"La altă întrebare ai scris că e lucrarea diavolului faza cu crede dar nu cerceta."
Așa și este.
Versetul amintit de mine în această postare nu trebuie înțeles că lucrurile spirituale -în cazul nostru credința- nu trebuiesc cercetate, cunoscute.
În următorul verset (adică în 2Corinteni.5:8) apostolul Pavel exclamă: "Da, suntem plini de încredere..." O astfel de încredere deplină vine doar în urma unei bune cunoașteri.
Un om credincios este întotdeauna un om care cunoaște pe Dumnezeu. Și cu cât omul cunoaște mai mult pe Dumnezeu, cu atât omul este mai credincios.
Dumnezeu nu cere nimănui să credem orbește în El. El nu spune niciodată "crede și nu cerceta". Un profet din vechime (Osea sau Amos) ne îndeamnă prin scrierile sale: "Căutați să cunoașteți pe Domnul..."
Credința în Dumnezeu este una cât se poate de logică, chiar dacă logica lui Dumnezeu depășește toată înțelepciunea omenească.
Credința în Dumnezeu trebuie să fie sinonimă cu încrederea în El. Și această încredere se obține numai și numai în urma cunoașterii Sale. Aceasta este credința pe care o cere Dumnezeu de la noi, credință de care și noi avem nevoie.
Credința doar că Dumnezeu există o are și diavolul și îngerii lui; o astfel de credință nu este de folos nici diavolului și nici nouă oamenilor.
În cazul de față, Toma a avut dovezi de divinitatea Domnului Hristos. Toma trebuie să fi fost martor a multor minuni pe care Mântuitorul le-a făcut în lucrarea lui pe pământ în cei 3ani și jumătate. Apoi a fost martor la moartea Mântuitorului despre care El Însuși a vorbit citând profeții din vechime care au scris despre acest lucru. Toma nu a crezut că Domnul era Cel înviat. Profeții și proorocii din vechime n-au văzut pe Mântuitorul și totuși au crezut în El. Dar Toma a fost martor direct al divinității lui Hristos, și totuși nu a crezut în El. Toma a fost unul dintre mulți cei de astăzi care se declară credincioși sau atei, și cu toate dovezile pe care Dumnezeu le aduce în viețile lor ei refuză să cerceteze lucrurile.
Chiar și dacă astăzi Mântuitorul ar fi fost fizic printre noi, făcând minuni sau neputând să facă minuni din pricina necredinței noastre, tot așa și oamenii ar fi fost împărțiți: unii și-ar fi rezemat capul pe pieptul Său cum a făcut Ioan, iar alții ar fi fost mai rezervați cum a fost Toma. Nu mai spun că alții ar fi fost dintre aceia care strigau împreună cu diavolii care luaseră chip de om: "Răstignește-L! Răstignește-L!"
Noi oamenii trebuie să ne cercetăm atitudinea față de Dumnezeu, să ne cercetăm credința, să vedem pe ce cale suntem, să vedem dacă viața noastră este în armonie cu cea a lui Dumnezeu.
Mulți dintre cei ce se declară creștini sunt acaparați de secularism. Secularismul a înnăbușit credința, pentru că omul a permis acest lucru.
Iar cei ce se declară atei trebuie să-și revizuiască viața și să nu mai trăiască în acea atitudine de negare față de Dumnezeu. Acest lucru poate duce la înnăbușirea credinței. Dumnezeu nu minte când spune că tuturor oamenilor ne-a dat "o măsură de credință". Și acea măsură de credință a pus-o în absolut toți oamenii; în absolut toți. Este o obligație morală a tuturor oamenilor de a căuta să cunoască pe Dumnezeu, de a înțelege că sentimentele noastre ee repulsie față de Dumnezeu în care ne-am născut toți trebuiesc eliminate din mintea noastră prin căutarea cunoașterii adevărului.
Când vom ajunge să cunoaștem pe Dumnezeu, doar atunci vom ajunge să cunoaștem de ce Dumnezeu nu nimicește pe păcătos în mod instant, și nu salvează întotdeauna din nenorocire pe cei neprihăniți.
Simțurile omenești n-au nicio legătură cu credința în Dumnezeu; absolut nicio legătură. Noi nu-L vom putea cunoaște sau înțelege pe Dumnezeu sau lucrările Lui prin vreunul din simțurile omenești. Credința este ceva aparte. Pentru că și în vechime oamenii au văzut și au auzit pe Domnul Hristos, și totuși au refuzat să creadă în El. Iuda chiar L-a și vândut, chiar dacă a stat la aceeași masă și a mâncat aceeași pâine împreună cu El. Și asta pentru Mântuitorul nu Se potrivea simțurilor egoiste ale lui Iuda, ale aceluia care ținea la el punga. O stare de împietrire a inimii, adică o stare de necredință nu ne va fi de folos; aceasta nu va scoate pe Dumnezeu vinovat de răul din jurul nostru, ci ne va scoate pe noi vinovați pentru că refuzăm ca și Iuda și Toma să căutăm să cunoaștem pe Dumnezeu prin dovezile de dragoste pe care El ni le oferă zi de zi; prin faptul că El este Acela care ne pune pâine pe masă, că El ne-a creat și nu părinții noștri, și ca El ne susține viața. Că alții nu sunt în viață sau o încheie mai înainte de vreme, saucă alții trăiesc în greutăți mai mari decât noi, trebuie să înțelegem că viața și moartea stă în puterea noastră doar într-o anumită măsură, și că Dumnezeu cere de la noi doar atât cât putem să facem. Și vom face chiar mai mult decât atât și cu bucurie deplină când viețile noastre se vor armoniza după viața Lui. Cât timp refuzăm să stăm departe de viața Lui, de a-L cunoaște, acesta este un timp pierdut și o atitudine care nu ne va fi de niciun folos.
Cred că aici este vorba, mai mult, de opacitatea omului în faţa misterului, de neputinţa de a-l pătrunde cu raţiunea, stare din care apare cu ușurință scepticismul. Dar scepticismul nu este egal cu necredinţa. El poate fi generat de trăirea unor stări, de genul, „este prea frumos să fie aşa!" sau, pur și simplu, de faptul de a fi copleșit de ceva, pentru care, pe moment, nu ai argumente logice. Acest fenomen trebuie să se fi întâmplat și cu Toma, care, la prima vedere, a lăsat impresia unei atitudini pe care, adesea, o numim necredinţă.
Să fii ateu nu este ceva de care să te jenezi. Dimpotrivă, este un lucru demn de laudă, pentru că ateismul dovedește aproape întotdeauna o independenţă mentală pozitivă şi un intelect sănătos. În adâncul inimii lor, mulţi oameni ştiu că sunt atei, însă nu îndrăznesc să recunoască faţă de familie sau, în unele cazuri, nici faţă de ei înşişi. Acest lucru este cauzat, în parte, de faptul că termenul ateu a fost transformat cu asiduitate într‑o etichetă sinistră şi înfricoşătoare.
Să fim serioși... aici vorbim despre ce scrie în Biblie, un proiect de moralitate de grup, completată cu instrucţiuni pentru genocid, înrobirea grupurilor exterioare şi dominaţie mondială. Însă Biblia nu este nocivă în virtutea obiectivelor ei şi nici chiar a glorificării crimei, a cruzimii şi a violului.
Multe lucrări antice fac acelaşi lucru: de exemplu, Iliada, nenumăratele saga islandeze, povestirile vechilor sirieni şi inscripţiile mayaşe. Nimeni nu afirmă totuşi că Iliada reprezintă fundamentul moralităţii. Aici e problema. Biblia se vinde şi se cumpără drept ghid pentru modul în care trebuie să‑ş i trăiască oamenii viaţa. Şi e de departe cel mai mare bestseller al tuturor timpurilor.
Nici de știință, nici de bazele creștinismului nu ai habar. Așa că te rog abține-te.
Daca crezi in Dumnezeu tot independent mental esti, Dumnezeu e in inima nu in Cap
Religia i‑a convins pe oameni că există un ins invizibil care veghează la tot ce faci, minut de minut şi zi de zi. Insul acela invizibil are o listă specială de zece lucruri, pe care vrea să nu le faci. Iar dacă faci vreunul dintre cele zece lucruri, are un loc anume, plin de foc şi fum, de ardere, tortură şi durere, unde te va trimite să stai şi să suferi, să arzi, să te îneci şi să plângi pentru totdeauna, până la sfârşitul timpurilor… Dar el te iubeşte! Nu ți se pare o ipocrizie?
Pana si aia satanisti care fac tatuaje noaptea si lasa taguri pe toti pereti au m ai multa minte ca ateii
Credincioşii capete‑pătrate (aparent ca tine) sunt, desigur, imuni la orice argumentaţie, dovedind rezistenţă după atâţia ani de îndoctrinare în copilărie, prin metode care s‑au maturat pe parcursul secolelor (fie prin evoluţie, fie prin proiectare). Printre cele mai eficiente dispozitive de imunizare se numără ameninţarea dură faţă de lectura unei cărţi. Sună cunoscut?
Nu pentru ca exista m ai multe universe, rai si iad, Puterea superioara Dumnezeul o spus
Nu am prea văzut până acum oameni pe TPU care să intre în discuție cu calm, răbdare, să fie deschiși la posibilitatea schimbării propriei păreri dacă argumentele celuilalt sunt veridice, să ignore elemente care nu sunt esențiale în argumentare ș.a.m.d. În schimb am putut observa o semi-demență care s-a manifestat generalizat: pentru orice faptă reprobabilă rezultată din intenție sau ignoranță se găsea cauză în credință sau în necredința agentului. X a omorât pe cineva? Sigur a făcut-o din cauză că nu a prea fost pe la ora de religie. Nu, va striga ateul, a omorât fiindcă a fost îndoctrinat religios. X a furat? A făcut-o din cauză că e ateu și nu are nici un Dumnezeu. Nu, din contră, va striga ateul, X este credincios și s-a luat după preot, care fură, fiindcă toți preoții fură. Exemplele pot continua, dar e suficient să spunem aici în treacăt că propozițiile „Toți ateii sunt criminali" și „Toți preoții fură." au aceeași valoare de adevăr. Să o descopere fiecare după propriile standarde raționale.
Cand cuvantul "credinta" este folosit in Biblie, se refera la un soi de incredere justificata in ceva sau cineva(in acest caz Dumnezeu). Toma a fost un discipol al lui Iisus si pana la momentul in care Iisus a fost rastignit, el deja fusese martorul minunilor lui Iisus, invierilor Lui, vindecarilor Lui si celorlalte fapte miraculoase ale Sale.Cu toate acestea, nu a crezut ca Iisus ar fi putut invia, desi El spusese ca asa va face.Mai mult decat atat, ii avea pe ceilalti apostoli care ii spusesera ca Iisus a inviat, si nu ar fi avut motiv sa nu creada.In context, asta inseamna ce a spus Iisus, nu se refera la credinta oarba.