Dacă vei căuta informații despre evoluția omului, în multe manuale și enciclopedii vei găsi imagini succesive ale unor ființe: prima ființă este încovoiată și seamănă cu o maimuță, iar următoarele au spatele din ce în ce mai drept și capul din ce în ce mai mare. Ultimul din acest șir este omul modern. Aceste reprezentări, la care se adaugă știrile senzaționale despre descoperirea unor așa-zise verigi lipsă, creează impresia că există nenumărate dovezi că omul a evoluat din ființe asemănătoare maimuțelor. Dar chiar există dovezi solide în acest sens? Să vedem ce spun despre următoarele subiecte unii cercetători evoluționiști.*

MĂRTURIA DOVEZILOR FOSILE
Adevăr: La începutul secolului al XX-lea, toate fosilele aduse ca dovezi în sprijinul teoriei strămoșului comun încăpeau pe o masă de biliard. De atunci, numărul acestor fosile a crescut. Se spune că acum ar umple un vagon. Totuși, majoritatea nu sunt altceva decât dinți și oase disparate. Craniile întregi sunt o raritate, iar scheletele complete sunt practic inexistente.

Întrebare: I-a ajutat pe experții evoluționiști numărul tot mai mare de fosile atribuite „arborelui familiei" umane să ajungă la un punct de vedere unanim cu privire la perioada și la modul în care au evoluat oamenii din ființe asemănătoare maimuțelor?

Răspuns: Nu. De fapt, lucrurile s-au complicat și mai mult, întrucât fosilele descoperite trebuiau clasificate. Referitor la acest aspect, Robin Derricourt, de la Universitatea din New South Wales (Australia), a scris în 2009: „Probabil singurul consens la care s-a ajuns în prezent este acela că nu există niciun consens". În 2007, revista științifică Nature a publicat un articol redactat de cei care au descoperit o așa-zisă verigă din lanțul evolutiv. Articolul menționa că nu se știe când sau cum s-a desprins linia umană din cea a antropoidelor. În 2002, Gyula Gyenis, cercetător în cadrul Departamentului de Antropologie Biologică al Universității Eötvös Loránd (Ungaria), a scris: „Modul de clasificare și poziționare a fosilelor hominide* în lanțul evolutiv constituie un subiect controversat". Acest autor a mai spus că dovezile fosile adunate până acum nu ne ajută prea mult să stabilim exact când, unde și cum au evoluat oamenii din ființe asemănătoare maimuțelor.

ANUNȚURI DESPRE „VERIGI LIPSĂ"
Adevăr: Descoperirea unei noi „verigi lipsă" este de obicei amplu mediatizată. Așa s-a întâmplat în 2009, când s-a descoperit fosila numită Ida. Potrivit unei reviste, acesteia i s-a făcut „la fel de multă publicitate ca unei vedete rock". Pe prima pagină a ziarului The Guardian, din Marea Britanie, apărea următorul titlu: „Fosila Ida: Extraordinara descoperire a unei «verigi lipsă» din evoluția umană". Totuși, câteva zile mai târziu, în revista științifică New Scientist (Marea Britanie) se spunea: „Ida nu este o «verigă lipsă» din evoluția umană".

Întrebare: De ce fiecare descoperire a unei „verigi lipsă" este amplu mediatizată, iar infirmarea apartenenței acelei fosile la „arborele familiei" umane abia este menționată?

Fosilă
Răspuns: Robin Derricourt, menționat mai înainte, spune despre cei care fac aceste descoperiri: „Coordonatorul unei echipe de cercetători ar putea exagera caracterul unic și excepțional al unei «descoperiri» ca să atragă fonduri pentru cercetare din alte surse decât cele academice convenționale. Ei vor fi cu siguranță susținuți în demersul lor de mass-media, aflată mereu în căutarea unor știri de senzație".

DESENE ȘI MODELE ALE OAMENILOR-MAIMUȚĂ
Adevăr: Așa-zișii strămoși ai omului sunt deseori reprezentați în manuale și în muzee cu diferite fizionomii, cu diferite culori ale pielii și cu mai mult sau mai puțin păr. Aceste reprezentări îi înfățișează pe „strămoșii" mai îndepărtați cu trăsături de maimuță și pe cei despre care se presupune că sunt strămoși mai apropiați cu trăsături umane.

Întrebare: Pot oamenii de știință să reconstituie fidel astfel de trăsături bazându-se doar pe rămășițe fosilizate?

Răspuns: Nu. În 2003, antropologul legist Carl Stephan, membru al Departamentului de Științe Anatomice din cadrul Universității din Adelaide (Australia), a scris: „Fizionomiile strămoșilor primitivi ai omului nu pot fi reconstituite sau verificate în mod obiectiv". El a spus că reconstituirile ce au ca model maimuțele din prezent „sunt absolut inexacte, eronate și irelevante". Care a fost concluzia lui? „Probabil că niciuna dintre «reconstituirile» faciale ale primilor hominizi nu corespunde realității."

MĂSURAREA INTELIGENȚEI DUPĂ MĂRIMEA CREIERULUI
Adevăr: Un criteriu important după care evoluționiștii stabilesc unde să plaseze în lanțul evolutiv un presupus strămoș al omului este mărimea creierului.

Întrebare: Reprezintă mărimea creierului un indiciu sigur al inteligenței?

Cranii de om și de maimuță
Răspuns: Nu. Un grup de cercetători care stabileau legătura dintre ființele dispărute și om în funcție de mărimea creierului au recunoscut că, ‘deseori, se simțeau pe nisipuri mișcătoare’. De ce? Iată ce se spunea în 2008 în revista Scientific American Mind: „Oamenii de știință n-au reușit să găsească o corespondență între mărimea absolută sau relativă a creierului și inteligență, nici la oameni, nici la alte specii de animale. Ei n-au putut să găsească nici vreo paralelă între rațiune și existența sau mărimea anumitor zone ale creierului, probabil cu excepția zonei lui Broca, despre care se știe că este centrul vorbirii".

Tu ce crezi? De ce aranjează oamenii de știință fosilele în lanțul „maimuță-om" după mărimea creierului dacă se știe că nu mărimea creierului determină inteligența? Oare nu exagerează savanții lucrurile din dorința de a-și susține teoria? De ce nu ajung la un consens când trebuie să decidă ce fosile să includă în „arborele familiei" umane? Nu cumva fosilele pe care le analizează sunt exact ceea ce par a fi, adică fosile ale unor specii dispărute de maimuțe?

Dar ce se poate spune despre fosilele așa-numitului „om de Neanderthal", prezentat deseori ca o dovadă a existenței omului-maimuță? Cercetătorii încep să-și schimbe opinia cu privire la acesta. În 2009, profesorul Milford Wolpoff a scris în revista American Journal of Physical Anthropology că „neanderthalienii s-ar putea să fi fost, de fapt, o rasă de oameni".

Observatorii imparțiali își dau seama imediat că mândria, banii și dorința de a fi în atenția presei influențează modul în care cercetătorii prezintă „dovezile" evoluției umane. Ești dispus să dai crezare unor astfel de „dovezi"?

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook