De curând mi-a murit o ruda foarte apropiată. Mulți oameni spun ca "te vede de sus". Mie nu îmi place acest mit. Oare chiar e adevărat sau e un fel de a spune ca sa aline rudele? Eu nu cred ca te vede de sus. Voi ce spuneti?

Am citit Biblia de 4 ori pana acum si nu am gasit nimic asemanator cu ce spui tu, cum ca ar ramane in casa cateva zile. Ba mai mult, informandu-ma pe tema asta am aflat ca Herodot, a spus despre egipteni că au fost „primii care au susținut ideea nemuririi sufletului". Și babilonienii, alt popor antic, au adoptat cu această idee. În 332 î.e.n., când Alexandru cel Mare a cucerit Orientul Mijlociu, această învățătură fusese deja promovată de filozofii greci. În scurt timp, ea s-a răspândit în tot Imperiul Grec. Mai apoi, in secolul I e.n., două secte iudaice importante, esenienii și fariseii, promovau ideea că sufletul supraviețuiește morții corpului. În The Jewish Encyclopedia se spune: „Credința în nemurirea sufletului a apărut la evrei în urma contactului cu gândirea greacă, în special cu filozofia lui Platon". Și istoricul evreu Josephus a susținut că această învățătură nu se bazează pe Sfintele Scripturi, ci își are rădăcinile în „credința fiilor Greciei", pe care el a considerat-o doar o colecție de mituri și legende. Pe măsură ce cultura elenă a continuat să se extindă, așa-zișii creștini au adoptat și această învățătură păgână. Istoricul Jona Lendering a spus: „Teoria lui Platon, potrivit căreia sufletele se aflau cândva într-un loc mai bun, iar acum trăiesc într-o lume decăzută, a favorizat împletirea filozofiei platonice cu doctrina creștină". Astfel, învățătura păgână a nemuririi sufletului a fost asimilată de biserica „creștină" și a devenit un element fundamental al învățăturilor acesteia. Aproape toate religiile, antice sau moderne, susţin că, într-un fel sau altul, omul continuă să trăiască după moarte, păstrându-şi capacitatea de a vedea, de a auzi şi de a gândi. Cu toate astea atât simţurile, cât şi gândurile noastre depind de activitatea creierului. La moarte, creierul încetează să funcţioneze. Amintirile, sentimentele şi simţurile nu continuă să existe în mod misterios, separat de creier, ci dispar după moartea creierului. Iar in legatura cu "sufletul" este o dieferenta mica si foarte inportanta intre sufletul si spiritul unei persoene decedate, in psalmul 46:6 se spune „Spiritul lui iese, el se întoarce în pământ şi în aceeaşi zi îi pier şi gândurile". (Termenul ebraic tradus aici prin „spirit" este rúach. Unii traducători l-au redat prin „suflare". Când rúach, sau forţa de viaţă, părăseşte corpul, gândurile persoanei respective pier; ele nu mai există în altă parte.). Asta legat de spirit, sufletul in schimb, provinde din ebraicul Néfeș poate fi tradus în mod literal prin „care respiră", adică „o creatură care respiră", fie om, fie animal. Termenul neșamáh se utilizează cu sensul de „ființă [sau creatură] care respiră", fiind astfel folosit ca sinonim pentru néfeș. Când un om moare, „el se întoarce în pământ şi în aceeaşi zi îi pier şi gândurile" (Psalmul 146:4). Un suflet mort se află într-o stare de inactivitate şi, de aceea, folosind un limbaj metaforic, Scripturile spun că morţii „dorm". Asadar, intrucat nicăieri în Biblie nu se spune că sufletul ar trăi după ce omul moare, nu avem motive să ne fie frică de cei decedati. Mulţi sunt hărţuiţi de aşa-numite suflete, sau spirite, ale morţilor. Ei sunt convinşi că sunt hărţuiţi de sufletele rudelor sau ale altor persoane decedate care nu şi-au găsit odihna. Însă Biblia arată cu claritate că lucrurile nu stau aşa. În spatele acestor atacuri se află forţe spirituale invizibile, demonii mai exact, cărora le face plăcere să-i hărţuiască pe oameni şi să-i înspăimânte. Inchei in aceeasi nota, poti sta linistita