Din "Suferinţele Mamei Blondina, o Martiră a Siberiei":
"Mama Blondina a fost o femeie frumoasă. Lagărul şi suferinţele i-au lăsat urme, dar nu au putut să-i şteargă nobleţea. A fost învăţătoare, iar soţul ei a fost inginer. În Iaşi, s-a întâlnit cu multe cunoştinţe din trecut, persoane care, la venirea ruşilor sovietici în Basarabia, au plecat din calea lor, venind în România. Erau, în general, oameni cu o ţinută deosebită: preoţi, profesori, medici, ingineri... O dată, o doamnă dintre aceste cunoştinţe, i-a spus: "Tu, Blondina, ar trebui să ţii puţin la prestanţa ta. Chiar ai ajuns să speli pe jos, în biserică?". Blondina a oftat — şi acest oftat era de compătimire pentru doamna care se îngrijea, astfel, de ea — şi, apoi, i-a răspuns, cu un ton foarte firesc: "Nu mă ruşinez niciodată să spăl picioarele Mântuitorului.".
[...]
Anii grei de lagăr, multele suferinţe şi, desigur, şi vârsta, au lăsat urme în viaţa ei. Curând, s-a îmbolnăvit, s-a internat în spital şi a fost operată, boala fiind destul de grea şi într-un stadiu avansat(pietre la rinichi, una din ele fiind mare, aproape cât unul dintre rinichi).[...]
Cu trei ani înainte de-a muri, în anul 1968, a venit în bucătărie, unde eram cu soţul meu, şi a zis: "Să vă spun o bucurie! Am visat pe papa azi-noapte(tatăl ei fusese preot şi murise din cauza presiunilor comuniste, având probleme cu inima). Eram, parcă, într-o încăpere şi, deodată, a pus cineva mâna pe mine. Când m-am uitat, era papa, care mi-a spus: "Dina, uită-te la peretele acela!". Când m-am uitat, pe perete era scris anul 1971. El zice: "Vezi? Să fi gata, pregătită! Ăsta ţi-e sfârşitul.". Şi, când m-am întors, n-am mai văzut pe nimeni.".
S-a dus la cimitir, şi-a cumpărat loc pentru mormânt, şi-a făcut o cruce din piatră, a făcut un gărduleţ în jurul mormântului şi s-a pregătit, să fie gata pentru 1971, când, prin voia lui Dumnezeu, papa i-a vestit că va muri.
[...]
I se administra, din două în două ore, morfină, dar dânsei, doctorii, i-au spus că i se dau vitamine, pentru întărire. Dacă ştia adevărul, n-ar fi primit dozele de morfină.
Ea se tot ruga, la Bunul Dumnezeu, să moară de cancer şi, când am întrebat-o de ce, ea mi-a răspuns că, moartea de cancer, e moarte martirică, pentru cine poate să îndure durerile. Stăteam lângă dânsa zi şi noapte şi, o dată, m-a întrebat: "Nu ştii, Lenuţa? Nu, cumva, am cancer?". "Nu, tanti, nu aveţi cancer.", i-am răspuns. Dânsa a continuat: "Nu ştiu de ce, de data aceasta, nu m-a ascultat Dumnezeu. Că I-am cerut să mor de cancer.".
[...]Iertaţi-mă, toţi cei care veţi citi aceste rânduri, şi nu mă condamnaţi, o rog şi pe dânsa să mă ierte, dar n-am putut să-i spun adevărul!
Avea dorinţa să moară între Paşti şi Înălţarea Domnului, ca să i se cânte "Hristos a Înviat!".
A murit la data de 24 mai 1971, iar la data de 26 mai era Înălţarea Domnului."
Întrebări!
1. Ce părere aveţi de lungul şir de minuni petrecute la sfârşitul vieţii pe pământ a Mamei Blondina?
2. Ce părere aveţi despre Mama Blondina, dată fiind perspectiva ei asupra morţii şi a muncii pe care o făcea, pentru a câştiga un bănuţ, cu toate că era o femeie intelectuală?
Vreau răspunsuri sincere 100%!
Ordonare:
Cronologică
Răspunde
În primul rând, nu e rusească, e românească.
Mama Blondina e basarabeancă şi şi-a petrecut ultimii 15 ani din viaţă, adică perioada descrisă în întrebare, la Iaşi.
În al doilea rând, nu are credibilitate zero. Dacă mergi în Iaşi şi întrebi pe cineva pe stradă dacă o cunoaşte pe Mama Blondina, din 10 persoane, sunt sigur că 8 te vor duce, de mână, până la mormântul ei şi, pe drum, îţi vor povesti minunile pe care le făceau rugăciunile ei.
Ai fi surprins să afli că, cel puţin 50% din oamenii care te vor duce la mormântul ei, sunt foarte credibili.
Nu uita, totuşi, că a fost intelectuală şi o cunoştea multă lume. Pe lângă asta, mai mult de 50% din populaţia din Iaşi a fost la înmormântarea ei şi, mă îndoiesc, că au murit toţi cei care o cunoşteau şi care sunt martori direcţi ai minunilor şi ai faptelor făcute de Mama Blondina.
"Martori directi" sunt si pentru OZN-uri si rapiri, si pentru vrajitoare, fantome si spiridusi. Ar trebui sa-i credem si pe ei pe cuvant? Ce concluzie am putea trage despre lumea noastra daca am crede pe cuvant toti "martorii directi"? Afirmatiile extraordinare trebuie sustinute de dovezi extraordinare, iar aici acestea lipsesc.
1. Da, oamenii foarte bolnavi nu stiu cand o sa moara, adica in cel mult un an, trebuie sa le spuna dumnezeu. Mare minune. In The human body, in episodul Death, parca, ni se prezinta viata unui om bolnav de cancer in faza terminala, si el stia ca o sa moara curand, wow, ce minune.
2. Stai asa, ea spala picioarele "mantuitorului" contra cost?
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
