anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Este scris ca daca vom avea credinta cat un bob de mei ne vom mantui. unii se strduiesc o viata intreaga, altii in ultima clipa pe patul mortii probabil stiga; Doamne iarta-ma si ajuta-ma.cat inseamna in credinta un bob de mei? o viata traita in post si rugaciune? sau strigatul din urma, asa cum a facut talharul pe cruce?

Răspuns Câştigător
| MMihai a răspuns:

Ce crezi că este nai important, să ai credință, sau să nu faci păcate // să păcătuiești cât mai puțin?

18 răspunsuri:
| MMihai a răspuns:

Vezi
http://enciclopedie.citatepedia.ro/index.php?c=a+avea+credin%FE%E3
A avea credinţă înseamnă a crede în ceea ce nu vezi, iar răsplata pentru această credinţă va fi să vezi ceea ce crezi.

http://www.logosfera.ro/2009/06/despre-credinta-i-toti-avem-credinte/
Nu inteleg de ce credinciosii isi fac un titlu de glorie din faptul ca au credinta. "Avem credinta noastra", "e bine sa ai credinta" sunt fraze repetate ca o mantra de mai toti credinciosii. Parafrazandu-l pe Daniel Dennett as spune ca credinciosii au o credinta in puterea cuvantului "credinta". Credinta este invaluita in mister, are o aura de misticism. Si totul pentru ca, aparent, apostolul Pavel a spus

Iar credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute. (Evrei 11:1)

Credinciosii trebuie sa inteleaga ca, in absenta omscientei, credinta este un atribut obligatoriu al oricarei minti. Nu e nimic special in a avea credinta, la modul general. Toti avem credinte. De la credinta ca prietenul care ne povesteste o patanie hazlie spune adevarul, la credinta ca partenerul de viata ne este fidel, la credinta ca in ziua de salariu vom avea bani sa trecem strada, la credinta ca vremea de maine va fi prezentata destul de corect la buletinul meteo suntem fiinte ale credintei. Nu-i nimic special in a avea credinte. Este "povara" oricarei fiinte lipsite de omscienta.

Cea mai mare parte a rationamentelor pe care le facem sunt inductive (pleaca de la particular spre general) si nu deductive (de la general spre particular). Faptul ca nu avem acces la toate spetele si situatiile posibile face ca rationamentul inductiv sa fie o chestiune de probabilitate. Desigur avem mijloace care ne ajuta sa asiguram avem incredere in calitatea rationamentului inductiv, dar in final totul se reduce la incredere, la credinte.

Sa luam exemplul unui sot care este casatorit si fericit alaturi de sotia sa. De ce crede el ca sotia il iubeste? Doar pentru ca i-o spune? Nu. Ar putea sa-l minta, nu-i asa? Pentru ca vede o licarire in ochii ei atunci cand il priveste? Asa cum o avea Vivien Leigh in "Pe aripile vantului" cand il privea pe Clark Gable? Nici asta nu e un motiv suficient. Dupa atentia pe care i-o acorda? Din nou, omul poate fi un foarte bun actor. Nu exista dovezi care sa ateste cu certitudine de 100% ca sotia lui il iubeste. Si totusi, nimeni nu-i felicita pe sot pentru ca are credinta in iubirea sotiei sale.

De fapt, atunci cand credinciosul spune "am credinta" nici nu vorbeste la modul general ci se refera la o anume credinta. Daca nu as fi convins ca aceasta echivocare le-a fost inoculata in biserica as putea sa-i acuz ca incerca in mod deliberat sa creeze confuzie lingvistica. Insa credinciosul doar repeta mantra care i-a fost fortata in constiinta. Firul "logic" care sta in spatele acestei mantre este urmatorul

Credinta ortodoxa = credinta
Credinta ortodoxa e buna
Deci credinta e buna
Totul este insa doar o manevra lingvistica, iluzionism verbal. Iar ceea ce vrea sa spuna credinciosul este "credinta ortodoxa/catolica/etc e buna". Referinta la credinta sa este implicita ca, daca ar fi fost explicita, s-ar impune o demonstratie, prezentarea unor argumente care sa lamureasca incompatibilitatea intre credinte diferite care insa au acelasi atribut: sunt bune. Un ortodox care spune "credinta ortodoxa e buna" va sti ca si catolicul spune "credinta catolica e buna" si atunci trebuie sa-si caute, pentru sine si ceilalti, argumentele care sa sustina fie ca ideea ca "credinta catolica nu e buna" fie ca "credinta ortodoxa e mai buna". In schimb, un ortodox care va spune "credinta e buna" va sti ca si catolicul spune "credinta e buna" si va fi mult mai linistit stiind ca nu trebuie sa se "lupte" cu aceasta provocarea data de incompatibilitatea intre cele 2 credinte. Iar credinta ca "credinta e buna" va fi intarita de un numar mai mare de oameni cu care credinciosul poate intra in contact.

Si, la fel cum toti avem credinte, toti avem necredinte. Ne uitam la un politician care spune ceva si nu-l credem. Pentru ca, de fapt, credem ca minte. Orice afirmatie de necredinta poate fi transformata intr-o afirmatie de credinta daca negativul obiectului sau subiectului necredintei poate fi negat. "Nu cred ca Basescu spune adevarul" = "Cred ca Basescu minte". "Nu cred ca voi primi salariul" = "Cred ca nu sunt bani pentru plata salariilor".

Uneori o credinta necesita asumarea mai multor necredinte, pentru ca credintele sunt incompatibile. Daca doi prieteni iti povestesc aceeasi intamplare prezentand detalii diferite credinta in marturia unuia implica automat necredinta in marturia celuilalt. Adventistul crede intr-un Dumnezeu care vrea ca ziua libera sa fie sambata si este "obligat" sa nu creada intr-un Dumnezeu care vrea sa te odihnesti duminica. Crestinul crede ca Isus a fost fiul lui Dumnezeu si atunci este "obligat" sa nu creada ca Mahomed a fost profetul lui Dumnezeu (din moment ce Mahomed credea ca Isus a fost doar un profet).

In timp ce, in mintea credinciosului, credinta este buna la modul general necredinta este buna doar in particular. Pentru crestini, necredinta in Zeus e "de bun simt", necredinta in Allah e "obligatorie" dar nu exista acea generalizare care apare in cazul credintei. "Avem necredinta noastra stramoseasca in Thor" nu mai e titlu de glorie, nu mai e o virtute. E o platitudine. La fel cum si "avem credinta noastra in Zeus" ar fi o ineptie. De ce generalizarea, "avem credinta noastra" devine mai puternica cand generalizarea, ca tehnica, slabeste puterea un argument? De fapt "avem credinta noastra" nu are nici o valoare, nu comunica prea multe despre individ. Dar am fost conditionati sa credem ca acea fraza este "valoroasa".

Toti avem credinte. Nici unul dintre noi nu este omniscient. Nu e nimic special in asta. Ce ne diferentiaza sunt credintele la care alegem (mai mult sau mai putin constient) sa subscriem. (va urma…)

http://www.logosfera.ro/2009/07/despre-credinta-ii-forme-si-dimensiuni/
In prima parte a seriei "Despre credinta" afirmam ca toti avem credinte si ca, din acest motiv, a avea credinte nu reprezinta in sine o virtute sau macar o insusire cu care un om sa se "mandreasca" (folosesc ghilimelele pentru stiu ca persoanele religioase au alergie la astfel de cuvinte si refuza ca acestea sa fie asociate cu propria persoana).

Desi credintele au caracter universal, ele vin in forme si dimensiuni din cele mai variate. Nu toate "variantele" de manifestare a credintei sunt apreciate de oameni, ci doar anumite forme si dimensiuni. Prin "forma credintei" inteleg enuntul acesteia, "declaratia de credinta", iar prin "dimensiunea credintei" inteleg posibilitatea acesteia de a fi justificata cu "dovezi" (cu cat posibilitatea de a aduce dovezi in sprijinul unei credinte, cu atat dimensiunea credintei este mai mica). Nu voi vorbi in acest articol despre ce poate fi considerat drept "dovada" si cum putem determina daca o dovada sprijina sau nu o anumita credinta.

Spre exemplu, afirmatia "Cred ca voi lua nota 10″ o apreciem intr-un anume fel cand e spusa de un elev eminent care a studiat din greu pentru un examen si altfel cand e spusa de un elev care abia a trecut clasa. Ambele "declaratii de credinta" au aceeasi forma, dar alta dimensiune. Nu conteaza ce anume gandim despre cele 2 afirmatii, important este ca, in functie de sistemul nostru de referinta/valori, diferentiem cele 2 crezuri. Spre exemplu, unii pot considera normala atitudinea elevului studios si a-l considera nebun pe cel studios. Sau, la fel de bine, putem aprecia elevul repetent pentru "capacitatea de a nu fi influentat de rezultatele anterioare".

Declaratiile de credinta pot fi similare ca dimensiune si diferite ca forma. 2 copii pot crede ca fiecare din tatii lor sunt cei mai puternici oameni din lume, afirmand 2 lucruri diferite desi ambele credinte pot avea aceeasi "justificare" ("l-am vazut pe tata cum a ridicat un sac foarte mare").

Fiecare credinta poate fi justificata prin alte credinte ("cred ca povestea spusa ieri de prietenul meu e adevarata, pentru ca cred ca pana acum nu m-a mintit") sau poate justifica, mai tarziu, alte credinte (daca crezi ca in cateva ocazii ca o persoana iti spune adevarul il vei crede mai usor data viitoare).

Revenind la credinta religioasa trebuie mentionat ca forma acesteia este rareori cea formulata verbal. "Cred in Dumnezeu" are o anumita semnificatie (sa-i zicem "forma reala") in cazul ortodcsilor ("Cred intr-un Dumnezeu care a scris Biblia, care are un fiu pe care l-a trimis pe pamant prin conceptie imaculata, care s-a rastignit pentru pacatele noastre …"), alta semnificatie in cazul unul musulman si cu totul alta semnificatie in cazul unui deist. Aceasta simplificare a formei credintei duce si la iluzia uniformizarii dimensiunilor acesteia. E suficient sa urmaresti pe forumuri o discutie pe teme religioase in care isi baga creierul un ateu; vei observa o coalizare instantanee intre toti teistii, toti cei care spun "Cred in Dumnezeu". Cand insa dispare din peisaj ateul, forma ("verbailizarea credintei") nu mai are importanta si atunci reincep discutiile teologice pe marginea dogmelor, singurul tip de discutie care, in acel context, poate aduce un raspuns la intrebarea "Care credinta merita adoptata?". Cand spun ca o credinta trebuie sa merite sa fie adoptata nu ma refer la posibilitatea ca cineva sa te mituiasca pentru a adopta o anumita pozitie, ci de o adoptare/acceptare/asumare a credintei la nivel intern, nu doar la nivel declarativ.

Asta este adevarata intrebare care trebuie pusa atunci cand vorbim de credinte si nu daca trebuie (avem voie) sau nu sa facem "saltul de credinta". Iar aici, ratiunea este singura care poate face diferenta.

http://dexonline.ro/definitie/m%C3%A2ntui
MÂNTUÍ, mấntui, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În limbaj bisericesc) A ierta sau a obține iertarea pentru păcatele săvârșite, a scăpa de pedeapsa divină; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: mântuiesc] – Din magh. menteni.
A SE MÂNTUÍ mă ~iésc intranz. 1) pop. A ajunge la capăt; a se încheia; a se termina. ◊ ~ (cu cineva) a muri. 2) rel. A-și ispăși păcatele; a scăpa de pedeapsa divină. [Și mântui] /

| MMihai a răspuns:

O viata traita in post si rugăciune?==
Ar fi preferabilă o viață normală.
Este scris ca daca vom avea credinta cat un bob de mei ne vom mântui ==este scris într-o carte bisericească legată de o anume religie, dar în altă carte bisericească, legată de altă religie, va scrie altceva.

| KlaraWeiss a răspuns:

„Daca veti avea credinta cat un graunte de mustar, veti zice muntelui acestuia: Muta-te de aici dincolo! si se va muta; si nimic nu va va fi voua cu neputinta!". "Ca oricine nu se va indoi in inima sa, ci va crede ce va zice, se va face si va fi orice lucru va zice. De aceea va zic voua: orice cereti, rugandu-va, sa credeti ca le-ati si luat si le veti avea (Marcu 11, 23-24 ). Aceasta este credinta cat un graunte de mustar. De multe ori, cei mai multi dintre noi ne rugam formal, insiram acolo niste rugaciuni pentru ca "asa trebuie" sau asa ne-am obisnuit sau asa ne-a zis parintele duhovnic, cu gandul de a le termina si a scapa mai repede de ele, fara a crede o iota din ce spunem. Credinta adevarata e necesara, dar nu suficienta pentru mantuire. Nimeni nu se mantuieste doar prin credinta. Mantuirea (conform ortodoxismului) se face prin har. Desigur ca omul trebuie sa aiba credinta pentru a se mantui, e o conditie indispensabila, dar o credinta lucratoare, credinta sustinuta de fapte bune. "Bobul de mustar" se refera la intensitatea, la puterea credintei, nu la durata vietii in care am crezut. Si, sa fim sinceri, majoritatea nu avem acest bob.

| MMihai a răspuns:

Vezi ce i-am scris acestui băiat despre păcatul non creației :
http://www.TPU.ro/......filosofie/

| MMihai a răspuns:

Ca să nu te mai ostenești tu să cauți, am copiat, pentru tine , textul respectiv:

„ ________________( Păcatul Non Creației. ) _______________

Sunt și alte tipuri de păcate, despre care preotul nu îți va vorbii . Mă refer la păcatul non creației, care în spate are alte serii întregi de forme de păcătuire.
Nu este nici momentul și nici locul să abordez probleme serioase privind păcatul non creației.
Păcatul Non Creației cunoscut de foarte mulți, ar cam , lăsa muritori de foame, 90% din prelații, de pe planeta asta, care predică religii (incomplete), unde nici nu se vorbește explicit, despre păcatul non creației.

Și religia trebuie înțeleasă ca ceva, care trebuie perfecționat și îmbunătățit mereu.

Toți oamenii independent de religia în care cred, au fost hărăziți de Creator cu harul creației.

Evident că nu de idiot ce, este Creatorul i-a hărăzit, pe oameni cu harul Creației.

Ci pentru că oamenii trebuie să creeze , fiecare după puterile și capacitățile sale.

Extinzând raționamentul cu Creatorul ne idiot, putem pune problema obligației oamenilor de a crea și chiar despre păcatul non creației.

Pentru că fiecare om are datoria și obligația creației.

Ca după puterile sale, să pună cărămiduțele lui, la edificiul abstract de cunoaștere, progres și prosperitate al omenirii.

Ai obligația / datoria creație, ai obligația ( încă nescrisă în cărțile religioase, ale religiilor incomplete ,) de a așeza cărămiduțele tale, după puterile tale individuale , la maiestosul edificiu abstract, dar necesar, cel de prosperitate și progres al Umanității.

Dacă careva ți-ar fi predicat din " evanghelia creației , " ( - adăugat acum : „ prin raportare la creștinism , cam la fel de necesară , ca să nu zic , ceva mai necesară decât cât toate evangheliile sinoptice la un loc," ) ( care nu apare ca evanghelie explicită în nici o religie incompletă ), ai fi înțeles că ai obligația creației .

Deci ai datoria să trăiești, să înveți permanent și pe parcursul vieții tale să pui și tu, după puterile tale, cărămiduțele tale, la edificiul abstract de progres și de prosperitate al Omenirii.

Că nu de cretin ce este, Creatorul , te-a hărăzit și pe tine, cu harul creației, așa cum a hărăzit, pe toți oamenii indiferent că sunt creștini, necreștini, sau atei cu harul creației, cu capacitatea de a crea .

Nu ai știut, că ai obligația / datoria creației, dar acum știi. !

Ăsta este rostu vieții tale, să creezi pentru a așeza și tu cărămiduțele tale, după puterile și după capacitatea ta , la impozantul edificiu de cunoaștere, creație, progres și prosperitate al Umanității.

Asta este calea cea adevărată, ăsta este drumul de urmat, în rest nu sunt decât vorbe.

Te-am ajutat, prin ceia că ți-am indicat drumul pe care TU trebuie să mergi, ți-am indicat și motivația de a trăii.

Păcatul non creației este un păcat grav.

Caută să nu păcătuiești, prin non creație.

Sunt evident și multe alte păcate, despre care se mai vorbește în / prin diverse religii.

A păcătui înseamnă de fapt, a face rău cu gândul sau cu fapta, voluntar sau involuntar, asupra a ce are suflet .

Chestia drăguță este că și ne viul are suflet.

Dacă acceptăm că și ne viul are suflet, aspectele legate de ecologie și de valorificarea energiilor neconvenționale capătă niște valențe filozofico- religioase teribil de interesante, în acest context .

Și evident o altă justificare și ar necesita o altă abordare la nivelul acțiunilor și non acțiunilor umane .

Ideea este că trebuie să demonstrăm / să probăm iubire pentru tot ce are suflet.


Caută să nu păcătuiești în general.

Că păcatele nu au iertare .

Sunt și religii mincinoase care vorbesc despre iertarea păcatelor.

( Nu există burete pentru șters /spălat păcatele/radieră pentru șters păcatele, iar dacă vrei să cumperi „ indulgențe" ,, este ca și cum ai arunca banii la gunoi".)

Iar păcatele tale vor atârna ca niște pietre de moară în toate planurile existențiale prin care va trece sufletul și spiritul tău.

Tot păcatele tale vor implica / vor genera o predestinare mizerabilă, în toate existențele tale ulterioare, cu trup material .


Păcatul non creației, este o formă particulară de păcătuire, specifică numai ființelor, care au fost hărăzite / dăruite/ cadorisite de Creator cu capacitatea de a crea .

Nu am spus că trebuie să faci neapărat, statui ca Michelangelo, picturi ca Rafael sau ca Leonardo sau lucruri de astea, cu totul ieșite din comun.

Am spus numai de cărămiduțele tale, după puterile și capacitățile tale.

Dacă vei lucra într-un domeniu tehnic sau științific și vei face o descoperire epocală cu atât mai bine.

După ce vei face asta, vei putea spune spune astea sunt cărămiduțele, puse de mine , și vei avea o mulțumire a ceva bine făcut.

Dumnezeu vine de la latinescul Dominus Deus /
/ Șeful / stăpânul zeilor.

Am voie să îi spun, despre o Divinitate de Ordin Suprem al Întregului Univers ?

Aceasta în condițiile în care am definit, ca fiind Univers suma a tot cea ce există.
În aceste condiții cea ce alții denumesc Universuri capătă denumirea de porțiuni , zone de Univers.

Sub aspect terminologic nu mai putem să mai vorbim de universuri papalele ci vorbim de zone de univers în care au loc fenomene similare .

Nu mai vorbim de expansiunea universului ci de modificări de poziție relativă a unor ansambluri de corpuri , în cadrul aceluiași univers etc . ////


Cred că a apus epoca filozofiilor religioase statice, declarate mincinos, că sunt de sorginte divinică , în favoarea filozofiilor religioase dinamice, permanent perfectibile, în funcție de gradul de cunoaștere al Umanității.

///// Ideea este să nu păcătuiești la modul general și să nu păcătuiești în particular cu Păcatul Non Creație, că în măreția sa Creatorul, în speță Divinitatea de Ordin Suprem A Universului, i-a hărăzit pe toți oamenii , independent de apartenența la o religie sau alta, sau non apartenenta la o religie sau alta,
( că și ateism-ele sunt tot ca niște religii dar cu panteon divinic vid și simultan cu panteon malefic vid )
cu cu harul creației.

Și nu a făcut-o de prost ce este!


/ Îți recomand să citești Istoria credințelor și ideilor religioase carte în trei volume de Mircea Eliade și "Filozofia esoterica a Indiei " Autor: CHATTERJI C. J. (Format: 13 x 20 cm număr de pagini: 144 )

Poate misiunea ta, sau rolul tău pe acest Pământ , ar putea fi să pui și tu cărămiduțele tale la imensul edificiu imaterial, de prosperitate, progres și cunoaștere al Umanității !

( Chiar ce zici, de ideea asta, cu cărămiduțele, este bună sau rea ?)

Ce a ce ți-am spus eu : să creezi, să nu păcătuiești și să dovedești iubire sunt corecte și în situația limită de panteon divinic vid & simultan de panteon malefic vid.

Deci chiar dacă nu există nici un fel de Dumnezeu, astea rămân valabile oricum.

Ți-am scris data trecută, de caracterul divinic al ființei umane, și evident că dacă fiecare om, este un epsilon Dumnezeu, nu există nici o iertare a păcatelor !""

| chelstone a răspuns:

''Este scris ca...'' pentru a ajunge in rai trebuie sa-l recunosti pe allah ca tata si pe mahomed...

| Rapunzell a răspuns:

Eu am credinta tare cum ca Dumnezeu te iarta si in ultima clipa a vietii tale. Au fost sfinti mucenici care au fost pagani in timpul vietii lor si chiar prigonitori ai crestinilor insa, vazand o minune sau auzind o marturisire s-au pocait pe loc. In clipa urmatoare au fost ucisi. Au murit pentru Hristosul in care a crezut si pe care L-au marturisit in ultimul minut al vietii lor.

La fel de bine cred ca fiecare isi va primi rasplata in Rai in functie de cat s-a nevoit. Spun duhovnicii nostri ca odata ajunsi acolo vom regreta ca nu ne-am nevoit mai mult in aceasta viata pentru a primi un loc mai aproape de Fata lui Dumnezeu.

Oricum, nu trebuie sa ne facem noi calculele nici sa ne asteptam sfarsitul vietii pentru a ne indrepta. Dumnezeu ne stie gandurile si simtirile si nu Il putm pacali.

| Sentinel a răspuns:

Parerea mea este ca a avea credinta cat un bob de mazare, de mei, cum vrei tu, ne vom mantui, nu inseamna nicidecum indemnul de a crede ceea ce-ti spune popa. Si spun popa pentru ca eu sunt de parere ca Biblia a fost sucita, rasucita, talmacita, si rastalmacita de multe de ori de multi oameni in multi ani, ca in final sa ramana doar un obiect de manipulare. Nu neg adevarurile care sunt in ea, exista si adevaruri dar multe contraziceri ceea ce face sa iasa la suprafata toata manipularea din ea.

Sa ai credinta cat un bob de mazare pentru a te mantui, de fapt eu cred ca se refera la ceea ce Hristos a spus " Adevarul e inlauntrul vostru". Adica Dumnezeu e in om, Omul e creat din Dumnezeu, din Adevar, si Adevarul e impartit in mini Adevaruri. Prin urmare, realizarea faptului ca esti parte din Dumnezeu aduce dupa sine bucuria nesfarsita, dragostea, iubirea si toate sentimentele elevate fara sfarsit. Mantuirea inseamna sfarsitul suferintei, in opinia mea, si a fi mantuit inseamna a te ilumina, a te trezi, din visul iluziei. De fapt, Iisus nu a spus "pocaiti-va caci imparatia lui Dumnezeu este aproape" ci "intoarceti-va (acasa, in voi, la Sursa, la Suflet) caci imparatia lui Dumnezeu este aproape (aproape de voi, o puteti atinge atat de usor, iata, nu se va spune ca imparatia lui Dumnezeu este aici, sau acolo, caci iata, imparatia cerurilor este inlauntrul vostru). Intelegerea acestui pasaj aduce lumina in aceasta confuzie creata de Biserica cu scopul de a manipula, care a facut tot posibilul ca oamenii sa creada ca sunt niste nenorociti care pacatuiesc continuu, si trebuie sa se pocaiasca sa caiasca etc, sa urmeze ritualuri slujbe, pentru a se mantui, deoarece imparatia lui Dumnezeu este aproape, va veni curand si ii va nimici pe cei care nu s-au supus. Cum s-ar putea supune fiii lui Dumnezeu tatalui?
Aici o alta contradictie! Cand Dumnezeu este iubire? Care parinte care isi iubeste copiii ar accepta sa-si trateze odraslele ca pe niste sclavi? Cel care ar face asta ar insemna ca e un Dumnezeu arogant, triumfator, si de iubire nemarginita nici gand.

Sper ca v-am facut sa va puneti un semn de intrebare si sa studiati mai atent Biblia.

Pace

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Si tu crezi ca cand mori ajungi in rai si acolo totul e minunat etc ba amice trezeste o viata avem nu mai multe

| MMihai a răspuns:

Este interesant ce i-am scris acelui băiat.
De reținut ar fi și :
0) Nu ai știut, că ai obligația / datoria creației, dar acum știi!
1) Ce a ce ți-am spus eu : să creezi, să nu păcătuiești --să păcătuiești cât mai puțin--și să dovedești iubire sunt corecte și în situația limită de panteon divinic vid & simultan de panteon malefic vid.--adică chiar dacă în realitate noi ne mințim singuri și de fapt, nu există nici un fel de divinitate de ordin suprem al întregului univers, nu este rău : să creezi, să nu păcătuiești --să păcătuiești cât mai puțin--și să dovedești iubire sunt corecte.
2) Evident că nu de idiot ce, este Creatorul i-a hărăzit, pe oameni cu harul Creației.

Ci pentru că oamenii trebuie să creeze, fiecare după puterile și capacitățile sale.

Extinzând raționamentul cu Creatorul ne idiot, putem pune problema obligației oamenilor de a crea și chiar despre păcatul non creației.

Pentru că fiecare om are datoria și obligația creației.

Ca după puterile sale, să pună cărămiduțele lui, la edificiul abstract de cunoaștere, progres și prosperitate al omenirii.

Ai obligația / datoria creație, ai obligația ( încă nescrisă în cărțile religioase, ale religiilor incomplete,) de a așeza cărămiduțele tale, după puterile tale individuale, la maiestosul edificiu abstract, dar necesar, cel de prosperitate și progres al Umanității.
3) Asta este calea cea adevărată, ăsta este drumul de urmat, în rest nu sunt decât vorbe.

Te-am ajutat, prin ceia că ți-am indicat drumul pe care TU trebuie să mergi, ți-am indicat și motivația de a trăii.

Păcatul non creației este un păcat grav.

Caută să nu păcătuiești, prin non creație.

Sunt evident și multe alte păcate, despre care se mai vorbește în / prin diverse religii.

A păcătui înseamnă de fapt, a face rău cu gândul sau cu fapta, voluntar sau involuntar, asupra a ce are suflet.

Chestia drăguță este că și ne viul are suflet.

Dacă acceptăm că și ne viul are suflet, aspectele legate de ecologie și de valorificarea energiilor neconvenționale capătă niște valențe filozofico- religioase teribil de interesante, în acest context.

Și evident o altă justificare și ar necesita o altă abordare la nivelul acțiunilor și non acțiunilor umane.

Ideea este că trebuie să demonstrăm / să probăm iubire pentru tot ce are suflet.


Caută să nu păcătuiești în general.
4) Că păcatele nu au iertare.

Sunt și religii mincinoase care vorbesc despre iertarea păcatelor.

( Nu există burete pentru șters /spălat păcatele/radieră pentru șters păcatele, iar dacă vrei să cumperi „ indulgențe",, este ca și cum ai arunca banii la gunoi".)

Iar păcatele tale vor atârna ca niște pietre de moară în toate planurile existențiale prin care va trece sufletul și spiritul tău.

Tot păcatele tale vor implica / vor genera o predestinare mizerabilă, în toate existențele tale ulterioare, cu trup material.


Păcatul non creației, este o formă particulară de păcătuire, specifică numai ființelor, care au fost hărăzite / dăruite/ cadorisite de Creator cu capacitatea de a crea.

Nu am spus că trebuie să faci neapărat, statui ca Michelangelo, picturi ca Rafael sau ca Leonardo sau lucruri de astea, cu totul ieșite din comun.

Am spus numai de cărămiduțele tale, după puterile și capacitățile tale, la edificiul abstract de progres și de prosperitate al Omenirii.
5) Ideea este să nu păcătuiești la modul general și să nu păcătuiești în particular cu Păcatul Non Creație, că în măreția sa Creatorul, în speță Divinitatea de Ordin Suprem A Universului, i-a hărăzit pe toți oamenii, independent de apartenența la o religie sau alta, sau non apartenenta la o religie sau alta,
( că și ateism-ele sunt tot ca niște religii dar cu panteon divinic vid și simultan cu panteon malefic vid )
cu cu harul creației.

Și nu a făcut-o de prost ce este!
6) Poate misiunea ta, sau rolul tău pe acest Pământ, ar putea fi să pui și tu cărămiduțele tale la imensul edificiu imaterial, de prosperitate, progres și cunoaștere al Umanității!

7) Și religia trebuie înțeleasă ca ceva, care trebuie perfecționat și îmbunătățit mereu.--în funcție de nivelul de cunoaștere al umanității, deci religia trebuie să nu mai fie statică, ci dinamică și îmbunătățită mereu.


Modul în care am numerotat ideile nu este important, ci mesajul fiecăreia dintre ele.

( Ți-am scris data trecută, de caracterul divinic al ființei umane, și evident că dacă fiecare om, este un epsilon Dumnezeu, nu există nici o iertare a păcatelor!)

Înțelegerea ființei umane ca epsilon Dumnezeu - - epsilon are sensul aici, de ceva foarte foarte foarte mic, exprimare împrumutată dintr-un curs de matematică, când scria, că epsilon tinde la zero --.

Și a vorbii de caracterul divinic, al ființelor umane, reprezintă o altă abordare în religie, a ființei umane, iar omul nu mai este înțeles ca o oaie proastă, care stă cu nasul în pământ & rumegă & și umblă în 4 labe cum ne-ar vrea popii, să fim tare proști și să credem toate prostiile, pe care le debitează ei & și să le dăm lor, mereu bani.


De la postulatul axiomă al caracterului divinic al ființei umane, ființă hărăzită de Creator cu harul creației, începe de fapt, religia adevărată, evident opusă religiilor mincinoase.



(Despre care pe bună dreptate K. Marx spunea că religia este opiu al popoarelor.
El a gândit că nu există Dumnezeu, că nu putea /sau refuza să creadă
"că ar putea fi un păcat, să vrei să cunoști și să nu fi "prost bâtă", & poate nu voia să creadă în „ Domnul oștirilor, un dumnezeu gelos și răzbunător cu un comportament de handicapat mintal -- vezi cartea Exodul--", ( evident că eu nu l-am cunoscut, pe K.Marx și nu am idee, și nici nu mă interesează ce gândea ăla.).)

| MMihai a răspuns:

De la postulatul axiomă al caracterului divinic al ființei umane, ființă hărăzită de Creator cu harul creației, începe de fapt, religia adevărată, evident opusă religiilor mincinoase.

Este scris ca daca vom avea credinta cat un bob de mei ne vom mantui.

În ce vrei să am credință copilule, în religii spurcate de popi / prelați spre a îți menține statutul de castă parazitară.

Așa zisul păcat adamic este un exemplu foarte clar despre cum prelații / preoții au spurcat credința adevărată, tocmai spre a își menține statutul de castă parazitară, ca oamenii să nu cunoască și să fie proști și paraziții să profite de incultura oamenilor.

Creatorul / Dumnezeu, Divinitatea... în măreția sa, i-a hărăzit pe toți oamenii independent de apartenența lor la o religie sau alta, i-a hărăzit pe oameni cu harul creației, nu pentru că îi voia proști și necunoscători, ci ca să creeze.

Răspuns utilizator avertizat
anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Ce e mintea intrebari intrebatoare? crezi in ea? vazut-o-ai vreodata? are forma? ce culoare are? de ce-mi vorbesti de ceva inchipuit de tine spunandu-mi ca exista? raymusic? o viaya avem.ai dreptate.numai una.

Răspuns utilizator avertizat
| KlaraWeiss a răspuns (pentru Sentinel):

Nici nu stiu ce sa iti scriu mai intai. In mod sigur nu esti crestin-ortodox/a, astfel ca incerc sa iti explic ce credem, noi, crestinii ortodocsi despre ce ai scris. Omul nu e creat "din Dumnezeu", cum ai spus, ci "de catre Dumnezeu". Faptul de a fi creat "din" implica a avea aceeasi natura, ceea ce nu avem. Adevarul e unul singur, Domnul Iisus Hristos a spus "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata". Mantuirea n-are defel treaba cu iluminarea (mai am o prietena care ma indemna sa "ma iluminez", sa ma "trezesc", asa ca eu cam banui ce religie ai). "Pocaiti-va..." zicea Inaintemergatorul Domnului, Sfantul Ioan Botezatorul, despre care Domnul Iisus Hristos a zis ca e "cel mai mare Om nascut din femeie". Noi oamenii pacatuim tot timpul si nu poti sa imi spui ca nu e asa. http://www.calauzaortodoxa.ro/......-sofronie/ Dar nu inseamna ca suntem niste nenorociti si nu stiu de unde ti-a vanit ideea ca suntem considerati astfel. Nu intelegi ce inseamna pocainta - e schimbarea mintii pur si simplu, intoarcerea de la pacat la Dumnezeu. Rafail Noica: "Pocainta, frati si surori, esential, este nimic altceva decat dinamica catre vesnicie, este dinamica vietii vesnice. Ce vreau sa zic prin dinamica? Este acel «zvîc» launtric al unui suflet care intrevede ceva din realitatile duhovnicesti si tanjeste dupa ele mai mult sau mai putin. Pocainta mai deplina sau mai slaba, dar pocainta." Nu mi se pare ca Dumnezeu ne trateaza ca pe sclavi, ca, daca era asa, nu se intrupa insusi Fiul sau si nu patimea pentru pacatele noastre. Mai mare iubire ca aia de a muri pentru altul nu-mi imaginez. Si Domnul Iisus Hristos e Dumnezeu si Om, adica patimile de pe cruce au fost simtite cum le-ar fi simtit orice om normal ( ca s-au mai gasit erezii care sa sustina ca nu a simtit nimic pe cruce, fiind Dumnezeu). Suntem fiii lui Dumnezeu, dar nu prin creatie, ci pentru ca asa a vrut El, suntem fii adoptivi doar. Si hai ca-i buna, Fiul lui Dumnezeu il asculta pe Tatal intru totul, Ingerii, toata creatia la fel, da eu, Omul, daca trebuie sa Il ascult, ma consider sclav! Dumnezeu e iubire. Da iubirea trebuie sa fie numai din partea Lui si nu si dintr-a noastra, inteleg? Crestinii ortodocsi considera ca pacatul ii indeparteaza de Dumnezeu, pocainta pentru asta este, pentru a se curati, a se elibera de patimi, de a junge pe cat posibil oameni duhovnicesti. (pocainta=schimbare a mintii, a firii, nu confunda cu ce ai vazut, poate, pocainta aceea exterioara, aceea e pocaiala, dupa cum o numesc unii parinti). Noi Il ascultam pe Dumnezeu din dragoste, nu de frica. Pur si simplu asa cum iti asculti tatal cand esti mic. Si tot asa cum, atunci cand ai gresit, iti ceri iertare de la parintele tau si ii fagaduiesti ca nu mai gresesti, asa facem si noi. Eu zic sa citesti scrierile Sfintilor Parinti, ale marilor duhovniic si dupa aia sa te apuci de citit Biblia ca, sincer, intelesurile ei sunt mult mai adanci decat pare la prima vedere. Apoi, mantuirea in conceptia ortodoxa e vazuta astfel: "Conceptia ortodoxă a mântuirii este în mod esential ontologică (ontos - fiintă, existentă). Conflictul nu este atât între vinovătie si justificare, cât între moarte si viată. În conceptia juridică, Dumnezeu apare ca un Suveran care se supără pentru că niste fiinte create de El I-au călcat legea. În conceptia ontologică, Dumnezeu este sursa vietii si părăsirea Lui înseamnă în mod implicit moartea, văzută nu ca o pedeapsă, ci ca o lipsă a vietii. " Uite aici cum inteleg diferitele culte crestine acest concept http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=857; Nu, nu m-ai facut sa imi pun niciun semn de intrebare. Iar in studiul Bibliei accept numai parerile Sfintilor Parinti. Numai bine.

| EmaS a răspuns:

O crestina a spus unui pomisor pana dimineata sa se dezradacineze si sa se arunce in mare.A doua zi de dimineata, s-a dus la fereastra sa vada daca s-a infaptuit minunea.Cand a vazut copacelul tot in locul in care era a spus: - Stiam eu ca nu o sa te muti!(Deci nici ea nu credea ca se va intampla). Spune in Biblie ca atunci cand cerem un lucru, trebuie sa credem ca l-am si primit.

| Urzi23 a răspuns:

Sfantul Efrem Sirul arata ca aproape de chilia lui era un pustnic cu numele Iulian.
Acest pustnic isi facuse o chilie in forma de mormant intr-o piatra si statea acolo si pururea se ruga si postea. Dormea pe piatra jos, caci nu avea pat. Dar avea umilinta si lacrimi in rugaciune, incat, cand citea la psaltire sau in Sfanta Scriptura, unde vedea scris cuvantul " Doamne ", " Dumnezeule " sau " Iisus Hristos ", statea si varsa multe lacrimi pe numele Mantuitorului.
Safntul Efrem spunea : M-am dus odata la dansul si cand m-am uitat in cartile lui, acolo unde era scris " Dumnezeu " sau " Iisus Hristos ", acolo nu se mai cunosteau slovele.
N-am cunoscut lucrarea lui. Atunci l-am intrebat :
- Parinte, de ce in cartile sfintiei tale, unde sta scris numele lui Dumnezeu este sters?
Sfantul Efrem ii era un fel de duhovnic al lui.
- Pentru Dumnezeu, Parinte Efrem, iti voi spune : Femeia aceea pacatoasa din Evanghelie, a spalat picioarele Mantuitorului si le-a sters cu parul capului ei, iar eu, cand vad scris numele Mantuitorului, parca Il vad pe El, si atunci curg multe lacrimi din ochii mei. Macar ca nu vad picioarele Lui, ii vad numele Lui de pe carti.
Vezi cata umilinta era in acest suflet? Cata patrundere si simtire dumnezeiasca in el? A zis Sfantul Efrem :
Buna este lucrarea ta, parinte, dar pentru Dumnezeu, te rog sa cruti cartile. Ca daca ai sa mai plangi mult, nu se va mai cunoaste nimic pe ele.

| stejara2 a răspuns:

Poate fi si una si alta, caci daca postim o viata si facem binele, ne mantuim.si iarasi daca, printr-o sclipire, in cea din urma clipa strigambig grinoamne iarta-ma si ajuta-ma!,vom primi mantuirea, caci daca o facem sub forma sfintei Spovedanii vom vedea Adevarata Lumina, vom afla credinta cea adevarata!