Domnul Isus a primit ca daruri la nașterea Lui aur, smirnă și tămâie. Auzisem că aceste daruri atestau calitățile Lui de Împărat, Profet, respectiv Mare Preot.

Ce legătură există între smirnă și calitatea de Profet a Domnului Isus?

În primul rând, grafia corectă este "Iisus", cu doi "i". În limba greacă, numele Mântuitorul este Ιησούς Χριστός, Ιησούς fiind grecificarea evreiescului "Yeshoua". E foarte important să se scrie "Iisus", deoarece în limba ebraică "Isus" este un simplu profet pe când "Iisus" este Fiul lui Dumnezeu".
Apoi, darurile aduse de magi Pruncului Iisus sunt aurului, tămâia și smirna. Ele au următoarea tălmăcire, pe scurt: aurul este un simbol al milei, tămâia este un miros plăcut Domnului și arată slujirea față de Dumnezeu și iubirea aproapelui iar smirna, amară la gust, reprezintă jertfa lui Hristos pentru noi toți, "Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a întrupat". (Crezul de la Niceea, 325)

Si de ce nu era bogat Jesus? Ca avea o gramada de aur dat ca dar

Jesus. Ebine asa?

Sau Iosua.

Darurile materiale sunt bune, dar pe lângă darurile materiale mai trebuie și inteligență. Dacă omul nu e inteligent, pierde darurile materiale.

Aur = Împărat
Tămâie = Dumnezeu
Smirnă = se va jertfi până la moarte pentru noi. (smirna este/era folosită la îmbălsămarea morților și e foarte amară).

Wow, ce explicație! Nu știam asta despre smirnă. Foarte interesantă prevestire.

Totuși...de ce magii au adus smirnă? Era scumpă pe atunci?

Userul LovedByGrace aparține unui cult neo-protestant, a se vedea exprimarea "Domnul Isus".

De fapt...nu aparțin unui cult. Sunt creștină doar.

Nu are (prea) mare importanță. Vedem din înmormântarea Domnului că mironosițele I-au adus „aloe și smirnă". Era folosită pentru asta.

Smirna profeteste ingroparea Domnului. In Psalmul 44, versetul 10, sta scris: "Smirna si aloea imbalsameaza vesmintele Tale".

"Smirna are o aromă mai puternică decât tămâia, însă la gust este mai amară. Ea închipuie necazurile, amărăciunile, lacrimile şi suferinţele noastre. Ea simbolizează poarta cea strâmtă a răbdării şi a încercărilor prin care trebuie să trecem cu toţii pentru a ajunge la limanul mântuirii, căci „cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui" (Matei 24, 13) şi plată de mucenic va lua, căci răbdarea suferinţelor în loc de sânge se primeşte.

Cel ce va răbda fără tânguire şi fără cârtire toate nedreptăţile, calomniile, ocările şi defăimările celor mândri, cu nădejdea neclintită că Dumnezeu îl va izbăvi şi cu convingerea că îndurarea suferinţelor şi a nevoilor devine pentru el izvor de curăţire şi mijloc de mântuire, oferă Domnului Hristos un dar mai preţios decât aurul şi mai mirositor decât tămâia, căci nimeni nu este scutit de suferinţă în lumea aceasta şi „toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi" (II Timotei 3, 12), spune Sfântul Apostol Pavel.

După cum observăm, darurile oferite de magi pruncului Iisus prefigurează însăşi soarta Sa şi opera Sa răscumpărătoare, expresie a sublimei milostiviri şi îndurări a lui Dumnezeu faţă de noi, însă ele ne sugerează şi îndemnul de a păşi şi noi pe urmele Lui, întrupând în viaţa noastră de zi cu zi exemplul milei, al dragostei, al slujirii şi al răbdării Lui. Viaţa Mântuitorului, reînnoită în har în decursul anului, trebuie să devină pildă creştinului, în sensul că el trebuie să şi conformeze viaţa sa cu viaţa lui Hristos, cea sfântă şi fără de prihană.

Ca să ne învrednicim să I aducem lui Hristos închinare cuviincioasă în ziua marii sărbători a Naşterii Lui, trebuie să ne întoarcem ca magii, pe altă cale, adică să părăsim calea pierzării şi a fărădelegilor şi să păşim pe calea împlinirii virtuţilor creştine, a iubirii de Dumnezeu şi de oameni, a păcii, a armoniei şi a bunei înţelegeri, pe care au cântat o îngerii în noaptea sfântă de Crăciun. Numai aşa vom putea trăi cu adevărat bucuria creştină pe care ne o aduce în fiecare an măreaţa sărbătoare a Naşterii Domnului, bucurie pe care nădăjduim să o gustăm cu toţii, în pace, în toţi anii până la sfârşitul vieţii noastre."

Arhimandrit Conf. Dr. Vasile Miron

Mirodeniile şi preparatele pe bază de mirodenii erau foarte scumpe în timpurile biblice. De ce? Pentru că aveau numeroase întrebuinţări: în cosmetică, în serviciile religioase şi în pregătirea trupurilor pentru înmormântare. Mirodeniile erau scumpe deoarece erau foarte căutate şi presupuneau costuri ridicate de transport şi de comercializare. Arborele de tămâie creştea pe coasta sudică a Peninsulei Arabiei, iar arbustul din care se obţinea smirna creştea în regiunile semideşertice de pe teritoriul Somaliei şi al Yemenului de astăzi. Ambele mirodenii erau apreciate pentru parfumul lor. Tămâia îşi elibera parfumul prin ardere, iar smirna era folosită în stare pură. Deci darurile oferite au fost doar daruri foarte scumpe, nimic altceva.

Și în cultul ortodox, Isus nu e Domn?