| ateuNEGATIV a întrebat:

Eu cred ca e o ipocrizie sa afirmi existenta zeului tau si sa spui ca 2700 de alti zei nu sunt adevarati deci nu aduci nici o dovada care sa-l sustina pe el, azi vom demonstra existenta lui afrodita asa cum incercau unii sa incerce existenta lui dumnezeu

Răspuns: Există afrodita? Am găsit foarte interesant faptul că se acordă atât de multă atenţie acestui subiect. Ultimile statistici spun că peste 90% din populaţia lumii de astăzi crede în existenţa lui afrodita sau a unei puteri superioare. Totuşi, discuţia este cumva generată de cei care cred că afrodita există în dorinţa de a demonstra că El există cu adevărat. În ceea ce mă priveşte, cred că discuţia ar trebui să aibă o direcţie cu totul opusă.
În orice caz, existenţa lui afrodita nu poate fi demonstrată sau negată. Chiar Biblia spune că noi trebuie să acceptăm prin credinţă că afrodita există: "Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de afrodita trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută" (Evrei 11:6). Dacă ar dori, afrodita ar putea pur şi simplu să apară în faţa întregii lumi pentru a demonstra că El există. Însă dacă ar face acest lucru, nu am mai avea nevoie de credinţă. " 'Tomo' i-a zis Iisus, 'pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut" (Ioan 20:29).

in mare parte asa zisele dovezi in favoarea unei divinitati sunt
1 contrazicerea stiintei monderne de parca ar demonstra asta ceva
2 argumente si versete lipsite de ratiune
3 asa zisele vise, miracole etc le gasim aici
prezentarea de afirmații și teorii fără legătură cu rezultatele experimentale obținute;
prezentarea de afirmații care nu pot fi verificate sau dovedite false, violând falsificabilitatea;
prezentarea de afirmații care contrazic rezultatele experimentale cunoscute;
neoferirea posibilității experimentale de a obține rezultate reproductibile;
evitarea revizuirii rezultatelor de mediul academic înaintea publicării lor, numită știință prin conferință de presă
afirmarea că o teorie prezice ceva deși nu o face;
afirmarea că o teorie prezice ceva care nu se confirmă în practică;
violarea principiului parcimoniei, principiul euristic care cere alegerea explicației care solicită un minimum de presupuneri adiționale atunci când sunt posibile mai multe explicații viabile;
lipsa de progres spre obținerea de noi probe ale afirmațiilor făcute.

orice om normal imi da dreptate da cum traim in romania nu o sa-mi dea multi dreptate

zeii au fost inventati de catre om pentru a explica natura umana, universul, natura unele sunt inspirate din povesti reale apoi scrise cu sens divin

18 răspunsuri:
| ahri a răspuns:

La ce universitate predai, sa ma inscriu si eu?

| Esperança a răspuns:

Cand iti intra si tie in cap faptul ca noi nu avem nici un zeu?
Ai si tu dreptate zeii sunt lucrari omenesti, mai ai mult de mancat ca sa ajungi de la un simplu zeu la DUMNEZEU!

| Esperança a răspuns (pentru Esperança):

Caruia de fapt I se spune : Iahve, Iahveh, Iahweh, Yahwe, Yahweh, Yahoweh, Iehova.

Elohim – Domnul Dumnezeu, Cel puternic, divin (Geneza 1:1)
Adonai - Domnul, indicând o relaţie de tipul Stăpân-slujitor (Exod 4:10, 13)
El Elion – Cel Preaînalt (Isaia 14:20)
El Roi – Cel ce vede totul (Geneza 16:13)
El Shaddai – Dumnezeu atotputernic (Geneza 17:1)
El Olam – Dumnezeu cel veşnic (Isaia 40:28)
Yahweh - DOMNUL "Eu sunt", având sensul de Dumnezeu veşnic, existent în El Însuşi (Exod 3:13, 14).
http://ro.wikipedia.org/wiki/YHWH

| ateuNEGATIV explică (pentru Esperança):

Alți dumnezei se închină Lui" (Psalm 97:7 - 9

| Esperança a răspuns (pentru ateuNEGATIV):

Biblia originala este scrisa in limba ebraica, iar traducerea nu putea sa fie exact ca originala tocmai de aceea avem trimiteri la versete pentru a vedea ce inseamna acel verset, iar daca te duceai dupa trimiteri intelegeai ce voia sa spuna de fapt:

Şi, când duce iarăşi în lume pe Cel întâi născut, zice: „Toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine!"

" Să nu vă faceţi idoli, să nu vă ridicaţi nici chip cioplit, nici stâlp de aducere aminte; să nu puneţi în ţara voastră nicio piatră împodobită cu chipuri, ca să vă închinaţi înaintea ei; căci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru."

8 Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în ape sub pământ.

| ateuNEGATIV explică (pentru Esperança):

Atunci de ce as crede versetele tale?

| ateuNEGATIV explică:

Ai dreptate

| Esperança a răspuns (pentru ateuNEGATIV):

Cauta Biblia originala si ai sa vezi ca in mare este exact la fel. Eu ziceam ca unele cuvinte nu sunt traduse exact, pentru ca nu ai cum sa traduci o carte dintr-o alta limba cu acelasi cuvinte, insa doar intelesul sa fie acelasi.
Iar Bibliile traduse lasa loc de interpretari atata tot, nu faptul ca e scrisa gresit sau e minciuna.

| adulahfaapdoøjadjal a răspuns:

De acord.

| ateuNEGATIV explică (pentru Esperança):

Tu ai spus ca e scrisa gresit nu eu, versetul ala e original din thora

| Esperança a răspuns (pentru ateuNEGATIV):

Nu am zis ca e scrisa gresit, de ce imi rastalmacesti vorbele?
"unele cuvinte nu sunt traduse exact, pentru ca nu ai cum sa traduci o carte dintr-o alta limba cu acelasi cuvinte, insa doar intelesul este acelasi." iar intelesul este acela dat de trimiterile biblice.

| Cnz_Kazz_1998 a răspuns:

Bun sa zicem. 1 Cum explici tu ca nu exista Dumnezeu? 2. Cum explici minunile Lui?

| ateuNEGATIV explică (pentru Cnz_Kazz_1998):

1 pentru ca nu exista nici o dovada 2 ce minuni?

| Sarah15is a răspuns:

Hi sa-ti spun eu ceva Dumnezeu chiar exista cum poti explica invierea mantuitorului, cum poti explica cand profetul daniel a fost aruncat intr-o groapa cu lei dar acestea nu i-au facut nimic, cum poti explica invierea fiului vaduvei, cum poti explica?! iti spun eu nu poti explica.

| ateuNEGATIV explică (pentru Sarah15is):

Ai vreo dovada ca a inviat? poti dovedi ca o fost aruncat? poti dovedi cele afirmate?

| Sarah15is a răspuns:

Da! da stam bine sa ne gandim au ramas atatea orasul sfant, crucea pe care a fost rasticnit isus si avem biblia.

| Cnz_Kazz_1998 a răspuns (pentru ateuNEGATIV):

Da tu ai dovada cu nu exista?
Tu sustii sus si tare ca nu exista da ai dovezi eu am Invierea si minunile, afla mai multe citind Biblia

| ateuNEGATIV explică (pentru Cnz_Kazz_1998):

Cel ce afirma vine cu dovezile eu neg existenta lui cum negi tu existenta a 2700 de alti zeii