O lege de bun simt. Sa faca religia cine vrea expres. Religia nu e o chestie care trebuie fortata si bagat pe gat.
Foarte bine, mai bine decât era.
Deşi tot nu mi se pare fair-play ca basmele cu pretenţia de adevăr, care contrazic realitatea, să se predea laolaltă cu materii serioase şi ca o parte de copii, cei care au avut ghinionul să se nască în familii de îndoctrinaţi, să fie supuşi la rândul său prin decizia părinţilor la îndoctrinare. Mi se pare a fi tot un abuz şi o aberaţie.
Dar legea respectivă şi aplicarea ei urgentată este primul pas înainte.
Nu. Nimeni nu doreste sa bage cu forta nimanui religia dar iata inca o dovada a faptului ca ministerul este foarte influentabil in fata presiunilor pe care le fac grupurile de interese anticrestine.
Este prima data cand structura anului scolar este data peste cap din mers. Nu era oare normal ca aceste lucruri sa intre in vigoare din toamna?
Pai atunci deca nimeni nu vrea sa bage religia cu forta de ce se mai preda in scoli copiilor care nu stiu daca vor sau nu sa afle despre religie?
Grupuri anticrestine? Adica acele organizati care militeaza pentru oprirea finantarii din bani publici a bisericilor si popilor? Pai foarte bine ca au facut presiuni.
legea e lege, a fost votata trebuie respectata.
Au vizat un anumit lucru cei care dicteaza aceste decizii anticrestine si ANTIconstitutionale (Constitutia spune ca "initiativa" statului deja exista, ca invatamantul religios este "garantat" si "organizat" de stat.)
Se mizeaza pe faptul ca "procedurile" de intocmire si semnare a cererilor nu se vor putea incadra in aceasta scurta perioada si intr-adevar timpul este foarte scurt. La sedintele cu parintii vin cel; mult trei sferturi dintre parinti la oras si jumatate dintre ei in mediul rural. Cand sa informezi personal pe toti ceilalti?
Este corect ca sa se mizeze pe viciile de procedura (timpul restrans) pentru a nu se strange suficiente cereri sau ar fi normal ca fiecare elev si parinte sa aiba timpul si posibilitatea de a-si exprima dreptul?
Foarte bine ca nu se strang suficiente cereri, asta inseamna ca nu e nimeni interesat de religie. Tu ca parinte trebuie sa te ocupi de educatia lui si sa iti faci timp. Vrei sa invete religie odrasla ta il inscrii la orele de religie sau il duci la biserica. La fel cum spune si NOname, nu trebuie sa obligi niste copii sa participe la orele astea doar pentru ca un set de parinti au o educatie indoctrinata.
Legea asta e un pas inainte in civilizarea noastra ca si societate
Cine e interesat isi exprima dreptul, nu o face acum, o face semestru viitor ca nu pierde nimeni nimic daca nu face o ora de religie
Trebuia scoasa de tot din programa. Religia o faci in biserica nu in scoli, daca vrei ca plodul tau sa fie religios il trimiti la biserica in fiecare duminica.
Acum e o prostie pentru ca se vor face 100 de tipuri de ore de religie (protestanti, ortodoxi, catolici etc.). Trebuia sa aleaga ori istoria religiilor ori nimic.
Plus ca am vazut cazuri in care profesorii le-au spus elevilor ca nu ii lasa sa plece din scoala la ora de religie chiar daca nu fac cerere.
In concluzie e o lege tip romaneasca se aplica dar nu prea...
Mda. ce sa-ti povestesc. minister influentabil?
cand biserica primeste hectare intregi si bani, cu nemiluita nu mai este influentabil, adica. nu se mai pune la socoteala influenta aceste-i structuri mafiote? interesant mod de a privi lucurrile: "cand se decide impotriva ta, a fost influentat negativ, iar cand tu influentezi, nu te mai consideri un factor de influenta". misto.
http://www.gandul.info/......a-13712688
asa ceva... numa in Romania vezi.
Anormal,religia nu are ce cauta in scoli, in cel mai rau caz poate fi optionala o ora de istorie a religiilor dar si asa ar fi timp pierdut, sunt lucruri mult mai interesante, utile, captivante care pot fi invatate
Daca va intereseaza sa ascultati maine de la 13:15 la europa fm, emisiunea Romania in direct. va fi dezbatuta a 2-a parte a acestei chestiuni. azi a fost prima parte. iar moderatorul, este meserias.
Structura data peste cap? Glumesti nu?
"Nimeni nu doreste sa bage cu forta nimanui religia"... ce gluma buna. De-asta in scoli NU este predata religia ci "doar crestinismul" nu?
"decizii anticrestine"... pai stai ma, nu ziceai tu mai sus de "religie"? Cum ramane cu "decizii antihinduse" sau "decizii anti islamice" sau "decizii anti wicca"? Mai vrei exemple? Pai daca folosesti termenul "religie", atunci include TOATE religiile nu face favoritism.
"invatamantul religios este "garantat" si "organizat" de stat"... si ai impresia ca cineva vrea sa impiedice asta?
Uite o intrebare simpla prin care vreau sa arat ca habar n-ai cu ce se mananca "religia" :
- ce trebuie sa invete copiii la ora de RELIGIE?
* motivul pentru care habar n-ai cu ce se mananca religia e pentru ca nu ai facut in viata ta asa ceva iar din aceasta cauza, raspunsurile tale sunt bazate pe favoritism si ignorata.
** daca prin "minune" raspunzi corect la intrebarea de mai sus, iti mai pun una simpla :
- consideri ca in scoli se invata "religie"?
Poți sa îmi dai și mie niște exemple de acele lucruri mult mai interesante, utile, captivante care pot fi învățate.
Nu ii frumos sa ma bag peste oameni, dar na iti dau eu cateva exemple:
Istoria religilor, in ciuda a ce zis Buresbista eu sustin ca este o materie interesanta pentru ca religia face parte din istoria omenirii inca de la inceputuri, dar prin istoria religiilor ma refer sa se abordeze unele din marile religii care au existat de a lungul omenirii de la Crestini, Musulmani, Budhisti, pana la religile politeiste Romane, Greci, Egiptene, chiar este un lucru interesant de vorbit despre, dar profesoru sa fie impartial adica sa nu favorizeze o religie atare.
Istoria Armelor, un alt lucru important in evolutia oameniilor au constituito armelor si prin arme nu ma refer numai la tancuri, mitraliere, ma refer la tot de la cutitele facute din oasele de animal sau cioblite in piatra pana la ultimele armamente in materie de tehnologie, este strans in legatura cu istoria omenirii aceste lucruri si le-as face cu placere, ar fi interesant cel putin pentru mine
Astronomie, un alt lucru interesant care este prea vast sa fie introdus doar in materia Fizica si se vorbeste prea puntin despre el sau deloc, as fi mers cu cea mai mare placere la asemenea ore, in care sa pot discuta, sa pun intrebari despre univers, nu trebuie sa te bagi mult in fizica pentru a avea materia asta interesanta.
Literatura straina, scuze cuvantu sper ca ma intelegi, o materie in care sa lasa-m la o parte literatura romana care este o mizerie, scuze cuvantul, nu o sa inteleg niciodata de ce obligi un copil sa citeasca o carte atat de jalnica si patetica ca Ion, Baltagul sau alte tampenii, daca la literatura romana te obliga sa citesti carti care nu le doresti, la literatura straina sa poti discuta despre cartile care iti plac, care le-ai citit din placere, carti scrii de autori precum Dostoievski, Victor Hugo, Gustave Flaubert sau orice autor adus in discutie de catre elevi.
Ti-as mai putea da cateva exemple dar ma opresc aici.
Arta teatrala,muzica,cursuri de prim ajutor,ore in care sa afli ce sa mananci,cum sa mananci,cum sa gatesti,ore in care te invata cum gandeste omul, ma refer la psihologie, ore in care inveti supravietuirea in natura, cum sa faci un foc, cum te poti orienta dupa stele etc
Daca gandesti putin nu e nevoie de mare smecherie ca sa vezi cate si mai cate lucruri ar fi mult mai utile decat o ora in care ti se baga pe cap prostii antice
E o nerozie toata graba asta! De ce se grabesc? Ok, s-a luat o decizie, dar de ce nu se asteapta incheierea anului scolar si punerea in aplicare incepind cu noul an scolar?
Dar intrebarea mea este, pe cine incomodeaza ora de Religie? De ce elevii de confesiune ortodoxa sa nu studieze la ora de Religie, religia ortodoxa?
http://avereabisericii.ro/......in-scoala/
https://www.youtube.com/watch?v=SGjjAiQUUJQ
Iti pun si tie intrebarea pe care am pus-o mai sus :
- ce trebuie sa invete copiii la ora de RELIGIE?
* daca prin "minune" raspunzi corect la intrebarea de mai sus, iti mai pun una simpla :
- consideri ca in scoli se invata "religie"?
(hint : raspunsul e "nu")
-----------------------------------------
Toti sunteti cu religia in gura dar foarte putini stiti ce trebuie sa se invete la acea materie. Tu esti unul din multi care habar n-aveti ce trebuie sa invatati la religie.
"pe cine incomodeaza ora de Religie"... pe toti cei care au mai mult de un neuron si care stiu ca in scoli, NU este predata religia. Probabil ai vrut sa intrebi " pe cine incomodeaza ora de doar crestinism". Ei bine, aici, raspunsul e "pe toti cei care nu vor sa fie indoctrinati". Materia numita "religie" (care in Rromania NU este predata) nu trebuie sa fie o materie obligatorie. Materia "doar crestinism" (care poarta in mod abuziv numele de "religie") iar nu trebuie sa fie obligatorie.
In afara de asta, "religia" nu trebuie sa incomodeze pe nimeni. Eu cel putin n-am nimic cu acea materie, chiar as fi vrut sa o invat in scoala dar din pacate, nu s-a putut deoarece in Rromania, "doar crestinismul" poarta numele de "religie" in mod abuziv. La scoala mi s-a predat crestinismul iar cand ii intrebam de alte religii, incepeau sa dea cu stangul in dreptul sau sa zica "alea ie naspa".
Daca vrei ca boracul tau sa participe la orele de "doar crestinism", faci o cerere. Ba mai mult de atat, cei care particila la materia "doar crestinism" NU trebuie sa primeasca note.
Si cu tine s-a mai discutat despre asta dar vad ca si acum (ca de fiecare data) alegi sa ignori tot ce ti se zice daca nu coincide cu punctul tau de vedere.
"cum sa mananci"... iei o bucata de mancare, o bagi in gura, mesteci bine, inghiti si o iei de la inceput cu o noua bucata.
Simplu nu? Ai nevoie de ore la scoala pentru asa ceva?
"ore in care inveti supravietuirea in natura"... eu prefer sa nu vad asa ceva in scoli. Ajunge ca sunt destule emisiuni idioate care pretind ca te invata chestii folositoare, nu mai trebuie idioti si in scoli.
Cand vad "specialisti" in supravietuire care "mor" in primele sezoane dar mai au tupeul sa faca altele, e clar ca te uiti degeaba. Bear Grylls sau Man-Woman-Wild spre exemplu.
Cum sa mananci-cum sa combini corect alimentele, la ce ore sa mananci etc
Eu as vrea sa vad lectii de supravietuire, parca totusi ne am separat prea mult de natura, o tabara undeva la munte in care poti aplica niste chestii interesante invatate in scoala e mult mai indicata decat o vizita la biserica, asa cum se facea cand eram eu la scoala.Sunt n si n de exemple, cum am zis, dar tu cu o minte ingusta n o sa reusesti vreodata sa le intelegi
Asta_ ma intrebam si eu...
Au vizat un anumit lucru cei care dicteaza aceste decizii anticrestine si ANTIconstitutionale (Constitutia spune ca "initiativa" statului deja exista, ca invatamantul religios este "garantat" si "organizat" de stat.)
Se mizeaza pe faptul ca "procedurile" de intocmire si semnare a cererilor nu se vor putea incadra in aceasta scurta perioada si intr-adevar timpul este foarte scurt. La sedintele cu parintii vin cel; mult trei sferturi dintre parinti la oras si jumatate dintre ei in mediul rural. Cand sa informezi personal pe toti ceilalti? sad
Este corect ca sa se mizeze pe viciile de procedura (timpul restrans) pentru a nu se strange suficiente cereri sau ar fi normal ca fiecare elev si parinte sa aiba timpul si posibilitatea de a-si exprima dreptul?
Mai bine ar regandi programa ca sa fie toata lumea multumita.
Nimeni nu e impotriva religiei in scoli, ca exista si doctori atei in religie, oamenii sunt impotriva indoctrinarii infantile crestin-ortodoxe in scoli.
Eu si asa am depus cerere, adica imi spunea aceleasi lucruri la religie mereu si erau mai mult porcarii, gen clasificare pacatului, clasificarea venerarii si din astea si m am retras si consider ca este o lege foarte buna deoarece nu poti fi obligat sa faci ceva cu care nu esti deaccord si sa mai tii si vreo 30000 de salariati care sa manance banii in minister.
Foarte bine. asta ii ideea:
vrei religie ortodoxa pentru copilul tau ortodox, nimeni nu ii interzice, du-te la scoala, fa cererea respectiva si gata.
dar problema ii de ce sa fie indoctrinati cei care nu vor? cei care nu cred in astfel de basme horror, sau cei de alta confesiune?
in link-ul ala de pe youtube zice poapa ala, ca din cauza ca tinerii din vest au valori morale si mai si gandesc sunt ceruti ca forta de munca in tarile din vest.
eu te intreb: poti vedea tu valori morale la tineri? poate imi trebuie mie ochelari, dar sincer eu nu le vad.
eu vad doar tineri care se lauda cu aventurile de-o noate, tinere care socotesc avorturile, sau ce orgii au fost capabile sa faca, vad doar cluburi pline. de craciunite si la pasti. asa isi aduc ei aminte de Isus Cristos, in cluburi facand striptease. sa nu mai punem la socoteala cati fumatori si alcoolisti sunt, sau care se lauda cu rezistenta la bautura. no. unde sunt valorile morale? unde ii folosul orei de religie?
celalat link spune ca ca cea mai importanta ora este cea de religie. pai daca ar fi asa, de ce sunt pline baile din scoli de prezervative si drogati? pentru ca ora de religie are efect asupra tinerilor... interesant.