Cunoasteti mai multi atei deveniti crestini sau mai multi crestini deveniti atei?

Nu cunosc de nici unii deveniti.

Toţi ne-am născut un fel de atei-agnostici, iar apoi majoritatea dintre noi au fost botezaţi (fără să poată spune "nu") şi îndoctrinaţi religios (unii mai mult, alţii mai puţin).

Că unora a venit mintea la cap şi în timp au renunţat la religie şi credinţe iraţionale, e partea a doua.

Eu stiu o singura persoana care a devenit crestina, o singura persoana care a plecat din crestinism spre alta religie si foarte multe care au devenit atei in timp sau erau atei de la inceput.

Nu stiu daca nu am devenit crestin de prost

Nu cunosc niciun ateu care a devenit creştin, doar viceversa.

Sunt foarte mulţi atei care au devenit creştini. Îi amintesc acum doar pecâţiva dintre ei.
Scriitorul francez André Frossard a fost mai întâi ateu, apoi a devenit creştin şi a scris cartea „Dumnezeu există, eu l-am întâlnit" şi cartea „Întrebări despre Dumnezeu" (în carte dă şi răspunsurile la acele întrebări). Cărţile sunt traduse în limba română şi le recomand.
Un alt exemplu de ateu care a devenit creştin este scriitorul Paul Claudel. Şi exemplele pot continua.

Psihologul Carl Gustav Jung spunea că e sigur de existenţa lui Dumnezeu, nu doar crede: „Eu nu cred, eu sunt sigur că există Dumnezeu."

Karl Linne, mare savant suedez, primul care a stabilit sistematizarea botanică, spunea: „Din papilele limbii unui ateu, eu voi dovedi existenţa lui Dumnezeu. "

Savantul român Nicolae Constantin Paulescu, care a descoperit insulina, a fost ateu în adolescenţă, apoi a devenit creştin. El a scris şi cartea „Fiziologie filosofică. Noţiunile de suflet şi Dumnezeu în fiziologie". Redau câteva fragmente foarte interesante din această carte: „Demonstraţia existenţei unei cauze primare a vieţii, imateriale, unice şi înţelepte, este termenul sublim la care ne conduce fiziologia. Această cauză primară este Dumnezeu. Prin urmare, omul de ştiinţă nu se poate mulţumi să spună: «cred în Dumnezeu», ci trebuie să afirme : «Ştiu că Dumnezeu este.»" (Nicolae C. Paulescu, Fiziologie filosofică. Noţiunile de suflet şi Dumnezeu în fiziologie, Ed. Anastasia, Bucureşti 1999, p. 115).

„În ceea ce mă priveşte, afirm sus şi tare că sunt tot aşa de sigur de existenţa sufletului ca de orice adevăr bine stabilit de ştiinţa experimentală. Şi această siguranţă nu este o simplă credinţă, ci o convingere profundă, dobândită în mod ştiinţific." (Nicolae C. Paulescu, Fiziologie filosofică. Noţiunile de suflet şi Dumnezeu în fiziologie, Ed. Anastasia, Bucureşti 1999, p. 110).

Nicolae C. Paulescu scrie că ateismul este un parazit care paralizează ştiinţa şi îi împiedică progresul: „Astăzi, o mişcare de reacţie împotriva încălcărilor pe care materialismul şi corolarul său, ateismul, le săvârşesc asupra domeniului ştiinţei, începe să se producă pretutindeni, în Franţa şi mai ales în Germania. Să sperăm, prin urmare, că în curând ştiinţa va ajunge să scape de acest parazit (ateismul), care nu numai că o compromite, dar o şi paralizează, împiedicându-i progresul."(Nicolae C. Paulescu, Fiziologie filosofică. Noţiunile de suflet şi Dumnezeu în fiziologie, Ed. Anastasia, Bucureşti 1999, p. 112). Materialismul este teoria greşită care afirmă că există numai materia. Teoria materialistă este combătută şi criticată de Blaise Pascal, de Nicolae Constantin Paulescu, de Max Planck şi de mulţi alţi savanţi.

Nicolae C. Paulescu scrie mai departe: „Ideea de Dumnezeu este o noţiune fundamentală, fără de care ştiinţa cade în absurd. Materialismul ateu a năpădit societatea modernă, care l-a primit orbeşte tocmai pentru că el s-a dat drept expresia ştiinţei, drept rezultatul sau sinteza celor mai recente descoperiri ale ei. El s-a servit de prestigiul ştiinţei - deşi, ca sistem, este însăşi negaţia acesteia - ca să impună mulţimii semi-savanţilor, incapabili să-i priceapă ipocrizia. Prin ei, s-a introdus în şcoli (unde, în mod laş, a exploatat şi exploatează candoarea şi naivitatea copiilor sau a tinerilor neexperimentaţi, care nu au nici cunoştinţe suficiente, nici spirit critic destul de dezvoltat pentru a deosebi minciuna de adevăr) şi a otrăvit astfel, cu doctrinele sale răufăcătoare, mai multe generaţii. Ca orice eroare, materialismul înseamnă ignoranţă - fie prin lipsa de cultură, fie prin lipsa de inteligenţă, fie prin caracterul pătimaş. La şaptesprezece ani, eram materialist pentru că nu aveam decât o sumă foarte restrânsă de cunoştinţe asupra naturii; pentru că raţiunea mea nu era încă dezvoltată, aşa că, neavând spirit critic, credeam tot ce auzeam şi citeam; pentru că mă lăsam prins în cursa perfidei afirmaţii că oamenii de ştiinţă sunt toţi materialişti. Ei bine, dacă de atunci nu aş fi dobândit, printr-un studiu continuu, noi cunoştinţe asupra naturii brute şi asupra fiinţelor vieţuitoare, sau dacă, din nenorocire, facultăţile mele intelectuale ar fi rămas în acel stadiu infantil, sau dacă nu aş fi constatat că adevăraţii savanţi resping sistemul materialist, atunci aş fi şi astăzi o victimă a acestei doctrine." (Nicolae C. Paulescu, Fiziologie filosofică. Noţiunile de suflet şi Dumnezeu în fiziologie, Ed. Anastasia, Bucureşti 1999, pp. 119 - 120).

Fizicianul german Max Planck, creatorul teoriei quantelor, laureat al Premiului Nobel, scrie că lumea sensibilă nu este singura care există şi că ştiinţa intuieşte şi recunoaşte realitatea superioară, metafizică, care scapă experimentului empiric: „Tot ceea ce vrem să spunem este că lumea sensibilă nu este singura care există, ci mai există şi o altă realitate superioară, inaccesibilă experimentului empiric, dar pe care ştiinţa o intuieşte şi o recunoaşte. Cunoaşterea ştiinţifică a lumii îl pune pe savant să cerceteze şi să descopere aceste structuri adânci ale existenţei." (Max Planck, "L’image du monde dans la physique moderne", Ed. Gonthier, Zurich 1949, p. 67)

Max Planck mai scrie: "Oricât de profund am ajunge cu cercetările, nu găsim nici o contradicţie între religie şi ştiinţă, ci dimpotrivă, o concordanţă esenţială. Religia şi ştiinţa nu se exclud, cum cred unii, ci se completează." (Max Planck, ibidem.)

În Psalmul 13, 1 este scris: „Zis-a cel nebun în inima sa: "Nu este Dumnezeu".", adică a afirma sau a crede că nu există Dumnezeu este o absurditate. Un ateu nu are nicio justificare pentru necredinţa sa chiar dacă nu ar avea nicio informaţie religioasă, deoarece existenţa lui Dumnezeu se poate deduce chiar numai din creaţie (chiar fără revelaţia supranaturală), după cum spune şi psalmistul: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria." (Psalm 18, 1) precum şi Sfântul Apostol Pavel în scrisoarea către romani: „În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se vad lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că [necredincioşii] nu se pot dezvinovăţi." (la Judecată necredincioşii nu se vor putea scuza că n-au ştiut.) (Romani 1, 20). Un ateu poate fi iertat dacă face pocăinţă în viaţa pământească pentru păcatul ateismului, ca şi pentru orice alt păcat.
Iar filosoful Kant spunea: „Două lucruri mă uimesc în mod deosebit: cerul înstelat deasupra mea şi legea morală din mine."
Pornind de la versetele amintite, într-un cântec creştin se aclamă astfel: „Întregul univers pe Dumnezeu îl preamăreşte, / Întregul univers despre slava lui vorbeşte."

Nicolas Malebranche spunea: „Dacă tabla înmulţirii sau teorema lui Pitagora ar avea precepte morale, s-ar găsi mulţi să le nege adevărul." Cu alte cuvinte, ateii neagă existenţa lui Dumnezeu şi a vieţii de dincolo de moarte deoarece credinţa implică şi respectarea regulilor morale.

Savantul Blaise Pascal a scris despre atei: „Această superficialitate, într-o chestiune în care este vorba de ei înşişi, de veşnicia lor, de fiinţa lor, mă irită mai mult decât mă înduioşează; mă uimeşte şi mă înspăimântă. E un monstru pentru mine. În zadar se îndepărtează ei cu gândul de la veşnicia care îi aşteaptă, căci nu o pot nimici negândindu-se la ea. Cel care se îndoieşte şi care nu cercetează este totodată şi nedrept şi foarte nenorocit. Iar dacă, în această stare, el este liniştit şi satisfăcut, dacă se făleşte cu ea şi dacă se arată mândru, dacă din ea face subiect al bucuriei şi al deşertăciunii sale, n-am termeni să calific o atât de extravagantă creatură. Unde se pot căpăta asemenea simţăminte? Ce motiv de bucurie găseşte cineva în a nu mai aştepta decât mizerii fără sfârşit? Ce motiv de vanitate de a te crede în întunecimi de nepătruns şi cum este posibil un astfel de raţionament la un om cu judecată? Şederea aceasta liniştită în ignoranţă este un lucru monstruos a cărui extravaganţă şi stupiditate trebuie arătată celor care îşi petrec astfel viaţa, pentru a-i face să-şi dea seama de ce se petrece în ei înşişi şi pentru a-i ruşina prin arătarea nebuniei lor. Există oameni indiferenţi faţă de ruina fiinţei lor şi de pericolul unei eternităţi de mizerie. Această poziţie a lor mi se pare nefirească, deşi faţă de celelalte lucruri ei iau cu totul altă atitudine: se tem până şi de cele mai mici dintre ele, le prevăd, le simt." (Blaise Pascal, Cugetări, Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1992, p. 297). Recomand întreaga carte „Cugetări" scrisă de Blaise Pascal. E foarte interesantă.

Realităţile invizibile şi imateriale nu sunt mai puţin adevărate decât cele vizibile şi materiale. Nu există doar materia, nu există doar ceea ce se poate observa şi măsura. Sunt foarte multe argumente şi dovezi ale existenţei lui Dumnezeu şi a vieţii veşnice de dincolo de moarte. Unele dintre acestea sunt redate pe blogul urmator:

http://www.cezar-iasi.blogspot.ro
De pe acest blog recomand, in primul rand, articolul cu titlul Argumente şi dovezi ale existenţei lui Dumnezeu şi a vieţii veşnice de dincolo de moarte (articolul cel mai amplu, din partea de jos a blogului). În afară de acesta, blogul conţine: înregistrări video cu miracole, videoclipuri, legături cu numeroase site-uri foarte interesante, posturi TV si radio on line, carti care pot fi citite direct pe internet (fără a necesita descărcare in calculator), articole foarte interesante. Vă rog intraţi pe blog şi trimiteţi-l mai departe, ca să folosească şi altora.

Religia şi ştiinţa sunt complementare (se completează). Ştiinţa ne învaţă despre creaţie, iar religia ne învaţă despre Creator. Pierre Teilhard de Chardin spunea că „Religia şi Ştiinţa sunt cele două feţe ori faze conjugate ale unui act complet de cunoaştere."

Mai ales în ultimii ani s-au publicat multe cărţi despre armonia, complementaritatea dintre ştiinţă şi religie. De asemenea, foarte mulţi intelectuali şi oameni de ştiinţă sunt credincioşi.

Numai ştiinţa superficială sau ideologia pozitivistă intră în conflict cu religia, dar ştiinţa adâncă îl conduce pe om spre religie, spre Dumnezeu, aşa cum spunea şi filosoful Francis Bacon : „Puţina gustare a ştiinţei poate duce la ateism, dar adâncirea ştiinţei îl aduce pe om la Dumnezeu. "
Doar ideologia pozitivistă este materialistă, nicidecum ştiinţa însăşi. Pozitivismul e doar un curent ideologic minor, nu este ştiinţă.

Ateismul este o ideologie falsă care a parazitat un timp ştiinţa, aşa cum spunea şi marele savant român Nicolae Paulescu. Religia nu e absurdă, dar ateismul e absurd, deoarece face afirmaţii nu numai neverificabile, ci false.
Ateismul necesită credinţă, pentru că nu e bazat pe dovezi. Există şi o carte intitulată "Nu am destulă credinţă ca să fiu ateu."
O recenzie a acestei cărţi poate fi citită şi pe internet, accesând linkul următor:
http://www.stiri.resursecrestine.ro/......a-fiu-ateu

Ateismul atribuie universului proprietăţi fizice care nu pot fi deduse din experienţă şi pe care ştiinţele experimentale le-au arătat recent ca fiind false: neînceputul, neevoluţia, neconsumabilitatea sau neîmbătrânirea. Filosoful francez Claude Tresmontant susţine că "ateismul este de negândit, dacă se ţine cont de datele experimentale obiective care se observă astăzi graţie ştiinţelor experimentale. Ateismul este incompatibil cu realitatea evoluţiei cosmice, fizice şi biologice. Din cauza opţiunii sale ontologice preliminare, ateismul modern, la fel ca şi păgânismul antic, este obligat să atribuie universului proprietăţi fizice care nu pot fi deduse din experienţă şi pe care ştiinţele experimentale le-au arătat acum ca fiind false: neînceputul, neevoluţia, neconsumabilitatea sau neîmbătrânirea. Ateismul modern, exact ca şi păgânismul antic, pentru a putea subzista este constrâns să deducă din propria afirmare iniţială proprietăţi fizice nu numai neverificabile, ci false. Este constrâns să deducă o fizică dintr-o metafizică preliminară pusă a priori: ceea ce reprezintă culmea ghinionului pentru o filozofie care se pretinde ştiinţifică, exemplu marxismul."

Nu e absurd să credem că Dumnezeu a creat universul din nimic, dar e absurd să credem că nimicul s-ar fi transformat singur în existenţă. Big bangul trebuia să fie cauzat, nu putea avea loc de la sine. Indiferent dacă a existat o evoluţie sau nu, toate trebuie să aibă un început, iar acest început nu putea apărea din nimic fără intervenţia lui Dumnezeu. Mergând cu gândul pe firul cauzelor secundare, ajungem la Cauza primă şi principală necauzată la rândul ei, Cauza tuturor cauzelor, Dumnezeu, Fiinţa Supremă care există din veşnicie şi a creat universul din nimic. El, care nu este cuprins de timp, pur şi simplu Este (în sensul deplin al cuvântului), a intrat în timpul nostru şi s-a revelat prezentându-se astfel: „Eu sunt Cel care sunt." (Ex. 3, 14) Noi nu putem să înţelegem faptul că Dumnezeu nu are început, pentru că avem gândire mărginită. Evagrie din Pont spunea: „Un dumnezeu care ar putea fi cuprins de mintea umană, n-ar fi Dumnezeu." Şi savantul Blaise Pascal spune despre Dumnezeu că deşi s-a revelat, pe de altă parte Dumnezeu ne rămâne ascuns ("Deus absconditus" – "Dumnezeu ascuns sau tainic"), inefabil, tainic în profunzimea esenţei sale.
În plus, universul are un Logos, o raţionalitate în structura lui, ceea ce ne arată că este creat de Fiinţa Supremă Raţională, Dumnezeu.

Apoi, să ne gândim la om : omul este coroana creaţiei văzute. Este imposibil ca omul să fi apărut pe pământ din întâmplare. Întâmplarea oarbă nu putea face să apară fiinţe complexe şi mai ales fiinţe raţionale (cu gândire şi conştiinţă). În acest sens, Montesquieu spunea : „Fatalitatea oarbă care ar fi creat fiinţe raţionale este cea mai mare absurditate." În privinţa creării condiţiilor favorabile vieţii în general şi omului în special, amintesc argumentul teleologic, prin care ne dăm seama de existenţa lui Dumnezeu din ordinea şi designul inteligent al creaţiei. Acest argument este exprimat şi în forma principiului antropic, care susţine că mărimile constante universale sunt proiectate în mod special de Dumnezeu pentru a permite ca viaţa umană să existe. Mărimile constante universale şi elementele favorabile vieţii omului sunt indicii ale proiectării inteligente. De exemplu, dacă pământul s-ar situa la numai câteva sute de kilometri mai aproape sau mai departe de soare, nu ar putea să aibă viaţă pe el. Dacă elementele din atmosfera terestră ar avea proporţii diferite cu numai câteva procente, orice vieţuitoare de pe pământ ar muri. Se observă, deci, că mărimile constante universale au fost proiectate în aşa fel încât să fie favorabile existenţei vieţii în general şi omului în mod special.
Un alt exemplu în această privinţă este despre big bang şi e dat de profesorul de fizică Walter Thirring, care scrie în cartea sa, Kosmiche Impresionen. Gottes Spuren in den Naturgesetzen (Impresii cosmice. Urmele lui Dumnezeu în legile naturii, Viena, 2004, pp. 48 – 49) : „Dacă explozia primordială ar fi fost prea slabă şi dacă totul s-ar fi năruit din nou, atunci nu am mai exista. Dacă ar fi fost prea puternică, atunci s-ar fi rarefiat totul prea repede" şi nici în acest caz nu am fi existat. El compară începutul lumii cu startul unei rachete pentru a aduce un satelit în orbita circumterestră: „Dacă se ia prea puţin carburant, se prăbuşeşte imediat din nou. Dacă se ia prea mult, scapă în univers". Însă, adaugă el, la explozia primordială condiţiile „exactităţii ţelului" primelor momente erau incomparabil mai mari decât la startul unei rachete pentru a aduce un satelit în orbita circumterestră. Precizia acestui fapt, care s-a petrecut în fracţiuni de fracţiuni ale primelor secunde, este într-o asemenea măsură „dincolo de capacitatea de închipuire umană", spune profesorul Thirring, încât exclamă: „Că asta a avut loc din întâmplare este o idee absurdă!" (ibidem, p. 49).

Ateismul nu are nicio bază. Faptul că nu-l putem vedea pe Dumnezeu nu înseamnă că el nu există. Nu este niciun argument şi nicio dovadă că Dumnezeu nu există, dar sunt foarte multe argumente şi dovezi că există.

Iată un exemplu despre absurditatea ateismului: „Ateismul poate fi definit ca o credinţă că nu a fost nimic şi nimic nu s-a întâmplat nimicului şi apoi acel nimic a explodat fără nicio raţiune, creând totul, şi apoi o serie de nimicuri s-au aranjat magic replicându-se pe ele până au ajuns dinozauri.".

Un articol de pe site-ul doxologia, care arată că e imposibil ca nimicul să fi creat totul:
http://www.doxologia.ro/......crea-totul

Întreg universul e ca o carte care vorbeşte despre Dumnezeu, aşa cum spunea şi Galileo Galilei: referindu-se la Revelaţia naturală şi la Revelaţia supranaturală, Galileo Galilei spunea că cele două izvoare („Cartea Naturii" şi Cartea Scripturii) provin, amândouă, de la Dumnezeu, deci nu pot fi în conflict. Psalmistul scrie: „Mare este Domnul în Sion şi până-ntr-un fir de iarbă pe pământ."(Ps. 124, 4) Iar Kant spunea: „Două lucruri mă uimesc în mod deosebit: cerul înstelat deasupra mea şi legea morală din mine."

Un articol foarte interesant, intitulat "Ştiinţa şi credinţa răspund la aceleaşi întrebări, dar din unghiuri diferite":
http://www.catholica.ro/......-diferite/

Domeniul ştiinţei se reduce doar la ceea ce se poate observa şi măsura, dar realităţile imateriale şi invizibile sunt mult mai adânci. Ştiinţa şi religia sunt complementare (se completează). Ştiinţa ne învaţă despre creaţie, iar religia ne învaţă despre Creator. Niciodată omul nu ar putea răspunde decât (cel mult) la întrebarea CUM a evoluat universul după momentul zero al creaţiei, dar nu ar putea răspunde niciodată la întrebarea DE CE există universul în loc de nimic, nici nu ar putea descoperi rostul universului. Aceste întrebări depăşesc orice minte umană, iar Dumnezeu ne-a dat răspunsurile prin Revelaţie.

Existenţa omului care e fiinţă cu raţiune (cu gândire) e un argument că nu a aparut din întâmplare ci e creat de Dumnezeu. Întamplarea nu putea face să apară fiinţe cu raţiune, deci Dumnezeu, suprema Fiinţă raţională, există şi ne-a creat după chipul său. În acest sens Montesquieu spunea: "Fatalitatea oarbă care ar fi creat fiinţe raţionale este cea mai mare absurditate". Se referă la faptul ca întamplarea nu putea face să apară fiinţe cu raţiune, deci Dumnezeu, suprema Fiinţă raţională, există şi ne-a creat după chipul său. Chiar dacă a existat o evoluţie, aceasta a fost dirijată (condusă) de Dumnezeu spre apariţia omului (teoria evoluţionismului teist sau dirijat). De asemenea, ştiinţa modernă a dovedit că fenomenele din lume se află într-o strânsă interdependenţă şi determinare, ceea ce arată că există Dumnezeu, Fiinţa inteligentă supremă care a proiectat şi creat universul.

Vechii greci au numit universul cosmos, care înseamnă podoabă, ordine; aceste atribute nu pot fi cauzate de întâmplare, deoarece ştiinţa modernă a dovedit că fenomenele din lume se află într-o strânsă interdependenţă şi determinare, ceea ce arată că există Dumnezeu, Fiinţa inteligentă supremă care a proiectat şi creat universul. Nimeni nu poate susţine că ar putea exista un calculator electronic fără o inteligenţă umană care să-l fi proiectat şi construit. Tot la fel, nu ar putea exista creierul omenesc cu treisprezece miliarde de piese (neuroni), fiecare având funcţia ei precisă, mai complicat decât orice calculator electronic, dacă nu ar exista un Creator inteligent suprem care să-l fi proiectat şi creat.

Ilustrul savant sovietic A. I. Oparin a considerat teoria hazardului (întâmplării) ca fiind depăşită şi sterilă. El scria deja în 1964: "Progresele enorme ale ştiinţelor naturii au permis să se obţină convingerea că apariţia vieţii pe pământ nu a fost "o întâmplare fericită", aşa cum s-a crezut mai înainte.Asta ar însemna să amesteci la întâmplare matriţele dintr-o tipografie, reprezentând 28 de litere, sperând că, din întâmplare, ele se vor aranja şi vor da la iveală cutare sau cutare poezie pe care noi o cunoaştem." Iar scriitorul francez Léon Bloy numea hazardul (întâmplarea) "dumnezeul imbecililor", vrând să spună prin aceasta că este imposibil şi absurd ca universul şi viaţa să fi apărut din întâmplare.

Teoria care a încercat să explice formarea lumii prin hazard (întâmplare) este considrată astăzi perimată, derizorie, chiar de savanţii de orientare materialistă.

Amintesc şi un blog foarte interesant:
http://www.cezar-iasi.blogspot.ro
De pe acest blog recomand, in primul rand, articolul cu titlul Argumente şi dovezi ale existenţei lui Dumnezeu şi a vieţii veşnice de dincolo de moarte (articolul cel mai amplu, din partea de jos a blogului). În afară de acesta, blogul conţine: înregistrări video cu miracole, videoclipuri, legături cu numeroase site-uri foarte interesante, posturi TV si radio on line, carti care pot fi citite direct pe internet (fără a necesita descărcare in calculator), articole foarte interesante. Vă rog intraţi pe blog şi trimiteţi-l mai departe, ca să folosească şi altora.

Observ ca tot mai multe persoane devin agnostice sau deiste

Nu prea, cunosc cativa crestini care au devenit atei.

Cunosc crestini nascuti crestini.

Mai multi crestini cu numele care sunt comozi devin zic ei atei

Cunosc atei deveniti crestini dar... paradoxal, cunosc mai multi satanisti deveniti crestini.

Nu exista atei, exista oameni destepti

Cunosc mai mulţi creştini deveniţi atei, din păcate.

Este normal ca sa existe mai multi crestini deveniti atei...eu personal am devenit ateu pe la 12 ani (cam atunci mi-am dat seama de ce vrea biserica de fapt), iar de atunci am vazut cum prieteni din jurul meu (fara sa ii influentez eu) au ajuns la aceleasi concluzii ca si mine! Ca orice lucru pe lumea asta, religia, daca nu se adapteaza dispare!

Un crestin adevarat nu poate deveni niciodata ateu
Si pe partea cealalta, da cunosc atei care au devenit crrdinciosi Chiar la mine la biserica a fost un caz

Din fericire*

Statistica arata ca ateii castiga teren in fata religiosilor, deci probabil mult mai multi crestini devin atei in aceasta perioada, decat invers. Eu personal, n-am intalnit niciun caz de ateu devenit crestin.

Asta pentru ca nu exista satanisti, sunt doar crestini.

Ce e așa mișto în ziua de azi să devi ateu?
Mi se pare o prostie...și nu cunosc nimic.