De ce mulți oameni religioși confundă credința cu religia, considerând că a fi credincios presupune automat a aparține unei religii specifice și a participa la ritualurile unei biserici sau cult religios?
Ordonare:
Cronologică
Nu confundă nimeni nimic. Religia este relația dintre o comunitate și divinitate. Niciodata în istoria omenirii relația asta n-a fost exclusivă unui individ particular în afară de dubioși, șamani sau Mohamed. A fi credincios înseamnă a fi loial. Asta înseamnă credincioșie. Iar loialitatea asta se exprimă într-un context clar.
Răspunde
Termenul de 'religie' este foarte vag si cu cat citesc mai mult despre subiect, cu atat devin mai confuz legat de ce inseamna.
Unii cred ca elementul cel mai important e credinta in sine, altii ca traditiile, altii ca stilul de viata, altii ca starea mentala si gandurile. Avand in vedere cat de vag este termenul, e si de asteptat ca oamenii sa il incurce cu alte concepte.
Sunt confundate deoarece nu se face distincția între credința formală și cea autentică. În primul rând, aici vorbim despre credința autentică. Credința formală se bazează pe ritualuri și tradiții, fără o legătură profundă cu divinitatea. Pe de altă parte, credința autentică presupune o relație personală cu divinitatea, bazată pe convingeri sincere. De exemplu, unii merg la biserică din obișnuință (credință formală), în timp ce alții trăiesc valorile religioase, chiar dacă nu urmează toate ritualurile (credință autentică). Astfel, credința autentică nu depinde de aparențele exterioare sau de apartenența la o religie, ci de un angajament interior și de trăirea reală a principiilor spirituale.
Religia e mai mult despre respectarea unor reguli exterioare, de obicei din obișnuință sau pentru a face parte dintr-un grup. Pe de altă parte, credința autentică se bazează pe o legătură sinceră și personală cu divinitatea, dincolo de ritualuri și gesturi. Diferența e că cine urmează religia face lucruri bune din frica de pedeapsă sau pentru că așa trebuie, pe când cine are credință autentică le face din convingere, dintr-o înțelegere reală a propriilor valori spirituale.
Pentru că asta presupune credința adevărată. De pildă, Avraam, considerat premergător și figură fondatoare în multe religii, în special în cele abrahamice (iudaismul, creștinismul și islamul), a fost considerat de Dumnezeu un om credincios prin faptul că a avut o relație cu El și a ascultat de Dumnezeu, cu toate că nu avea nicio religie și nu participa la niciun ritual religios.
Nu mă consider protestant, în primul rând pentru că nu aparțin unei religii anume. Mă definesc ca un om spiritual și credincios, dar nu religios.
Acum că am clarificat acest aspect, vreau să subliniez că aceste idei nu sunt exclusiv ale protestanților, nici ale mele, ci sunt extrase din Biblie. Chiar Isus Hristos pune accent pe credința interioară, mai degrabă decât pe cea exterioară, iar acest lucru se reflectă în multe dintre învățăturile Sale. Un exemplu clar în acest sens este Evanghelia după Ioan, capitolul 4, versetul 24, unde Isus spune: „Dumnezeu este Duh și cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh și adevăr.
Fiecare se raportează cum considera la viața.
Chiar nu are importanță ce face unul si altul.
Ideal sa ramai in energia si in taina ta.
Este un subiect unde discutiile sunt de prisos.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
