Părerea mea de fizician teist sau teu, deci non-a-teu, ( fie vorba între noi, dl Steregoi m-a convins să nu fiu fizician căpos, chiar dacă sunt fizician fanatic).
În momentul creației, Dumnezeu trebuia să existe, și să aibă materie din ce să creeze. Materia avea în Atomul Primar, din care a rezultat Big Bangul, Marea Bubuială.
Tot ce vezi pe lumea asta până la Event Horizont era totul acolo.
Ca să poată crea erau amândoi de o dată.
Și a zis el.
În Biblie scrie că a zis să fie lumină. Asta s-a întâmplat la 300 000 de ani după Big Bangm când radiația electromagnetică a scăpat din haosul, amestecul, ghiveciul cu alte particule.
Așa că la început de tot, mai era ceva acolo.
Era cuvântul.
La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. (Ioan 1, 1).
Stoop, stop.
Vedeți câtă intuiție fizică, metafizică și filozofică are acest evanghelist!
Dar se pare că această evanghelie a fost scrisă în Efes, într-o lume greacă, unde era și biblioteca lui Celsus, care avea 12 000 de manuscrise în ea. Vă dați seama ce efervescență intelectuală trebuie să fi fost acolo pe atunci, cu idei ale sțiinței grecești, din care au izvorât acest verset remarcabil.
Atunci hai să înlocuim entitatea notată Dumnezeu cu Cuvântul.
Ce este cuvântul?
Mijloc de comunicare.
Între cine și cine?
Biblia, care se explică pe ea însăși, dacă ești atent spune.
Facerea 3.22. Şi a zis Domnul Dumnezeu: "Iată Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul.
Deci Domnul Dumnezeu = Cuvântul vorbește la plural.
Deci erau mai multe entități, un fel de consiliu, care
A. vorbesc între ei, folosesc - Cuvântul- limbaj logic, structurat, adaptat unei cunoașteri a ceva,
B. Au o scară de valori, vorbesc despre bine și rău. ( În opinia mea este un singur principiu numit de mine binerău, dar asta este o altă discuție).
Deci Dumnezeu cel despre care vorbești dta MariusNWM când întrebi, are deja când crează lumea aceste unelte necesare oricărei creații, structură logică a gândirii, pluralitate de opinii( erau mai mulți, vorbeau la plural, și dacă vorbesc despre bine și rău, au un scop. Iar apoi, nu a fost nevoie decât să rostească
-Să fie Big Bang.
Iar, tot așa cum a creat omul după chipul și asemănarea lui, tot așa lumea, universul are în el, esența divinității, care este ordinea, legile, pe care noi nu facem decât să le descoperim, când facem știință.
Și în plus, în opinia mea, în actul creației, fie ea umană sau divină, spiritul creatorului, esența sa, este cuprinsă în obiectul creat. Astfel, în esența sa, universul, spiritul universului, al lumii este acela al lui Dumnezeu.
Deci, vrei să afli ceva despre Dumnezeu, studiază cercetează creația Sa, studiază fizica, care cu asta se ocupă.
Eu pot să îți raportez despre Dumnezeu de la Big Bang încoace.
Dacă el a fost creat sau nu, dacă a existat un cineva sau ceva care l-a creat pe el, nu este domeniul meu de studiu, nu am competența să răspund.
Dar crezul ortodox,
Crezul sau Simbolul credintei reprezinta sinteza hotararilor dogmatice de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, tinut in anul 325 si a celui de-al doilea, de la Constantinopol, din 381, deci compus și apoi impus prin decret, întâmplător tot de niște greci, iar ei sunt cunoscuți ca intemeietorii filozofiei occidentale, acest crez ortodox, are câteva cuvinte în el care îți pot da un răspuns.
... Lumină din lumină,
Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat...
Poate că aici este, voluntar sau involuntar din partea acelui congres, de popi, să fii sigur că înafară de politicieni, erau și ceva minți mai luminate pe acolo cât de cât, poate că ei au intuit ceva despre o creație continuă, unul din altul al unei dinastii divine, care este și ea un fel de congres, reamintind faptul că ei vorbesc în Facerea la plural.
Așa că, frate Marius, îți urez, NWM, Never What?
Dumnezeu Tatal vorbea cu Dumnezeu Fiul cand a zis "sa facem om dupa chipul si asemanarea noastra". Facerea e din Vechiul Testament. Noul Testament ne ajuta sa intelegem ca Hristos a fost prima creatura a Lui Dumnezeu Tatal cu care a creat tot restul. Cuvantul vesnic ne duce cu gandul la timp fara inceput. Dumnezeu vesnic. Timpul se scurge liniar si nu circular. Asadar ajungem la un sir liniar si nu ciclic de cauze. Acest sir este ilogic sa aiba un numar infinit de cauze spre minus infinit si asa ajungem la o cauza primara care nu e cauzata de altceva dinaintea ei adica aceasta cauza primara nu are inceput. Numim aceasta cauza prima Dumnezeu.
Ioan 1, 1. La început era Cuvântul si Cuvântul era cu Dumnezeu, si Cuvântul era Dumnezeu.
2. El era la început cu Dumnezeu.
3. Toate lucrurile au fost fãcute prin El, si nimic din ce a fost fãcut, n-a fost fãcut fãrã El.
4. În El era viata, si viata era lumina oamenilor.
5. Lumina lumineazã în întuneric si întunericul n-a biruit-o.
Da, Cuvântul era Dumnezeu.
Dacă Cuvântul era Dumnezeu, înseamnă că Dumnezeu era Cuvântul, nu?
Atâta poți să înțelegi, sau toci și iar toci, fără să înțelegi nimic?
Deci toate lucrurile au fost făcute prin El, prin cuvânt, versetul 3, aici mai sus, nu?
Dar dacă numai toci, toacă, că toaca e de lemn!
Arată-mi versetul de unde rezultă asta!
Nix!
Fiul nu putea să fie de la început cu Tatăl, căci fiul s-a născut din Fecioara Maria, și de la Duhul Sfânt, deci de la Dumnezeu.
Isus s-a născut la sfârșitul lunii septembrie (Luca 1, 35-36) deci Duhul Sfânt a vizitat-o cam pe la sfârșitul lunii ianuarie, în anul 1 a Erei noastre. Așa că. nu veni tu, să tragi de păr Biblia cum îți vine ție să spul că de la început el a fost cu Tatăl.
Asta faci, când citești Biblia cum îți vine ție și înlocuiești ce scrie în ea, cu ce ai tu în cap, și toci pe alții la cap, atunci toci, ca de exemplu acum.
"Arată-mi versetul de unde rezultă asta!"
Ioan 1, 1. La început era Cuvântul si Cuvântul ERA CU Dumnezeu, si Cuvântul ERA Dumnezeu.
2. El era la început cu Dumnezeu.
3. Toate lucrurile au fost fãcute prin El, si nimic din ce a fost fãcut, n-a fost fãcut fãrã El
Iertare dar eu nu-ti pot induce ceva inteligenta, probabil mai este nevoie sa te maturizezi in gandire dar si in studiu. Isus ESTE Dumnezeu Fiul si EL ESTE Iahve sau cum vrei tu sa-I spui, EL a facut universul, viata in univers, omul si toate celelalte impreuna cu Dumnezeu Tatal care este Sursa Vietii dar totul a fost facut prin (intermediul) sau de Fiul. Isus CA OM s-a nascut la vremea potrivita deoarece ca Dumnezeu nu putea lua LOCUL omului pentru iertarea pacatelor ci doar cineva asemanator pacatosului dar fara pacate. Dar asta o poti afla si de la un preot ortodox. Tu esti doar putin confuz din cauza nestiintei de care dai dovada prin varsta frageda sau lipsa studiului.
Măi băiatule, eu te întreb, și tu văd că repeți, așa că repet și eu, te întreb din nou, unde scrie în Biblie, arată-mi versetul, unde scrie asta.
----
Isus ESTE Dumnezeu Fiul si EL ESTE Iahve sau cum vrei tu sa-I spui, EL a facut universul.
Unde scrie că El, Isus a făcut universul, te rog arată-mi cu degetul!
-impreuna cu Dumnezeu Tatal - unde scrie asta?
Eu studiez Biblia iar dta îmi spui tot altceva și iar altceva.
Biblia, Dănut. Biblia!
Ioan 1:1-3:"1. La început ( inceputul crearii sau inceputul creatiei - Dumnezeu Tatal nu este creatie sau creatura pentru ca nu are inceput si nu e creat de nimeni ) era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu ( Tatal ) şi Dumnezeu ( Fiul ) era Cuvântul.
2. Acesta era întru început la Dumnezeu ( Tatal ).
3. Toate prin El ( Dumnezeu Fiul ) s-au făcut; şi fără El ( Dumnezeu Fiul ) nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut." Un embrion este un adult in devenire. Embrionul este creat de Dumnezeu prin embrionul insusi adica cordonul ombilical hraneste embrionul din interior. Dumnezeu Fiul a fost creat prin Dumnezeu Fiul insusi precum un embrion. Embrionul creste din interior. Fara embrion nu creste embrionul.
Ioan 1:18: "18. Pe Dumnezeu ( Tatal ) nimeni nu L-a văzut vreodată."
Daca Hristos era Dumnezeu Tatal inseamna ca acest verset nu ar fi valabil pentru ca pe Dumnezeu Fiul l-a vazut apostolii si restul oamenilor care au trait si l-au vazut pe Hristos ( Dumnezeu Fiul ) cat timp a fost pe Pamant.
Ioan 1:27:"27. Cel care vine după mine, Care înainte de mine a fost". Hristos a existat in cer inainte sa se nasca Ioan.
Coloseni 1:14-20: "14. Întru Care ( Dumnezeu Fiul ) avem răscumpărarea prin sângele Lui ( Dumnezeu Fiul ), adică iertarea păcatelor;
15. Acesta ( Dumnezeu Fiul ) este chipul lui Dumnezeu ( Tatal ) celui nevăzut, ( Dumnezeu Fiul este ) mai întâi născut ( conceput ) decât toată făptura.
16. Pentru că întru El ( Dumnezeu Fiul ) au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute ( materia ), şi cele nevăzute ( ingerii imateriali ), fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El ( Dumnezeu Fiul ) şi pentru El ( Dumnezeu Fiul ).
17. El ( Dumnezeu Fiul ) este mai înainte decât toate ( toate cate au fost create ) şi toate prin El ( Dumnezeu Fiul ) sunt aşezate.
18. Şi El ( Dumnezeu Fiul ) este capul trupului, al Bisericii; El ( Dumnezeu Fiul ) este începutul ( inceputul creatiei ), întâiul născut din morţi ( morti sau moarte sau creaturi inexistente dar existente in planul de creatie al Lui Dumnezeu Tatal - moartea fiind stare de inexistenta ca entitati distincte ), ca să fie El ( Dumnezeu Fiul ) cel dintâi întru toate ( toate cate au fost create ).
19. Căci în El ( Dumnezeu Fiul ) a binevoit ( Dumnezeu Tatal ) să sălăşluiască toată plinirea ( implinirea a tot ce si-a propus Dumnezeu Tatal sa creeze ).
20. Şi printr-Însul ( Dumnezeu Fiul ) toate cu Sine ( Dumnezeu Tatal ) să le împace, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin El ( Dumnezeu Fiul ), prin sângele crucii Sale ( Dumnezeu Fiul )."
Apocalipsa 22:13:"13. Eu ( Dumnezeu Fiul ) sunt Alfa şi Omega, cel dintâi ( inceputul creatiei ) şi cel de pe urmă, începutul ( inceputul creatiei ) şi sfârşitul ( sfarsitul creatiei sau lucrarii sau ducerea la bun sfarsit a scopului initial al Lui Dumnezeu Tatal in legatura cu creatia Sa ). Dumnezeu Tatal nu si-a dus inca la indeplinire sau la bun sfarsit crearea adica crearea de fiinte inteligente si care sa ramana vesnic supuse Lui si cu libertate de alegere. Sfarsitul nu inseamna ca Dumnezeu Tatal va distruge creatia Sa ci sfarsitul a tot ce si-a propus sa faca. Este posibil ca Dumnezeu a mai facut si alte creatii. Biblia se refera la creatia actuala in curs de desfasurare incepand cu Dumnezeu Fiul.
Facerea 2:2:"2. Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut." - se refera pana sa se razvrateasca primul inger adica Satan.
1 Corinteni 15:24-28:"24. După aceea, sfârşitul ( realizarea deplina a lucrarii de creare conform planului initial al Lui Dumnezeu Tatal), când Domnul ( Dumnezeu Fiul ) va preda împărăţia lui Dumnezeu ( Dumnezeu Tatal ) şi Tatălui ( Dumnezeu Tatal este si Dumnezeu si Tata ), când va desfiinţa orice domnie şi orice stăpânire şi orice putere ( care este contra Lui Dumnezeu Tatal ).
25. Căci El ( Dumnezeu Fiul ) trebuie să împărăţească până ce va pune pe toţi vrăjmaşii Săi ( Dumnezeu Tatal ) sub picioarele Sale ( Dumnezeu Tatal ).
26. Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, este moartea.
27. "Căci toate le-a supus sub picioarele Lui ( Dumnezeu Tatal )". Dar când zice: "Că toate I-au fost supuse Lui ( Dumnezeu Tatal )" - învederat este că afară de Cel ( Dumnezeu Fiul ) care I-a supus Lui ( Dumnezeu Tatal ) toate.
28. Iar când toate vor fi supuse Lui ( Dumnezeu Tatal ), atunci şi Fiul însuşi ( Dumnezeu Fiul ) Se va supune Celui ( Dumnezeu Tatal ) ce I-a supus Lui ( Dumnezeu Fiul ) toate, ca Dumnezeu ( Dumnezeu Tatal ) să fie toate în toţi."
Matei 23:9:"9. Şi tată al vostru să nu numiţi pe pământ ( nici pe Dumnezeu Fiul ), că Tatăl vostru unul este, Cel ( Dumnezeu Tatal ) din ceruri."
"Unde scrie că El, Isus a făcut universul, te rog arată-mi cu degetul!"
Isaia 45, 11. Asa vorbeste Domnul, Sfântul lui Israel, si Fãcãtorul sãu: "Vrea cineva sã Mã întrebe asupra viitorului, sã-Mi porunceascã pentru copiii Mei si pentru lucrarea mâinilor Mele?
12. Eu am fãcut pãmântul, si am fãcut pe om pe el; Eu cu mâinile Mele am întins cerurile, si am asezat toatã ostirea lor.
18. Cãci asa vorbeste Domnul, Fãcãtorul cerurilor, singurul Dumnezeu care a întocmit pãmântul, l-a fãcut si l-a întãrit, l-a fãcut nu ca sã fie pustiu, ci l-a întocmit ca sã fie locuit. Eu sunt Domnul, si nu este altul.
Isus ESTE Dumnezeu Fiul:
Isaia 45, 15. Dar Tu esti un Dumnezeu care Te ascunzi Tu, Dumnezeul lui Israel, Mântuitorule!
Luca 2, 11. astãzi în cetatea lui David, vi s-a nãscut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.
Uite cu DEGETUL daca vrei, ajunge sau trebuie sa facem un CURS Biblic impreuna? Repet, citeste Biblia.
"Unde scrie că El, Isus a făcut universul, te rog arată-mi cu degetul!"
Isaia 45, 11. Asa vorbeste Domnul, Sfântul lui Israel, si Fãcãtorul sãu: "Vrea cineva sã Mã întrebe asupra viitorului, sã-Mi porunceascã pentru copiii Mei si pentru lucrarea mâinilor Mele?
12. Eu am fãcut pãmântul, si am fãcut pe om pe el; Eu cu mâinile Mele am întins cerurile, si am asezat toatã ostirea lor.
18. Cãci asa vorbeste Domnul, Fãcãtorul cerurilor, singurul Dumnezeu care a întocmit pãmântul, l-a fãcut si l-a întãrit, l-a fãcut nu ca sã fie pustiu, ci l-a întocmit ca sã fie locuit. Eu sunt Domnul, si nu este altul.
Nu văd aici nicăieri cuvântul Isus.
=========================================================
Isaia 45, 15. Dar Tu esti un Dumnezeu care Te ascunzi Tu, Dumnezeul lui Israel, Mântuitorule!
Unde este aici cuvântul Isus?
==================================================
Luca 2, 11. astãzi în cetatea lui David, vi s-a nãscut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.
Ei, de la Luca, Isus este Domn.
Care Domn, acela de mai sus?
Acolo nu scrie nimic de Isus.
Deci este un Domn, sus, și alt Domn jos.
Până la Luca, Domnul Isus nu exista, tot așa cum dta nu existai dta înainte de a te naște.
Dacă dta și cei ca tine îi identifică pe cei doi, e ca și cum tu ai fi identic cu tată-tu iar dacă tată-tu a făcut o casă, până să te naști, tu ai ridicat-o, când erai numai un spermatozoid undeva la taică-tu.
Această identificare forțată este una din ereziile propovăduite în biserică acum.
Jahve Creatorul e unul, la Big Bang, iar puștiul Isus spune că el are un tată în cer, iar dta îl identifici cu tatăl.
Dacă așa citești tu Biblia, să-ți fie ție după credința ta, dar nu mă poți convinge pe mine, ce nu se vede și nu se poate.
Tatăl e unul și fi-su e altul. Unul la Big Bang iar altul în iesle la vaci și miei și ce o mai fi fost pe acolo.
MANTUITOR nu este decat UNUL singur in tot Universul, acest cuvant il regasesti si in Vechiul Testament si in Noul Testament in textele enumerate. Dumnezeu Fiul, Domnul Isus Hristos A LUAT forma umana pentru a putea FI MANTUITOR. Daca nu esti crestin nu vad sensul discutiei sau nu intelegi ce scrie in Biblie? Fara Mantuire sau Mantuitor NU EXISTA Viata Vesnica, Cer, Rai, s-a.m.d.
Trebuie sa intelegi ceva,credinta in dumnezeu nu cere dovezi,ratiune, logica e doar credinta, credinta nu este cunoastere, stiinta, crestini vor spune a existat dintodeauna ca daca spui unui copil ca nu exista mos craciun argumente de copii mici, credinta e o ramasitia a copilariei noastre
Mircea08 ceapa nu are constinta ca omul, dar daca totul este ca raspuns dumnezeu inseamna ca trebuie sa ne inchidem ratiunea, curiozitatea si sa ne ignoram intrebarile, daca dumnezeu vrea sa il descoperim, daca vrea sa ne folosim ceea ce a creat el, ca orice creator tu ti-ai dori ca creatia ta sa fie ignoranta si proasta sau curioasa si rationala, cu asemenea gandiri ramanem in evul mediu
Sadrian46 asta e un fel de panteism sau deism
În momentul creației, Dumnezeu trebuia să existe, și să aibă materie din ce să creeze.
de ce trebuia sa exista un dumnezeu in momentul creatiei?
| Steregoi ce minti ma omule, unde am scris eu ca a aparut totul asa pur simplu? ce castigi ca minti in halul asta, te platesc bine martori aaa
| Steregoi martorule omul ala nici macar nu e crestin nu crede in basmele tale cu iisus si 3-1, dumnezeul lui avea un singur popor arat, nu ne spui si noua cati banii castigi ca faci propaganda pe TPU?
Acum 3 ore | danut a răspuns (pentru MariusNWM):
DE CE ceva ce NU EXISTA (spatiul, universul, materia, timpul) ar fi "pornit" sa se expanda? Cu ce energie care NU exista?
daca nu stim inca care a fost cauza inseamna automat ca e un dumnezeu, un dumnezeu mult mai complex decat insati universul care a aparut si el din nimic sau a creat totul din absolut nimic
Acum 6 minute | danut a răspuns (pentru sadrian46):
Cuvantul era Dumnezeu dar nu Tatal ci Fiul.
De la inceput Fiul a fost cu Tatal.
Prin Cuvant (adica prin Fiul) a fost facut TOTUL.
In rest nu inteleg chesia cu tocatul.
care dumnezeu a fost cuvantul? cel crestin, in vechiul testament nu scrie asemenea aberati, in spatiu nu poti vorbi, desi nu a fost nici un cuvant, iahve asta a creat totul pentru poporul lui evreiesc
Danut minti nu exista nici o referinta despre vreun iisus in vechiul testament, de asta iudaismul inca asteapta acel asa zis mesia care nu e fiul lui dumnezeu si un profet care va aduce pacea in lume
Tora (Pentateuhul) nu conține cuvântul Mesia.[1] Termenul evreiesc moshiach se referea la preoți evrei, la profeți și la regi, care erau unși când erau consacrați în funcțiile respective. De exemplu Cirus, regele Persiei, este numit în Biblie „unsul lui Dumnezeu" (Isaia 45:1). Mai departe sunt numiți unși regele Solomon (Imparati 1:39), preoții evrei (Levitic 4:3), profetul Isaia (Isaia 61:1), Templul evreiesc și ustensilele lui (Exod 40:9-11), pâinea nedospită (Numeri 6:15), unși conform ritualului de ungere a lui Saul (Samuel 10:1).
https://ro.wikipedia.org/wiki/Mesia
mai mult inclusiv pavel recunoaste ca acest iisus nu era ceea ce asteptau evrei sa vina
Daca nu esti crestin nu vad sensul discutiei sau nu intelegi ce scrie in Biblie? Fara Mantuire sau Mantuitor NU EXISTA Viata Vesnica, Cer, Rai, s-a.m.d.
daca esti crestin? crestin de care religie, secta, cult? toti va numiti crestini dar sunteti impartiti in 4000 de secte, culte, religi, biblia aia cat de interpertata e, stai ca faza cu ceea ce credeti voi nu cred alti tot crestini, de exemplu catolici exista si purgatoriu sau ortodoxi
Daca nu ne-a creat Dumnezeu cum am aparut noi asa din senin cu atatea cunostinte despre lume?
Noi nu am aparut din senin iar teoria evolutiei explica asta, daca orice raspuns este dumnezeu de ce dumnezeu ne-a dat gandire sa gandim?
Sa zicem, dar daca o luam asa pana la urma ceva tot a aparut din senin. De ce? De aceea eu prefer sa cred ca exista un Dumnezeu decat ca ceva oricat de mic, de exemplu un Big Bang sau altceva a aparut din senin.
Universul a apărut în urma unei explozii uriaşe de energie şi lumină, „Big Bang".
Tu man la orele de chimie, fizica, biologie asta ai invatat? in ce manual de stiinta scrie asa ceva?
Asta am dedus eu. Exista 3 ipoteze: 1. Dumnezeu exista. 2. Dumnezeu nu exista, am aparut din Big Bang care nu se stie din ce cauza a aparut deci din senin sau din alte cauze. 3. Exista o infinitate de cauze in trecut. Daca mai poti concepe tu alte variante, scrie-le aici. Dei tu ce varianta ai? Eu inteleg ca tu crezi in Big Bang dar de ce te deranjeaza daca eu zic ca Big Bangul a aparut din senin?
Noi nu am aparut din big bang, stiinta nu afirma asta, daca tot presupui ceva macar informeaza-te despre asta, te intreb din nou unde scrie omule ca a aparut din senin? in ce manual de fizica scrie asa ceva?
Deci materia nu a aparut din Big Bang? Eu stiam ca noi suntem formati din materie iar stiinta spune ca materia a aparut in urma Big Bangului deci cum zici tu ca noi nu am aparut din Big Bang ca daca nu era Big Bangul nu mai era nimic. Tu ce fel de logica adopti? Ca dupa Big Bang s-au format stele si planete si apoi au aparut conditiile necesare aparitiei vietii da, dar asta este cu totul alta discutie. Dupa logica ta si omul nu apare din femeie fiindca atunci iese doar fatul care in timp mananca si creste si devine om. Eu nu vreau sa discut etapele intermediare. Daca universul a aparut din Big Bang inseamna ca si noi din cauza ca suntem parte din univers am aparut indirect din Big Bang. Ai inteles acum?
Tu nu ai aparut omule atunci, unde scrie ca omul a aparut dupa big bang? prima oara a fost o expansiune de energie -materie apoi dupa 300 de mii de ani au aparut primele stele, apoi planetele apoi sistemul nostru solar apoi pamantul = cum a aparut viata nu stim, stim doar cum a evoluat atat, noi am aparut ca cauza a evolutiei vieti pe pamant, acel big bang nu a creat nimic, pentru ca tu iti imaginezi dintr o explozie a aparut totul =ceea ce este o mare minciuna, asa spun si pocaiti
Bine, cum spui tu, nu stii nimic despre originea totului si nu crezi nimic.
Doar ignoranti, limitati au credinte de astea, un om care gandeste nu crede in basme de astea, a aparut un creator a creat totul din nimic si a creat-a pe femeie dintr o coasta si apoi sa sinucis cool da stai ca el e 3 in unu, da stai ca crestini sunt impartiti in 4000 de secte, culturi, religi
Eu nu cred ca e 3 in unu, ti-am zis eu ma iau cam numai dupa vechiul testament si nici ala nu pot fi sigur ca e chiar autentic. Mie, cel putin fata de alte variante, mi se pare satisfacator de plauzibil existenta Domnului ostirilor.
Nu inteleg cum poti crede in asemenea zeitate atat de cruda
Cand crezi ca viata asta aici, acum nu e totul, nu ti se mai pare atat de cruda moartea unor copii sau a unor femei care pot fi oricand inviate.
Ma refer la ce legi a dat, porunci, e un zeu razboinic, comportamentul lui e foarte imoral
R*y se lauda ca rationeaza dar ratiunea despre care vorbeste se limiteaza la "a aparut si gata" - simplu. Dumnezeu este o referinta in domeniul cunoasterii. Asta inseamna ca gandirea unui credincios rational, avand aceasta referinta, nu este imprastiata ca cea a unui ateu. Eu nu dau raspunsuri cu un cuvant "Dumnezeu" ci explic logic si rational in jurul referintei adica in jurul notiunii de Dumnezeu.
In general ateii cred in existenta haosului care de fapt nu exista in realitate. Ateii neaga pe Dumnezeu si afirma existenta zeului grec numit Haos. Astea sunt bazaconii de ale lor. Legile fizice arata ca ni exista nicaieri haos. Daca ar exista haos nu am putea vorbi despre legi fizice. Hawking credea in haos si noroc. Astfel de oameni precum Hawking nu pot fi numiti oameni de stiinta daca in concluzia cercetarilor lor afirma niste ineptii.
Daca nu era inca materie atunci era imaterie. Logic. Oamenii inchipuiti de stiinta ocolesc notiunea de imaterie pentru ca de fapt materia e de natura spirituala. Sunt niste oameni limitati la minte si incapatanati. Acestia mor si vor muri cu "inca" in brate.
Adevar ai grait.
Moartea e compensata de invierea celor credinciosi si a urmasilor lor. Restul traiesc pentru a muri vesnic.
Dar Din ce am aparut daca nu din Big Bang? Din big puff, ai o logica de un copil de 15 ani. Omul nu a aparut din evolutia pe pamant, omul este incapabil sa inteleaga dincolo de realitatea care o percepe.
Iar ai baut vodka?
Dumnezeu nu are inceput. Nu exista un sir de cauze infinite pentru ca e ilogic. Cauza prima din sirul mare de cauze nu are inceput.
Un om planteaza doua cepe. Dupa ce au rasarit una intreaba pe cealalta : - pe mine m-a plantat omul, dar pe om cine l-a plantat?
DeProfundis99 întreabă: