Dati-mi un motiv bun pentru care ar trebui sa cred in revelatiile din Evanghelii! De unde stim ca acele scrieri nu sunt anecdotice?

Iti dau eu unul: trei sferturi din intreaga omenire cred in Dumnezeu chiar daca unii il numesc altfel dar cred intr-o divinitate ce nu se poate descrie sau intelege, iar o parte nu cred intr-o astfel de divinitate, ei sunt ateii, acum te intreb eu, cine crezi ca are dreptate?
Un lucru e sigur: daca crezi ca exista Dumnezeu, iar El nu exista, nu ai ce pierde, dar daca totusi exista, esti mantuit/salvat de la osanda vesnica, DAR daca nu crezi si te-ai pacalit singur ca nu exista Dumnezeu, mai bine ar fi fost pentru tine daca nici nu te nasteai...

It's not that deep. Unul dintre cele mai intalnite motive pentru care te apuci de ceva, de orice, este dorința de a experimenta acel ceva. Să vezi cum e. Dacă ești curios cum e să joci tenis atunci te duci și te joci tenis. Nu doar o dată ci te duci de mai multe ori, probabil o dată pe saptamana timp de o lună, să zicem. Dacă vrei. Dacă nu, nu te pune nimeni s-o faci.
Exact acest motiv mi se pare suficient de valid pentru practicarea Creștinismului. Absolut nimeni nu îți va putea descrie în cuvinte experiența de a fi creștin. Dacă ești curios și vrei s-o trăiești pe viu, atunci o faci. Te duci la biserică, la slujbe, la Liturghie, ești atent la ce se întamplă, citești din Evanghelii și Scripturi, cu deschiderea cu care le citește un creștin, postești dacă vrei, te rogi, îți schimbi comportamentul față de oameni, îi ierți, îi ajuți, te rogi pentru ei, depui tot efortul posibil să-i iubești cât de mult poți, îți ceri iertare de la ei și așa mai departe. Asumă-ți o perioadă de timp în care să conduci acest experiment. Poate o lună, poate 6, poate un an întreg. Rămâne la latitudinea ta. Ideea e că religia asta, Creștinismul, nu este o filozofie. Nu e despre ce accepți sau nu la nivel mental. E vorba despre ce faci și cum îți schimbă viața, și cum te schimbă pe tine. Iar la sfărșitul acestei perioade tragi concluzia că vrei să rămai creștin atunci bun venit în Biserică. Dacă tragi concluzia că nu s-a intamplat nimic substantial si nu mai vrei s-o faci atunci inchei experimentul si continui sa traiesti asa cum crezi de cuvinta ca e bine sa traiesti.

Îmi ceri să fiu crestin pe baza unei experiențe subiective, care nu poate fi verificată sau dovedită. Acesta nu este un mod rațional de a ajunge la adevăr, ci un mod bazat pe dorință și speranță.

Nu pot să fac asta, pentru că ar însemna să renunț la standardele mele intelectuale și etice. Nu pot să accept o credință care se bazează pe dogme, autoritate și tradiție, și nu pe rațiune, dovezi și gândire critică. Nu pot să respect o religie care promovează intoleranța, violența, discriminarea și suferința, și nu pe compasiune, pace, egalitate și fericire.

Personal, nu cred caam nevoie de religie pentru a avea o viață spirituală. Există alte modalități de a explora conștiința, moralitatea și sensul vieții, fără a recurge la mituri, miracole și supranatural.

Există un anumit sens de cunoaștere care poate fi atinsă numai printr-o experiență personală, subiectivă, prin misticism - datele prime ale creștinismului nu pot fi explicate, numai trăite. Experiența de teoză sau unire cu divinitatea nu poate fi explicată, doar trăită - divinul nu e ceva ce rezumi la un silogism, lași pixul jos, închizi cartea și te ridici de la birou mulțumit că i-ai dat de cap.
Dacă tot ai standarde intelectuale atât de înalte, citește ultima eneadă a lui Plotin, "Despre Unul" (căci de autori creștini probabil nici nu vrei vrea să auzi), care își propune să demonstreze rațional de ce divinul, prin faptul de a fi completamente transcendent și anterior, nu cronologic, ci mai degrabă ierarhic, tuturor lucrurilor - inclusiv rațiunea. Divinul e ceva dincolo de ființă, dincolo de diferența dintre actualitate și potențial, dincolo de orice fel de diferență, dar și de identitate, el fiind nimic și nimeni, dar în toate în același timp, ceva completamente simplu, care nu poate fi dezasamblat.
Știu că am făcut o mișcare riscantă recomandându-ți fix scrierea asta, deoarece Plotin era, după cum an zis, neoplatonist, iar nu creștin - oricum platoniști erau practic creștini fără revelație. În plus, nu știu cât de familiar ești cu Platon și cât de mult îl vei înțelege pe Plotin (avea și Platon, apropo, o teorie a inspirației divine, exprimată în "Phaidros").
În rest, ce-a spus Sodalane rămâne valabil. Dacă vrei să cercetezi creștinismul, trebuie să încerci să-l și practici.

În primul rând nu îți cer să fii creștin. Tu ai vrut un motiv pentru a crede în Evanghelii. Ți-am dat unul. În al doilea rând, această metodă a experimentării este cea mai de bază metodă de a ajunge la o concluzie, până și în "știință", cu toate că nu de știință vorbim. În al treilea rând ce ai zis aici se contrazice cu întrebarea ta. Dacă nu poți să accepți o credință ce se bazează pe dogme, pentru ce ai mai cerut motive de a crede în Evanghelii? N-are sens. Și nu e prima dată când faci asta. Întotdeauna răspunsurile tale se contrazic cu întrebarea. Pui o întrebare, primesti răspunsul și după îți contrazici propria întrebarea. Cum e posibil să primești un motiv de a crede în Evanghelii dacă te-ai hotarat deja ca nu vrei sa accepti Evanghelile?

Deci nu mai zici nimic? Gata?

Mniezo' tot nu exista