Pentru ca acceptarea lui aduce cu sine ideea ca intemeierea unei familii si cresterea unui copil nu sunt cel mai important lucru intr-o relatie, lucru care duce la destabilizarea societatii. Putem dezbate subiectul corectitudinii politice la nesfarsit, dar adevarul este ca daca mai toate religile lumii au interzis genul acesta de lucruri, putem presupune ca e un motiv extrem de bun pentru asta.
"Geneza 1:28: „Dumnezeu i-a binecuvântat şi le-a zis: 'Fiţi roditori, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ!'"
Leviticul 18:22:
„Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urâciune."
Romani 1:26-27:
„Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuințarea firească a lor în una care este împotriva firii; tot astfel și bărbații au părăsit întrebuințarea firească a femeii și s-au aprins în poftele lor unii pentru alții, au săvârșit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase și au primit în ei înșiși plata cuvenită pentru rătăcirea lor."
1 Corinteni 6:9-10:
„Nu știți că cei nedrepți nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu? Nu vă înșelați în privința aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahienii, nici sodomiții, nici hoții, nici cei lacomi, nici bețivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreții nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu."
1 Timotei 1:9-10:
„Căci știm că legea nu este făcută pentru cel neprihănit, ci pentru cei fărădelege și nesupuși, pentru cei nelegiuiți și păcătoși, pentru cei fără evlavie și lumești, pentru ucigașii de tată și ucigașii de mamă, pentru ucigașii de oameni, pentru curvari, pentru sodomiți, pentru vânzători de oameni, pentru cei mincinoși, pentru cei care jură strâmb și pentru orice este împotriva învățăturii sănătoase."
Am spus eu asta? Vorbeste cu nevasta sau amnta ta de ce te refuza. Poate nu stii sa faci sex.
1. Ala nu e VT, e NT.
2. Initial, in contextul lui istoric, versetul din NT nu a fost inteles drept referindu-se la lesbiene. Doar secole mai tarziu unii au avut ideea ca se refera la lesbiene. https://www.google.nl/......XeEAAAQBAJ
3. Pavel reda ce spune legea iudaica, lege caruia el insusi i se opunea fatis drept apostolul neamurilor (care nu sunt sub Legea lui Moise).
Asta e doar parerea unui crestin si sincer, e ironic cat de real e comentariul tau, asta e exact ce intoarce oamenii de la credinta, ura getuita a crestinului de rand.
Leviticul e din Vechiul Testament. Nu va bateti voi mereu cu pumnul in piept ca se respecta doar Noul Testament? Sustineti incestul sau luati din fiecare ce va convine voua? Cam ipocriti.
Vechiul Testament a fost dat ca porunca poporului Israel, nu crestinilor. Ala care imi zici tu mie mai jos ca s-a lepadat de el Dzeu . Noi traim acum sub patronajul lui Isus, adica:
"Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău. Aceasta este cea dintâi, şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi."
Faptul ca unii troli se afirma,, drept,, crestini fiind lupi in blana de oaie da apa la moara celor ce vor specula comportamentele lor generalizandu-le asupra celolalti.
De aceea e mai bine ca in sectiunea Religie sa posteze crestinii iar in sectiunea atei/agnostici ceiialti.
Nu au ateii/agnosticii sectiune? sa ceara de la administratorii TPU o astfel de sectiune si apoi sa nu se mai bage ca mustele in laptele fermierlui, apur and munca oamenilor.
Tu esti unul din lupi Pentru ca nu intelegi Biblia dupa care "traiesti". Si eu m-as oftica sa stie ateul Biblia mai bine decat mine si sa ma bata la fund cu propria mea filosofie, deci te inteleg. Dar exact de asta sunt atei, ca stiu mai multe decat tine.
Categoria se numeste Religie, nu Credinta/Pocainta. La categoria asta se poate discuta orice despre religie, de la istoria si filosofia ei, pana la celelalte 7000 de religii. Daca tu vrei sa auzi doar minciuni si pasaje scoase din context si interpretate in functie de interese meschine, fa-ti clica ta de crestini pe Telegram, pe TPU inca e democratie.
Pentru ca distrug lumea. Unde merg ei acolo urmează si distrugerea spurcaciunea.
DeProfundis99 întreabă: