| LoveToHate a întrebat:

De ce Dumnezeu nu face un miracol, ca sa arate ca exista?

71 răspunsuri:
| rocco09 a răspuns (pentru RAY):

Multumesc de apreciere, insa o teorie ramane teorie pana poate fi dovedita experimental, mai apoi teoria big bang porneste de la ipoteza existentei a ceva "Teoria nu este aplicabila mai devreme de momentul "zero" + 10–43 secunde; pentru că se izbeste de „zidul Planck" (știința este încă incapabilă să explice comportamentul atomilor în condițiile în care forța de gravitație devine extremă, așa cum era cazul în universul de 10–33 centimetri)."" Plus ca ar mai fi multe minuni pe care ar trebui sa le crezi in ce priveste dezvoltarea ulterioara a universului, de ce s-a dezvoltat asa si nu altfel la care oamenii de stiinta dau din umeri, si evolutia la randul ei are inca multe necunoscute pe care trebuie sa le crezi desi nu le explica nimeni in ce priveste unele specii, si nu putine, dar daca bagi capul in nisip ai impresia ca le stii le toate! In urma cu 50 de ani fratii tai bateau cu pumnul in masa ca materia spatiul si timpul sunt vesnice si au masacrat pe multi care nu credeau asa! " Charles Darwin, cel care a iniţiat teoria evoluţionsită, care a avut şi are o extraordinară aderenţă la mase; Teorie de care nici măcar autorul nu era sigur că e bună, căci, în 1859, în cartea sa «Originea speciilor», Charles Darwin scria: "De ce, dacă speciile au descins din alte specii, prin gradaţii insensibile care ţin de detaliu, (de ce), nu vedem peste tot nenumărate forme de tranziţie?". Acest lucru este scris în capitolul VI - Dificultăţi ale teoriei.

Oameni de "știință", atât dintre cei moderni cât şi dintre cei contemporani, care cred "adevărul şi realitatea" evoluționismului au plecat în căutarea acestor forme de tranziţie şi, de atunci, tot caută…dar nu au găsit nimic.
Şi dacă nu au fost găsite formele de tranziţie mult râvnite…atunci au fabricat ei fosile şi le-au prezentat ca forme de tranziţie!"
Dar nah la ateism tot e stiinta, si de restul minuni nedemonstrate doar crezute cu sinceritate!

| rocco09 a răspuns (pentru LoveToHate):

Si daca ai fi sincera, cand o sa fii un bulgare de pamant o sa te intereseze ce-o sa gandeasca ceilalti despre tine? Daca totul se termina la moarte nu isi are nici sens si nici scop viata, nici motivatie sa fiu moral, bun drept samd!
Traieste clipa de ce sa iti para rau mai apoi ca puteai sa fii mai fericita dar ai trait pentru altii, ca sa ai o imagine de care oricum nu o sa iti mai pese!

Răspuns utilizator avertizat
| Angel0 a răspuns (pentru the2k):

Nu exista rai si iad.
Deci raspunsul tau =0.

Răspuns utilizator avertizat
Răspuns utilizator avertizat
| Angel0 a răspuns (pentru the2k):

Esti ateu incepator, am inteles.Confunzi credinta cu crestinismul.
Mai exista si alte religii, dar cum am mai spus asta se invata in clasele mai mari.

| RAY a răspuns (pentru rocco09):

Ma la ora actuala singura teorie care detine dovezii este teoria evolutiei, de ce nu oferiti voi crestini vreo dovada?
ateismul inseamna negarea zeiilor nu are nimic de a face cu stiinta

| RAY a răspuns (pentru rocco09):

Cum de exista negri?

| GodBlessYou a răspuns (pentru RAY):

"ateismul inseamna negarea zeiilor nu are nimic de a face cu stiinta "

Aici iti dau mare dreptate, se pare ca multi credinciosi nu pot intelege acest lucru.

| georgianaVL a răspuns:

Pentru ca e cel mai puternic inger si inggerii nu se arata daca nu esti cel putin cls 3 nu ai de unde sa stii povestea lui

| venusdoom a răspuns:

Booon,acum stim cine e un bun crestin si citeste Biblia... Daca vrei miracole "adevarate" uita te in ea. Chiar si in zilele noastre se petrec minuni: plang icoanele si statuile, desi e destul de usor de contestat asemenea chestii. Statuile astea "plangatoare" sunt fotografiate sau filmate abia dupa ce au terminat cu plansul, dar chimia si putina imaginatie au ajutat intotdeauna stigmaticii si escrocii, sarlatanii etc.

| Paywa a răspuns (pentru LoveToHate):

In privinta doctorilor gresesti, atat timp cat ai fost in coma 10 ani, ai fost conectat la niste aparate si brusc dintr-o data te trezesti, desi doctorii au zis clar ca nu mai e nicio speranta. Asta e minune, doctorii n-au nicio treaba. Si cand ti-e scris in frunte sa mori, ei bine, mori.
Daca vrei sa crezi in Dumnezeu, crezi. Daca nu, poti sa fii ateu si gata, nimeni nu te obliga sa crezi in El.

| EzioAuditoreDaFirenze a răspuns:

De unde stii tu copchilo ca nu o facut. Poate chiar acu 1 minut cineva a scapat dintr-un accident

| TheBlueWolf a răspuns:

Este foarte simplu si logic. Deoarece nu exista. Sunt milioane de dovezi mai plauzibile sau mai putin care sa dovodeasca inexistenta sa pe cand o singura dovada ce ii promoveaza existenta si aceea este o corcitura rasa in batjocura de incapacitatea oamenilor de a adera la secolul 21 si accepta ca viata este o jungla fara un acoperis deasupra care sa ne protejeze de flegmele care se avanda asupra noastra trantindu-ne la pamant unde vom ramane pana ce acceptam viata asa cum este si ne trezim la realitate. Societatea este una mizerabila. Daca dumnezeu exista, in mod evident doarme. Decat daca te uiti prin aceasta usa intredeschisa in negura societatii si vietii iti dai seama de asta, crapatura infama si filosofica ce constituie unica solutie pentru imbunatatirea vietii si planetei. Bomba atomica, dezastrul in masa, extinctia rasei umane. Iar in momentul in care vom arde din temelii si la propriu si la figurat lumea va urca in sfarsit privirea intrebandu-se " De ce am crezut in asa ceva?".

| TheBlueWolf a răspuns (pentru Paywa):

Exact ce spuneam despre aceasta PROSTIE infantila care ne invadeaza creierele.Ne scufunda in agonie eterna ca pe tine. Tu numesti miracol un macel? Inseamna ca dumnezeu este psihopat. Incearca sa dezvolti subiectul in termeni filosofici si sociali. Termeni reali.Tot ce e scris in biblie este o mizerie menita sa spele pe creier. Doar ca scrie intr-o carte infama ca un nene a facut minuni nu inseamna ca e real avand in vedere inexistenta unei verificari asupra relatarilor imbecile de acolo. Trezeste-te la realitate. Si oamenii care se trezesc din coma dupa nu stiu cati ani sunt complet explicabili pe plan stiintific in comparatie cu al tau dumnezeu.

| Paywa a răspuns (pentru TheBlueWolf):

Tu tot insisti sa ma convingi ca Dumnezeu nu exista. Cazurile in care oamenii se trezesc din coma dupa 10 ani nu sunt explicate stiintific, chiar doctorii le s numesc miracole.
Eu aleg sa cred in Dumnezeu, daca tu nu vrei e problema ta.
Apropo, unde crezi ca te duci dupa ce mori?

| TheBlueWolf a răspuns (pentru Paywa):

Nicaieri, omul este o masinarie asa a fost si asa va fi mereu. Suntem niste marionete minuscule intr-un univers infinit invaluit in mister. Citeste cartile lui Stephen Hawking si ti se va explica unde mergi, in mormant, in intuneric.Corpul este doar material iar subconstientul devine energie pura. Ajungem NIMIC. Suntem aruncati pe aceasta tabla de sah imprejmuita cu gard electric.Gardul electric insa este religia impiedicandu-ne sa gandim logic si dincolo de un anume punct. Suntem lasati sa ne mancam ca niste fiare in aceasta societate imbaxita si mizera. Ideea ca exista o viata dupa moate provine din teama absolut incontestabila de intuneric. Este psihica treaba, am studiat psihologia destul cat sa pot aduce argumente solide in apararea mea la capitolul asta. Asadar trezirea la realitate. Societatea e o jungla nu exista nici un dumnezeu sa te salveze. Singurul dumnezeu esti tu la fel si drac si tot ce vrei. Suntem o bomba cu ceas asa am fost mereu si asa vom sfarsi. Intr-o zi lumea va arde din temelii asa cum am mai spus iar credinciosii se vor uita in sus varsand lacrimile a milioane de secunde irosite prin biserici intrebandu-se unde este dumnezeu sa ii salveze. Raspunsul fiind absolute evident...Nicaieri.

| Paywa a răspuns (pentru TheBlueWolf):

N-am citit Biblia si nici alte carti crestine, dar asta nu ma face sa citesc carti care il reneaga pe Dumnezeu. Nu sunt genul de om care merge duminica la biserica, dar asta nu inseamna ca nu mi-as dori. Pur si simplu nu pot sa nu mai cred in El pentru simplu fapt ca am citit pe internet ca unii nu cred. Am fost botezata si deci asta m-a facut crestina. Sunt crestina, cred in Dumnezeu.

| TheBlueWolf a răspuns (pentru Paywa):

Este un virus religia, concluzia pe care am tras-o in urma dialogurilor cu diverse persoane care promoveaza aceasta entitate imbecila si neverificabila. In orice caz, ramai in lumea ta magica in care totul este roz. Vine vremea cand realizezi de fapt cat de brutala este viata. P.S. Daca esti bagata in apa (ritual absolut imbecil si salbatic) nu inseamna ca ti se face vreo legatura supranaturala cu zeitatile. Nu inseamna ca un hot ordinar (preot) si-a luat ratia de bani pentru meseria sa adevarata. - Spalarea pe creier.

| Rooobi a răspuns:

Parerea mea e ca Dumnezeu exista si el a creat tot.Eu sunt crestin si stiu ca majoritatea oamenilor nu merg la Biserica din lipsa de timp, au altceva mai bun de facut etc. dar totusi mi-am facut si eu timp liber si intr-o duminica am fost la Biserica si am ramas uimit cata lume era de toate varstele chiar. Desi unii nu cred, altii cred, mai sunt si multi care cred si o si dovedesc.

| Rooobi a răspuns:

La intrebare raspund tot cu o intrebare de ce sa faca un miracol ca sa arate ca exista, daca a facut-o deja de nenumarate randuri? acum sincer ganditi-va macar odata gand ati avut o problema si v-ati rugat niciodata nu vi s-a indeplinit rugaciunea? daca ziceti nu ori nu recunoasteti ori mintiti( chiar daca inseamna acelasi lucru).

| Raiden a răspuns:

Dumnezeu poate face orice, un singur lucru NU VREA sa-l faca... sa te faca sa crezi in El, trebuie sa-l descoperi tu...

| Accero a răspuns:

Eu sunt total de acord cu Dontgiveup adica ...citim in biblie si citim in cari si preoti tot fac slujbe si zic ca fac tot in numele domnului, dar ceva real 100% nu am vazut. Adica ca ma trezesc de dimineata? nu e o minune e un fapt, de ce nu m-as trezi eu si sa se trezeasca un ucigas in serie.O minune nu ar fi sa transforme rauri in aur si sa faca palate nu in ziua de azi.O adevarata minune ar fi ca macar cei care ii poarta cuvantul sa nu se imbogateasca pe seama bibliei si a unor oameni batrani si creduli.Adica preoti cu masini bengoase,lanturi de aur la gat, injura de spurca si dracuie la maxim dar, sunt oameni sfinti, Nu vi se pare cam PATETIC daca prviti din perspectiva asta? Mai aud si faze de genul :"Dumnezeu ne testeaza"-testeaza la ce? pentru ce, oricum in lumea pe care s-ar presupune ca el a creat-o daca esti om cinstit si drept si ai un gram de onoare te ingroapa restul, adica eu cred ca e suficient 20 de ani de testat.Cred ca dumnezeu e doar reprezentarea sperantei noastre, si am o dovada clara :Majoritatea se roaga la dumnezeu doar cand au o problema, in rest uita de exitenta lui; mie asta mi se pare cea mai mare dovada ca DUMNEZEU-SPERANTA atat, oameni spera ca exista cineva care ii aude si ii asculta, pentru ca in tara asta nu exista decat cei care vor sa te reduca la tacere, Dar repet asta este doar parerea mea

| dyermaker a răspuns:

Fiindca Dumnezeu nu este un Mos sau un IronMan care sta intr-un jilt si se uita ce faci tu. Dumnezeu exista si in acelasi timp nu exista. Este constiinta fiecaruia si a tuturor oamenilor. Dont give up happy

| Paywa a răspuns (pentru TheBlueWolf):

Lumea mea nu-i deloc roz si nici magica, ca sa clarificam.
Si nu pierzi nimic daca crezi. Si nu cred ca preotii aia fac atatia ani de scoala ca sa ajunga asa doar pentru ca s-au gandit ei sa fraiereasca lumea.
Stiai ca un preot nu se mantuieste decat daca toti enoriasii sai se mantuiesc?
Sa iti dedici viata lui Dumnezeu nu cred ca e o hotarare pe care o poate lua toata lumea, daca voiau pur si simplu bani puteau sa aleaga orice alta meserie.
Si cu ingropatul. Vrei sa fii ingropat dupa ce mori? Numai crestinii isi ingroapa mortii, corpul tau poate fi bine-mersi lasat la soare dupa ce mori, daca n-ai suflet nu conteaza pentru tine.happy
De studiul ala cum ca in momentul in care a murit un om cantareste cu 25 de grame mai putin si ca aceea e greutatea sufletului, ai auzit?

| Cree a răspuns:

Mai, dar tu unde crezi c.o sa te duci cand o sa dai coltul? Crezi c.o sa pleci in alta dimensiune unde pielea e albastra si unde oamenii merg pe tavan? Crezi c.o sa vii inapoi sub forma de greiere si dupa vei muri dupa trei zile calcat de sora.ta care inca e in viata dar ea nu stie ca sufletul tau se afla in corpul greierului aluia? Chiar crezi ca Dumnezeu nu exista? Inseamna ca incarcnarea e adevar 100%. Sincera sa fiu eu nu am crezut, nu cred si nici nu voi crede ca lucrurile se petrec la intamplare si ca universul asta care e nesfarsit e a nimanui. Nu incape indoiala ca Cineva acolo sus ne vegheaza si ne apara.

| TheBlueWolf a răspuns (pentru Paywa):

Este o imbecilitate cu greutatea sufletului. Pune mana si studiaza anatomie apoi vei intelege "greutatea sufletului". Suflet este un termen medieval prin care se interpreteaza subconstientul si energia libera care practic ne da viata. Aceasta energie exista peste tot in jurul nostru si are mai multe forme pe care le poate concretiza. Iar eu am spus de mult ca nu vreau sa am de aface cu nici un ritual cre(s)tin. Vreau sa fiu dus direct la crematoriu dupa ce dau coltul. Trezeste-te la realitate. Sunt milioane de dovezi ca nu exista dumnezeu.Nu iti trebuie cunostinte din cine stie ce domenii decat niste ochelari de soare. Uita-te in jurul tau ce se intampla cu societatea si cu viata.

| MsGringer a răspuns:

Esti cam in ceata tu asa.In primul rand,un miracol destul de evident este ca existam si ca existi.Tu te-ai uitat la tine,la cei din jur sa vezi ce a creat El? In al doilea rand,uite-te la natura,la animale,gaze,pesti,pasari,tot felul de vietuitoare,la mediul inconjurator,munti,ape etc., soarele,planetele,galaxia,cerul,stelele, vantul, ploaia, tornadele, tsunami si altele.Cred ca esti destul de "orb" daca ai ajuns la concluzia ca Dumnezeu trebuie sa faca un miracol ca sa arate ca exista.

| MsGringer a răspuns (pentru the2k):

Cica minunile lui Isus sunt povesti auzi.Bai baiatule esti tare incult tu.Crezi ca au inventat astia toata povestea cu Isus, care ne-a creat si ne-a dat suflare, ca n-aveau ce face nu? Trezeste-te! ca traiesti pe alta planeta.