Pretendentul la preoţie, bun sau rău, nu este altceva decât un "produs" al societăţii, al familiei, al anturajului în care şi-a definit "formarea", în spiritul moralei creştine sau, dimpotriva, al viciilor şi compromisurilor.
Aspiraţia sa la misiunea de "PREOT", este un produs al unei deliberări în cunoştinţă de cauză, că el poate ajuta Biserica, sau, din păcate uneori, iresponsabila părere că poate profita de Biserică pentru a se "ajuta" el singur să se căpătuiască.
Varianta a doua poate fi cea a unui adolescent luat de val sau împins de la spate spre o alegere, de către o familie mai iresponsabilă decât el! Cine mai poate cizela ulterior pe băncile şcolii "mărul stricat" şi "deformat" în familie...
Rahaturi ca rahaturi, scuze, dar asta e in primul rand premisa morală... Restul sunt amănunte.
referitor la obiecte, profesori, reguli... nu trebuie sa-ti faci griji daca in principiu esti de acord cu disciplina si rostul ei intr-o astfel de unitate de invatamant ce formeaza oameni cu pretentia unei inalte tinute morale.