anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Hristos s-a născut! Vreau să vorbesc despre religie acum, și desigur vine întrebarea,, Ortodox sau Penticostal". Am mers la Ortodoxi la biserică, și eu sunt botezat ca ortodox, și a venit la mine un prieten penticostal, care mi-a zis hai la penticostali hai etc etc; eu am fost curios să văd ce și cum, și nu am refuzat oferta! Am auzit multe mărturii, în care oamenii spuneau Că ei ai fost ortodoxi, și s-au mutat la penticostali că acolo e Dumnezeu și numai lucruri bune! Am decis pe moment să fac botezul în apă la penticostali și să fiu penticostal! În gândul meu de când am luat această decizie, parcă m-am înrăutățit! Mergeam la penticostali și am și cântat, și citeam psalmii din Biblie. Am rămas o singură duminică acasă, și am dat de țuică, așa prin inconștiența mea am băut, și de atunci de când am început să merg la penticostali fac mai multe păcate, mă simt mai păcătos, mă simt distrus. Mai nou mai și fumez, nu sunt încă dependent dar mă tem că voi fi! Și sincer acum îmi este rușine, că dacă merg la penticostali, mă vor arâta cei din adunare cu degetul, că am fost cu colindul și am făcut-o lată recunosc. Mă tem că mă vot arâta cu degetul, și dacă merg la ortodoxi mă vor arâta și ei că de ce eu merg la penticostali! M-am uitat pe YouTube, am citit biblia și nu știu parcă mă simt mai atras de Ortodoxi, nu Penticostali! Nu știu mi-e rușine să aleg, mă tem, habar n-am dar de când am mers acolo numa rele am făcut și umblu după rele! Ce să fac? Ma tem că voi fi judecat! Voi lua rușinea asupra mea, dar mă tem și de viață veșnică unde mi-o voi petrece! Ajutați-mă vă rog, mulțumesc! Sărbători fericite

10 răspunsuri:
| ValiEnache a răspuns:

Alege ortodoxi, pocaitii s-au nascut rai si au incercat sa te faca si pe tine rau.

| anonimg a răspuns:

De vină nu-i religia, ci lipsa ta de hotărâre, de conștiinciozitate față de Dumnezeu.
Toți ne naștem în natura păcătoasă a diavolului. Și când cineva care caută să se îndrepte spre Hristos tot iadul se îndreaptă asupra lui, pentru ca nu cumva Satana să piardă vreun adept, după cum este scris:
"De altfel, toți cei ce voiesc să trăiască în evlavie in Hristos Isus vor fi prigoniți." (2Timotei.3:12)
Și "veți fi urâți de toți din pricina Numelui Meu." (Luca.21:17)

Problema la tine este că tu oscilezi între credință și a trăi o viață fără credință, adică fără implicare, fără "prea mult Dumnezeu" în viața ta, o stare așa cum este plăcută credincioșilor ortodocși.
Dar atunci când cineva este atras de Hristos, atunci își va descoperi defectele de caracter, și diavolul profită de slăbiciunea umană ca nu cumva să cunoaștem pe Dumnezeu și să fim mântuiți. Până atunci toți spun că nu au făcut nimic rău în viața lor, că nu au dat în cap la nimeni; de parcă ar trebui ca oamenii să de-a în cap la alții ca să vină la Hristos. Doar prin faptul că ne-am născut în natura defectuoasă a păcătoasă a diavolului, este suficient ca să avem nevoie de un Mântuitor.

Tu deci trebuie să fi hotărât în viață să cunoști pe Dumnezeu. În biserica ortodoxă este plăcut și d dorit să trăiești când dogmele și învățăturile ei oferă libertatea omului de a trăi în păcat, și nu ți se cere să ai prea multă credință, sau să duci o viață de credință. Când ne plac lucrurile firii pământești -în cazul tău băutura- este normal să fim atrași de ortodoxie, pentru că ea nu impune renunțarea la alcool în cazul tău și la alte obiceiuri și placeri nesănătoase în cazul altora.

Viața de credință este o luptă continuă a oricărui om ce se îndreaptă spre Hristos. Toți pocăiții au defecte de caracter, și printre ele sunt și plăceri nesănătoase care i-ar expulza din Împărăția cerurilor. De aceea viața aceasta este doar un timp în care fiecare om născut pe pământ trebuie să-și corijeze, să-și îndepărteze prin luptă proprie toate aceste defecte dacă vrea să aibă parte cu Dumnezeu.
Lupta proprie nu înseamnă a lupta de unii singuri cu aceste defecte, că nu vom putea birui. Hristos ne va da puterea de a birui; El a pregătit și mijlocul de a ieși din ispită. "Când vrăjmașul va năvăli ca un râu, Duhul Domnului îl va pune pe fugă." (Isaia.59:19)
Înaintea Legii lui Dumnezeu -și doar acolo - ne vom descoperi defectele de caracter și le vom vedea așa cum sunt ele în realitate și nu ascunse când stăm departe de Dumnezeu.
Diavolul caută să ne arate defectele. Dar doar Duhul Sfânt ne arată și defectele, și în același timp ne conduce și la jertfa de pe Golgota a Mântuitorului.
Deci daca avem un gând de păcat care nu ne conduce la rugăciune, la a implora iertarea lui Dumnezeu, și mai rău: dacă avem un gând de a ne îndepărta de Dumnezeu datorită păcatului nostru, atunci acel gând nu este de la Dumnezeu, ci este de la diavolul și nu trebuie să-i dăm ascultare.
Dar când păcatul nostru aduce părere de rău, și dorința noastră este de a cere iertare de la Dumnezeu, atunci cunoaștem că Duhul Sfânt ne-a îndemnat la aceasta. Trebuie deci să facem diferența dintre duhuri, să le cercetăm, și să nu ne lăsăm conduși de un alt duh care nu este de la Dumnezeu.

Ca adventist de ziua a șaptea îți spun că ortodoxia te va ține departe de Dumnezeu și te încurajează să trăiești cum vrei că sufletul tău va găsi mântuire după moarte, lucru nesusținut de Biblie.
Iar penticostalismul sau alte biserici și culte, alte staule care nu sunt ale lui Hristos, au rolul de a te ține departe de Dumnezeu, chiar dacă ele sunt ceva mai aproape de biserica Sa.
Chiar și în adevăratul staul există paie și pleavă; chiar și acolo se vor găsi unii care te vor arăta cu degetul. Și acest lucru este îngăduit de Dumnezeu pentru a-ți întări credința, alegerea și hotărârea de a fi de partea cerului. Tu poate crezi și te simți că ești părăsit de Dumnezeu; dar nu este așa. Nici păgânii și nici vrăjmașii lui Dumnezeu nu sunt părăsiți de Dumnezeu. Zilnic toți oamenii sunt îndemnați, chemați, atrași de Dumnezeu către El, către Domnul Isus Hristos. Nici o încercare și nici o ispită nu este necunoscută de El. Cunoaște toate greutățile și luptele noastre. Trebuie doar să fi rațional și să faci ce trebuie făcut, chiar dacă simțurile tale sunt cu totul altele.
Ignoră simțurile și fă ceea ce trebuie să faci înaintea lui Dumnezeu ca unul care ai încheiat legământ cu El. Dacă ai păcătuit cere iertare de la El, și crede că te-a iertat. În fiecare zi, în fiecare dimineață trebuie să reînnoim legământul făcut cu El. Natura păcătoasă în care ne-am născut va rămâne activă în noi până când păcatul va dispărea din univers. Ea va căuta să ne tragă mereu în jos; dar trebuie să luptăm mereu împotriva curentului. Cădem dar ne ridicăm iarăși. Studiul zilnic al Scripturii, rugăciunea, comuniunea cu Dumnezeu, ne vor ține aproape de Domnul și Mântuitorul nostru, de Dumnezeu care nu obosește niciodată iertând.

| EestiSodalane a răspuns:

Iisus a zis că pomul se cunoaște după roade. Dacă de cand mergi la penticostali roadele tale au fost tot mai rele și mai păcătoase e clar că nu acolo e Dumnezeu. Noi ortodocșii n-o să te arătăm cu degetul și n-o să te judecăm că ai fost la pentocostali. Ba din potrivă, te vom primi înapoi cu brațele deschise ca pe fratele nostru! Deci să nu-ți fie rușine să vii înapoi acasă acolo unde până și inima ta îți zice că e Dumnezeu. Doamne ajută și să știi că noi ortodocșii te iubim!

| KovacsB a răspuns:

Se scrie ortodocsi.
Acelasi drac pocait, penticostal, ortodox, catolic, adventist sau ce mai vrei tu.

| TeiubesteDumnezeu a răspuns:

Frate scump ai lupte mult mai mari din oartea diavolului pentru ca vrea sa iti fure si ce a mai mica credință, unde scrie si in biblie diavolul vine numai sa injunghhie si sa prăpădească, ramai la penticostali, cauta te rog un slujitor de la biserica si stai de vorba cu el si spune-i lucrurile acestea el te va sfatuii biblic si duhovnicește si vei simti cum Dumnezeu iti da eliberare si putere sa mergi inainte, la penticostali ii totul dupa Cuvant

| Whateverrr a răspuns:

Bună! happy Un lucru care ar fi bine de clarificat este că pentru Dumnezeu este aproape irelevant cultul din face facem parte, pentru că el se uită la inima noastră. Și la ortodocși și la penticostali există oameni mântuiți, născuți din nou, precum și oameni care doar mimează credința, dar nu au avut parte de o transformare reală în viața lor.
Botezul nu are nicio semnificație dacă nu e însoțit de pocăință și de acceptarea lui Iisus ca Domn și Mântuitor. Tu ai făcut pasul acesta?
Îți sugerez să citești tu Biblia (Evangheliile, epistolele, etc), să cercetezi personal doctrina și Domnul te va călăuzi în a alege biserica potrivită. Poți să încerci să mergi și la evanghelici sau baptiști, sugestia mea. Dar decizia îți aparține.

| minrest a răspuns:

Penticostalii astia fac niste lucruri de care tu nu stii, si daca ii lasi pe ei sa ti le arate treptat, le vei accepta, dar daca ai sti de acum de ele, nu ai mai nimeri poarta bisericii si ai fugi direct peste gard. Ei cred in proorocie, pastorul il pune pe unul din ei, considerat prooroc, sa prooroceasca, si ala iti spune ca din partea lui Dumnezeu ce trebuie sa faci, iar cand proorociile nu se implinesc, nimeni nu are curajul sa spuna nimic.

| minrest a răspuns (pentru TeiubesteDumnezeu):

Nu esti tu un pic naiv, sa crezi ca ce iti spune proorocul primeste de la Dumnezeu? Pana la urma, proorocul vostru a spus numai lucruri meschine, pe care nu i le poti atribui lui Dumnezeu. Pana la urma, a spus multe lucruri care nu s-au implinit; ai curaj sa negi asta?

| TeiubesteDumnezeu a răspuns (pentru minrest):

Cel mai mare proroc ii Biblia, nu a gresit gresit niciodata!

| T0Teu a răspuns:

Eu zic ca e lupta satanei la mijloc. Vede ca tu ai vrut sa Îl cauți pe Dumnezeu și sa te apropii de el si îți pune piedici. De asta începi sa păcătuiești asa mult. El te împiedică sa Îl cunoști pe Dumnezeu. El nu e bucuros sa vadă ca încă cineva mai e mântuit. Eu zic sa te rogi Domnului sa te ajute sa scapi de toate aceste păcate și sa te ajute sa te pocăiești cu adevărat