De ce vor credinciosii sa schimbe planul lui Dumnezeu? Nu are rost sa se mai roage, ca se roaga degeaba, ca doar nu pot schimba planul lui Dumnezeu.Mai se roaga si pe timpul lui liber, adica duminica.
Ordonare:
Cronologică
Răspunde
Bănuiesc că niciodată n-a fost planul lui Dumnezeu să îți dea mai multă minte, de asta nici n-are rost să te mai rogi pentru asta.
Si in rugaciunea Tatal nostru se spune: Faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant. Deci noi cerem sa se faca planul divin si nu ne opunem lui. Dupa orice rugaciune este bine sa spui sa se faca voia Ta Doamne si nu a noastra pentru ca Tu stii ce e mai bine pentru noi. Noi cerem sa avem de toate dar trebuie ca in final sa se faca Voia Domnului. Noi poate cerem ceva ce ne este daunator. Vezi cum zic unii sa ma iubeasca x sau y sau sa am locul de munca x sau y. Poate nu o vom duce bine daca primim exact aceste lucruri. Trebuie sa primim ce avem nevoie si nu doar ce ne dorim. Vrem multe dar nu toate sunt de folos!
Aceasta provine din perioada când nu exista încă religie, doar magie. Pe vremea aceea tot ce mișca și exista era însuflețit. Dacă era însuflețit, puteai comunica cu el, cu ele, să ceri, să te rogi, să te ajute la vânătoare, la cultivatul pământului, să îți cucerești iubita, să învingi dușmanii în război. Religiile moderne sunt mai filozofice, monoteiste. Cred într-un spirit mare, care le conduce pe toate celealte, care poate interveni în viața oamenilor. Și se roagă, adică comunică ( așa cred ei) cu acesta să le dea putere, sănătate, ca copii mici la îngerașul lor.
Eu sunt mic, tu fă-mă mare,
Eu sunt slab, tu fă-mă tare,
Etc.
Deci este magie albă.
Iar dumineca, dacă nu se muncește, se plictisesc. La biserică e un pic de mișcare, acțiune, te mai întâlnești cu un vecin mai spui una, mai spui alta, preotul se pricepe să intepreteze biblia, un cor cântă frumos.
Poate Dumnezeu este un maniac narcisist care e hrănit de atenție și umilință. Sau poate e un mod prin care simți tu să îți arăți aprecierea și nevoia, chiar dacă practic Dumnezeu nu are nevoie de asta (în acest caz rugăciunea nu este o cauză, ci o consecință).
Este clar că rugăciune a de mijlocire solicita o schimbare. Întrebarea este pe cine schimbă mijlocirea. Pe Dumnezeu? Schimbă persoana pentru care ma rog? Mă schimba pe mine, rugatorul? Mijlocitorul exercita un rol de intervenție prin rugaciunea lui. Ce s-ar întâmpla daca nu ar faceo? Sar schimba lucrurile cu sau fara el? Ori ar ramane neschimbate? Cum stă treaba cu cel pentru care nu are cine se ruga, ca in cazul biblic " doamne ia răspuns bolnavul n-am pe nimeni sa ma bage in scalcadoare" ( ioan 5:7)
Dar dincolo de înțelegerea ei simplistă, că intervenție, mijlocirea in semnificația sa amplă nu are nici început si nici sfârșit fiindcă im centrul ei nu se afla păcatul ci caracterul lui Dumnezeu.
" De aceea si poate sa mântuiască in chip desăvârșit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăiește pururea sa mijlocească pentru ei" ( evrei 7:25)
Obiectivul acțiunii de mijlocire are multe forme, de la a traduce o acțiune sau a sufletului unei persoane in limbajul și pe înțelesul altei persoane sau de la a corecta o forma greșită de intelegere și până la ai oferi cuiva informațiile care ii lipsesc si a evita astfel riscul unei erori de judecată.
Inainte de dizolvarea unei familii la tribunal, se merge la mediator, la mediere. De cele mai multe ori, daca nu de fiecare data, principala functie a mediatorului este sa traduca, sa faca inteligibile cuvintele unui partener pentru celalalt.
Aceasta este cea dintai lucrare a Marelui Mediator - sa ne ajute sa-L intelegem adecvat pe Dumnezeu, deci intotdeauna o vom face incomplet. Uneori, lucreare de mijlocire presupune acoperirea daunelor produce de cel pentru care se mijloceste.
Astfel Pavel mijloceste si plateste pentru reabilitarea lui Onisim, cel socotit in chip definitiv nevrednic de reabilitare ( epistola lui Pavel catre Filimon). Alteori se ofera viata pentru viata: Ruben mijloceste pe langa Iacov sal lase pe Beniamin sa plece cu frati sai in Egipt si pune ca zalog viata propriilor copii " Sa-mi omori pe amandoi fiii mei daca nu-ti voi aduce inapoi pe Beniamin, dal in mana mea si til voi aduce inapoi." ( Geneza 42:37). Lista ar putea continua.
Sa clarificam lucrurile: Rugaciunea de mijlocire, in intelesul ei popular si comun, este actiunea unui credincios pe langa Dumnezeu pentru schimbarea unei situatii.
Cel care lupta cu tot felul de argumente sa convinga, sa lumineze, sa corecteze, sa orienteze situatia intr-o anumita directie sunt eu, cel care ma rog. Cel care trebuie abordat cu argumente legate de caz si de situatie, care trebuie schimbate este nimeni altul decat Dumnezeu.
Imediat irupe aici un ADEVARAT POTOP DE INTREBARI *pe care mi le-am pus si eu*
ARE DUMNEZEU NEVOIE DE VREO INFORMATIE SAU REVELATIE?
EXISTA VREUN ARGUMENT CARE TREBUIE SAI FIE PREZENTAT LUI, argument la care El nu s-a gandit si care urmeaza sa schimbe situatia?
CERE EL VREUN FEL DE PRET PENTRU MODIFICAREA PLANURILOR SI GANDURILOR SALE? si daca nu este platit pretul acela, EL NU ISI SCHIMBA PLANURILE?
ESTE CEL CARE CERE VIATA PENTRU VIATA SAU PRET DE SANGE PENTRU IERTARE>
) daca intr-adevar acesta este EL, atunci Acela pe care L-a prezenta Isus draga Dani este altcineva. 
Cine a mijlocit pentru ca fiul risipitor sa fie primit inapoi? A fost vreunul dintre aspectele acestui fel de mijlocire necesar pentru a-L convinge pe tata sasi primeasca fiul inapoi? De fapt, a fost oare nevoie de vreun fel de schimbare in ceea ce-l priveste pe tata? Intr-adevar, situatia ulterioara este dramatic diferita de cea initiala. Cineva nu este doar schimbat, ci literalmente transformat, dar aceasta nu este nicidecum tatal.
In acest caz, care este de fapt tipic, schimbarea a constat in iluminarea mintii fiului pierdut in privinta unor aspecte nesesizate si neintelese anterior. Atitudinea si caracterul tatalui in drama cu sfarsit fericit nu constituiau producul schimbarii, al iluminarii sau al imbunatatirii acestuia, ci tatal era asa cum a fost inainte si cum avea sa ramana si ulterior. Fiul este acela care si a vazut tatal cu alti ochi si a perceput in caracterul lui nu ceea ce s-a manifestat atunci, subit, ci ceea ce exista dintotdeauna. Mijlocitorul acestei iluminari a fiului risipitor, dar si a noastra, a tuturor, fara exceptie, este Insusi Duhul Sfant. El este Acela care a schimbat viziunea fiului despre tatal sau, facando conforma cu adevarul nu cu vreo forma bolnava de imaginatie.
Isus a spus ca Duhul sfant va face aceeasi lucrare in inima noastra, ne va calauzi in tot adevarul cu privire la El, ne va elibera de prejudecati si de idei straine si astfel el isi va restaura chipul divin in noi.
Cine a mijlocit pentru femeia prinsa in adulter, pentru ca ea sa fie iertata? e nevoie de asa ceva, din moment ce Domnul iarta cu bucurie? Este nevoie sa pledeze cineva pe langa Dumnezeu din moment ce " Tatal vostru va da cu place imparatia? ( Luca 10:12) Trebuie sal convinga cineva pe dumnezeu sa dea ceva, daca EL " da tuturor cu mana larga si fara mustare" (Iacov 1:5) Este cel care cere vreun pret material sau sange? Sau nu cumva tocmai El este cel care plateste "pretul acesta scump" ( Zaharia 11:13)
Biblia spune ca nu doar ca nu a cerut nimic in schimb, dat ca "atat de mult a iubit dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul lui fiu, pentru ca cine crede in el sa nu piara ci sa aiba viata vesnica. ( ioan 3:16).
Este absolut natura ca ideea si imaginea noastra despre mijlocire sa depinda de imaginea si de ideile pe care le avem despre Dumnezeu ( vezi fiul risipitor ), despre caracterul, personalitatea si spiritul Aceluia pe langa care mijlocim. " Doamne, am stiut ca esti un om aspru, care seceri de unde nai semanat si strangi de unde nai vanturat"( Matei 25; 24) Sau " noi trageam nadejde" ( Luca 24:21), zic dezamagitii de pe drumul Emausului " Unii zic ca esti Ioan Botezatorul, altii Ilie, alti Ieremia sau unul din prooroci"( Matei 16:14).
Unii credeau despre Isus ca este un om bun, altii, ca este Beelzebub, dar a fost unul care a ajuns la cunostinta ca El este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu ( Marcu 8:29)
Punctul de cotitura in istoria omenirii si in conflictul ce a marcat veacurile a fost si este legat tocmai de tensiunea dintre imaginea lui Dumnezeu asa cum o percepem noi si aceasta imagine a Lui asa cum o intrupeaza Isus. Pacatul originar nu are dea face cu pomul cunostintei binelui si a raului, ci cu credinta in natura caracterului lui DUmnezeu. Faptul de a manca din fructului oprit a constituit ilustrarea, manifestarea exterioara a ceea ce se intamplase deja in inima omului, aceasta i-a dat crezare Diavolului si a stat sasi arunci sortii existentei cu el. Mijlocirea sau medierea, transmiterea revelatiei ( in aceast caz, cu privire la natura caracterului lui Dumnezeu) poarta, inevitabil, amprenta mijlocitorului, a mediatorului, a transmitatorului.
De aici, concluzia ca nu e deloc lipsit de importanta cine este cel care mediaza sau transmite adevarul. Despre mediatorul care a intrebat cu efect, " Oare a zis Dumnezeu cu adevarat?( Geneza 3:1), plusand cu "( Geneza 3:4) si insinuand astfel ca el minte, ca el este egoist, ca el nul iubeste pe om, asafar despre acest mediator al imaginii lui DUmnezeu, Isus a afirmat: "Ori de cate ori spune o minciuna, vorbeste din ale lui, caci este mincinos si tatal minciunii"( Ioan 8:44).
Asa a cazut noapte pacatului peste omenire, iar din cele mai multe suflete nu s-a ridicat si nu se va ridica niciodata, pentru ca acestea au ales drumul fara intoarcere al respingerii adevarului si implicit al acceptarii opusului, a minciunii.
Noapte, toate contururile catapata infatisari fantomatice, un tufis se vede ca un animal fiorios, iar acest fel de viziune nea dominat viata in rastimpul cat am zacut "in intuneric si in umbra mortii" (Psalmii 107:10). Insa cand a rasarit "luceafarul de dimineata in inimile"(2 petru 1:19) noastre, ca niste copii conplesiti de uimire am ramas fara cuvinte in fata diferentei dintre ceea ce credeam noi despre Dumnezeu si Cel care este cu adevarat. Totul se afla cuprins intr-o singura sintagma, care nimiceste toate lucrarile Diavolului: Dumnezeu este iubire.
Pentru ca adevarul acesta succint exprimat s-a intrupat, a trait si a murit Isus. Argumentul Lui in favoare adevarului etern a fost insasi viata sa si El si-a incheiat marturia despre tatal pecetluindo cu insusi sangele sau. Se putea oare face mai mult decat atat? Asadar cum ramane cu rugaciunea de mijlocire si care sunt natura si obiectul ei? Il schimba ea pe DUmnezeu sau nu cumva il schimba pe rugator si pe cel pentru care ne rugam?
Una dintre cele mai PRIMEJDIOASE CAPCANE care se deschid sub pasii intelegeri noastre o constituie modelul justitiei civile, model bazat pe o schema avocat/aparator, procuror/acuzator, deasupra carora se afla, cu drept decizional, judecatorul. Aplicat la conducerea lui dumnezeu, acest model se traduce astfel: Isus este avocatul sau aparatorul, satana ( "parasul fratilor" - apocalipsa 12:10 ) este procurorul, iar dumnezeu este judecatorul care trebuie convins, informat, facut sa se razgandeasca trebuie induplecat, iluminat, ferit de eroare.
Trist si cert este faptul ca modelul justitiei civile de astazi nu are ca sursa de inspiratie modelul ceresc, iar de aici reiesa ca niciodata si in niciun fel de conditii el nu poate constitui o ilustrare a acestuia din urma. In sens restrans, oare poate imaginea tripartita a avocatului procurorului si judecatorului sa fie o reflexie a mijlocii lui Isus? Nici pe departe, ba chiar polul opus.
Din strat trebuie spus ca sensul mijlocirii lui Isus nu este de la noi spre dumnezeu, ci de la dumnezeu spre noi, el nu ne apara in fata lui dumnezeu ca atare, ci in fata pacatului, a greseli, si a amagirii. De acestea din urma ne apara El, nu de Dumnezeu.
Isus nu este Avocatul care il informeaza pe judecator, il convinge, il indupleca, ii schimba vederile si intentiile cu privire la condamnat, ci lucrare Lui este cu totul opusa unei asemenea stari de fapt. El este cel care il convinge pe condamnat cu privire la faptului ca este iubit de judecator, ca judecata este in favoare lui si ca judecatorul insasi a platit cu viata fiului pentru viata lui, de om. Sigur ca nu ar fi deloc usor pentru un condamnat sa creada asa ceva. Pe acesta, pe condamnat, il indupleca Aparatorul, nu pe Judecator.
Ideea ca El lucreaza la nivelul perceptiei Judecatorului a tot ce exista - convingandu-L, facandu-L sa se razgandeasca prevenindu-L si induplecandu-L pe tatal cu argumentul sangelui Sau - este izbitor de asemanatoare cu paganismul, unde zeul trebuia induplecat cu tot felul de daruri si cu diverse jertfe, mergandu-se pana la jertfe umane. Aminteste-ti de prorocii lui Baal din vremea lui Ilie, care isi infig cutitele in corp pana curge sangele siroare ca sal induplece pe zeu sa aprinda lemnele de pe altar. Sangele lui Isus care "vorbeste mai bine decat sangele lui Abel " ( evrei 12:24) nu ii marturiseste tatalui ceva despre mine, ci imi marturiseste mie un adevar esential despre tatal.
Dar atunci cand eu mijlocesc pentru mine insumi inainte lui Dumnezeu, ce anume am in minte? Ce doresc sa se intample si ce vreau sa Obtin? Urmaresc sa-L informez pe Domnul cu privire la pacatele mele? Este prea tarziu. Era bine daca il informam inainte sa comit un anume pacat. Atunci ar fi fost de foolos spune Elise lui Ghehazi: " Oare n-a fost duhul meu cu tine cand a lasat omul acela carul si a venit inaintea ta?" (2 Imparati 5:26) Sa incerc sa imi justific pacatul prin scuze si explicatii? Acestea nu fac altceva decat sa ma coboare si mai jos de acolo de unde am cazut sau unde ma gasesc acum. Chiar daca as avea multe argumente pentru pacatul savarsit, scuze nu am, oricat de mult leas cauta.
Sa-mi cer iertare?
Nu e rau, dar ii este mai de folos sa stiu ca ea deja sa consumat pe cand pacatuiam: in timp ce oamenii il rastigneau pe Fiul lui DUmnezeu, bunatatea lui nu privea la chinurile pe care le indura, ci la starea de ignoranta a celor ce executau orbeste ordinele mai-marilor zilei " Tata. iarta-i caci nu stiu ce fac! ( Luca 23:34) ce voi cere atunci, in rugaciunea mea? Ma voi ruga sa cred si sal iubesc pe cel care este bun si a carui indurare (har) tine in veci. Ma voi ruga sa nu fiu iertat, fiidca pacatele ne sunt iertate, ci ma voi ruga sa am putere, dragoste si suficienta pretuire ca sa pot primi iertarea oferita in dar prin acea "singura hotarare de iertare" (romani 5:18) a lui Dumnezeu.
Ce diferita este imaginea marelui si a bunului judecator prezentata de isus, al carui mesaj se poate transpune astfel: " Nu va spun ca voi mijloci pentru voi sau ca-L voi ruga pe tatal, nu este nevoie, tatal insusi va iubeste si nu are nevoie sa fie rugat, convins sau determinat sa va iubeasca. Nu voi il rugati pe tatal prin mine sa se impace cu voi, ci dimpotriva prin mine tatal in bunatatea lui va roaga pe voi sa va impacati cu el"! In scriptura apostolul Pavel o spune raspicat " Ca si cum dumnezeu ar indemna prin noi. va rugam fierbinte in numele lui Isus Hristos >"( 2 corinteni 5:20 ). In dragostea Lui, el nu cere, ci da si se da pe sine insusi pe viata lumii.
Daca am binevoi sa luam in serios cuvintele lui isus despre caracterul iubitor al tatalui, intregul edificiu al spovedirii, al ispasirii, al mijlocirii si al mantuirii ar cunoaste o spectaculoasa experienta a " schimbarii la fata" fiul lui dumnezeu s-a aratat ca sa nimiceasca lucrarile diavolului, iar aceste lucrari sunt legate de imaginea unui dumnezeu crud, impasibil, lipsit de suflet.
Unde duc acceptarea si cultivarea unei astfel de imaginii despre dumnezeu? Iata un exemplu: Cine ar sari ca ars daca i s-ar spune ca hitler este mantuit, dar pe acelasi om nul deranjeaza deloc atunci cand i se spune ca pruncii care de abia au vazut lumina ziler vor arde in vecii vecilor in foc. Hitler nu a ars pe nimeni in vecii vecilor si oroare pe care a savarsito el paleste in fata iresponsabilei doctrine a iadului. Autorul ideii populare despre iad a lasat sa se intrevada ce ar face el, daca ar putea si cine este el de fapt. Cea mai intunecata pagina a istoriei lumii nu este holocaustul ci doctrina iadului asa cum este ea predicata de altare si de la amvoane astazi.
Ca si ideea populara de mijlocire ca forma de determinare a lui dumnezeu sa se razgandeasca, ideea despre iad este produsul logic al unei astfel de imagini a lui dumnezeu, o imagine diabolic distorsionata. Simt mereu in suflet dorinta sa ma adun cat mai aproape de cel care a marturisit asa de dramatic impotriva a ceea ce au spus oamenii sau demonii despre dumnezeu.
Marturia Lui se ridica impotriva "oricarei necinstiri a lui dumnezeu" ( romani 1:18). Aceste lucruri nu numai ca nu sunt adevarate, dar sunt chiar apanajul Diavolului, care " ori de cate ori spune o minciuna, vorbeste din ale lui caci este mincinos si tatal minciunii" ( ioan 8:44)
Asadar sintagma "rugaciune de mijlocire" trebuie reconsiderata si readusa in lumina celui care "va aseza din nou toate lucrurile" (marcu 9:12) acolo unde au fost la inceput si unde sunt dintotdeauana.
Isus nu mijloceste pentru noi ca sal schimbe pe DUmnezeu in vreun fel, ci Isus mijloceste pe langa dumnezeu ca sa ne schimbe pe noi, caci in el nu este "nici schimbare, nici umbra de mutare" ( iacov 1:17) el ne iubeste cu o iubire vesnica - adica cu aceeasi iubire dintotdeauna si pentru totdeauna. Nu crucea lui Isus a nascut iubirea aceasta, ci iubirea aceasta a nascut necesitatea crucii lui Isus, asa ca nu intra in discutie ideea unei pledoarii de influentare a lui DUmnezeu.
Nu felul cum ne priveste dumnezeu pe noi trebuie schimbat, ci felul cum il privim noi pe pe el trebuie desfiintat si nascut din nou in Isus. Dumnezeu nu ne vede pe noi in Hristos ca prin niste ochelarii ciudati care inlocuiesc realitatea cu imaginarul. El vede realitatea asa cum este, prin harul lui Hristos fata de noi, caci Hristos nu a murit ca sal impace pe dumnezeu cu noi, ci ca sa ne impace pe noi cu dumnezeu. El nu a murit ca sal schimbe cumva pe dumnezeu ci tocmai pentru ca dumnezeu sa ramana "fara schimbare" sau "umbra de mutare" cum spune apostolul iacov, isus este acela care prin jertfa sa i-a dat lui dumnezeu mana libera sa ramana drept si totusi sal indreptateasca pe pacatos. Atfel suntem primiti inainte lui dumnezeu prin preaiubitil lui. Iata de ce si iata cum prin acest har al lui hristos, dumnezeu ne vede nu asa cum suntem noi, ci asa cum este el. Nu dumnezeu are nevoie de revelatii despre noi, ci noi avem trebuinta de revelatii despre el. Tocmai de aceea Isus traieste pururi sa medieze revelatia lui DUmnezeu, fiindca El, si numai El, care " este oglindirea slavei lui si intiparirea fiintei lui si care tine toate lucrurile cu cuvantul puterii lui a facut curatirea pacatelor si a sezut la dreapta maririi in locurile preainalte " ( evrei 1 :3 ) Numai el poate spune "cine m-a vazut pe mine a vazut pe tatal" ( ioan 14:9. Nu tatal trebuie sa fie induplecat sa primeasca pocainta noastra, ci noi trebuie sa fim induplecati sa primim dragostea lui pentru noi.
Pretul sangelui varsat nu a fost cerut de dumnezeu, ci de marea tragedie omeneasca.
Deci eu vin in rugaciune sa mijlocesc pentru tine nu fiindca e nevoie sal schimb pe dumnezeu, ci pentru ca te iubesc Dani, pentru ca simt impreuna cu tine, pentru ca ma bucur de bucuria ta si ma doare durerea ta.
Iar acest lucru ii place enorm lui dumnezeu, fiindca, in lacrimile mijlocirii se vede chipul lui isus in noi. In aceasta isi gaseste el toata placerea.
Pentru ce mijlocesc eu? Pentru nimic altceva decat ca acea persoana pentru care ma rog sa cunoasca "largimea, lungimea adancimea si inaltimea" ( efeseni 3:18) dragostei lui DUmnezeu in Hristos.
Nu de sanatate are nevoie bolnavul, ci de credinta in dragostea si in puterea lui DUmnezeu. Sanatatea vine ca urmare a acestora. Nu are nevoie de paine cel flamand, ci de cuvantul lui dumnezeu, fiindca "omul nu traieste numai cu paine ci cu orice cuvant care iesa din gura lui Dumnezeu" ( matei 4:4)
Ne lasam orbiti de simptome si arareori ne indreptam atentia spre cauza problemei "un singur lucru trebuie" (luca 10:42), a spus isus.
Rugaciunea de mijlocire este simpla expresie a prezentei lui Hristos, Mijlocitorul, in noi. Implinirea a ceea ce am exprimat in rugaciunea mea nu este altceva decat faptul ca dumnezeu imi onoreaza credinta si dragostea si le pretuieste asa cum numai el o poate face. Cand mijlocesc, eu nu ma asez pe o pozitie opusa lui dumnezeu, de partea cealalta a mesei de negocieri, ci de aceeasi parte cu El.
Nu Il "lucrez" pe dumnezeu, ci lucrez impreuna cu DUmnezeu. Lucram amandoi in aceeasi directie, ca o expresie a faptului ca am fost facut partas firi dumnezeiesti.
nimic din ceea ce se intampla in jurul meu si in viata aproapelui meu nu ma lasa asa cum ma gasit, fie voi mijloci si voi avea partasie cu marele Mijlocitor, fie ma voi impietri dupa chipul celui ce se inchina la sine. Ori de cate ori vedea voi vedea rodul muncii sufletului meu ma voi bucura si imi voi aminte iarasi ca sunt iubi cu adevarat.
Implinirea rugaciunii mele este semnul adevarului predicat de Isus : "TATAL INSUSI VA IUBESTE " ( Ioan 16:27)
sper ca esti satisfacut de raspuns
Rugaciunea e o convorbire cu Dumnezeu. Iar noi oamenii avem liber arbitru. La fel cum un copil poate sa-si strige parintii daca e in suferinta, sa-l ajute, sau poate sa sufere in tacere si sa nu primeasca niciun fel de ajutor. Dumnezeu ne ajuta în mila Sa, dar nu vrea sa intervina peste liberul nostru arbitru. Nu ne rugam degeaba tocmai pentru ca avem liber arbitru. Putem sa refuzam ajutorul lui Dumnezeu daca asa hotaram. Dumnezeu nu are un "plan" pentru noi ci o dorinta. Dorinta de a veni la El. Cand ne rugam suntem ca fiul risipitor care se intoarce acasa.
liber arbitru? Ia cauta in dex 
Noi nu ne rugăm pentru a schimba planurile lui Dumnezeu ci pentru a ne schimba El pe noi, pentru a fi noi folositori planurilor Lui, pentru a înțelege ce vrea El de la noi, dorim să=i semănăm în caracter Mântuitorului Hristos.
Iisus pe cruce, ca om, sesimțea singur în agonia lui și da a spus Dumnezeul Meu de ce M=ai părăsit? Totuși în ultimele momente înainte de a muri a strigat/ Tată în mâinile tale îmi încredințez duhul!(Luca 23 /46).
După înviere, ucenicul Toma spune că el nu va crede până nu va atinge semnul cuielor și coasta unde a fost străpuns. Când vine Iisus și și/L cheamă să=i atingă trupul fizic, Toma o face. Reacția lui: Drept răspuns, Toma i=a zis Domul meu și Dumnezeul meu! (Ioan 20/28). Și Iisus îl aprobă/= pentru că M=ai văzut ai crezut. Ferice de cei ce n=au văzut și au crezut(20/29)( în contrast când Pavel și Barnaba au făcut o minune și reacția celor din Listra a fost/zeii au coborât la noi și au vrut să le aducă jertfe, și=au rupt hainele și au strigat/de ce faceți lucrul acesta..noi suntem oameni de aceeași natură cu voi (Fapte 14/15)
Nu Dumnezeu ne baga in iad. Tu cu liberul tau arbitru alegi sa mergi in iad.
Toti cei care ajung in iad aleg sa mearga in iad prin actiunile pe care le fac. Daca stii bine ca facand pacate ajungi in iad iar alegerea de a pacatui este a ta inseamna ca esti constient de consecinta alegerilor tale. Iadul este pur si simplu o consecinta. Daca te arunci de la etajul 12 voit inseamna ca alegi sa mori. La fel si daca faci pacate si Îl respingi pe Dumnezeu voit alegi sa mergi in iad. Cauza si efect. E simplu.
Dumnezeu a decis să își manifeste forța numai prin rugăciune. Așa că rugăciunea are putere și poate schimba planurile lui Dumnezeu. De exemplu, Dumnezeu la un moment dat în pustie a vrut să șteargă tot poporul Israel din existență și să reînceapă o generație doar cu Moise. Dar Moise s-a rugat și Dumnezeu "S-a pocăit de răul pe care voia să-l facă". Rugăciunea are putere și mișcă inima lui Dumnezeu
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
