezeu şi cârmuită de El de la început, nu de la o vreme oarecare încoace. În afară de Biserica lui Hristos, Cel cu Cruce, „Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică" altă cale de mântuire nu ştim.
Ce face Dumnezeu cu ceilalţi, ce nu se află în Biserica adevărată? – Nu ispitim pe Dumnezeu. Sfinţii au zis: „Cine nu are Biserica de mamă, nu are pe Dumnezeu de Tată. În afară de Biserică nu este mântuire" – Sfântul Ciprian.
Dacă cineva e mai presus de sfinţii cu moaşte… poate că şi lui Dumnezeu îi va da învăţături, – şi nu-i de mirare să rătăcească cineva, chiar cu Scriptura în mână! Nu după Scripturi L-au răstignit oamenii (iudeii) pe Dumnezeu? (Ioan 19, 7).
Acum am putea pricepe, că mântuirea este fapta milostivirii lui Dumnezeu, prin care ne scoate din păcat, dacă vrem şi ne ostenim şi noi. Fără să vrem, cu sila, nu ne mântuieşte nimeni. Aşa voieşte Dumnezeu, ca darul mântuirii Sale să fie şi roada voinţei şi ostenelii noastre. E însă aşa de milostiv, că tot El ne ajută şi să vrem şi să lucrăm.
Deci, Calea mântuirii începe din Biserica văzută de pe pământ şi sfârşeşte în Biserica nevăzută din Ceruri.
Toţi oamenii, fără deosebire, suntem în aceeaşi vreme şi fiii oamenilor şi fiii lui Dumnezeu (Ioan 1, 12-13). Adică, după trup suntem făpturi pământeşti, iar după duh, făpturi cereşti, care însă petrecem vremelnic în corturi (II Corinteni 5, 1) pământeşti. Precum noi oamenii suntem făpturi îndoite, văzuţi şi nevăzuţi, aşa şi Biserica e cu fire îndoită, Văzută şi nevăzută:
Biserica Văzută este Biserica de pe pământ şi se numeşte Biserica luptătoare, pentru că aici oamenii se luptă cu lumea, cu trupul, cu ei înşişi, şi cu diavolul, ca să câştige cununa sfinţeniei, sau mântuirea. În Biserică nu este păcat, ea rămâne mereu sfântă şi îi sfinţeşte pe cei ce intră.
Biserica din Ceruri se numeşte biruitoare, fiindcă e alcătuită din obştea bunilor biruitori Mucenici, a Sfinţilor Cuvioşi şi a tuturor Sfinţilor purtători şi propovăduitori de Dumnezeu, – unde sunt aşteptaţi toţi ucenicii Domnului care vor mai fi până la sfârşitul veacurilor.
Unii s-au învrednicit încă de aici să petreacă nevăzut cu sfinţii, să fie cercetaţi de Maica Domnului, şi de puteri cereşti, şi chiar pe Domnul să Îl vază. E cunoscută întoarcerea lui Pavel pe drumul Damascului şi răpirea lui în Rai (Fapte 26, 12-18; II Corinteni 12, 4).
Calea mântuirii e de pe pământ la Cer: ca a unora care ştim că de la Dumnezeu am ieşit (1 Ioan 5, 19), petrecem pe pământ o vreme şi iarăşi la Dumnezeu ne întoarcem şi lăsăm lumea. Aceasta este CALEA mântuirii.
Fericit cine se întoarce şi ajunge iar Acasă, rotunjind ocolul!
Fericit, cine se întoarce…!

In primul rând, pe net scrie ca "nedejde" = "siguranță". Pai, în Biblie scrie sa avem nădejdea mântuirii (1 Tesaloniceni 5:8), atunci cum sa nu se poată sa ai siguranța mântuirii? In al doilea rand, cum sa nu ai nevoie de ea? Fără nădejde/încredere/siguranță (sau cum vrei tu sa ii spui), cum poți sa mergi pe calea Domnului? Dacă nu ai credința că vei ajunge în rai, ce rost mai are? Și cel care a pus întrebarea nu a zis ca el se mântuiește singur. N are nici macar o legătură cu intrebarea lui. El doar a zis simplu: "Cum poti avea siguranta mantuirii?". Atât. Și sa știi, mântuirea "îți e pusa pe tava" de fapt, prin jertfa Domnului. Dar da, trebuie sa îți duci pana la capăt mântuirea (Filipeni 2:22) ptc nu poți spune ca ai făcut un botez, Domnul a murit pentru tine și gata, ești mântuit prin credință și tu nu mai faci nimic. Da, Domnul a făcut totul pentru noi, dar, în Biblie scrie ca nimic intinat și spurcat nu va intra în rai. Deci, deja intervin anumite reguli pentru noi pentru a putea ajunge în rai. Ca să îți duci mântuirea pana la capăt trebuie sa continui pana vei muri sa împlinești ceea ce ai primit (prin Biblie și nu numai) și sa nu te lași de Domnul, în principiu. Nu e asa greu.
Și da, avem nevoie de siguranța mântuirii pentru a avea o nădejde, o bucurie ca vom fi o veșnicie cu Dumnezeu. Dacă nu credem ca vom ajunge în rai, ce rost mai are toată alergarea noastră pe pământ?

Doar traieste si fi un om bun. cauta binele si nu te oprii. vei realiza poate intr-un final sau poate nu vei realiza niciodata ca esti mantuit. In functie la ce iti trebuie cunoasterea. Daca vei dori sa salvezi si pe altii, atunci traieste in cautarea adevarului

În iudaism nu exista mântuire, mori, iti purifici sufletul apoi adio, în creștinism e credința fata de iisus, mesia, acceptarea lui ca fiu a lui iahve respectarea celor două porunci date de el care bănuiesc că doar le stii

Siguranța mântuirii, certitudinea aceasta o dă numai Dumnezeu, prin Duhul Sfânt. Ea este dată oricăruia dintre noi. Dar ca să o avem, să ne bucurăm de ea trebuie să o dorim, apoi să o credem.
Ea vine ca urmare a unei relații bune cu Dumnezeu. Și chiar dacă este așa, asta nu înseamnă că o vom avea întotdeauna. Credincioșii sunt conduși de Dumnezeu prin multe experiențe, prin multe încercări care nu au auzit și nici nu au trecut pe acolo vreodată. De aceea creștinul nu trebuie să-și bazeze credința pe această certitudine.
Este adevărat că fără ea ne simțim ca fiind părăsiți de Dumnezeu. Dar chiar și într-o astfel de stare când nu mai simțim prezența lui Dumnezeu, când nu mai știm dacă suntem sau nu mântuiți, asta nu înseamnă că suntem pierduți sau părăsiți de Dumnezeu.

Să ne amintim că și Domnul Hristos a strigat pe cruce: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?"
Asta nu înseamnă că Dumnezeu L-a părăsit. Domnul Hristos nu putea să vadă mântuirea lui Dumnezeu în dreptul Lui. El nu putea să vadă dincolo de mormântul care-L așteaptă. Dar Tatăl ceresc era în norul ce apăruse în acel întuneric.

Credința noastră nu trebuie să se bazeze pe certitudinea mântuirii.
Certitudinea mântuirii este într-adevăr plăcută, este o experiență plăcută, ca statul la gura sobei într-o zi de iarnă. Dar trebuie să mai ieșim și afară. Credința se călește, se întărește numai și numai în astfel de momente de încercare. Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu în viețile noastre pentru desăvârșirea credinței noastre. Nu trebuie să ne mirăm de lucrul acesta ca de ceva ciudat ce credem noi că nu ar trebui să apară niciodată în viața acelora care iubesc pe Dumnezeu.
Lipsa certitudinii este o experiență necesară în viața creștinului. Credința în Dumnezeu nu trebuie să se bazeze pe certitudinea mântuirii. Noi trebuie să credem în Dumnezeu pentru că ne-a dovedit personal că nu se schimbă, și trebuie să credem în Cuvântul Lui că ne iubește, indiferent că simțim sau nu acest lucru. Noi nu trebuie să ne schimbăm credința în El atunci când simțim că nu mai avem credință sau când nu mai avem certitudinea că suntem mântuiți.

Raspunsul tau e prea evaziv, de fapt raspunsul tau ramane tot o intrebare, "dealt with" depinde enorm de mult cu Cine pentru ca poti alege sa tratezi cu Dumnezeu sau fara EL si rezultatul sa fie opus.

Dumnezeu e foarte bun dar e si foarte drept. daca spui ca nu ai nevoie de ea esti pierdut deja.
Romani 11:
17 – "Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate şi dacă tu, care erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor şi ai fost făcut părtaş rădăcinii şi grăsimii măslinului,"
18 – "nu te făli faţă de ramuri. Dacă te făleşti, să ştii că nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine."
19 – "Dar vei zice: „Ramurile au fost tăiate, ca să fiu altoit eu.""
20 – "Adevărat: au fost tăiate din pricina necredinţei lor, şi tu stai în picioare prin credinţă: Nu te îngâmfa dar, ci teme-te!"
21 – "Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine."
22 – "Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altminteri, vei fi tăiat şi tu."

Ioan 14:6 – "Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine."
1 Timotei 2:5 – "Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos,"
Biserica nu e ceace consideram noi ci ceace considera Dumnezeu, nu este o institutie si nici o cladire.

1 Timotei 2:5 – "Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos,"
Ioan 14:6 – "Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine."

Nu asa ai siguranța mântuirii

Acest lucru la oameni este cu neputinta, dar la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta.

Nu exista mântuire in secte ei se duc la adunări și povestesc Biblia una singura e biserica lui Dumnezeu restul sunt adunări

Mântuirea e la Dumnezeu, nu la preoți

Din versetele pe care le-ai dat nu reiese deloc că ai avea nevoie de asigurarea manturii. De fapt nicaieri in Biblie nu scrie ca ai nevoie ca mantuirea sa-ti fie asigurata si Dumnezeu nu e deloc nedrept daca nu ti-o promite. Ti-o promite doar daca dupa botez esti perfect, dar toti pacatuim in fiecare zi deci asigurare nu avem ci doar nădejde la mila Lui

Nădejde nu e deloc tot una cu siguranta. Daca ceva se intampla sigur nici nu mai pot sa zic ca am nadejde sau speranta in acel ceva. Pentru ce sa mai sper cand stiu ca e inevitabil? De fapt asta inseamna siguranta, a fi inevitabil sa se intample.

Dacă pe net scrie asa... În plus, nu vorbim de ceva ce deja s-a întâmplat, ci de ceva ce urmează sa se întâmple.

"Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu." (Efeseni 2:8)
Cum sa nu ai asigurată mântuirea dacă pana și Pavel n a zis ca deja suntem mântuiți?

Mantuirea este initiativa, planul, decizia lui Dumnezeu de a salva omul. Deci Doamne, Doamne a venit cu un plan, propozit sau determinare de a arata calea, drumul corect. Doar ca sa ii stii infatisarea insa nu faci vointa nu te salveaza. In Spania sunt multi cu numele Isus si cu parul lung, poate te confunzi daca te rezumi doar la infatisare. Insa daca ii stii personalitatea, educatia, etc., nu te vei mai confunda pentru ca ai anumite semne, stii codul pentru a identifica numele si ceea ce este El ca persoana. Insa daca spui ca il cunosti dar nu umbli in lumina, inca nu l-ai cunoscut bine. Deci daca te rezumi doar la aparenta si nu vezi si interiorul/substratul risti sa te confunzi. Este o viziune doar de 50% care te ajuta doar in anumite contexturi. Trebuie sa il cunosti complet pe Iisus, de la infatisare, inima, educatie, minte, etc. Nu doar infatisarea asa cum subliniati mereu cu linie groasa (ba puneti acolo la capitolul infatisare doua linii groase si spuneti ca sunteti salvati). Spuneti hocus-pocus si numele lui Iisus de 3 ori si gata sunteti salvati. Rostiti formule si gata apare Iisus. Este adevarata si magia asta alba insa Dumnezeu nu actioneaza doar magic ci si rational. Eu cred in magia alba.

Insa lucrul acesta este alta tema ca si aici ii o dilema. Discipolul odata invatat poate sa se rebeleze contra maestrului. Ii confisca doar educatia insa dupa aceea nu il mai recunoaste, tocmai de aceea multe firme vor sa aiba o imagine exclusiva. Insa acesta identitate si drept de autor nu cred ca vine doar de la forma lui de a fii ci de la puterea Lui. Trebuie sa ai putere pentru a face anumite lucruri ca pe degeaba vrei. Deci puterea pana la urma sa dreptul la exclusivitate, ca imaginea se poate reproduce, confisca.

Deci faptul ca l-am cunoscut sau vazut pe Dumnezeu nu este o siguranta pentru ca putem invidia lumina Lui. Dreptul tine de puterea Lui.

Mantuirea este un fals concept inventat de crestini.Nu exista asa ceva. Dumnezeu nu are ce sa faca cu o turma de mantuiti vai de capul lor, inculti care nu au inteles nimic niciodata.

"[...] inculti care nu au inteles nimic niciodata".
Spre ex?

Pavel vorbeste de manturie la trecut, prezent si viitor. Nu luati un singur verset ci cititi intreaga Biblie ca s-o intelegeti.

Nu tot ce zboara se mananca. Nadejdea si siguranta sunt 2 lucruri fundamental diferite

Am citit întreaga Biblie de aproape 2 ori, știu ce zic. Totuși nu înțeleg prea mult ce vrei sa zici

Ba nu. Când ai nădejde ca ceva se va întâmpla, crezi ca se va întâmpla, nu speri

Nădejde = speranta.

Dar ca sa nu batem campii la infinit mai bine schimbăm limba

"But since we belong to the day, let us be sober, putting on faith and love as a breastplate, and the hope of salvation as a helmet."
Tesalonicieni 5:8 în engleză. Observă cum ei au folosit cuvântul HOPE care toată lumea știe înseamnă speranță și NU siguranță.

Eu am citit intreaga Biblie de 5 ori, dar bravo tie. Nu ma intereseaza de cate ori ai citit-o. Poti s-o citesti de 88 de ori dacă vrei, dar daca dai citate desprinse de contextul larg e degeaba. Nu trebuie sa dai versete ci sa intelegi tot. De asta eu nu dau versete asa de multe doar cand se contrazic in mod clar cu ce zici. Sa dai mesajul Evangheliei e mai important decat sa dai versete aiurea.