Cum puteţi să credeţi într-un Dumnezeu pe care nu-l inţelegeţi?

Da cine a zis ca nu crede in D-zeu? Daca cineva este satanist(a), aia nu inseamna ca toti sunt la fel.

"Credo ut intelligam."Augustin din Hippona.

Ai citit intrebarea mea cu atenţie?

Eu cred intr-un Dumnezeu pe care Il inteleg chiar foarte bine. Daca citesti Biblia Il poti cunoaste pe Dumnezeu, caracterul si atributele Sale.

Cum crezi in medicina daca n-o intelegi?

Cine nu intelege medicina?

Majoritatea celor care merg la doctor, si cumpara dupa reteta! Cei mai multi nu stiu toate elementele chimice care le contin produsele farmaceutice, dar daca scrie pe prospect e sfant si merge pe incredere! Sa nu-mi spui ca tu intelegi

Sa lasam teorile conspiratiei, sigur ca mergem pe incredere in ceea ce priveste prospectul, pentru ca el este scris in urma unor observatii experimentale, nu exista niciun motiv pentru care sa nu credem in ce scrie in prospect, nu e ca si cand ar fi o conspiratie ce incearca sa ne imputineze oferind medicamente false.
Comparatia este incompatibila. Nu poti compara credtina in Dumneze cu credinta in niste date obtinute experimental prin ani de studii si cercetari. Aici deja e vorba de stiinta, eu stiu ca acel medicament este bun, pentru ca a fost testat, nu e vorba de credinta. Eu nu cred ca este bun, eu stiu ca este bun.
Deci repet, comparatia este incompatibila.
Una e credinta in Dumnezeu fara o dovada si nimic palpabl.
Alta e credinta in datele experimentale, credinta in empiric.

Eu nu am spus pe ce se bazeaza una sau alta, eu am spus doar ca e credinta si una si cealalta, tu crezi ca au fost testate, tu crezi ca prospectul e bun, si tu crezi ca elementele care compun produsul sunt in stare sa iti rezolve problema ta! insa nu cred ca ai mers vreodata la sursa si nu cred ca ti se ofera ocazia sa participi la acele experimente! Eu nu-l inteleg pe Dumnezeu in totalitate totusi in ce ma priveste am suficiente date sa cred ca exista, ca sunt relative si nu pot constitui dovezi absolute e partea a 2a. Cine nu gaseste motive sa nu creada e treaba lui. Cum spuneam toate datele empirice nu iti vor fi prezentate si o sa te bazezi pe ele crezand ca sunt empirice!

Eu cred ca exist, tu crezi ca existi,eu cred ca realitatea exista,daca mergem asa totul e credinta, pentru ca nimic nu poate fi demonstrat,decat empiric,iar empiricul are neclaritatile lui.
Tu crezi ca religia crestina este un veche. De unde stii ca este veche,poate crestinismul a aparut cu o zi inainte sa te nasti tu. Tu crezi in istorie,crezi in biologie, in fizica,in tot.
Poate nici nu ai inima si ai pompe cu ulei si roti zimtate. Poate omul este in interior format din suruburi si arcuri. Nu ai de unde sa stii, de unde stii?
Noi nu stim nimic,dar plecam de la anumite axiome, anumite premise.
Eu plec de la premisa ca realitatea chiar exista si simturile nu ma induc in eroare, plec de la premisa ca istoria nu ma minte si chiar spune adevarul, plec de la premisa ca biologia spune adevarul, plec de la premisa ca acei oameni spun adevarul cand afirma ca au testat produsul respectiv.

Nu este logic sa tagaduim existenta lui Dumnezeu, numai pentru faptul ca nu-L putem intelege... faptul ca nu poate fi cuprins de simturile sau de mintea noastra, nu este o dovada de neexistenta Lui.

Tu intelegi Big-Bang? Crezi ca s-a intamplat?

Asa e si cu Dumnezeu.

Feicare isi intelege zeul dupa cunostintele si gandirea sa, astfel in fiecare om bun si/sau religios traieste acel ''Dumnezeu'', astfel fiecare om traieste in l'&'l.

Poi, se spune ca esenta Sa este incomprehensibila, am crescut imbratisand aceasta doctrina, nu sunt convins de inexistenta Lui, si chiar daca as fi nu vad motivul care m-ar opri totusi sa nu mai cred, pentru ca mi-e frica, pentru ca nu eu am decis in ce religie sa ma nasc, iar ce-mi ramane din toate astea, daca tot aleg sa cred, macar sa o fac cum trebuie.

Simplu, nu credem

Simplu. Cum cred si in sotia mea. Nu o cunosc pe deplin, si uneori ma uimeste, nu o inteleg in toate actiunile sale. Dar asta nu inseamna ca daca eu nu o inteleg, nu pot avea incredere in ea, ca nu o pot iubi. Daca dai la o parte misterul din dragoste, trebuie sa renunti la multe lucruri frumoase. Nu Il inteleg pe Dumnezeu, dar si cind imi reveleaza dragostea Sa, datorita aurei de mister provocata de neintelegerea mea, dragostea Sa pare mult mai fascinanta. Crede-ma ca nu mi-ar place sa cred intr-un Dumnezeu ce poate fi inteles. In primul rind, pentru ca nu ar mai fi Dumnezeu, nici macar om nu ar mai fi, pentru ca nici pe unii oameni nu ii intelegem. In al doilea rind, pentru ca aventura credintei ar disparea. In 20 de ani, nu L-am inteles de multe ori, dar si cind am ajuns sa Il inteleg in acele privinte, a fost extraordinar. Incepi viata crezind, si neintelegindu-L pe Dumnezeu, o continui si incepi sa intelegi tot mai mult si mai bine lucrurile. E ca un joc de puzzle, nu ai mai nimic la inceput, dar pe masura ce inaintezi, imaginea capata contur tot mai mult. Si tocmai aici e frumusetea, sa iei fiecare piesa si sa ii cauti locul, pentru a intelege imaginea de ansamblu. Daca ai avea toata imaginea de la inceput, intreg jocul nu ar mai fi interesant.

"Mergem pe incredere in ceea ce priveste prospectul, pentru ca el este scris in urma unor observatii experimentale". Pai si noi crestinii mergem pe observatii experimentale. Daca ai intra acum in biserica (nu cladire, ci ca si organizatie), ai relationa cu cei din ea, ai descoperi un lucru: ca un novice ce ai fi, ar fi destui cei ce ajung sa te cunoasca si sa iti vorbeasca din ceea ce ei au experimentat palpabil in ce-L priveste pe Dumnezeu. Avem o experienta de 2000 de ani in urma, transmisa de-a lungul generatiilor si crede-ma ca eu am verificat aceasta experienta invatata de la altii, si pot spune ca e adevarata, am experimentat si eu, si stiu ca de aceea pot avea incredere deplina. Un exemplu: cind ti se spune ca Dumnezeu te ajuta in necaz, si tu pierzi in 20 de ani citeva zeci de lucruri, unele ale tale, altele ale altora, adica dai de necaz, si te rogi la Dumnezeu si doar o data nu gasesti ce ai pierdut, eu cred ca e vorba de o experimentare aici. Daca era sa fie dupa sansa, mult mai multe trebuiau sa ramine pierdute. Au fost situatii cind ma rugam si nici nu credeam, nici nu speram sa primesc raspuns, pentru ca imi parea imposibil ce ceream, si totusi ramineam surprins sa vad ca primeam lucrul respectiv. Iti dau doar un exemplu: cel mai bun prieten al meu a primit o bicicleta cursiera originala. Arata bine, incit aproape ca il invidiam pentru asta. Eu aveam un Pegas pe atunci. Si am zis ca nu e bine sa il invidiez, si am inceput sa ma rog sa am si eu una ca si el. Ei bine, dupa un timp, mi-am luat una olandeza de oras, tot cu viteze ca si o cursiera, dar mergea la fel de repede si bine ca o cursiera (am avut 3 accidente din cauza vitezei prea mari cu ea- aprox 40 km la ora). Dupa 3 accidente, i-am schimbat cadrul si furca, am dat la o parte portbagajul si aparatorile facind din ea o cursiera, ca mai apoi, la vreo doi ani de cind facusem rugaciunea, prietenul meu, priceput la vopsit, a luat vopsea de aceeasi culoare ca a bicicletei lui si si-a vopsit-o pe a lui, si a zis ca ar vrea sa o faca si pe a mea, ca mai are vopsea. A facut-o, am montat-o la loc, si, surpriza!, prietenii au inceput sa il intrebe pe prietenul meu daca nu cumva mi-a vindut mie bicicleta sa. Si invers, unii m-au intrebat daca nu am cumparat-o pe a lui. Nu m-am prins decit tirziu, dupa ce am patit asta de vreo trei ori, m-am oprit atunci din mers (eram pe o straduta) si am ramas pironit locului: Dumnezeu imi raspunsese la rugaciune, mi-a dat o bicicleta ca a prietenului meu! Asta era imposibil de crezut la vremea aceea, cind nu prea erau cursiere sau MTB ca acum. Si nu am primit una diferita, ci Dumnezeu a facut sa fie chiar asemanatoare cu a prietenului meu, incit altii sa fie indusi in eroare crezind ca a mea e a lui. Nu e asta experimentare? Si e doar un exemplu. Pot continua sa iti povestesc asemenea intimplari ore in sir.