Cel mai bine te interesezi din ce protopopiat face parte preotul, daca prietena ta are o filmare cu preotul respectiv cand ii face avansuri e si mai bine, pentru ca puteti merge la protopopiat si sa ii spuneti protopopului ca daca nu va lua masuri filmarea ajunge pe net. Asta ar fi singura solutie. Cunosc si eu un caz asemanator, dar preotul s-a facut baiat cuminte dupa ce l-a trimis epiiscopul la manastire un timp.
Amenințată și sedusă, kekwait.
Există mai multe posibile interpretări la ceea ce ai spus (1) Preotul a încercat să o constrângă pe prietena ta la ceva (acte sexuale mă gândesc), lucru care cam dă în penal, poate efectiv să facă depună plângere la poliție. (2) Preotul a cucerit-o (3) s-a dat la ea, dar ea zis "neah dog" lucruri legale, dar care mă rog merg împotriva a ce a trebui să facă preotul respectiv, caz în care îl poți denunța la autoritățile religioase și dacă ai dovezi, va fi sancționat.
Sedusă in sensul ca a facut-o sa se îndrăgostească de el, a folosit-o si acum nici nu vrea s-o mai vada. Acum probabil va ținti spre urmatoarea victima. Am inteles ca are astfel de devieri si ma revolta faptul ca mai imbraca hainele preotesti in asemenea conditii.
Suferința în lume nu este produsă doar de bărbați. De vină sunt și femeile care se lasă seduse de caracterele depravate ale bărbaților.
Lipsa de educație a fetelor duce la suferință.
Nu intru nici eu în detalii, dar nimeni nu se gândește că dacă mai mulți preoți pot manipula mase întregi de oameni, atunci este clar că unul singur poate manipula cu ușurință o singură persoană.
Demoni cu chip de om s-au făcut reprezentanți ai lui Dumnezeu. Dacă oamenii ar fi în strânsă legătură cu Dumnezeu, ei ar putea cunoaște adevărul din spatele oricărui om ce pretinde a fi sau nu evlavios.