De ce este interzisa la crestini ortodocsi incinerarea?

Pentru ca in Biblie este scris:''Din tarana esti facut si in tarana te vei intoarce.''

Pentru ca suntem facuti din tarana nu din cenusa.

Deoarece trupul este unealta spiritului, in care acesta a stat n ani, astfel incat el trebuie sa ajunga de unde a venit(adica din pamant).

Dacă este să facem apel în ultimă instanţă la Sfânta Scriptură, aceasta prevede înhumarea în toate locurile în care vorbeşte despre acest eveniment din viaţa omului. Şi atunci întrebarea care mai este? De ce are Biserica "îndrăzneala" de a face recurs şi de a respecta cuvântul Scripturii ei? Dacă cineva din Biserică ar fi făcut rabat, i-ar fi dat voie conştiinţa de a încălca un comportament creştin? În astfel de situaţii excepţia deschide calea "regulii"!

Este un act, sau un precedent dacă vrei, pentru o procedură care vine în contradicţie cu pricipiile creştine.

Biserica Ortodoxă Română respinge practica necreştină a incinerării, deorece aceasta este contrară credinţei ortodoxe bimilenare.

Din pamant esti si in pamant te vei intoarce, nu din cenusa

Din dobitocism.

Pentru ca le arde si sufletul, sau ce-o fi in ei.Tu stii sa diseci un corp de sfant? Daca ai facut-o, ai dat de suflet?

Http://www.crestinortodox.ro/......69379.html

Din pamant am fost creati in pamant ne ducem. Asta este sa zic afirmatia prin care este interzisa incinerarea.

Fiindca credem in invierea trupului pentru judecata.si el se va intrupa exact cu aceleasi elemente in care s-a desfacut.iar sufletul il va recunoaste fiind al lui.incinerarea este un obicei idolatru.idolatrii,nu sant crestini.

Pentru ca ''tripul este Templul lui Dumnezeu''. Stii, un mare Sfant spunea: '' de ce sa nu incineram trupurile animalelor si tuturor necuvantatoarelor, dar il incineram pe cel al omului mort. Nu oare omul este mai presus decat orice animal de pe acest Pamant?''. Daca-ti incinerezi trupul, inseamna ca iti vei lepada total chipul lui DUmnezeu si-i ca-I arunci ''cadoul'' in fata.
'' Momul trebuie sa se transforme din nou in tarana'', cum spun si Scripturile.
Eu unul ma bucur ca incinerarea este interzisa.

În privinţa incinerării, Biserica Ortodoxă se bazează pe tradiţia milenară consacrată de aceasta care consideră că înmormântarea este practica corectă pe care ea trebuie să o accepte şi să o cultive socotind incinerarea ca pe o practică interzisă pentru credincioşii ei. Dacă ne referim la Biserica Ortodoxă Română, aceasta s-a pronunţat prin cel mai înalt for al ei, Sfântul Sinod, încă din anul 1928, în problema incinerării. Fiind pus în faţa unei atitudini ce trebuia exprimată, datorită atmosferei care se crease prin înfiinţarea crematoriului din Bucureşti, Sfântul Sinod, în şedinţa din 15 iunie 1928, a hotărât mai întâi următoarele:

1. Preoţii să prevină din vreme pe enoriaşi, atrăgându-le atenţia că, în cazul când cineva dintre ei ar voi să se incinereze, Biserica le va refuza orice asistenţă religioasă;

2. Înainte de oficierea slujbei de prohodire a unui mort, preotul respectiv să aibă grijă să se informeze pe lângă familia mortului, la care cimitir se va înmormânta cel decedat;

3. Celor ce totuşi au fost incineraţi sau se vor incinera să fi se refuze orice serviciu religios, atât la moarte, cât şi după moarte.

Problema incinerării a fost reluată şi în şedinţa Sfântului Sinod din 22 februarie 1933, în care s-a hotărât ca instrucţiunile formulate în şedinţa din 15 iunie 1928, cu privire la incinerare, să se comunice tuturor chiriarhilor spre a le pune în vedere preoţilor, în scopul aplicării lor. De asemenea, a hotărât ca chestiunea incinerării să se trimită la sediul Comisiei pentru doctrină şi viaţă religioasă spre a preciza dacă în cazurile de incinerare forţată şi fără voia sa a vreunui credincios, i s-ar putea da asistenţa bisericească. Hotărârea Sf. Sinod a fost aplicată trimiţându-se tuturor eparhiilor hotărârea din 15 iunie 1928 pentru a fi comunicată preoţilor, cu ordinul de a lua cunoştinţă şi a se conforma. Hotărârea a fost adusă la cunoştinţa preoţilor şi pe alte căi, iar în ordinul din 18 septembrie 1933, dat în urma unui caz de abatere de la hotărâre, s-a făcut precizarea că "pentru orice abatere de la hotărârea luată de Sfântul Sinod, în respectul doctrinei şi practicii Sfintei noastre Biserici Creştine Ortodoxe, preoţii vor fi opriţi de la toată lucrarea preoţească şi trimişi în judecata Consistoriului Spiritual Eparhial, spre aspră sancţionare".

Aşadar, Biserica Ortodoxă Română are o atitudine clar exprimată faţă de cei care s-au incinerat sau se vor incinera. Din 1928 şi 1933, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nu a revenit asupra acestei hotărâri, aşa, încât ea exprimă punctul de vedere oficial al Bisericii noastre. De aceea este de datoria oricărui slujitor al Bisericii Ortodoxe Române să respecte aceste hotărâri, încercând să lămurească şi să determine şi pe credincioşi să respecte tradiţia milenară a înhumării. În cazul în care este chemat să oficieze slujba înmormântării celor care urmează a fi incineraţi, preotul trebuie să refuze categoric, cu atât mai mult, cu cât ştie că solicitarea a venit şi din convingeri sau practici atee, care, în acest caz, arată dispreţ faţă de învăţătura Bisericii şi de tradiţia ei veche şi venerabilă. Cazul este aproape identic cu sinuciderea pentru care Biserica nu admite oficierea slujbei înmormântării, pe motiv că sinucigaşul s-a substituit lui Dumnezeu, curmându-şi viaţa pe care nu şi-a dat-o el, ci Dumnezeu. Aşadar, nu săvârşim nici slujba Înmormântării si nici slujbele de la soroacele de pomenire a celor morţi, rânduite de Biserică, celor care se incinerează. Ceea ce este mai dureros este însă faptul că, profitând de lipsa de informare a credincioşilor şi de buna lor credinţă, preoţi caterisiţi sau depuşi din treaptă săvârşesc slujba înmormântării în însăşi incinta crematoriului, fără ştirea şi controlul autorităţii bisericeşti şi civile. Este unul din abuzurile care se cer neîntârziat curmate.

Pentru ca trupul este opera LUI D-ZEU si nu trebuie sa arda in flacari ( ceva gen flacarile iadului). trebuie sa se intoarca inapoi de unde provine..adica din pamant, tarana sau cum vrei sa zici u

Nu este total interzis.sunt unele cazuri in care daca doresti poti fi incinerat si tot ortodox ramai!

Eu ma gandeam ca de teama sa nu incinereze si sufletul, din greseala!

Se considera a fi echivalent cu sinuciderea.Cum sinucigasul isi ia ce are mai de pret pamantesc acesta fiid corpul asa si decedatul care vrea sa se incinereze isi ia ce are mai de pret.Si sa ne aducem aminte ca la judecata de apoi cand vor invia toate trupurile adica sufletul se va reintoarce in trup... sufletul incineratului in cine se va intoarce? in cenusa?

Ca sa justifice inmormantarea pretul in euro, cu 3 zerouri. O "portie de barbeque" costa cu 2 zerouri. De unde sa mai ia preafericitu' Mertzane?

Din tarana esti facut, in tarana te vei intoarce!

Fiindca nu dau atentia cuvenita Cuvantului lui Dumnezeu, Biblia.

Potrivit Bibliei
Cum trebuie privită incinerarea?
Unii sunt de părere că incinerarea — arderea unui cadavru pentru a-l preface în cenuşă — vădeşte lipsă de respect faţă de corpul şi amintirea unei persoane decedate. Ei argumentează că practica are origini păgâne şi trebuie deci evitată de cei ce susţin că i se închină lui Dumnezeu. Alţii însă cred că incinerarea este o modalitate demnă de a înlătura rămăşiţele pământeşti ale cuiva. Care este punctul vostru de vedere în acest sens?
ÎN TIMPURILE biblice, oamenii aveau obiceiul să îngroape trupurile moarte. De pildă, Avraam a îngropat-o pe Sara, soţia sa, într-o peşteră. Trupul lui Isus a fost pus într-un mormânt săpat în stâncă (Geneza 23:9; Matei 27:60). Potrivit Bibliei, este îngroparea singura modalitate de a înlătura corpul neînsufleţit al unei persoane? Arată Biblia că slujitorii din vechime ai lui Dumnezeu nu acceptau incinerarea?
Semn al dezaprobării divine?
La o citire superficială, mai multe pasaje biblice par să indice că cei ce mureau dezaprobaţi de Dumnezeu erau incineraţi. De pildă, potrivit Legii mozaice, dacă fiica unui preot al lui Dumnezeu devenea prostituată, ea trebuia omorâtă şi „arsă în foc" (Leviticul 20:10; 21:9). În mod asemănător, când, din cauza neascultării lui Acan şi a familiei sale, Israelul a fost înfrânt la Ai, poporul i-a omorât pe aceştia cu pietre şi apoi ‘i-a ars în foc’ (Iosua 7:25). Unii erudiţi susţin că acest tratament le era aplicat celor ce mureau dezaprobaţi de Dumnezeu şi că, prin incinerare, răufăcătorii erau privaţi de o înmormântare decentă.
În plus, când a vrut să înlăture idolatria din Iuda, regele Iosia a deschis mormintele preoţilor care aduseseră jertfe lui Baal şi le-a ars oasele pe altarele lor (2 Cronici 34:4, 5). Reiese oare din aceste exemple că Dumnezeu îi dezaprobă pe cei ale căror rămăşiţe au fost incinerate? Nu, după cum vom înţelege din altă relatare biblică.
După ce l-au înfrânt pe regele Saul al Israelului, filistenii au luat trupul lui mort şi trupurile celor trei fii ai lui şi le-au atârnat pe zidul Bet-Şanului, dovedind astfel o mare lipsă de respect. Însă când locuitorii oraşului israelit Iabeş-Galaad au aflat acest lucru, au luat cele patru trupuri, le-au ars, iar apoi au îngropat oasele (1 Samuel 31:2, 8–13). La prima vedere, această relatare pare să confirme că numai răufăcătorii erau incineraţi. La urma urmei, Saul a fost un om rău; el a luptat împotriva lui David, unsul lui Dumnezeu, şi a murit dezaprobat de Dumnezeu.
Dar să remarcăm cine a mai murit împreună cu Saul. Unul dintre fiii lui, al cărui corp neînsufleţit a fost tratat la fel, era chiar Ionatan, care n-a fost un om rău. Dimpotrivă, Ionatan a fost cel mai apropiat prieten al lui David şi aliatul său. Despre Ionatan, israeliţii au spus: „Cu Dumnezeu a lucrat el" (1 Samuel 14:45). Când a aflat ce au făcut locuitorii Iabeş-Galaadului, David i-a lăudat şi le-a mulţumit: „Binecuvântaţi să fiţi de Dumnezeu, fiindcă v-aţi purtat cu bunătate iubitoare faţă de domnul vostru, faţă de Saul". După cât se pare, pe David nu l-a tulburat vestea că trupul lui Saul şi trupul lui Ionatan fuseseră arse (2 Samuel 2:4–6).
Nu e o piedică în calea învierii
Biblia arată clar că Dumnezeu Tatăl îi va învia pe mulţi care au murit (Eclesiastul 9:5, 10; Ioan 5:28, 29). Referindu-se în mod profetic la timpul când morţii vor fi readuşi la viaţă, cartea biblică Revelaţia, sau Apocalipsa, spune: „Marea i-a dat înapoi pe morţii din ea, moartea şi Hadesul i-au dat înapoi pe morţii din ele" (Revelaţia 20:13). Pentru Dumnezeul Atotputernic n-are importanţă dacă trupul unei persoane a fost îngropat, a fost ars, a dispărut în apele mării, a fost mâncat de animale sălbatice sau s-a dezintegrat în timpul unei explozii atomice.
Biblia nu spune concret ce trebuie să se facă cu trupul celor decedaţi. Dumnezeu nu condamnă incinerarea. Un lucru este clar totuşi, funeraliile trebuie să fie demne.
Însă, când o persoană ia o decizie cu privire la funeralii, ea trebuie să ţină cont de modul în care priveşte comunitatea obiceiurile de înmormântare. Cei ce respectă principiile biblice nu vor să facă ceva ce i-ar ofensa în mod inutil pe alţii. De asemenea, nu ar fi potrivit să adopte un obicei care ar putea denota credinţă în învăţături religioase false, precum credinţa în nemurirea sufletului. Cu toate acestea, decizia pe care ar lua-o cineva referitor la ce se va face după moarte cu propriul trup sau cu cel al altcuiva este personală sau trebuie luată în familie.

"pamant esti si in pamant vei merge..."
"iar trupul sa se dea firii..."

Pentru ca ne-am nascut din pamant si in pamant murim, atunci cand esti incinerat nu ti se mai face pomana

De mere. Imi plac merele.

Le e frică să nu se ardă.