De ce avortul este un pacat?
Cine imi explica cel mai bine primeste funda!

Citeste astea ca sa-ti dai seama:
http://www.orthodoxphotos.com/readings/avortul/

Buna!
Intreruperea sarcinii, indiferent de modul cum este practicata, era considerata dintotdeauna o crima cutremuratoare; de aceea, si in Juramantul lui Hipocrate (+375 I.H.) care este acceptat pana azi drept juramant medical, medicul, slujitorul vietii se angajeaza in fata lui Dumnezeu si al oamenilor: "...nu voi da femeii substante avortive...". Deci, avortul il putem considera crima cu premeditare; chiar daca dupa legile omenesti nu este sanctionat, dar in judecata lui Dumnezeu va fi chiar mai aspru pedepsit decat uciderea unui om.
Avortul este o dubla crima: in primul rand, impotriva lui Dumnezeu care a creat acea fiinta, si apoi impotriva acelui suflet care, nefiind unit cu Hristos prin taina Sfantului Botez, va fi lipsit de slava lui Dumnezeu, ramanand intr-un loc intunecos pana la infricosata judecata cand, prin mila lui Dumnezeu va fi izbavit. Asupra femeii insa, ramane un mare pacat de moarte.
Te pup!

Ce înseamnă păcat?

Pentru ca ucizi.

E pacat ca omori o fiinta nevinovata

Pentru Dumnezeu, viaţa este sacră. El consideră chiar şi un embrion ca fiind o fiinţă vie unică (Psalmul 139:16). Dumnezeu a declarat că o persoană care îi făcea rău unui copil nenăscut avea să fie trasă la răspundere. Aşadar, în ochii lui Dumnezeu, uciderea unui copil nenăscut înseamnă crimă (Exodul 20:13; 21:22, 23)
Cele bune!

Pastreaza-ti funda sau da-o celor care sant ahtiati dupa ea.De ce avortul este un pacat? Omori o viitoare fiinta umana si odata cu acea fiinta pe toti posibilii descendenti din ea.

Iehova le-a dat israeliţilor legi care să-i ajute să i se închine într-un mod aprobat de el. Întrucât au fost date prin profetul Moise, aceste legi sunt numite uneori Legea mozaică. Una dintre ele spune: „Să nu ucizi" (Deuteronomul 5:17). Ea le arăta israeliţilor că Dumnezeu preţuia viaţa şi că oamenii trebuiau şi ei să preţuiască viaţa celorlalţi.
Dar ce se poate spune despre viaţa unui copil nenăscut? Legea mozaică arăta că era greşit ca cineva să provoace moartea unui copil aflat în pântecele mamei sale. Într-adevăr, chiar şi viaţa unui copil nenăscut este preţioasă în ochii lui Iehova (Exodul 21:22, 23; Psalmul 127:3). De aici înţelegem că avortul este o faptă condamnabilă.

MOMENTUL ÎNSUFLEŢIRII PERSOANEI UMANE COINCIDE CU MOMENTUL ZĂMISLIRII SAU CONCEPERII LA NIVEL CELULAR

Orice atentat asupra IDENTITĂŢII umane: biologice (copilul esle purtătorul unui cod genetic unic) şi spirituale (are suflet de la Dumnezeu încă din momentul conceptiei) reprezintă un atentat asupra vieţii umane, o UCIDERE!

Încă din stadiul prenatal, copilul este 100% capabil să simtă durerea pentru că are deja format un sistem nervos functional încă din săptămânile PATRU-CINCI (din 40 cîte sunt de toate)!

Dacă strigătul disperat al pruncului, nu este auzit de mamă, asta nu înseamnă că el nu suferă şi simte absolut totul! Dacă nu poţi experimenta pe pielea ta chiureta, măcar încearcă să îţi imginezi ce simt "persoanele" din SILENT SCREEM:

http://www.youtube.com/watch?v=gON-8PP6zgQ
http://www.youtube.com/watch?v=NXsXVcRvzCU

De ce avortul nu poate fi acceptat niciodată nici măcar ca un compromis?

A). Avortul este o dublă crimă: în primul rând, împotriva lui Dumnezeu care a creat acea persoană, şi apoi, împotriva acelui suflet căruia i se încalcă cel mai elementar drept, dreptul la viaţă, dreptul de a vedea lumina zilei;
B). Ca şi când greutatea păcatului desfrânării nu ar fi fost de ajuns de mare (păcat de moarte) lui îi urmează uneori un alt păcat de moarte, avortul, uciderea propriului copil, lipsit de apărare şi de şansa de a se bucura de viaţă, de aceeaşi viaţă de care părinţii lui nu se mai pot sătura.
C). Asupra femeii şi asupra complicilor săi rămâne un mare păcat de moarte, uciderea, păcat oprit printr-una din cele zece porunci, care interzice orice formă de ucidere:,,Să nu ucizi".
În Noul Testament, în cartea numită Apocalipsa, se face auzit glasul victimelor la adresa vinovaţilor:,, Şi strigau cu glas mare şi ziceau: Până când, Stăpâne sfinte şi adevărate, nu vei judeca şi nu vei răzbuna sângele nostru, faţă de cei ce locuiesc pe pământ?" (Apoc. 6, 10).
D). Copilul în stare prenatală are acelaşi statut de fiinţă umană ca orice alt om, diferenţa constând doar în etapele diferite de dezvoltare în care se află cei doi. Acest proces de formare, de devenire începe prin procreere, prin zămislire şi se termină când omul ajunge la maturitate. Care este oare diferenţa (în ceea ce priveşte statutul de fiinţă umană) între copilul nou născut (care nu ştie să se exprime, nu înţelege încă limbajul uman dar este 100%,,persoană umană") şi copilul în stare prenatală care are toate organele interne şi externe definitiv conturate, chiar şi amprentele degetelor, şi are atâta viaţă încât se mişcă îşi întoarce capul, deschide ochii, zâmbeşte, îşi suge degetele, îşi schimbă expresia feţei etc.
E). Nici un argument nu poate justifica avortul. Tânara poate ajunge într-adevăr într-o situaţie disperată datorată unui rău asumat de la început în deplină cunoştinţă de cauză. Pe de altă parte, o situaţie delicată (conceperea unui copil) nu se poate rezolva printr-o dramă (dublă: drama unui păcat al uciderii dar şi drama psihică a,,mamei"). Poate fi justificată uciderea prin dorinţa tinerei de a salva o aparenţă, de a-şi ascunde păcatul în faţa lumii? Dacă din nesăbuinţă sau cu bună ştiinţă ea s-a aruncat în prăpastia păcatului, neţinând cont de gravitatea şi ruşinea acestui păcat (păstrarea demnităţii prin feciorie nu a reprezentat un obstacol, un impediment pentru săvârşirea păcatului) atunci de ce ar fi o ruşine maternitatea, aducerea pe lume a unei fiinţe umane?
F). Dacă copilul ar putea complica şi mai mult viaţa mamei, mai ales atunci când este necăsătorită, este bine de ştiut că mama îşi poate,,reface" viaţa dar se poate evita în acelaşi timp şi uciderea fiului sau fiicei sale. În acest sens există instituţii de asistenţă socială care pot oferi un viitor acestor copii, unele chiar sub patronajul Bisericii (ex.: Asociaţia Pro Vita, Valea Plopului - Pr. Nicolae Tănase ).
G). Pentru viaţă, ca timp al existenţei, orice om ar fi în stare să facă mari sacrificii. Se ajunge până acolo încât se aduce ca argument în favoarea crimei, lipsa posibilităţii de a creşte copilul în cele mai bune condiţii, de a-i oferi bunăstarea în cazul familiilor lipsite de posibilităţi materiale sau lipsa afecţiunii atunci când familia sau mama nu poate să-l crească şi îl încredinţează asistenţei sociale. Se ajunge aici deoarece se omite faptul că viaţa este cel mai mare dar, pe care fiecare om l-ar dori întotdeauna necondiţionat, înaintea tuturor celorlalte daruri (bunăstare, afecţiune). Există şanse apropiate ca un copil să beneficieze de bunăstare, afecţiune şi educaţie morală prin intermediul asistenţei maternale, la fel ca şi în familia naturală (în unele cazuri poate chiar mai bine). Chiar dacă aceşti copii sunt într-un fel defavorizaţi, şi nu intră în viaţă sub cele mai bune auspicii, aceasta este o realitate care priveşte fiinţe umane şi care nu se poate rezolva prin crimă. Nu se poate rezolva problema acelor lipsuri ale lor, ucigându-i! Nimeni nu poate să-i lipseacă pe aceşti copii de cel mai mare dar, viaţa, (doar pentru că mai au şi alte lipsuri, care de cele mai multe ori sunt depăşite cu succes) fără să aibă conştiinţa săvârşirii unei crime.
Argumentarea avortului nu este decât o încercare disperată de a găsi o justificare pentru odioasa crimă, de a împăca conştiinţa printr-o,,rezolvare" cât se poate de simplă. Trebuie ţinut cont de faptul că în ultimul timp situaţia adopţiilor, a asistenţilor maternali care suplinesc rolul familiilor, a instituţiilor de asistenţă socială s-a schimbat foarte mult şi va continua să se schimbe în bine prin standardele Uniunii Europene. Pe de altă parte, cum rămâne atunci cu cei care fac parte din familii dezorganizate şi care sunt lipsiţi nu numai de o minimă educaţie morală, creştină ci de educaţie în general, care sunt lipsiţi de dragostea şi de afecţiunea părinţilor, uneori iresponsabili. Şi aceşti copii ar trebui lichidaţi? Dar cei cu diferite dizabilităţi fizice sau mentale, şi acestora ar trebui să li se interzică dreptul la viaţă? Cine este cel în măsură să hotărască acest lucru dacă Cel Căruia I se datorează viaţa este doar Dumnezeu, Cel care îi cheamă pe oameni cu responsabilitate la dobândirea unei vieţi veşnice? Ce primează oare, bunăstarea materială sau fericirea vieţii spirituale care este bazată pe relaţiile interpersonale şi care se află la dispoziţia fiecăruia (prin alegerile morale)?
H). Nici un motiv nu poate justifica avortul aşa cum nici un motiv nu poate justifica în general crima. Toţi ucigaşii încearcă să-şi aducă justificări pentru faptele lor, dar, nici o conştiinţă lucidă, nici o gândire sănătoasă nu ar putea accepta aceste motive care încearcă să argumenteze uciderea celuilalt (privarea celuilalt nu doar de un dar de mare preţ ci de tot ceea ce înseamnă viaţa lui pe pământ) pentru susţinerea unui interes, a unei comodităţi sau aparenţe.
Aşa cum odioase sunt marile crime de război ale omenirii făcute în numele unor idealuri deşarte, bolnave, (ex. holocaustul) la fel de monstruoase sunt şi crimele făcute prin avort (care cu siguranţă că au depăşit zecile de milioane de victime ale celor două războaie mondiale).
I). Nimeni nu poate face abstracţie de dreptul la viaţă al celorlalţi. Deşi s-a ajuns să se accepte,,legalizarea" avorturilor (o paradoxală,,legalizare" a crimei, făcută de oameni fără suflet şi fără Dumnezeu) acest lucru nu poate să încurajeze pe nimeni spre avort. Chiar dacă în mod paradoxal ar urma şi legalizarea celorlalte crime, acest lucru nu va schimba cu nimic Legea lui Dumnezeu, legile morale şi toată gravitatea vinovăţiei pentru încălcarea lor.,, Iată ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binele şi răul, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi "(Deuteronom 30, 19). Omul este avertizat în mod subtil că îşi asumă responsabilitatea pentru toate alegerile sale. Viaţa, atât de dorită întotdeauna şi de către toţi, (viaţa ca suport al tuturor manifestărilor umane, dar mai ales viaţa veşnică) este strâns legată de o alegere, aceea a binelui, a respectării binelui propriu dar mai ales al celorlalţi.

*** rs pag. 37 Avort ***
Avort
Definiţie: Avortul este expulzarea unui embrion sau a unui fetus care, în condiţii normale, nu poate trăi în afara uterului. Avortul spontan poate avea loc din cauza imperfecţiunii umane sau a unui accident. Provocarea unui avort cu scopul de a împiedica naşterea unui copil nedorit înseamnă suprimarea voită a unei vieţi omeneşti.

Când începe viaţa umană?
„MAMA mea biologică avea 17 ani şi intrase în luna a opta de sarcină când s-a hotărât să facă un avort salin", a explicat Gianna, după care a adăugat: „Eu sunt copilul pe care l-a avortat. În loc să mor, am trăit".
Această mărturie a fost făcută în 1996 de Gianna, pe atunci de 19 ani, cu ocazia unor audieri pe tema avortului, organizate de o comisie guvernamentală americană. În cele şapte luni şi jumătate cât a stat în uterul mamei, Giannei i se dezvoltaseră toate părţile corpului. Sunteţi, probabil, de acord că Gianna era o fiinţă vie în uterul mamei, deoarece a continuat să trăiască şi în afara lui.
Dar ce se poate spune despre Gianna când era un embrion de doar cinci săptămâni, când nu avea decât un centimetru lungime? E-adevărat, părţile corpului nu-i erau pe deplin formate, însă sistemul ei nervos, inclusiv creierul, era în plină dezvoltare. Inima îi bătea de 80 de ori pe minut, pompând sângele în vasele sanguine. Prin urmare, dacă Gianna era o fiinţă vie la şapte luni şi jumătate, nu ar fi logic să conchidem că era o fiinţă vie şi la cinci săptămâni, deşi încă nedezvoltată?
Miracolul concepţiei
Dezvoltarea tuturor părţilor unui embrion începe la concepţie, când ovulul, celula sexuală feminină, este fecundat de un spermatozoid, celula sexuală masculină. Progresele înregistrate în tehnologie le-au dat posibilitatea oamenilor de ştiinţă să observe uluitoarele transformări ce au loc în nucleul ovulului fecundat, unicelular. Moleculele ce alcătuiesc ADN-ul patern şi matern se combină dând naştere unei fiinţe umane ce nu a mai existat până atunci.
Această celulă iniţială dă startul miraculosului proces de dezvoltare a fiinţei umane, proces controlat de gene. Acestea sunt segmente de ADN care stabilesc absolut tot ceea ce înseamnă fiinţa noastră: înălţimea, trăsăturile feţei, culoarea ochilor şi a părului şi mii şi mii de alte caracteristici.
După aceea, când celula iniţială începe să se dividă, informaţiile genetice pe care le conţine sunt copiate în fiecare nouă celulă ce se formează. Uluitor, toate celulele noi sunt programate să se specializeze la un moment dat într-un tip de celule de care este nevoie în organism: celule ale ţesutului cardiac, celule cerebrale, celule osoase, celule ale pielii şi chiar celule transparente precum cele ce intră în alcătuirea ochiului. Programul din celula iniţială ce dictează dezvoltarea unei fiinţe umane unice a fost pe bună dreptate numit „un miracol".
„Dezvoltarea fiinţei umane pe tot parcursul vieţii este programată încă de la prima celulă", a precizat dr. David Fu-Chi Mark, reputat specialist în biologie moleculară. El a concluzionat: „Nu există dubii: fiecare fiinţă umană este unică încă de la începuturile vieţii sale, încă de când a avut loc fecundarea".
O fiinţă în uter?
Încă din momentul concepţiei, copilul este o fiinţă vie distinctă, nu un simplu ţesut din corpul mamei. Organismul ei îl consideră un obiect străin şi l-ar respinge imediat dacă nu ar fi ocrotit în uter. Această nouă viaţă umană — separată de corpul mamei printr-o membrană ocrotitoare — este o fiinţă cu un material genetic unic.
Unii susţin că, de vreme ce corpul unei femei elimină spontan multe ovule fecundate din cauza unor anomalii, înseamnă că şi medicii pot să întrerupă o sarcină la cererea mamei. Totuşi, diferenţa între o moarte spontană şi o omucidere este uriaşă! Într-o ţară sud-americană de pildă, din 1 000 de copii, 71 mor în primul lor an de viaţă. Dar ar fi oare justificată uciderea unui copil sub un an doar pentru că numărul celor ce mor prematur este atât de mare? Bineînţeles că nu!
Este demn de remarcat că până şi Biblia vorbeşte despre existenţa intrauterină a unui copil. Psalmistul David a scris: „Ochii tăi [ai lui Dumnezeu] m-au văzut când eram doar un embrion şi în cartea ta au fost aşternute în scris toate părţile lui" (Psalmul 139:16). Cuvintele lui David, „ERAM doar un embrion", ne ajută să înţelegem că viaţa lui a început la concepţie, cu mult înainte de a se naşte. Sub inspiraţie divină, David a mai arătat că, încă de la concepţie, toate părţile corpului său aveau să se dezvolte conform unui plan, sau conform unor instrucţiuni detaliate „aşternute în scris", care aveau să facă din el o fiinţă unică.
Mai mult, Biblia nu spune că femeia concepe un ţesut. În Iov 3:3 citim: „A fost conceput un bărbat!" — o dovadă în plus că, potrivit Bibliei, copilul este o fiinţă vie încă de la concepţie. Într-adevăr, viaţa umană începe la concepţie.