De ce tine Dumnezeu in viata oameni tristi si suparati pe viata cu probleme psihice ca mine si le da copiilor cancer? Chiar ma face sa ma simt si mai prost lucru asta, de parca ar trebui sa fiu recunoscator ca traiesc dar nu pot, aproape in fiecare zi ajung sa injur si sa blestem in gand. Ce parere aveti?

Chestia cu, cancerul. din ce am înţeles se ţine secret tratamentul doar pentru că această boală aduce bani... trist.

În al 2 lea rând chestia cu tristeţea, supărarea... poţi să treci peste, concentrează-te pe problema care te aduce în situaţia şi încearcă s-o rezolvi.

Dumnezeu da omului dupa puterile lui si niciodata mai mult de cat ar putea sa duca.
Poate chiar ai nevoie de ajutor de specialitate te-ai gandit? gen o consiliere.

Am fost internat de trei ori la socola, numai tampenii ce se petrec pe acolo. Acum sunt in Germania am programare saptamana viitoare la un consult.

Da ma saracii copii care se nasc cu cancer chiar pot duce ei lupta asta de le-a pus-o Yehova in spinare. Si daca se intampla vreo raritate ca un copil chiar sa scape de o boala grava, o sa sara toti spalatii pe creier, ignoranti si habotnici si o sa zica ca a fost o minune dumnezeiasca sa-i multumim toti aceluiasi zeu evreiesc care i-ar fi dat "lupta" asta s-o duca. Vai de capul vostru.

Dar tu esti ateu. Dumnezeu nu exista in viziunea ta. De ce dai vina pe ceva imaginar?
Daca esti un om citit si cult cum sustii ai stii ca in majoritatea cazurile cancerul la copii este mostenit de la parinti ca si orice alta boala. Peste 12 tipuri de cancer pot fi mostenite.
Nu dai credibilitate stiintei si genetici?
Ciudat comportament aveti..bipolaritate oare?

"Eu dau viata si eu omor." Asa spune Dumnezeul pe care tu cica il slujesti dar se pare ca nu stii nimic despre El.

Din dragoste

Serios?

Ca sa se puna la mintea credinciosilor.

"Dumnezeu nu exista in viziunea ta. De ce dai vina pe ceva imaginar?"
Pai unu la mana am vorbit la conditional. In ce am zis eu, "Yehova i-ar fi dat", conditia era ca Yehova sa existe. Doi la mana, in paralel cu asta, am vorbit dintr-o perspectiva in care Yehova ar fi exiatat. Altfel spus, de vreme ce am pretins ca Yehova exista, mi s-a parut ciudat si penibil ca Yehova ii da unui copil mic o "lupta" practic imposibil de dus si tot Yehova este ridicat in slavi de ignorantii crestini, de parca el l-ar fi vindecat, nu medicina moderna care, apropo, nu s-a dezvoltat datorita crestinismului. Ba din contra.

"Peste 12 tipuri de cancer pot fi mostenite."
Pai tu singur ai zis ca Yehova da fiecaruia cat poate duce. De ce un copil trebuie sa mosteneasca boli de la parinti? De ce nu pocneste Yehova din degete ca asta sa nu se intample? Un copil nou-nascut nu prea poate indura de unul singur nici macar o simpla raceala, daramite cancer. Dar asta este modul in care functioneaza lucrurile, nu este nici pe departe interventia vreunui zeu evreiesc, asa cum pretinzi tu. Si cu prima afirmafie ai gafat-o, nu sunt ateu.

"Spune-i nebunului ca-i nebun si el nu te va crede"
deci, sa spui despre tine ca ai probleme psihice, înseamnă că... doar te distrezi.

Sa zicem ca ce spun eu e irelevant si subiectiv dar psihiatrii de ce m-au diagnosticat asa daca sunt sanatos?

De ce tine Dumnezeu in viata oameni tristi si suparati pe viata cu probleme psihice ca mine si le da copiilor cancer?

nu te tine in viata nici un dumnezeu,cel evreu nu-i pasa de tine,nici nu a reusit nimic cu poporul lui,iar faza cu cancerul e trist,ma uimeste empatia a crestinilor,nu le pasa de copii,cica parinti sunt de vine da parca evolutia e falsa, deci cum se mosteneste genetic, iar cat despre tine sunt doctori, esti in Germania o tara civilizata, dar dati si tu interesul, esti un culum de frustrari si complexe

Zici dor "de ce, de ce", dar cand a fost ultima data cand ai ajutat o bătrânică, ai ajutat pe cineva cu bani/mancare?

Deci sa inteleg ca problemele mele se datoreaza faptului ca nu fac des fapte bune?

Noi trebuie sa ne sprijinim in totul pe Dumnezeu.
Imparatul David spunea intr-unul din psalmii compusi de el: "Caci tatal meu si mama mea ma parasesc, dar Domnul ma primeste." (Psalm.27:10)
Dumnezeu nu ne iubeste mai putin atunci cand suntem in suferinta. El a promis ca va fi cu noi chiar si in suferinta, chiar si daca nu Ii simtim prezenta. Tatal ceresc a fost cu Fiul Sau cand Acesta era pe cruce. Nu L-a scutit de moartea pe cruce; dar nici nu L-a parasit. Chiar Mantuitorul a strigat: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?" (Matei.27:46) Dar Tatal ceresc era ascuns in norul care intunecase intreaga atmosfera.
Deci daca Dumnezeu spune ca ne iubeste, pai atunci as aeste, indiferent de ce crdem sau simtim noi. Dumnezeu Tatal ne iubeste; si Fiul i-a iubit si S-a rugat pentru cei care L-au rastignit. Si nu a facut-o scrasnind din dinti, ci cu dragoste. Si pentru ei a murit, pentru ca ei si noi sa avem speranta.
Este greu sa incapa in mintea noastra lucrul acesta: ca cineva sa-ti faca rau si tu sa-l poti iubi. Dar daca Biblia spune ca Dumnezeu este dragoste, pai atunci asa este. Punct. Iar Dumnezeu nu Se schimba niciodata. Noi ne schimbam, dar Dumnezeu nu.
Avem deci doua alternative: sa ne urmam firea pamanteasca si sa-L invinovatim pe Dumnezeu pentru tot raul de care avem parte; sau sa cautam adevarul despre Dumnezeu, si in felul acesta s ajungem sa avem incredere in El, si sa ne putem bucua de viata chiar si n mijlocul necazurilor.
Cei care vor fi mantuiti au fost oameni ca noi. Ei nu au scapat de suferinta cat timp au trait pe pamantul acesta -fie ca au avut viata lunga, fie ca a fost scurta.
"Unii, ca sa dobandeasca o inviere mai buna, n-au vrut sa primeasca izbavirea care li se dadea, si au fost chinuiti.
Altii au suferit batjocuri, batai, lanturi si inchisoare; au fost ucisi cu pietre, taiati in doua cu ferastraul, chinuiti; au murit ucisi de sabie, au pribegit imbracati cu cojoace si in piei de capre, lipsiti de toate, prigoniti, munciti - ei, de care lumea nu era vrednica - au ratacit prin pustiuri, prin munti, prin pesteri si prin crapaturile pamantului.
Toti acestia, macar ca au fost laudati pentru credinta lor, totusi n-au primit ce le fusese fagaduit; pentru ca Dumnezeu avea in vedere ceva mai bun pentru noi, ca sa n-ajunga ei la desavarsire fara noi." (Evr.11:35-40)
Este deci de datoria noastra sa cautam adevarul despre Dumnezeu.
"Eu socotesc ca suferintele din vremea de acum nu sunt vrednice sa fie puse alaturi cu slava viitoare, care are sa fie descoperita fata de noi." (Romani.8:18)
Nimic nu este scapat de sub control. Bunul nostru Tata ceresc ne poarta permanent de grija. El nu ingaduie suferinta mai mult decat am putea-o suporta. Si aceasta suferinta are un singur scop -indreptarea caracterului nostru, mantuirea noastra.
Poate ca ne itrebam: ce legatura este intre sufrinta si mantuire? Este o legatura -si una inca foarte stransa. Dumnezeu a a dus jertfa pentru salvarea naostra. Dar nu este suficient -trebuie ca si caracterele noastre sa fie schimbate, deoarece asa cum suntem acum nu putem locui impreuna cu fiintele necazute in pacat. Caractreul trebuie schimbat; si aceasta se face numai prin suferinta. Cand ne merg toate lucrurile bine, n-avem nevoie de Dumnezeu, de cer si nici de viata vesnica. Dar cand suntem in suferinta putem sa ne prindem de Dumnezeu. Este adevarat ca la un moment dat sotia lui Iov i-a spus acestuia:
"Tu ramai neclintit in neprihanirea ta! Blestema pe Dumnezeu, si mori!"
Dar Iov i-a raspuns: "Vorbesti ca o femeie nebuna. Ce! primim de la Dumnezeu binele, si sa nu primim si raul?"" (Iov.2:9,10)
Este cat se poate de adevarat ca nu putem sa vedem dincolo de suferinta. Tocmai de aceea niciodata -repet: niciodata- nu trebuie sa ne luam dupa simtaminte, sentimente si alte lucruri de felul acesta. Credinta nu are de-aface cu toate acestea. Noi trebuie nu doar sa credem ca Dumnezeu este dragoste, ci sa ne incredem in dragostea Lui.
Pai daca a spus ca nici o vrabie nu cade la pamant fara voia Lui, ca El Se ingrijeste si de cele mai neinsemnate vietuitoare, cum am puta sa spunem ca El nu ne iubeste? Datoria noastra este sa ne incredem in Dumnezeu. Nu trebuie sa facem nimic. El ne trece prin suferinta, si tot El ne scoate de acolo. Nu trebuie sa ne plangem, nu trebuie sa vaitam, nu trebuie sa blestemam si sa injuram. Tot ce trebuie sa facem este sa ne incredem neintrerupt in dragostea Sa.
Apostolul Pavel si cu Sila erau amandoi in temnita cu picioarele in butuci ca sa nu fuga pentru ca sa fie executati pentru credinta lor, si ei cantau laude la adresa lui Dumnezeu.
"Chiar daca ar fi sa umblu prin valea umbrei mortii, nu ma tem de niciun rau, caci Tu esti cu mine. Toiagul si nuiaua Ta ma mangaie." (Psalm.23:4)
https://www.ebible.ro/biblia/romana/cornilescu/psalmi/23/4/#4