| SentimentalConsil a întrebat:

Daca eu sunt nascut si botezat intr-o religie si in decursul anilor ma trec la alta religie nu sunt politeist?

21 răspunsuri:
| wales a răspuns:

Nu, politeismul înseamnă să te închini la mai mulţi dumnezei. Dacă schimbi o religie cu alta, depinde ce religii schimbi? Oricum, dacă schimbi, înseamnă că ai lăsat ceva şi crezi în altceva sau crezi tot în ce credeai schimbându-ţi doar ideile despre vechiul crez.

Orientarea către o religie sau alta, nu înseamnă politeism, cât priveşte creştinismul, este o credinţă monoteistă exprimată de o trinitate. Ce înseamnă asta:

Dumnezeu este și trei și unul singur în același timp, dar nu și în același sens. El este trei ca număr de persoane, dar unul ca esență. El se manifestă în trei persoane, dar are o singură natură. Ar fi o contradicție dacă afirmăm că Dumnezeu are trei naturi într-una singură sau trei persoane într-o singură persoană. Însă nu avem o contradicție când afirmăm că Dumnezeu are trei persoane împărtășind o singură natură. Dumnezeu este ca un triunghi. Deși are trei laturi, triunghiul este unul singur. Colțurile, luate individual, nu formează triunghiul în întregul lui. Dumnezeu este ca unul la puterea a treia; 1x1x1=1. Dumnezeu nu este; 1+1+1=3, aceasta ar fi triteism sau politeism. Dumnezeu este unul singur, manifestându-Se veșnic și simultan în trei Persoane distincte.
Dumnezeu este dragoste " Şi noi am cunoscut și am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu față de noi. Dumnezeu este dragoste; și cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, și Dumnezeu rămâne în el." 1 Ioan 4:16. Însă pentru ca dragostea să poată exista, e nevoie de cineva care să iubească " Tatăl " pe cineva " Fiul " și de duh al dragostei " Duhul Sfânt ". Așadar, dragostea însăși este o triunitate.

| Inferno a răspuns:

Crestinismul este o religie monoteista.

| martzian a răspuns:

Sunt sigur că știai răspunsul și singur.

| martzian a răspuns:

Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez. (Efes.4:5)

| Inferno a răspuns:

Citez: "Creștinismul este una din cele trei religii monoteiste contemporane, alături de iudaism și islam. Considerând împreună catolicii, protestanții și ortodocșii sub eticheta globală de "creștini", religia acestora este actualmente la nivel mondial cea mai importantă din punct de vedere numeric. Islamul, cealaltă religie monoteistă derivată din tradiția religioasă iudaică, este a doua ca pondere numerică a adepților în lume."

| Inferno a răspuns:

Este n singur Dumnezeu divizat in mai multi.

| iamy a răspuns:

Esti prost informat...ai uitat de Duhul Sfant.

| danay72 a răspuns:

Esti politeist daca te inchini la mai multi dumnezei, dar daca iti schimbi religia si esti in cea adevarata, atunci inseamna ca te inchini la cine trebuie.Ioan4:23,24

| BogdanelululTheGodfather a răspuns:

Oricum ai lua-o, tot nerod esti. Dumnezeu este Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Ori unul, ori 3.

| Rapplex a răspuns:

De fapt, 3 „Dumnezei" care alcatuiesc unul, si acestia 3 sunt: Duhul Sfant, Tatal si Fiul. Vad in fiecare zi un adevar scris pe un zid, scrie: Religion=war...Asta ma face sa-mi amintesc tot timpul ce mizerie este religia care isi spune calea dreapta d.p.d.v. etic. Pace!

| Astaeparereamea a răspuns:

Si daca nu sunt botezat?

| danay72 a răspuns:

Adevarata religie sustine stiinta, de fapt chiar si Biblia se impleteste cu stiinta.

| iamy a răspuns:

Hai ca poti fi si mai destept! Iti faci breasla de rusine.

| SentimentalConsil explică (pentru martzian):

Si daca nu am fost botezata, ce religie am, dragii mei psihologi?

| danay72 a răspuns:

Biblia contine inca de peste1500 de ani legi care sunt sustinute de stiinta moderna de azi.De exemplu legea lui Moise poruncea israelitilor ca leprosii sa fie tinuti in carantina pana cand nu mai erau contagiosi. Levetic13:1-8.In prezent medicina moderna e de acord cu acest lucru, iar in cartea,, Manual of tropical medicine '' de doctor Aldo Castellani si doctor Albert Chalmers se spune:,, Este imposibil sa nu ramai uimit de masurile de igiena detaliate din perioada mozaica.''

| martzian a răspuns (pentru SentimentalConsil):

Mai intai trebuie sa iti clarifici notiunea de religie. Ce intelegi tu prin religie?

| danay72 a răspuns:

In perioada in care a inceput scrierea Bibliei, adica 1513i.e.n Grecia nici macar nu era o putere mondiala, cat despre Yahwe, apreciez ca recunosti ca acesta e numele lui Dumnezeu dar chiar daca nu esti de acord cu ceva legat de Biblie, manifesta respect fata de acest nume..Hipocrate a trait in 460i.e.n-377i.e.n, deci dupa ce Moise a scris cartea Leviticul.Cat despre Esculap, acesta era zeul medicinei la greci, al carui simbol era un sarpe.

| BogdanelululTheGodfather a răspuns:

Daca nu as fi incult, ti-as putea spune de unul Arie. Poate gasesti pe Gooogle informatii despre el si nu te faci de plans intreband cine-i nenea. Fa-i statuie si inchina-te lui.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Bineînţeles că nu, din moment ce ai renunţat la religia în care ai fost botezat iniţial.

| SentimentalConsil explică (pentru anonim_4396):

nu mai, nici nu am fost botezata laughing

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns (pentru SentimentalConsil):

Atunci ce-i cu intrebarea ta?
Și oricum, dacă ai pus doar ipotetic intrebarea, eu ți-am răspuns la fel de ipotetic. Indiferent de realitatea ta personală.
Dacă un om botezat intr-o anumită religie renunță ulterior la acea religie in favoarea alteia, acel om nu e politeist. Priceput?