Din ce cauza crestinii au impresia falsa ca Biblia este cuvantul lui Dumnezeu, pentru ca atunci cand Dumnezeu a vorbit cu Moise si i-a dat Legea numita Torah, nu i-a spus ca va da si o Biblie oamenilor?
In plus de asta Dumnezeu Niciodata nu le-a spus oamenilor sa citeasca Biblia, sa o propovaduiasca si nicidecum nu a cerut nimanui sa isi randuiasca viata dupa Biblie.
Tinand cont de aceasta realitate incontestabila, nu vi se pare ca Biblia nu este Cuvantul lui Dumnezeu ci o smecherie popeasca si prin urmare crestinismul bazat pe aceasta smecherie, este doar un mijloc de indobitocire si prostire in masa, astfel ca popii sa traiasca bine in carca prostilor?
Ordonare:
Cronologică
De ce pui intrebari crestinilor, cand tu nu esti crestin si mai putin ortodox. Oricat ne-am straduii sa-ti raspundem si sa te convingem, tot nu te putem multumi.
la baza moralei umane stau doua principii inascute:
1). egoismul eului uman
2). capacitatea de empatie,adica mila fata de aproape si neplacerea produsa la vederea suferintei celuilalt!
daca lucrurile stau asa,atunci si morala e subiectiva, depinzand de gradul diferit de empatie si egoism cu care vine pe lume fiecare individ!
ba,putem aserta, ca morala e variabila ca si intensitate, si de la popor la popor.,de la natie la natie, in funcite de zestrea generica acumulata si transmisa de-a lungul istoriei!
putem observa,privind pe firul istoriei omenirii momente in care morala publica a cunoscut variatii extreme,deturnand popoare si natiuni de la cursul lor firesc inapoi, inspre barbarie
antisemitismul nazist,de exemplu,este o astfel de ratacire a moralei!
insa chiar, daca natunile se pot rataci in vartejul istoriei lor,la fel si capii bisericilor,se pot rataci aservind religia crestina scopurilor politico-economice egoiste si inguste!
totusi ramane o supra-judecata a istoriei, dupa ce au trecut evenimentele, care plaseaza fiecare fenomen in compartimentul sau- bine sau rau!
Constiinta umana este posesoarea inalienabila a categoriilor de bine si rau! Deja vorbim in limbaj binar de 1 si 0, ceea ce putem conchide ca ne aflam in fata unui admirabil proiect al unei fiinte constiente perfecte, si supratemporale!
Numai aceasta fiinta putea da vectorialitatea evolutiei, de la explozia initiala, pana la constiinta umana.cu morala binelui si a raului inerenta!
as dori sa-mi explice cineva, cum ar fi putut un univers orb si inconstient, supus hazardului absolut,univers despre care stim ca este intr-o continua miscare haotica,adica intr-o stare de entropie( planete care se ciocnesc, stele care explodeaza, galaxii care intra in coliziune)sa produca prin evolutie o masinarie asa perfecta ca cea umana sau animala,si care sa aiba constiinta de a nu se ciocni,exploda, distruge,adica constiinta binelui si raului,aceea de a conserva si incuraja viata, adica fiinta tutelara, si de a o lauda, prin fenomenul religios!
Nu este minunat si grandios tot acest fenomen?!
Răspunde
1) ce spui tu este total gresit, 1 din cauza ca nu stii ca morala este o problema ce tine de cultura, si ca in functie de cultura ea tine de constiinta fiecarui individ de aici capacitatea de a empatiza.
2) morala e diferita de la popor la popor tot asa cum si cultura este diferita la fiecare popor
3) Zestrea genetica nu are nimic comun cu morala, pentru ca morala este indusa prin culturalizare in spetza socializarea fiecarui individ.
4) Antisemitismul nu este de origine nazista ci de origine crestina, aceasta a aparut deodata cu declararea crestinismului ca religie de stat in Imperiul Roman, si a culminat in evul mediu cu progroame, chiar si reformatorul Martin Luther indeamna la antisemitism.
5) Religia crestina este conceputa de Constantin la Niceea ca un instrument politic de manevrare a maselor prin indoctrinare, spionare si spoliere
6) Acest Univers pe care il vezi nu este altceva decat energie in diversele ei forme de manifestare, ca sa intelegi aceasta trebuie sa vezi ce s-a intamplat in "erele" de dupa explozia primordiala, este adevarat ca ne lipsesc multe cunostinte despre acea perioada, dar macar stim cum a aparut viata pe pamant, si anume din transformarea in anumite conditii a materiei anorganice in substante organice care au dus la aparitia vietii.
Totusi macar un singur lucru este foarte sigur, si anume ca Universul si Viata nu au fost create de Dumnezeul religiilor si iata ca nu religia ne explica miracolul vietii ci Stiinta!
Cu alte cuvinte Calea Adevarului este Stiinta in timp ce religia este calea falsa a minciunii si sarlataniei!
De unde naiba scoti asemenea prostii si cu ce iti sustii aceste stupiditati?
Cumva prin credinta irationala?
Adica Biblia este adevarata nu pentru ca Dumnezeu ne-o recomanda, ci este adevarata ca asa scrie in Biblie?
Ma Ema
Tu chiar nu-ti dai seama cat de penibila esti cu lipsa ta de rationalitate?
Evident ca asa este cum zici!
De exemplu poti sa crezi ca kakatul de musca este adevarata bomba atomica, si asta zau ca intrece orice pricepere sau perceptie omeneasca!
Din ce cauza crezi tu ca spun eu ca credinta se bazeaza pe irationalitate!
Dumnezeu nu stiu daca a cerut sa traim dupa Biblie.Dar,daca imi aduc bine aminte,ne-a cerut sa traim(sa respectam,mai bine zis) cele zece porunci,care ne aduc mai aproape de mantuire si care ne fac viata placuta Tatalui Ceresc
Sa inteleg ca tu ai citit Biblia si nu ti-a placut?
Sau care e problema ta?
Daca tu nu crezi in Dumnezeu, sau in cuvantul Sau, atunci de ce incerci sa ii convingi si pe ceilalti sa fie ca tine?
Problema mea este ca eu stiu ca Dumnezeu i-a dat lui Moise doar Pentateuchul, adica doar cele 5 carti (ale lui Moise) iar voi ca niste mincinosi ce sunteti, puneti in contul lui Dumnezeu toata Biblia!
Si culmea nerusinarii este ca urmati o carte diabolica numita NT in care un ucigas de nazariteni ca Pavel va invata ca Legea lui Dumnezeu, adica Pentateuchul este un GUNOI!
Nu ti se pare asta un nonsens strigator la cer?
Multe cuvinte probate sunt adevarate, dar ast nici pe departe nu inseamna ca ele vin de la Dumnezeu!
De exemplu manualele scolare sunt probate ca fiind adevarate, si voi astia pocaitii tot nu va orientati dupa ele ci dupa Noul Testament cel scris de evanghelistii carora cel numit Lucifer le-a dat puterea sa lucreze cu Diavolii!
Evident ca si Dumnezeu trebuia sa confirme faptul ca a dat oamenilor o "sfanta scriptura" pentru ca altfel o poate da Dracu in numele Lui!
Doamne da cat de slab sunteti la capitolul logica, unele!
Daca asa-zisul tau "drac" vroia sa dea vreo carte de gen Biblie oamenilor, iti zic eu ca se intitula in alt fel.
Posibil sa fiu si lipsita de logica. 
„Iar celor ce L-au primit le-a dat putere să se facă fii ai lui Dumnezeu, celor ce cred în numele Lui" (In 1, 12) 181 Căci primesc puterea de-a fi ridicaţi între fiii lui Dumnezeu deoarece au primit prin credinţă pe Fiul. Fiul le dă puterea pe care o are El după fire, în mod propriu şi stăpânitor, numai El, chemându-i la comuniune, ca un chip al iubirii de oameni existente în El, împlinind aceasta ca pe o faptă a iubirii faţă de lume. Căci noi, cei ce purtam chipul cel pământesc, nu puteam scăpa altfel de moarte, dacă nu se întipărea în noi frumuseţea chipului ceresc prin chemarea la calitatea de fii. Căci, făcându-ne părtaşi ai Lui prin Duhul, am fost pecetluiţi spre asemănarea cu El, ca arhetip al chipului, după care am şi fost făcuţi, cum zice dumnezeiasca Scriptură. Căci numai aşa, redobândind frumuseţea de la început a firii şi fiind aduşi la chipul firii dumnezeieşti, vom fi mai buni decât relele ce ne-au venit din neascultare. 182 Dar, deşi urcaţi prin Hristos la demnitatea cea mai presus de fire, nu vom fi întru totul şi noi fii ai lui Dumnezeu ca El, ci asemenea cu El prin imitarea harului. Căci El este Fiu adevărat, fiind din Tatăl, iar noi suntem aşezaţi în această calitate din iubirea de oameni, luând din puterea harului ceea ce s-a spus: „Eu am zis: dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt" (Ps. 81, 6). Căci creatura, făcută şi roabă, e chemată, prin simpla hotărâre şi voinţă a Tatălui, la starea mai presus de fire. Dar Fiul şi Dumnezeu şi Domnul nu are calitatea de-a fi Dumnezeu din voia lui Dumnezeu-Tatăl, ci are ceea ce Îi e propriu după fire 183 strălucind din însăşi fiinţa Tatălui. Deci Fiul se vede existând şi fiind slăvit ca atare, într-adevăr, şi prin ceea ce era opus nouă. Căci raţiunea prin fire este alta decât cea prin voinţă, şi cea prin adevăr e alta decât cea prin imitare, noi suntem chemaţi fii ai lui Dumnezeu prin voinţă şi prin imitare, în timp ce El este prin fire şi prin adevăr, deci ne opunem Lui chiar dacă am câştigat bunătăţile firii Lui prin har. 184 181 Fiul lui Dumnezeu, făcându-Se om, a dat putere celor ce s-au unit cu El să fie şi ei fii ai lui Dumnezeu. Israel a fost pregătit, prin patriarhi, prin Legea lui Moise şi prin Prooroci, să primească cel dintâi această calitate, să fie primul născut. Căci cunoştea pe Dumnezeu ca Persoană şi deci şi ca Tată iubitor al unui Fiu. Căci o Persoană nu poate fi fără să iubească altă Persoană, născută de Ea din veci. Dar neprimind pe Hristos ca Fiul lui Dumnezeu, calitatea de fii ai lui Dumnezeu a trecut la aceia dintre neamuri care L-au primit ca atare. Nu poate fi Tată decât un Dumnezeu personal. O esenţă n-are conştiinţa de tată pentru emanaţiile din ea. Dumnezeu e Tată pentru că e Persoană. Ca atare, are un Fiu din veci. Dar sentimentul de Tată îl face să creeze şi alţi fii, nenăscuţi din El, care sunt adoptaţi prin voinţă (thesei), şi nu născuţi din fiinţa Lui. Aceasta Îl face să creeze pe oameni tot ca persoane. Căci numai persoana poate fi tată, fie şi prin adopţiune, şi numai alte persoane pot fi fii, fie şi prin adopţiune. Numai un Dumnezeu Persoană poate fi astfel un Dumnezeu al iubirii şi poate crea existenţe pe care să le iubească ca pe nişte fii, vrând prin aceasta să-i ţină în eternitate. Dumnezeu poate da din puterea Sa nu numai celor născuţi din fiinţa Sa, ci şi celor creaţi. Căci chiar prin această creare le dă putere de existenţă. Şi puterea pe care le-o dă poate să-i ridice chiar într-o relaţie filială. Numai această concepţie dă un sens existenţei. Dacă lumea e emanată din Dumnezeu, înseamnă că Dumnezeu e o esenţă supusă unor legi; pe de altă parte, aceasta ar face ca şi esenţa din care sunt toate să fie supusă la tot felul de căderi, dintre care cea mai mare este moartea tuturor fiinţelor conştiente emanate din ea şi născute rând pe rând. Într-o astfel de concepţie, iubirea, care face o persoană să dea o valoare nesfârşită altei persoane, rămâne inexplicabilă. Această concepţie ne-ar determina să socotim iubirea o mare amăgire. Numai un Dumnezeu personal e un Dumnezeu atotputernic şi numai El poate da şi existenţei create o fericire şi o valoare veşnice. El dă şi lumii, care e atât de mică, o valoare nelimitată şi aduce în ea o bucurie nesfârşită. 182 Am căzut în „chipul pământesc" când n-am mai păstrat comuniunea cu Dumnezeu cel nemuritor. Atunci ne-am supus şi coruperii, şi morţii. Căci creatura rămasă de sine nu poate dura. Dar când în ea se întipăreşte chipul nemuritor al lui Dumnezeu, prin comunicarea cu El, e ridicată la asemănarea cu El şi putem dura veşnic prin puterea Lui. Starea aceasta ne-o comunică Dumnezeu prin Duhul Lui. Duhul dumnezeiesc poate face incoruptibil, nemuritor trupul material, supus prin sine coruperii. Dacă spiritul uman nu există în materia trupului, acesta nu poate fi organizat şi nu poate dura şi funcţiona ca mediu al spiritului nici măcar pe pământ. E o taină că materia, coruptibilă prin sine, poate deveni trup organizat şi mediu prin care iradiază spiritul şi se pot săvârşi prin el fapte gândite şi voite de spirit. Aceasta arată şi posibilitatea materiei, devenite prin sufletul omenesc trup, de-a fi mediu prin care se arată şi se pot săvârşi faptele dumnezeieşti, ba Se poate arăta chiar Dumnezeu cel întrupat, cum se arată persoana omenească prin trup. Aşa poate trăi şi se poate arăta ca fiu al lui Dumnezeu omul unit cu Hristos. Dar tot ce se întâmplă cu materia prin spirit (trupul - mediu al vieţii spirituale) şi fără spirit (coruperea şi moartea) arată pe de altă parte că materia prin ea însăşi nu poate deveni mediu spiritual şi nemuritor. 183 Noi devenim fii ai lui Dumnezeu prin voinţa lui Dumnezeu, căreia I ne deschidem prin voia noastră. Fiul lui Dumnezeu Unul-Născut are această calitate prin naştere din fiinţa Tatălui. Aici se afirmă din nou caracterul de Persoană al Tatălui, şi al nostru. Dar Tatăl nu S-ar putea face şi Tatăl nostru dacă n-ar avea un Fiu născut din fiinţa Lui, dacă n-ar avea prin fire simţirea şi puterea de-a fi Tată şi dacă Fiul n-ar avea în această calitate a Lui puterea de-a ne transmite şi nouă iubirea Sa de Fiu faţă de Tatăl, prin voinţa Lui iubitoare. Iubirea ţine de fiinţa dumnezeiască, dar se poate îndrepta şi spre existenţele pe care le creează. 184 Noi nu suntem prin fire fii ai lui Dumnezeu, cum este El, ci prin har şi imitare. Deci, chiar în calitatea noastră de fii suntem altfel decât este Fiul lui Dumnezeu: suntem fii prin voinţa lui Dumnezeu şi prin imitare, iar El este prin fire. Pe de o parte, prin cele pe care le are Fiul dobândim bunătăţile Lui mai presus de cele ale firii noastre, adică pe ale firii Lui, pe de alta, rămânem prin fire opuşi Lui, sau alţii decât El. Cele ale firii Lui le avem prin voinţa lui Dumnezeu, nu prin firea noastră, ca El. „Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut" (In 1, 13) Cei ce prin credinţă au fost chemaţi la starea de fii ai lui Dumnezeu în Hristos sau dezbrăcat de umilinţa propriei lor firi şi, fiind împodobiţi ca într-un veşmânt strălucitor de harul Celui ce-i cinsteşte, urcă la demnitatea mai presus de fire. Căci nu mai sunt fii ai trupului, ci mai degrabă, născuţi ai lui Dumnezeu prin har. 185 Observă cât de bine a precizat aceasta fericitul Evanghelist prin cuvintele lui. Căci, voind să spună că cei ce au crezut s-au născut din Dumnezeu, ca nu cumva să socotească cineva că ei sunt cu adevărat prin fire din fiinţa lui Dumnezeu-Tatăl şi au o asemănare identică cu Unul-Născut, sau, pentru ca nu cumva, înţelegând greşit cuvântul: „din pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut" (Ps. 109, 3), să fie coborât şi Fiul la firea făpturilor, spune că ne-am născut din Dumnezeu, adăugând precizarea necesară nouă. Căci, numai după ce a spus că li s-a dat lor putere de către Fiul Cel prin fire spre a se face fii ai lui Dumnezeu, adaugă în mod neprimejdios: „Din Dumnezeu s-au născut," aceasta ca să arate mărimea harului dat lor 186 şi să ridice la familiaritate naturală (cu Sine) ceea ce este străin de Dumnezeu-Tatăl şi să urce starea lor la nobleţea Domnului, pentru iubirea fierbinte faţă de ei. 187 Dar va spune cineva: Ce este în aceasta mai mult? Sau ce au cei ce cred în Hristos deosebit de Israel, o dată ce şi despre acesta se spune că s-a născut din Dumnezeu, potrivit cu ceea ce s-a zis: „Fii am născut şi am înălţat, iar ei m-au nesocotit" (Is. 1, 21). Faţă de acestea, socotesc că trebuie spus: întâi, că Legea, având umbra bunătăţilor viitoare, nu e însăşi puterea dumnezeiască, nici nu s-a dat celor din Israel să o aibă pe aceasta cu adevărat, ci ca tip al celor viitoare, înscris în ei. Acestea aveau să se dea numai la vremea „îndreptării", când aveau să se arate, după cum s-a scris, cei ce vor numi în mod mai cuvenit şi mai adevărat pe Dumnezeu Tată, prin sălăşluirea în ei a Duhului Unuia Născutului. Căci cei dinainte aveau „duhul robiei spre temere, iar aceştia duhul înfierii, spre libertate, întru care strigăm: „Avva, Părinte" (Rom. 8 15). 188 Deci poporul care va urca prin credinţa în Hristos la adopţiunea filială, era în Lege ca în umbră, precum şi tăierea împrejur în Duh o înţelegem prefigurată în cea a acelora în trup. Şi, pe scurt vorbind, toate ale noastre erau prefigurate în tipurile acelora. Pe lângă cele spuse, mai spunem şi aceea că Israel a fost chemat la adopţiunea filială prin mijlocitorul Moise. De aceea s-au şi botezat, cum zice Pavel, în nor şi în mare; şi au fost trecuţi de la închinarea la idoli la Legea robiei, fiindu-le aceasta slujită în litera poruncii prin îngeri. Dar cei ce au urcat prin credinţa în Hristos la adopţiunea filială de către Dumnezeu nu se botează în ceva din cele create, ci în însăşi Sfânta Treime, prin mijlocirea Cuvântului, Care a unit Sieşi cele omeneşti prin trupul asumat, fiind El însuşi unit prin fire cu Cel ce L-a născut, întrucât prin fire e Dumnezeu. Aşa se înalţă robul la starea de fiu, prin participare la Fiul adevărat, fiind chemat şi înălţat la demnitatea proprie Aceluia prin fire. Pentru aceea ni se spune şi suntem născuţi ai lui Dumnezeu, noi, cei ce am primit prin Duhul naşterea din nou prin credinţă. 189 Dar fiindcă unii îndrăznesc în chip primejdios să mintă şi despre Sfântul Duh ca despre Unul-Născut, afirmând că e făcut şi creat, şi să-L scoată cu totul din deofiinţimea cu Dumnezeu-Tatăl, să opunem minciunilor lor cuvântul credinţei adevărate, făcândune pricini de folos nouă înşine şi cititorilor. Dacă Duhul nu este nici Dumnezeu după fire, nici din Dumnezeu şi propriu lui Dumnezeu şi de aceea existând fiinţial în El, ci e altceva decât El şi nedeosebit de identitatea după fire cu făpturile, cum noi, cei născuţi din El, spunem că ne-am născut din Dumnezeu? Căci, sau vom spune că Evanghelistul minte, sau, dacă spune adevărul, şi este aşa şi nu altfel, Duhul va fi Dumnezeu şi din Dumnezeu după fire, iar noi, învredniciţi să ne împărtăşim de El prin credinţa cea în Hristos, ne facem şi noi participanţi la firea dumnezeiască. Şi aşa ni se spune că ne-am născut din Dumnezeu şi suntem pentru aceasta dumnezei, fiind înălţaţi nu numai prin har la slava cea mai presus de noi, ci şi ca cei ce avem pe Dumnezeu locuind şi lucrând în noi, după spusa: „Voi locui şi voi umbla în ei" (Lev. 26, 12). 190 Fiindcă în ce mod ne spun cei stăpâniţi de astfel de neştiinţă că suntem temple ale lui Dumnezeu, cum zice Pavel, având pe Duhul locuind în noi, dacă Duhul nu e Dumnezeu după fire (Rom. 8,11)? Căci, dacă este creatură şi făptură, pentru care pricină ne dărâmă Dumnezeu, ca pe unii ce stricăm templul lui Dumnezeu, când întinăm trupul în care locuieşte Duhul, Cel ce are tot ce e propriu prin fire lui Dumnezeu-Tatăl, asemenea Celui Unul-Născut (I Cor. 3, 17)? Şi cum ar fi adevărat ceea ce spune Mântuitorul: „De Mă iubeşte cineva pe Mine, cuvântul Meu va păzi şi Tatăl Meu îl va iubi pe el şi vom veni la el şi Ne vom face locaş în el" (In 14, 23)? 191 De fapt, Duhul este Cel ce locuieşte în noi şi prin El credem că avem totodată pe Tatăl şi pe Fiul, precum a spus iarăşi şi Ioan Evanghelistul: „În aceasta cunoaştem că rămânem întru El şi El întru noi, că ne-a dat nouă din Duhul Său" (I In 4, 13). 192 Şi cum s-ar numi peste tot Duhul al lui Dumnezeu, dacă nu este din El şi în El după fire şi de aceea Dumnezeu? Căci dacă, făptură fiind, cum zic aceia, este duh al lui Dumnezeu, n-ar fi nici o piedică să se numească şi celelalte făpturi duhuri ale lui Dumnezeu. Căci ar fi şi ele aceasta, dacă poate fi duh al lui Dumnezeu fiinţa creată. Şi s-ar putea spune multe despre acestea, ca să se răstoarne nebuniile ereticilor. Dar o dată ce am vorbit destul despre ele, prin Duhul, în cartea Despre Sfânta Treime, vom renunţa să mai spunem multe despre ele. 185 Oamenii sunt născuţi prin fire din trupuri animate de sufletul creat. Dar prin credinţă se nasc din Dumnezeu, dar nu din fiinţa Lui, ca Fiul Cel Unul-Născut, ci din harul Lui. Căci harul îi ridică la o stare unită cu a Fiului născut din fiinţa Tatălui, bucurându-se de bunătăţile Lui. Chiar trupul lor devine mediu al trăirii şi comunicării bunătăţilor dumnezeieşti. Chiar în trup trăiesc calitatea de fii ai lui Dumnezeu. Trupul material e umplut cu un mare dar. 186 Ca să nu se creadă că şi cei ce cred sunt născuţi din Dumnezeu ca şi Fiul Cel Unul-Născut, Evanghelistul precizează că această naştere le-a venit prin Fiul cel întrupat, deci nu sunt născuţi, ca şi El, din veci din Tatăl. 187 Nu direct din Tatăl vine naşterea din Dumnezeu a oamenilor, ci prin Fiul, prin iubirea fierbinte a lor faţă de El, deci prin alipirea la El. Se accentuează rolul mijlocitor al Fiului în această naştere a oamenilor din Dumnezeu, ca să se arate că ei nu sunt în aceeaşi treaptă cu El, deşi se nasc din Tatăl. Numai pentru că se alipesc de Fiul, sunt puşi şi ei în relaţia de fii ai Tatălui, împărtăşindu-se de ceea ce are din Tatăl Fiul Unul-Născut, în această calitate. 188 Aici se explică limpede pentru ce Duhul Sfânt nu purcede şi de la Fiul. El este în Fiul Duh de Fiu, deci primit de la Tatăl ca Fiu. Acest Duh de Fiu avându-L Hristos şi ca om, prin unitatea Sa de Persoană, îl dă şi tuturor celor ce se unesc cu El, producând şi în ei simţirea de fii ai Tatălui. Cei din Vechiul Testament erau cei ce aveau să fie pregătiţi pentru a primi pe Hristos ca Fiul Tatălui şi Duhul Lui de Fiu, Duh care avea să-i umple de bucuria iubirii filiale. Dar ei aveau încă sentimentul de robi faţă de Tatăl. Iar ei, neprimind pe Hristos, n-au primit nici Duhul Fiului, duhul înfierii. Oamenii care cred în Hristos sunt încadraţi în relaţia Fiului plin de Duhul de Fiu cu Tatăl. Creaţia, cu voia ei, nu rămâne în afara relaţiei afectuoase dintre Persoanele treimice. Numai cei ce nu voiesc rămân în afara acestei relaţii afectuoase, dar nu în afara puterii lui Dumnezeu cel în Treime. 189 Cei din Vechiul Testament au fost adoptaţi într-o umbră a filiaţiei de către Dumnezeu, pentru că Fiul lui Dumnezeu nu Se făcuse Frate al nostru prin asumarea firii noastre umane, deci nici nu comunica Duhul Său de Fiu, cum o face, după întrupare, celor ce se unesc cu El prin credinţa că El este Fiul lui Dumnezeu. Poporul din Legea Veche era şi el într-o legătură cu Dumnezeu cel personal, prin credinţa în El, spre deosebire de popoarele păgâne sau panteiste, care identificau pe Dumnezeu cu forţele naturii. Dar Dumnezeu nu venise în Vechiul Testament la oameni prin Fiul Său, ca să-i facă şi pe ei fii în mod real. Ei percepeau pe Dumnezeu ca existenţă personală, deosebită în fiinţă prin faptele mai presus de fire pe care le săvârşea în favoarea lor. Prin ele se botezau şi ei în Dumnezeu, sau în puterea Lui. Dar El rămânea încă departe şi mai mult un Stăpân, iar ei, mai mult nişte slugi care împlineau poruncile Lui. Prin tot ce făcea pentru ei mai presus de fire îi pregătea pentru venirea Lui deplină la ei, prin Fiul Său întrupat Căci în credinţa lor în Dumnezeu ca Persoană era implicată credinţa că El are o iubire faţă de un Fiu. Prin Fiul sau Cuvântul Lui, ca Cel prin Care s-au creat şi se susţin toate, se săvârşeau faptele minunate în Vechiul Testament şi El Se vestea pe Sine prin Prooroci că va veni ca om între ei, pentru a-i face fii ai Tatălui. Dar numai după ce El a luat firea omenească şi i-a transmis şi acesteia calitatea filială prin Duhul de Fiu ce Se odihnea în El ca Dumnezeu, a putut da o naştere nouă, de fii ai Tatălui, şi celor ce s-au unit cu El prin credinţă. Nu poate deveni cineva fiu al cuiva fără să se nască din el. Cei ce s-au unit cu Hristos prin credinţă se nasc şi ei din nou ca fii ai Tatălui, asemenea Fiului, dar nu venind din nou la existenţă, ci modificând-o pe cea pe care o au, şi deci nu născându-se din fiinţa Tatălui, ci primind pe Duhul Lui, Care le înnoieşte firea, le-o umple de puterile firii dumnezeieşti, prin participare. 190 Două lucruri subliniem în acest text: a) Nu putem avea Duhul de fii ai Tatălui dacă nu credem că Hristos cu Care ne unim este Fiul Tatălui şi, ca atare, are Duhul de Fiu în El. b) Nu numai prin har suntem înălţaţi la slava mai presus de firea creată, ci şi ca cei ce avem pe Dumnezeu locuind în noi şi suntem „în comuniune" cu Persoanele Sfintei Treimi, dar nu prin naştere din fiinţa Tatălui, ca Fiul Unul-Născut, sau prin purcederea din ea, ca Duhul Sfânt. Ne întâlnim mereu cu taina persoanei. Avem pe Fiul lui Dumnezeu, Care, în unitatea Persoanei Lui, are şi umanitatea, prin care Se uneşte cu noi. Persoana Fiului nu e în noi numai cu firea Lui omenească asumată, ci în întregimea Lui de persoană în Care ceea ce-i omenesc nu e despărţit de ceea ce-i dumnezeiesc. 191 Duhul Sfânt, locuind în cineva, îl face templu al lui Dumnezeu. Dar acela e totodată locaş al Tatălui şi al Fiului. Căci Duhul nu e decât în cel unit cu Fiul, peste Care Se odihneşte. Cel ce crede în Hristos, că e Fiul lui Dumnezeu şi Tatăl şi are pe Duhul odihnind în El, este locaş sau templu al Sfintei Treimi, întipărit de iubirea dintre Persoanele Sfintei Treimi şi, ca atare, iubind şi el pe Tatăl cu iubirea Fiului, peste Care se odihneşte iubirea Tatălui, în Persoana Sfântului Duh. 192 Numai Duhul de Fiu al lui Hristos ne dă simţirea că avem pe Hristos ca Fiu în noi. Prin Duhul se naşte în noi sensibilitatea pentru prezenţa Fiului Tatălui în noi. „Amin, amin zic ţie, de nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă Împărăţia lui Dumnezeu" (In 3, 3) Nu în cele ce socoteşti, o, Nicodime, constă credinţa. Nu-ţi ajunge cuvântul despre dreptate, nici nu vei arăta dreapta credinţă prin simple vorbe: „Căci nu tot cel ce- Mi zice: Doamne, Doamne, va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu cel din ceruri" (Mt. 7, 21). Iar voia Tatălui este ca omul să se facă părtaş al Sfântului Duh, născându-se din nou la o viaţă neobişnuită şi nouă şi să fie încă de pe pământ cetăţean al cerului. Iar numind naşterea din nou naştere de sus, arată clar că Duhul este din fiinţa Tatălui, cum zice şi despre Sine: „Eu sunt de sus" (In 16, 27). Iar preaînţeleptul Evanghelist zice despre El: „Cel ce vine de sus este deasupra tuturor" (In 3, 31), fapt despre care vom vorbi mai pe larg la timpul potrivit. 289 „Nicodim zise către El: Cum poate omul să se nască, fiind bătrân? Oare, poate să intre cineva în pântecele maicii sale a doua oară şi să se nască?" (In 3, 4) Nicodim se dovedeşte prin acestea fiind om trupesc şi, de aceea, neprimind nicidecum cele ale Duhului lui Dumnezeu. Căci socoteşte o nebunie această taină atât de înaltă şi de strălucită. Auzind de naşterea duhovnicească de sus, îşi închipuie pântecele trupesc revenind la naşterea celor odată născuţi; şi vede cele dumnezeieşti săvârşindu-se neurcând peste legea firii noastre. Şi, neputând atinge cu cugetarea lui înălţimea învăţăturii (lui Iisus), cade şi e purtat în cele de jos. Căci, precum cele făcute, din pietre, odată înclinate prin lovituri mai puternice, pot fi iarăşi îndreptate, aşa socotesc că şi mintea neînvăţată, slăbind în dorinţa de o cunoaştere mai înaltă decât o ajută puterile, se reîntoarce la măsurile proprii ei în mod statornic şi dispreţuieşte înţelegerea mai bună şi mai înaltă. Aceasta pătimind-o căpetenia iudeilor, nu acceptă naşterea duhovnicească. 290 „Iisus a răspuns: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu" (In 3, 5) Neînţelegând Nicodim cum se cuvenea ce vrea să însemne a se naşte cineva de sus, Iisus îi înfăţişează mai dezvelită cunoştinţa tainei, prin învăţături mai limpezi. Domnul nostru Iisus Hristos a numit naştere de sus naşterea din nou din Duhul, înfăţişând pe Duhul ca fiind fiinţa cea mai presus de toate şi prin El făcându-ne părtaşi de firea dumnezeiască, făcând să rodească în noi pe Cel ce provine fiinţial din ea şi, prin El şi în El, reîntipărind în noi chipul frumuseţii arhetipice şi refăcându-ne spre înfierea dumnezeiască. 291 Astfel, am fost născuţi din nou spre înnoirea vieţii şi recreaţi spre înfierea dumnezeiască. Dar Nicodim, neînţelegând aşa naşterea ce va avea loc „de sus" şi necugetând-o ca pe una ce va fi din nou, a socotit-o ca fiind cea prin trupuri. De aceea, căzând în gândurile care socotesc acea naştere imposibilă, s-a dovedit fără minte şi lipsit de învăţătură. Deci Mântuitorul îi prezintă ca unei minţi mai slabe, în mod mai sensibil, trecerea la viaţa cea nouă şi, înlăturând prin cuvânt acoperământul ce trebuia depărtat, spune în chip deschis: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu." Căci deoarece omul e compus, fiind combinat din două componente, adică din trupul sensibil şi din sufletul înţelegător, are nevoie pentru naşterea din nou de o tămăduire îndoită, după componentele arătate. Prin Duhul se sfinţeşte duhul omului, iar prin apă, sfinţită şi ea, trupul. 292 Căci, precum întâlnindu-se cu flăcările focului apa vărsată în căldare îşi însuşeşte căldura lui, la fel, prin lucrarea Duhului, apa sensibilă se preface într-o putere dumnezeiască şi negrăită şi sfinţeşte pe cei care se scufundă în ea. „Ceea ce este născut din trup, trup este; şi ceea ce este născut din Duh, duh este" (In 3, 6) Îl convinge prin altă raţiune să urce la o înţelegere mai înaltă, ca, auzind de naşterea duhovnicească, să nu cugete cu mintea la cele ale trupurilor. Căci precum, zice, în mod necesar cele născute din trupuri sunt trupuri, tot aşa sunt duhuri cele născute din Duh. Căci cele a căror raţiune e diferită nu vor avea nici acelaşi mod al naşterii. Dar e de ştiut că ceea ce se naşte din Duh numim duhul omului, 293 nu pentru că se naşte din Duh după fire (aceasta e cu neputinţă), ci în înţelesul prim şi cel mai vechi, pentru că prin El a fost chemat la existenţă ceea ce nu era, iar în înţelesul al doilea şi în mod iconomic, pentru că prin El ne refacem după chipul lui Dumnezeu, întipărindu-ne trăsăturile Sale şi dând înţelegerii noastre, ca să zic aşa, calitatea Lui. 294 Aşa socotesc că vei înţelege drept şi spusa lui Pavel către unii: „Copiii mei, pentru care sufăr iarăşi durerile naşterii, până ce va lua Hristos chip în voi" (Gal. 4, 19). Şi iarăşi: „Căci v-am născut în Hristos Iisus prin Evanghelie" (I Cor. 4, 15). „Nu te mira că ţi-am spus: Trebuie să vă naşteţi de sus. Vântul suflă unde voieşte şi sunetul lui îl auzi, dar nu ştii de unde vine, nici încotro se duce. Astfel este cu oricine e născut din Duhul" (In 3, 7-8) Virtutea învăţătorului este să poată călăuzi mintea ascultătorilor în multe moduri şi să se folosească de multe exemple şi să aducă multe dovezi pentru cuvântul ce pare greu. Înfăţişează chipul tainei prin pilde. Deci zice: Vântul acesta din lume şi din aer suflă pretutindeni şi, îndreptându-se unde voieşte, îşi face cunoscută prezenţa numai prin faptul că bate, fiind ascuns de ochii tuturor; şi se face cunoscut trupurilor numai prin unduiri subţiri, a căror simţire o produce lucrarea lui naturală. Aşa înţelege, zice, şi naşterea din nou din Duhul, călăuzit de pilde mici spre cele mari şi înţelegând, prin folosirea raţiunii, ca dintr-un chip cele mai presus de simţiri. NOTA TOT PENTRU SOIMOS: ( Ioan 9:31 declară, "Noi știm că Dumnezeu nu ascultă pe păcătoși, dar aceia care se închină Lui și-L slujesc, pe aceia îi ascultă." De asemenea se spune că "singura rugăciune pe care Dumnezeu o ascultă de la păcătos, este rugăciunea de iertare." Bazat pe acestea, unii cred că Dumnezeu nu aude și nu va răspunde niciodată la rugăciunile unui necredincios. Dar dacă ne uităm în context, Scriptura spune că Dumnezeu nu face minuni printr-un necredincios. În textele ce urmează vom vedea că Dumnezeu aude și răspunde la rugăciunile unui necredincios. 1 Ioan 5:14-15 ne spune că Dumnezeu răspunde la rugăciuni dacă sunt facute după voia Lui. E posibil ca acest principiu să se aplice și la necredincioși. Dacă un necredincios cere ceva după voia Lui Dumnezeu, nimic nu-L oprește pe Dumnezeu să răspundă la o așa rugăciune-după voia Lui.Dumnezeu face făgăduințe care sunt aplicabile pentru toți (atât mântuiți cât și nemântuiți), ca de exemplu, Ieremia 29:13: "Mă veți căuta și mă veți găsi, dacă mă căutați din toată inima." Acesta a fost cazul lui Corneliu în Fapte 10:1-6. Dar sunt și multe făgăduințe, care se pot vedea din context, că sunt numai pentru Creștini. Deoarece ei L-au primit pe Hristos, ei sunt îndemnați să meargă cu îndrăzneală la tronul harului pentru a fi ajutați la vreme de nevoie (Evrei 4:14-16). Nouă ni se spune că dacă cerem orice după voia Lui, EL ne ascultă și ne dă ceea ce am cerut (1 Ioan 5:14-15). Sunt multe alte promisiuni pentru Creștini cu privire la rugăciune, (Matei 21:22; Ioan 14:13; Ioan 15:7). Deci , putem spune da, sunt instanțe în care Dumnezeu nu răspunde rugăciunilor celui necredincios. Dar în același timp, în harul și mila Lui, Dumnezeu poate interveni în viețile necredincioșilor ca răspuns la rugăciunile lor) AM SENZATIA CA ORICATE RASPUNSURI AI PRIMI TOT NU O SA TE MULTUMESTI,DAR AS DORII SA TE INTREB: DIN CARE SECTA FACI PARTE? CACI CRESTIN NU TE POT NUMI. NO OFFENCE. PS NU CONFUNDA DUHUL SFANT CU SFANTA TREIME, DIN SFANTA TREIME FAC PARTE TATAL,FIUL SI DUHUL SFANT . DACA CITEAI BIBLIA SAU MAI BINE ZIS GANDEAI LOGIC NU MAI PUNEAI ATATEA INTREBARI SI NU MAI FACEAI ATATEA INSINUARI CARE JIGNESC ORICE CRESTIN.Ma ROG ca Domnul Meu Isus Hristos sa aiba grija de sufletul tau.
Ce credeti voi este egal cu nickul unui coleg care a postat mai sus!
In lumea asta nimic nu se bazeaza pe credinta ci totul pe STIINTA!
Dar cum tu nu traiesti pe lumea asta, ci esti cu capul in ceruri, evident ca nu intelegi realitatea de pe pamant!
Doamne da esti culmea cfu lipsa ta de logica!
Da Biblia Satanista a lui LaVey nu tot Biblie se numeste?
Poi ce e important la o carte?
Titlul sau continutul?
Nu vezi ca la doua vorbe spui trei prostii?
Tu te crezi la vecernie ca umplii forumul cu predica ta lunga, pe care nici dracu nu o citeste pentru ca nimeni nu-si pierde timpul citind un carnatz atat de lung si urat mirositor?
Eu cunosc Biblia mai bine ca tine, si tocmai ca gandesc cu mintea deschisa imi dau seama ca crestinismul este o sarlatanie impusa de imparatii Romei ca sa isi salveze Imperiul de la ruina, dar s-a dovedit pina la urma, ca religia lui Constantin, fiind bazata pe minciuna, nu a putut salva Imperiul Roman de la distrugere, tot asa cum minciuna nu poate sa salveze nici sufletele oamenilor!
Isus = Lucifer si ca atare nu te poti lua dupa ce spune Lucifer!
Crestinii il neglijeaza pe Dumnezeu si ultima Sa scriptura, si asta veste doar una din dovezile ca ei il au ca "dumnezeu" pe Diavol!
Asta este blestemul Diavolului?
Nu de alta dar crestinii au furat si modificat intelesul scripturii Dumnezeului lui Moise adica a Tanachului numit in mod mincinos ca Vechi Testament!
Biblia Satanista este formata din Biblie+Satanista. La crestini,Biblia lui Dumnezeu se numeste simplu,Biblie. Daca tu nu faci diferenta dintre Biblia Satanista si Biblia cealalta, asta e problema ta. Cert e ca asa zis-ul tau "drac" are Biblia Satanista. Era irelevant sa ii se spune Biblie(fara Satanista) unei carti care contine lucruri legate de dracu'. Hai sa fim seriosi! Bravo mie ca spun la doua vorbe trei prostii! Decat sa scriu aici aberatii cum e in cazul tau, mai bine spun 3 prostii la 2 vorbe.
Deci ai zis-o aici->"Isus = Lucifer". Nu cred ca suferea de dubla personalitate, stai linistit/a.
''Daca in Biblie scrie clar ca este adevarata, este logic ca e adevarata.''
In biblie gasesti niste afirmatii, ele trebuie demonstrate, demonstratiile se fac cu argumente nu cu alte afirmatii nedemonstrate.
''Ma Soimos, tu nu intelegi ca, credinta intrece orice pricepere omeneasca?''
Aaaa, pai zi asa, atunci daca credinta intrece orice pricepere, lasa-ma sa cred si eu ceva, si anume, ca daca crestinii si-ar arunca creierul la cosul de gunoi, lumea ar deveni mai rationala.
Acum sa te vad cum contrazici ce cred eu, bine, dupa ce ai afirmat ca credinta intrece orice pricepere omeneasca, nu prea vad ce argumente poti aduce, de' CRED (tot un crezamant - maxima pe pamant) ca priceperea ta omeneasca nu poate sa inteleaga ce am zis eu.
Ma frate, nu vreau sa ajung la jigniri dar nu mai pot;
1. Esti un idiot.
2Adresezi o intrebare si apoi desfiintezi pe toata lumea adoptand o atitudine de mafalda (detinatoarea adevarului in viziune ei).
3. Daca cineva iti raspunde macar ai bunul simt si citeste, ca poti bate pe cineva doar argumentand si nu te vaita ca raspunsul este prea lung, doar nu ai intrebat cate nuante are culoarea verde.
4.Nu cunosti Biblia absolut deloc dar, te consideri mare specialist si tu esti praf.
5. Daca cineva iti raspunde respecta macar parerea oricare ar fi. Scuze am uitat ca nu ai niciun Dumnezeu, de unde atat bun simt.
6. Va rog pe toti ceilalti nu mai intrati in polemica cu Mafalda, ca va faceti si nervi si va pierdeti si timpul. Orice argument, aduceti acestui individ este in zadar.
7. Scuze nici eu nu sunt atat de inteligent sa conving un prost, ca este prost.
8. Daca aveai rabdare sa citesti mai sus poate ai fi gasit raspunsul la prostiile debitate de tine.
9.Noi nu putem dovedi empiric existenta lui Dumnezeu. Putem sa traim in Dumnezeu, si cine va dori sa vada, va vedea, cine nu nu. Dumnezeu insusi pare ca a facut ca totul sa fie relativ, pentru a ne face sa ne unim, sa transmitem lumina de la unul la altul, nu sa cercetam la microscop haina lui Hristos.
10.FINAL.
Din buze spurcate, din inima pangarita, din limba necurata, din suflet spurcat, primeste-mi rugaciunea, Hristoase al meu, si neinlaturandu-mi nici cuvintele, nici obisnuintele, nici nerusinarea, da-mi voie a grai cu indrazneala cele ce voiesc, Hristoase al meu, si mai vartos ma si invata ce mi se cuvine a face si a grai. Gresit-am mai mult decat desfranata, care afland unde salasluiesti, cumparand mir, cu indrazneala a venit sa unga picioarele Tale, ale Stapanului meu Hristos si Dumnezeului meu. Cum pe aceea, apropiindu-se din inima, n-ai lepadat-o, nici de mine nu Te scarbi, Cuvinte, ci da-mi sa tin si sa sarut picioarele Tale si cu izvor de lacrimi, ca si cu niste mir de mult pret, cu indrazneala sa le ung. Spala-ma cu lacrimile mele, curateste-ma cu ele, Cuvinte. Iarta-mi greselile si imi da indreptare... Stii multimea rautatilor mele, stii si bubele mele si ranile mi le vezi dar si credinta mi-o stii, vointa mi-o vezi si suspinele mi le auzi. Nu se ascunde ineintea Ta, Doamne, Dumnezeul meu, Facatorul si Izbavitorul meu, nici picatura de lacrimi, nici din picatura vreo parte. Cele inca nesavarsite de mine le-au cunoscut ochii Tai si in cartea Ta se afla scrise si inca cele nefacute de mine. Vezi smerenia mea, vezi-mi osteneala cata este si toate pacatele mi le iarta, Dumnezeule a toate, incat, cu inima curata, cu gandul infricosat si cu sufletul smerit sa ma impartasesc cu Tainele Tale cele preacurate si preasfinte, cu care se indumnezeieste si se face viu tot cel ce mananca si bea din ele cu inima curata, ca Tu ai zis, Stapanul meu : "Tot cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu, intru Mine ramane si Eu intru dansul". Cu totul adevarat este cuvantul Stapanului si Dumnezeului meu, ca cel ce se impartaseste cu Darurile cele dumnezeiesti si indumnezeitoare nu este singur, ci cu Tine, Hristoase al meu, Cel ce esti din Lumina cea cu trei straluciri, Care lumineaza lumea. Deci, pentru ca sa nu raman singur, fara de Tine, Datatorule de viata, suflarea mea, viata mea, bucuria mea, mantuirea lumii, pentru aceasta m-am apropiat de Tine, precum vezi, cu lacrimi si cu sufletul umilit. Ma rog sa iau izbavirea de greselile mele si sa ma impartasesc fara de osanda cu Tainele Tale cele datatoare de viata si fara de prihana, ca sa ramai precum ai zis, cu mine, cel de trei ori ticalos, ca sa nu ma rapeasca cu viclesug inselatorul, aflandu-ma departat de harul Tau, si inselandu-ma sa ma indeparteze si de indumnezeitoarele Tale cuvinte. Pentru aceasta cad inaintea Ta si cu caldura strig catre Tine: Precum pe fiul cel pierdut si pe desfranata, care au venit la Tine, i-ai primit, asa ma primeste si pe mine, desfranatul si spurcatul, Milostive, care cu suflet umilit vin acum la Tine. Stiu, Mantuitorule, ca altul ca mine n-a gresit Tie, nici a facut faptele pe care le-am facut eu. Dar si aceasta stiu, ca marimea greselilor mele si multimea pacatelor mele nu covarsesc rabdarea cea multa a Dumnezeului meu, nici iubirea Lui de oameni cea inalta; ci pe cei ce fierbinte se pocaiesc, cu mila indurarii ii curatesti si ii luminezi si cu lumina ii unesti, partasi Dumnezeiririi Tale facandu-i fara pizmuire, si lucru strain de gandurile ingeresti si omenesti vorbesti cu ei, de multe ori, ca si cu niste prieteni ai Tai adevarati. Acestea ma fac indraznet, acestea imi dau aripi, Hristoase al meu, si punandu-mi nadejdea in multele Tale binefaceri fata de noi, bucurandu-ma si cutremurandu-ma, cu focul ma impartasesc, iarba uscata fiind eu, si - straina minune - ma racoresc nears, ca rugul de demult, care, aprins fiind, nu se mistuia. Pentru aceasta, cu gand multumitor si cu multumitoare inima, cu multumitoare madulare ale sufletului si ale trupului meu ma inchin si Te maresc si Te preaslavesc pe Tine, Dumnezeul meu, Cel ce cu adevarat esti binecuvantat, acum si in veci. Amin.
1. Esti un...
2Adresezi o intrebare si apoi desfiintezi pe toata lumea adoptand o atitudine de mafalda (detinatoarea adevarului in viziune ei).
3. Daca cineva iti raspunde macar ai bunul simt si citeste, ca poti bate pe cineva doar argumentand si nu te vaita ca raspunsul este prea lung, doar nu ai intrebat cate nuante are culoarea verde.
4.Nu cunosti Biblia absolut deloc dar, te consideri mare specialist si tu esti praf.
5. Daca cineva iti raspunde respecta macar parerea oricare ar fi. Scuze am uitat ca nu ai niciun Dumnezeu, de unde atat bun simt.
6. Va rog pe toti ceilalti nu mai intrati in polemica cu Mafalda, ca va faceti si nervi si va pierdeti si timpul. Orice argument, aduceti acestui individ este in zadar.
7. Scuze nici eu nu sunt atat de inteligent sa conving un prost, ca este prost.
8. Daca aveai rabdare sa citesti mai sus poate ai fi gasit raspunsul la prostiile debitate de tine.
9.Noi nu putem dovedi empiric existenta lui Dumnezeu. Putem sa traim in Dumnezeu, si cine va dori sa vada, va vedea, cine nu nu. Dumnezeu insusi pare ca a facut ca totul sa fie relativ, pentru a ne face sa ne unim, sa transmitem lumina de la unul la altul, nu sa cercetam la microscop haina lui Hristos.
10.FINAL.
Din buze spurcate, din inima pangarita, din limba necurata, din suflet spurcat, primeste-mi rugaciunea, Hristoase al meu, si neinlaturandu-mi nici cuvintele, nici obisnuintele, nici nerusinarea, da-mi voie a grai cu indrazneala cele ce voiesc, Hristoase al meu, si mai vartos ma si invata ce mi se cuvine a face si a grai. Gresit-am mai mult decat desfranata, care afland unde salasluiesti, cumparand mir, cu indrazneala a venit sa unga picioarele Tale, ale Stapanului meu Hristos si Dumnezeului meu. Cum pe aceea, apropiindu-se din inima, n-ai lepadat-o, nici de mine nu Te scarbi, Cuvinte, ci da-mi sa tin si sa sarut picioarele Tale si cu izvor de lacrimi, ca si cu niste mir de mult pret, cu indrazneala sa le ung. Spala-ma cu lacrimile mele, curateste-ma cu ele, Cuvinte. Iarta-mi greselile si imi da indreptare... Stii multimea rautatilor mele, stii si bubele mele si ranile mi le vezi dar si credinta mi-o stii, vointa mi-o vezi si suspinele mi le auzi. Nu se ascunde ineintea Ta, Doamne, Dumnezeul meu, Facatorul si Izbavitorul meu, nici picatura de lacrimi, nici din picatura vreo parte. Cele inca nesavarsite de mine le-au cunoscut ochii Tai si in cartea Ta se afla scrise si inca cele nefacute de mine. Vezi smerenia mea, vezi-mi osteneala cata este si toate pacatele mi le iarta, Dumnezeule a toate, incat, cu inima curata, cu gandul infricosat si cu sufletul smerit sa ma impartasesc cu Tainele Tale cele preacurate si preasfinte, cu care se indumnezeieste si se face viu tot cel ce mananca si bea din ele cu inima curata, ca Tu ai zis, Stapanul meu : "Tot cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu, intru Mine ramane si Eu intru dansul". Cu totul adevarat este cuvantul Stapanului si Dumnezeului meu, ca cel ce se impartaseste cu Darurile cele dumnezeiesti si indumnezeitoare nu este singur, ci cu Tine, Hristoase al meu, Cel ce esti din Lumina cea cu trei straluciri, Care lumineaza lumea. Deci, pentru ca sa nu raman singur, fara de Tine, Datatorule de viata, suflarea mea, viata mea, bucuria mea, mantuirea lumii, pentru aceasta m-am apropiat de Tine, precum vezi, cu lacrimi si cu sufletul umilit. Ma rog sa iau izbavirea de greselile mele si sa ma impartasesc fara de osanda cu Tainele Tale cele datatoare de viata si fara de prihana, ca sa ramai precum ai zis, cu mine, cel de trei ori ticalos, ca sa nu ma rapeasca cu viclesug inselatorul, aflandu-ma departat de harul Tau, si inselandu-ma sa ma indeparteze si de indumnezeitoarele Tale cuvinte. Pentru aceasta cad inaintea Ta si cu caldura strig catre Tine: Precum pe fiul cel pierdut si pe desfranata, care au venit la Tine, i-ai primit, asa ma primeste si pe mine, desfranatul si spurcatul, Milostive, care cu suflet umilit vin acum la Tine. Stiu, Mantuitorule, ca altul ca mine n-a gresit Tie, nici a facut faptele pe care le-am facut eu. Dar si aceasta stiu, ca marimea greselilor mele si multimea pacatelor mele nu covarsesc rabdarea cea multa a Dumnezeului meu, nici iubirea Lui de oameni cea inalta; ci pe cei ce fierbinte se pocaiesc, cu mila indurarii ii curatesti si ii luminezi si cu lumina ii unesti, partasi Dumnezeiririi Tale facandu-i fara pizmuire, si lucru strain de gandurile ingeresti si omenesti vorbesti cu ei, de multe ori, ca si cu niste prieteni ai Tai adevarati. Acestea ma fac indraznet, acestea imi dau aripi, Hristoase al meu, si punandu-mi nadejdea in multele Tale binefaceri fata de noi, bucurandu-ma si cutremurandu-ma, cu focul ma impartasesc, iarba uscata fiind eu, si - straina minune - ma racoresc nears, ca rugul de demult, care, aprins fiind, nu se mistuia. Pentru aceasta, cu gand multumitor si cu multumitoare inima, cu multumitoare madulare ale sufletului si ale trupului meu ma inchin si Te maresc si Te preaslavesc pe Tine, Dumnezeul meu, Cel ce cu adevarat esti binecuvantat, acum si in veci. Amin.
Smechere,Biblia a fost scrisa dupa 90 iHr.Deci cum sa le spuna Dumnezeu ca sa citeasca din Biblie daca aceasta nu exista?
O sa imi pastrez cometariile rautacioase pentru mine.Asa mi se pare cel mai corect!
Cat despre religie...fiecare are dreptul sa fie asa cum vrea! Sa isi aleaga religia pe care vrea sa o urmeze.Nimeni nu are dreptul sa iti zica: „NU fii crestin, fi... budist!". Dumnezeu ne-a dat ratiune si liberatea de a alege, asa ca lasa-i pe ceilalti sa se bucure de aceste lucruri si nu le mai umple capul cu prostii.
Have a nice day
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
