Hey TPU`! Pe ce data se sarbatoreste Sf. Maria.Eu stiam ca pe 15 august a mortilor sh pe 8 septembrie la vii.Dar am auzit ca maine se sarbatoreste si la vii.Cine imi poate explica primeste funda+vot.Multumesc:*

Pe 15, maine.
Numai bine.

Scrie si tu; a venit timpul sa o aduc pe maica mea la mine.da un clik si ceteste.

Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca să ia pe Maica Sa la Sine, atunci, cu trei zile mai înainte, a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa de pe pământ. Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: "Acestea zice Fiul tău: vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeşte cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viaţa cea nemuritoare". Născătoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare şi cu dorul ce avea ca să se mute la Fiul său, s-a suit degrabă în Muntele Măslinilor ca să se roage. Şi s-a întâmplat atunci un lucru minunat: de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte şi au dat cinstea şi închinăciunea ce se cădea către Stăpână, ca şi cum ar fi fost nişte slugi însufleţite.
După rugăciune s-a întors acasă şi îndată s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânări şi mulţumind lui Dumnezeu şi chemând rudele şi vecinii, şi-a grijit toată casa, şi-a gătit patul şi toate cele ce se cădea de îngroparea ei. Şi a spus cele ce i-a zis îngerul, despre a sa mutare la cer. Iar femeile chemate, dacă au auzit acestea, au plâns cu tânguire şi cu lacrimi şi au suspinat cu jale. Potolindu-se ele din tânguire, s-au rugat să nu rămână sărace de dânsa. Iar Preacurata le-a adeverit că, mutându-se la ceruri, nu numai pe dânsele, ci şi pe toată lumea o va cerceta şi o va umbri. Şi aşa alină întristarea cea mare cu cuvinte mângâietoare. Apoi a arătat despre cele două veşminte ale sale ca să le ia două văduve sărace, fiecare din ele câte unul, care-i erau ei prietene şi cunoscute şi de la dânsa le era hrana.
„Nu faceţi bucuria mea plângere"
S-a făcut fără de veste sunet de grabnic tunet şi arătare de mulţi nori, care aduceau de la marginile lumii pe toţi ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu, între care erau şi de Dumnezeu înţelepţii ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei şi Timotei. Aceştia, dacă au aflat pricina venirii lor au zis aceste cuvine către dânsa: "Noi, o, Stăpână, ştiindu-te în lume, că şi cu singur Stăpânul nostru şi Dascălul ne mângâiam; dar acum cum vom putea să suferim greul acesta? Însă de vreme ce cu voia Fiului şi Dumnezeului tău te muţi spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi şi lăcrimăm, cu toate că într-alt chip ne bucurăm despre cele ce sunt asupra ta rânduite". Acestea au zis şi vărsau lacrimi, iar ea a zis către dânşii: "Prietenii mei şi ucenicii Fiului şi Dumnezeului meu, nu faceţi bucuria mea plângere, ci-mi îngrijiţi trupul, precum eu îl voi închipui pe pat".
Când s-au săvârşit cuvintele acestea, a sosit şi minunatul Pavel, care, căzând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat şi deschizându-şi gura a laudat-o cu multe cuvinte, zicând: "Bucură-te Maica Vieţii, împlinirea şi încheierea propovăduirii mele; că măcar că pe Hristos Fiul tău trupeşte pe pământ nu L-am văzut, însă pe tine văzându-te, mi se părea că pe Dânsul Îl văd".
S-au auzit îngerii cântând
Luând Fecioara iertăciune cu toţi, s-a culcat pe pat şi şi-a închipuit preacuratul său trup precum a vrut; şi a făcut rugăciune pentru întărirea lumii şi paşnica ei petrecere şi i-a umplut şi pe dânşii de binecuvântarea ei. Şi aşa, în mâinile Fiului şi Dumnezeului său, şi-a dat sufletul. Şi îndată ochii orbilor s-au luminat şi auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat şi tot felul de patimă şi de boala lesne se tămăduia. După aceea a început Petru cântarea cea de ieşire şi ceilalţi Apostoli; unii au ridicat patul, alţii mergeau înainte cu făclii şi cu cântări, petrecând spre mormânt. Atunci s-au auzit şi îngerii cântând şi văzduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omenească.
Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, invitând pe unii din popor, i-au plecat să se ispitească a surpa jos patul în care zăcea trupul cel de viaţă începător, şi a-l lepăda pe dânsul. Dar dreptatea lui Dumnezeu, ajungând pe îndrăzneţii şi obrăznicii aceia, le-a făcut pedeapsa tuturor prin orbirea ochilor. Iar pe unul dintr-însii, care, mai nebuneşte, se pornise de apucase acel sfânt pat, l-a lipsit şi de amândouă mâinile, care au rămas spânzurate de pat, tăiate de dreapta judecată a lui Dumnezeu. Iar acela, crezând din tot sufletul, a aflat tămăduire, şi s-a făcut sănătos ca şi mai-nainte. În acelaşi chip şi cei ce orbiseră, crezând şi punând asupra lor o parte din poala patului, au dobândit vindecare.
Iar Apostolii, sosind la satul Ghetsimani, au aşezat acel de viaţă începător trup în mormânt şi au stat trei zile lângă dânsul, auzind neîncetat glasuri îngereşti.
Numai giulgiul a rămas mângâiere Apostolilor şi tuturor credincioşilor
De vreme ce, după dumnezeiască rânduială, a lipsit unul dintre Apostoli, adică Toma - care nu s-a aflat la preamărita îngropare, ci sosind cu trei zile mai pe urmă, era mâhnit foarte şi întristat, că nu se învrednicise să vadă şi el, ca şi ceilalţi Apostoli, trupul - au deschis cu socoteală mormântul pentru dânsul ca să se închine şi el. S-a minunat că a aflat mormântul fără de sfântul trup, şi era numai giulgiul, care rămăsese mângâiere Apostolilor şi tuturor credincioşilor şi mărturie nemincinoasă a mutării Născătoarei de Dumnezeu. Ca şi până astăzi, mormântul cel cioplit în piatră aşa se vede, deşert de trup, şi este cinstit ca închinăciune.
Da mai departe...

Oamenii obişnuiţi, ca dv sau ca mine, îşi aniversează ziua naşterii lor: atunci au apărut în lume. Dar, aniversarea sfinţilor este ziua morţii lor, fiindcă atunci ei au intrat în gloria veşnică. Pentru oamenii obişnuiţi nu putem spune dacă vor intra în gloria cerească sau dacă vor suferi damnarea perpetuă. De aceea ar fi absurd să sărbătorim data morţii unui scriitor de exemplu, fiindcă nu ştim dacă ar fi ceva de sărbătorit sau de plâns. Numai în cazul sfinţilor noi ştim sigur că e vorba de ceva de sărbătorit, fiindcă numai referitor la ei suntem siguri de mântuirea lor.

Dar, sfinţii foarte mari se sărbătoresc de două ori într-un an. Biserica alcătuieşte calendarul liturgic astfel încât să sublinieze importanţa lor, cu două sărbători pe an în loc de una: aniversarea morţii, care rămâne sărbătoarea principală, şi aniversarea naşterii. Este cazul Sf Ioan Botezătorul sau al Sf Petru, de exemplu.

În cazul unic al Sfintei Fecioare, ea fiind, în ierarhia cerească, nu numai deasupra oricărui alt sfânt, ci şi deasupra îngerilor, Biserica o sărbătoreşte de trei ori, anume aniversând: moartea sau trecerea ei dintre noi (fiindcă nu ştim sigur dacă a murit sau nu) pe 15 August, naşterea ei (pe 6 septembrie) şi zămislirea (conceperea) ei, la o dată din decembrie pe care nu mi-o amintesc. Importanţa eminentă a Sfintei Fecioare printre sfinţi mai este marcată şi de alte aniversări cu caracter evenimenţial (Brâul Maicii Domnului, de exemplu).

Exista obiceiul ca oamenii sa isi serbeze numele in ziua sfantului al carui nume il poarta, lucru diferit de serbarea sfantului. In aceeasi zi ne bucuram de amintirea sfantului si ne bucuram si pentru cei care ii poarta numele. In cazul Maicii Domnului, care are mai multe zile de pomenire, este asa cum ai scris, onomasticile sunt pe 8 septembrie, iar pomenirea celor adormiti pe 15 august.